ICCJ. Decizia nr. 7437/2012. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7437/2012
Dosar nr. 3570/1/2012
Şedinţa publică de la 5 decembrie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1691 din 26 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I c ivilă, a constatat perimat recursul formulat de reclamanta B.E. împotriva deciziei civile nr. 664 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Breaza prin Primar, SC I.M. SA şi B.C.P.I. Ploieşti.
Curtea a reţinut că reclamanta a atacat cu recurs hotărârea menţionată a tribunalului, prin care i s-a respins ca nefondat apelul împotriva sentinţei civile nr. 1836 din 05 iunie 2009 a Judecătoriei Câmpina (potrivit căreia a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Breaza - prin Primar şi respinsă acţiunea reclamantei faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi, în rest, cererea reclamantei B.E., ca neîntemeiată).
S-a constatat că reclamanta a criticat decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece instanţele anterioare au ignorat întregul probatoriu administrat în cauză, care făcea pe deplin dovada temeiniciei acţiunii promovate de ea, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 7/1996.
La data de 24 iunie 2010 judecata recursului a fost suspendată, potrivit art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar cererile de repunere pe rol a cauzei formulate de către intimata-pârâtă SC I.M. SA Ploieşti şi de succesibilii defunctei recurente-reclamante B.E. au fost respinse şi s-a menţinut măsura suspendării în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin încheierile din data de 17 martie 2011 şi 22 septembrie 2011, deoarece nu s-a făcut dovada că persoanele indicate în calitate de succesibili ai recurentei-reclamante au calitatea de moştenitori ai acesteia.
Ulterior, la data de 27 martie 2012 s-a dispus repunerea cauzei pe rol din oficiu.
În aceste condiţii, s-a reţinut că dosarul a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an şi că devine astfel incident art. 248 alin. (1) C. proc. civ., text potrivit căruia „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Împotriva deciziei au declarat recurs T.E.V. şi Z.F.E. (ca succesibile ale reclamantei), susţinând nelegalitatea soluţiei.
Verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:
În speţă, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii irevocabile, prin care s-a constatat perimat recursul exercitat împotriva deciziei din apel.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
De asemenea, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile cele „date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
A fortiori, au acest caracter, irevocabil, hotărârile date în recurs, când pricina a fost soluţionată prin reţinerea unui incident procedural, cum este cel al perimării.
Or, aşa cum s-a menţionat anterior, cu referire la dispoziţiile procedurale care circumstanţială obiectul recursului, împotriva hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac, care a fost epuizată prin exercitarea deja a dreptului la recurs (având în vedere sistemul unicităţii căilor de atac).
Împrejurarea că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ. se menţionează că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului", nu poate fi înţeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac şi decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării tocmai în legătură cu judecata unui recurs.
Aceasta, întrucât intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului (altfel spus, recurs la recurs), după ce hotărârea a devenit irevocabilă, fiind epuizat dreptul de a exercita recurs.
La aceeaşi concluzie conduce şi coroborarea dispoziţiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului, stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.
Astfel spus, hotărârea pronunţată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă şi hotărârea care s-ar fi pronunţat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac (după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului - „accesorium sequiturprincipale").
Cum exercitarea unei căi de atac nu se poate face decât în cadrul sistemului legal reglementat, rezultă că recursul, fiind exercitat în speţă în afara sistemului permis de lege, este inadmisibil, sens în care va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele T.E.V. şi Z.F.E. împotriva deciziei nr. 1691 din 26 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7454/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 7434/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
