ICCJ. Decizia nr. 744/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 744/2012
Dosar nr. 7498/117/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 243 din martie 2010 Tribunalul Cluj a admis acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Cluj împotriva pârâtei SC A. SRL Cluj-Napoca şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului formulată de R.A. Aeroportul Cluj-Napoca şi în consecinţă: s-a dispus rectificarea C.F. 2892 Someşeni cu nr. top. 742/3, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra căii de rulare avioane şi a platformei parcare avioane, teren în suprafaţă de 8344,83 m.p., aşa cum figurează în foaia A la C3 şi înscrierea dreptului de proprietate al Judeţului Cluj în administrarea Consiliului Judeţean Cluj.
S-a respins cererea conexă formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâţilor SC A.U. SA Timişoara, Consiliul Judeţean Cluj, RA Aeroportul Cluj-Napoca având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 36068 m.p., înscris în C.F. 2892 Someşeni A+1 nr. top. 742/3 şi rectificare C.F. prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului Judeţul Cluj şi a dreptului de administrare al Consiliului Judeţean Cluj asupra terenului cu nr. top. 742/3 din C.F. 2892 Someşeni.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999, încheiat în urma adjudecării la licitaţie, SC A.U.T. SA s-a obligat să transmită către SC R. SRL (actuala SC A. SRL), activul Aerobaza Cluj. La art. 2 art. 1 din contract se specifica faptul că „vânzătorul se obligă să transmită dreptul de proprietate iar cumpărătorul se obligă să plătească şi să preia bunul imobil situat în partea de est a municipiului Cluj-Napoca, fără teren aferent, în suprafaţa de 36.086 m.p.". În acelaşi timp, anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare a cuprins lista mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar din patrimoniul Aerobazei Cluj scoase la licitaţie publică, din al cărei cuprins instanţa a constatat că nu rezultă şi suprafaţa terenului de 36.068 m.p. aferentă Aerobazei Cluj.
S-a reţinut şi că reclamanta a depus la dosar o anexă la contractul de vânzare- cumpărare din 21 decembrie 1999, din cuprinsul căreia rezultă că SC A.U. Timişoara s-a obligat ca în termen util să facă demersurile necesare şi legale pentru obţinerea terenului de 36.068 m.p. situat în intravilanul loc. Cluj-Napoca, aferent Aviaţiei utilitare, sens în care reprezentantul legal va obţine Decizia Prefectului şi va proceda la intabularea terenului în cartea funciară.
De asemenea, firma vânzătoare s-a obligat să facă toate demersurile pentru transferul dreptului de proprietate în favoarea societăţii cumpărătoare, aceasta urmând să achite valoarea terenului, valoare care va fi negociată la momentul potrivit.
Prin încheierea nr. 7417 din 14 mai 2001 a Biroului de carte funciară din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza sentinţei civile nr. 171/1996 şi a documentaţiei tehnice, asupra imobilului cu nr. top. 742/3 (având destinaţia de construcţii hangar în S.c. 864 m.p, construcţie cu fundaţie din beton, pereţi din cărămidă, acoperiş cu planşeu beton, compus din: 1 hangar, 1 hol, 2 grupuri sanitare, 1 nisa şi 13 încăperi, C2 magazie S.c. 43,57 m.p., construcţie cu fundaţie din beton, pereţi din cărămidă, acoperiş cu planşeu beton compusă din 1 încăpere, C3 magazie materiale S.c. 39,38 m.p., construcţie cu fundaţie din beton, pereţi din cărămidă, acoperiş cu planşeu beton, compus din 1 încăpere, anexe: suprafaţa construită compusă din cale rulare avioane, platformă parcare avioane, rampa auto, bazin îngropat, depozit materiale cu o suprafaţă de 8344,83 m.p. şi teren în suprafaţă de 36068 m.p., transcris din C.F. 2890), s-a intabulat dreptul de proprietate – asupra terenului în proprietatea Judeţului Cluj şi administrarea Consiliului Judeţean Cluj, iar asupra construcţiilor în favoarea SC A. SRL.
Prin HG nr. 965 din 05 septembrie 2002, anexa nr. 1, poziţia 762, s-a atestat că terenul reprezentând perimetrul de securitate în suprafaţă de 126037,43 m.p. constituie domeniul public al Judeţului Cluj.
În conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a analizat cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A. A. Cluj-Napoca.
S-a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A. A. nu este întemeiată, căci petitul de constatare a dreptului de proprietate al creditoarei sale, SC A.U. Timişoara SA, este formulat şi în contradictoriu cu această pârâtă, titulară a dreptului de administrare asupra terenului, căreia urmăreşte să-i facă opozabil acest drept.
S-a constatat că nici excepţia lipsei calităţii procesuale active nu este întemeiată, considerent pentru care instanţa a înlăturat-o, cu motivarea că prin anexa din 23 decembrie 1999 la contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999, pârâta SC A.U. Timişoara SA şi-a asumat obligaţia de a face toate demersurile necesare în vederea reglementării situaţiei juridice a terenului aferent Aerobazei Cluj. Or, reclamanta are calitate de creditor faţă de pârâta SC A.U. Timişoara SA cu privire la toate obligaţiile pe care aceasta le avea faţă de ea, ceea ce înseamnă că în temeiul art. 974 C. civ., reclamanta este îndreptăţită să facă toate demersurile pe care debitoarea sa le avea la îndemână. Astfel, cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate şi acţiunea în rectificare de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al Judeţului Cluj şi de administrare al Consiliului Judeţean Cluj sunt acţiuni care aparţin debitoarei SC A.U. Timişoara SA.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie formulată de R.A. Aeroportul Cluj-Napoca (cu motivarea că, în calitatea sa de titular al dreptului de administrare, numai intervenienta ar avea la dispoziţie acţiunea în rectificare de carte funciară, astfel încât cererea sa de intervenţie accesorie este inadmisibilă) a fost apreciată nefondată.
Aceasta, întrucât dreptul de proprietate al pârâtei SC A. SRL, a cărui rectificare se cere, a fost înscris împotriva proprietarului terenului, Judeţul Cluj. De aceea, tot Judeţul Cluj este prima persoană interesată să solicite rectificarea unui drept înscris nelegal împotriva sa, nu titularul dreptului de administrare, concluzie care se desprinde, fără echivoc, din prevederile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.
Trecând la soluţionarea pe fond a acţiunii formulate de reclamantul Judeţul Cluj, tribunalul a constatat temeinicia acesteia, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999 nu s-a transmis în proprietatea pârâtei SC A. SRL, calea rulare avioane şi platforma betonată parcare avioane, menţionate în C.F. 2892 sub A+1, şi nici terenul de 36086 m.p., în contract specificându-se expres că terenul nu se transmite în proprietate. De asemenea, din anexa din 23 decembrie 1999 rezultă că preţul terenului nu a fost inclus în cel stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, valoarea acestuia urmând să fie negociată ulterior. Aceasta înseamnă că intabularea dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra imobilelor menţionate s-a realizat nevalabil, în lipsa unui titlu, ceea ce face incidente dispoziţiile art. 34 pct. 1 coroborate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.
S-a reţinut că acţiunea conexă, formulată de reclamanta SC A. SRL, este însă neîntemeiată.
Aceasta, în condiţiile în care reclamanta a pretins că dreptul de proprietate al creditoarei sale, SC A.U. Timişoara, reiese din art. 20 din Legea nr. 15/1990. Or, potrivit textului legal invocat, rezultă că sunt proprietatea societăţilor comerciale înfiinţate în baza legii, bunurile aflate în patrimoniul acestora, în afara celor care se află cu alt titlu în patrimoniul lor. Având în vedere că la acea vreme terenurile utilizate de unităţile economice de stat erau proprietatea statului, unităţile economice având asupra acestora numai drept de administrare sau de folosinţă, este evident că terenul utilizat de SC A.U. Bucureşti la momentul intrării în vigoare a legii se afla cu alt titlu în patrimoniul acesteia, nu cu titlu de proprietate.
Astfel fiind, SC A.U. Timişoara SA nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 36086 m.p. din litigiu, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Dacă terenurile ar fi intrat în proprietatea societăţilor comerciale constituite în temeiul art. 17 din Legea nr. 15/1990, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, dispoziţiile HG nr. 834/1991, care reglementează procedura privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, ar fi lipsite de sens.
Numai procedura prevăzută în HG nr. 834/1991 putea să aducă în patrimoniul pârâtei SC A.U. Timişoara SA dreptul de proprietate asupra terenului de 36.086 m.p., procedură care însă nu a fost finalizată, Consiliul Judeţean Cluj neavizând propunerea de stabilire a dreptului de proprietate asupra acestui teren în favoarea pârâtei.
S-a concluzionat astfel, că pârâta SC A.U. Timişoara SA nu a dobândit dreptul de proprietate cu privire la teren.
În susţinerea cererii în rectificare de carte funciară, reclamanta SC A. SRL a relevat că înscrierea dreptului de proprietate al Judeţului Cluj şi a dreptului de administrare al Consiliului Judeţean Cluj asupra terenului în suprafaţă de 36068 m.p., înscris sub A+1 în C.F. 2892 Someşeni nu sunt valabile, întrucât includerea acestui teren în Anexa 1 a HG nr. 969/2002 (care a aprobat domeniul public al judeţului Cluj), este nelegală, căci în această suprafaţă este inclus şi dreptul său de proprietate asupra terenului de 8344 m.p. dobândit de la creditoarea sa SC A.U. Timişoara SA.
Susţinerea a fost apreciată nefondată, deoarece pârâta SC A.U. Timişoara SA nu a dobândit dreptul de proprietate asupra vreunei suprafeţe de teren din parcela cu nr. top. 742/3 şi prin urmare, nici nu l-a putut transmite mai departe reclamantei. Aşadar, nu a putut fi reţinută nelegalitatea poziţiei nr. 762 din Anexa a 1 a HG nr. 969/2002, pentru motivul invocat de reclamantă.
Nefiind dovedită nelegaliatea înscrierii sau a actului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea de sub B 1, 2 din C.F. 2892 Someşeni, s-a tras concluzia că nu sunt incidente disp. art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Pârâta SC A. SRL Dej a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 243 din 17 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj, sectia civilă în Dosarul nr. 7498/117/2005, precum şi împotriva următoarelor încheieri: - încheierea de şedinţă din data de 04 iunie 2008 din Dosarul nr. 7498/117/2005, prin care s-a stabilit taxa de timbru în sarcina reclamantei în cuantum de 122.210,92 lei); - încheierea de şedinţă nr. 223/CC din 01 septembrie 2008 pronuntată în şedinţa camerei de consiliu din data de 01 septembrie 2008 în Dosarul nr. 7653/2005 prin care instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de pârâtă; - încheierea nr. 163/CC din 17 noiembrie 2009 pronunţată în şedinţă camerei de consiliu din data de 17 noiembrie 2009 în Dosarul nr. 7498/117/2005 prin care instanţa a dispus eşalonarea în 24 de rate lunare de câte 4.742,70 lei, a taxei de timbru în sumă de 113.824,92 lei; - încheierea de şedinţă data în şedinţa camerei de consiliu din data de 06 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 7498/117/2005 prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de pârâta.
S-a susţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 296 C. proc. civ. pentru admiterea apelului, deoarece instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale, fiindcă platformele betonate şi calea de rulare sunt mijloace fixe (imobile), distincte de terenul pe care sunt amplasate.
Apelanta şi-a adjudecat la licitaţia organizată la data de 21 decembrie 1999, activul intitulat A. Cluj, al SC A.U. Timisoara SA, împrejurare care rezultă din procesul-verbal din 21 decembrie 1999.
Din moment ce apelanta şi-a adjudecat activul intitulat A. Cluj s-a intabulat şi dreptul de proprietate asupra căii de rulare şi a platformei de parcare, în suprafaţa construită de 8.433 mp. În aceste condiţii, SC A. SRL şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară (asupra construcţiilor, fără teren).
Ulterior dobândirii dreptului de proprietate de către apelantă şi înscrierii acestuia în cartea funciară, imobilul a fost inventariat ca aparţinând domeniului public al Statului şi a fost dat în administrarea Judeţului Cluj, iar operaţiunea de trecere în domeniul public a fost efectuată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 14 din data de 31 martie 2001 (hotărâre care ulterior a fost preluată şi de HG nr. 969/2002).
S-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj, luându-se în examinare excepţia de nelegalitate a poziţiei nr. 762 din Anexa nr. 1 din HG nr. 969/2002, instanţa a apreciat că dreptul de proprietate al apelantei era înscris în cartea funciară în momentul emiterii HG nr. 969/2002 prin care imobilul a fost inventariat ca aparţinând domeniului public al Statului.
A mai arătat că instanţa de fond nu a înţeles ori a denaturat înţelesul vădit neîndoielnic al cererii de chemare în judecată formulată de SC A. SRL.
SC A. SRL a susţinut şi argumentat că SC A.U. Timişoara SA a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 36.068 mp. în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990. Din moment ce la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, SC A.U.T. SA avea în administrarea operativă întreg activul Aerobazei Cluj-Napoca, în virtutea legii toate bunurile din administrarea operativă au intrat în patrimoniul acestei societăţi.
Totodată, instanţa nu a avut în vedere faptul că apelanta şi-a adjudecat la licitaţia organizată la data de 21 decembrie 1999 activul intitulat A. Cluj, al SC A.U. Timişoara SA, împrejurare care rezultă din procesul-verbal din 21 decembrie 1999, iar noţiunea de activ "Aerobaza Cluj" cuprinde tot ce a fost folosit de această aerobază a SC A.U. Timişoara SA, inclusiv terenul necesar realizării obiectului de activitate al aerobazei.
Prin Decizia civilă nr. 333/ A din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, pe aspectul criticilor vizânde taxa judiciară de timbru datorată, caracterul nefondat al acestora, în condiţiile în care tribunalul nu a făcut, aşa cum se pretinde, aplicarea dispoz. art. 31 din Legea nr. 146/1997, ci doar a menţionat că valoarea indicată de reclamantă nu poate fi inferioară valorii minime din expertiza utilizată de către Camera Notarilor pentru obligaţiile fiscale, apreciere corectă având în vedere că taxele de timbru reprezintă obligaţii fiscale.
În aceste condiţii şi faţă de dispoziţia legală care permite instanţei să aprecieze dacă valoarea este derizorie - situaţie în care poate utiliza o expertiză - este evident că cererea de reexaminare nu putea fi primită, câtă vreme taxa de timbru a fost corect stabilită.
S-a reţinut ca nefondată şi critica potrivit căreia nivelul taxei de timbru ar fi unul de natură să îngrădească accesul la justiţie, având în vedere că instanţa a procedat la eşalonarea în 24 rate lunare (a câte 4.742 lei), realizând astfel, o aplicare corectă a prevederilor art. 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997.
Cât timp petenta nu a depus acte din care să reiasă ce alte venituri realizează şi ce alte bunuri deţine, nu se putea dispune scutirea de la plata taxei de timbru, fiind fără relevanţă invocarea practicii C.E.D.O. în materie.
Cu referire la fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că terenul în suprafaţă de 36.068 mp înscris în C.F. nr. 2892 Cluj-Napoca, în care se include şi terenul în litigiu, şi construcţiile căi de rulare şi altele, sunt proprietatea publică a judeţului Cluj, conform HG nr. 969/2002 din data de 17 septembrie 2002 Anexa nr. 1.
Prin HG nr. 1248 din 04 decembrie 1990 s-a aprobat înfiinţarea societăţii comerciale A.U. SA, prin preluarea activului şi pasivului fostei Întreprinderi de Aviaţie Utilitară Bucureşti, în baza Hotărârii nr. 300/1383 din 04 martie 1998 a F.P.S., în calitate de acţionar majoritar, şi a Hotărârii nr. 2 din 31 martie 1998 a Adunării generale a acţionarilor din cadrul A.U. SA, s-a aprobat divizarea societăţii A.U. SA (prin desprinderea şi repartizarea patrimoniului între societăţile noi rezultate, respectiv SC A.U. SA Bucureşti, SC A.U. SA CăIăraşi, SC A.U. SA Timisoara, SC A.U. SA Iasi şi SC A.U. SA Tuzla), SC A.U. Timişoara SA a cuprins şi patrimoniul A. din Cluj-Napoca.
Apelanta şi-a adjudecat la licitaţia organizată la data de 21 decembrie 1999 activul intitulat A. Cluj, al SC A.U. Timişoara SA, împrejurare care rezultă din procesul-verbal din 21 decembrie 1999.
Din moment ce apelanta şi-a adjudecat activul intitulat A. Cluj, rezultă că putea să i se transmită doar drepturile pe care vânzătoarea le avea.
S-a reţinut că susţinerea apelantei, potrivit căreia prima instanţă a dispus rectificarea înscrierilor din C.F. 2892 Someşeni, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra terenului în suprafaţă de 8344,83 mp, deşi această pârâtă nu are înscris în CF dreptul de proprietate asupra terenului, ci dreptul de proprietate asupra anexelor construite (cale rulare avioane, platformă parcare avioane, rampa auto, bazin îngropat, depozit materiale) cu o suprafaţă totală construită de 8344,83 mp, nu poate fi primită.
Aceasta, deoarece prima instanţă a menţionat în dispozitiv că „dispune rectificarea C.F. 2892 Someşeni cu nr. top. 742/3 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC Aviatrans SRL asupra căii de rulare avioane şi a platformei parcare avioane, teren în suprafaţă de 8344,83 mp, aşa cum figurează în foaia A la C3".
Chiar dacă se menţionează şi terenul, este evident că această menţiune este doar o redactare mai puţin precisă a dispozitivului, preluată în acest fel din chiar acţiunea Judeţului Cluj, dar nu este relevantă, cât timp se menţionează în primul rând „căii de rulare avioane şi a platformei parcare avioane" iar menţiunea „teren" apare cu înţelesul de suprafaţă construită pe terenul pe care se află construcţiile.
S-a constatat că, oricum, şi aceste construcţii se constituie în proprietate publică, potrivit Anexei la HG nr. 969/2002, unde la poziţia 756 figurează „căi rulare" şi nu au făcut obiectul adjudecării, în Anexa 1 a procesului verbal de licitaţie prin care reclamanta a adjudecat bunuri, apărând ca bunuri imobile scoase la licitaţie şi adjudecate doar un hangar şi o rampă auto.
De asemenea, dreptul de proprietate al reclamantei a fost menţinut asupra construcţiilor adjudecate, în C.F. 2892 Someşeni figurând şi alte construcţii, cu privire la care instanţa nu a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantei de sub B 3.
Curtea a reţinut incidenţa art. 18 alin. (1) şi a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 („bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu."), precum şi faptul că Hotărârea de guvern la care face referire art. 19 din Legea nr. 15/1990 este HG nr. 834/1991, iar aceasta din urmă face menţiune expresă la art. 3, în sensul că „Prevederile art. 1 nu se aplică terenurilor care, în condiţiile legii, fac parte din domeniul public".
Astfel, pe de o parte, nu s-a dovedit că ar fi fost urmată procedura menţionată anterior, şi pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost urmată, terenurile şi construcţiile fiind proprietate publică, erau exceptate de la această procedură, însăşi apelanta arătând că vânzătoarea a iniţiat procedura, dar nu i s-a acordat avizul Consiliului Judeţean Cluj.
În ce priveşte susţinerea potrivit căreia, prin sentinţa civilă nr. 276/2006 a Curţii de Apel Cluj, luându-se în examinare excepţia de nelegalitate, s-ar fi tranşat problema dreptului de proprietate în favoarea apelantei – câtă vreme s-a reţinut că nu ar fi afectată înscrierea dreptului de proprietate în favoarea acesteia de adoptarea unui act administrative ulterior – Curtea a reţinut că este fără relevanţă că o înscriere în cartea funciară este anterioară emiterii unui act normativ de delimitare a domeniului public, cât timp bunul face parte din domeniul public în baza Constituţiei din anul 1991 şi a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică.
În aceste condiții, s-a apreciat că este irelevant pentru ce anume s-a solicitat administrarea probei testimoniale şi a expertizei, iar invocarea art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, ce definește activele, a fost apreciată la fel de lipsită de importanţă.
De asemenea, Curtea a reţinut că SC A.U. Timişoara SA putea să transmită doar ceea ce a avut în patrimoniu, dar terenul proprietate publică nu a fost în patrimoniul vânzătoarei. În Anexa 1 a procesului verbal de licitaţie prin care reclamanta a adjudecat bunuri apar ca bunuri imobile scoase la licitaţie şi adjudecate, doar un hangar şi o rampă auto şi unele bunuri mobile, iar nu şi bunurile asupra cărora apelanta pretinde un drept de proprietate.
Faptul că după adjudecarea la licitaţie a aerobazei şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare, s-a întocmit o anexă la acest contract (prin care pârâta SC A.U. Timişoara SA s-a obligat să facă demersurile necesare şi legale pentru obţinerea actelor doveditoare privind proprietatea asupra terenului aferent aviaţiei utilitare şi pentru intabularea dreptului de proprietate, iar apoi pentru transferul dreptului de proprietate în favoarea cumpărătoarei), s-a considerat că nu are nicio relevanţă în cadrul litigiului faţă de faptul că terenul este proprietate publică.
Împotriva acestei decizii dar şi a încheierii din 12 noiembrie 2010 (prin care s-a respins cererea de reducere a taxei judiciare de timbru şi s-a admis, în parte, cererea de asistenţă judiciară, dispunându-se eşalonarea plăţii) a declarat recurs SC A. SRL.
Criticile formulate au vizat următoarele aspecte, despre care recurenta a arătat că reprezintă „cererea principală" care vizează trimiterea cauzei spre rejudecare:
- Hotărârile pronunţate în cauză, de prima instanţă şi de cea de apel, au nesocotit normele de competenţă de ordine publică, deoarece din modul în care a fost redactată acţiunea, rezultă că Judeţul Cluj a promovat demersul judiciar ca autoritate publică, revendicând bunuri imobile, cu susţinerea că ar aparţine domeniului public, aşa încât competenţa aparţinea instanţei de contencios administrativ.
Prin invocarea apartenenţei bunurilor revendicate la domeniul public, reclamantul a conferit litigiului caracteristicile avute în vedere de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 213/1998, conform cărora asemenea cauze sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
- Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de intervenţie formulată de R.A. Aeroportul Internaţional Cluj Napoca, excepţie ridicată în faţa instanţei de fond, asupra căreia aceasta nu s-a pronunţat prin dispozitiv, situaţie repetată şi în apel, ceea ce atrage soluţia de casare cu trimitere.
- Casarea cu trimitere a deciziei din apel este impusă şi de împrejurarea că procesul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, întrucât nu s-a clarificat dacă platforma parcare avioane şi calea de rulare avioane înscrise în C.F. nr. 2892 Someşeni, sunt sau nu trecute în patrimoniul judeţului Cluj; nu s-a cercetat fondul pricinii cu privire la determinarea suprafeţei de 36.068 mp, pentru a se stabili dacă aceasta coincide sau nu, cu suprafaţa utilizată de aviaţia militară; s-a respins cererea de efectuare a unei expertize topografice, probă necesară şi utilă pentru clarificarea aspectelor menţionate anterior; s-a reţinut, fără existenţa dovezilor, că bunurile în litigiu ar fi în patrimoniul judeţului Cluj şi în proprietate publică încă din anul 1991 sau 1998.
- Recurenta a pretins că, în subsidiar, ca „cerere formulată subsidiar", se impune admiterea recursului şi, modificându-se Decizia din apel, să fie schimbată în totalitate sentinţa de primă instanţă – în sensul respingerii acţiunii principale, a cererii de intervenţie accesorie şi admiterii cererii conexe formulate de SC A. SRL – având în vedere că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 1, 3 şi 9 C. proc. civ.
- Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, întrucât soluţionarea apelului trebuia făcută de către completul specializat în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, iar natura pricinii trebuia să determine recalificarea căii de atac din apel în recurs.
- Hotărârile au fost pronunţate de către instanţa de fond şi de apel cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).
- Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea mai multor dispoziţii legale, ceea ce atrage incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990; art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997; art. 6 C.E.D.O.; art. 2, 3, 31 şi 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997; art. 1200 pct. 4, art. 1202, art. 970 alin. (2), art. 977 C. civ.; art. 34 din Legea nr. 7/1996; art. 295 şi art. 261 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile legale din materia taxelor de timbru, fiind discutabil dacă acţiunea trebuia timbrată la valoare şi, chiar admiţând această ipoteză, valoarea care putea fi reţinută era cea indicată de către reclamantă, nu cea stabilită prin raportul de expertiză.
De asemenea, instanţa a procedat greşit acordând doar o eşalonare a taxei de timbru şi nu scutirea de la plata acesteia, în condiţiile în care tipul de facilitate care trebuie acordat poate fi doar acela care asigură posibilitatea efectivă a părţii să se adreseze unei instanţe de judecată, sens în care s-a pronunţat şi Curtea europeană în mai multe cauze (Beian împotriva României, SC M. SRL şi Jacobs împotriva României, Weissman împotriva României, etc.).
Instanţa nu a ţinut seama de prevederile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 C. civ., cu referire la efectele sentinţei civile nr. 276/2006 a Curţii de Apel Cluj întrucât, deşi a făcut referire la această hotărâre, a reţinut în acelaşi timp, că imobilul ar fi devenit proprietate publică în baza Constituţiei din 1991 şi a Legii nr. 213/1998. Aceasta, în condiţiile în care, în hotărârea menţionată se statuase că înscrierea dreptului de proprietate este anterioară datei adoptării HG nr. 969/2002 şi pe de altă parte, că adoptarea unui asemenea act normativ, nu este în măsură să determine nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC A.
- Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 970 alin. (2) şi art. 977 C. civ., precum şi a art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997, reţinând că platforma de parcare avioane şi calea de rulare nu au constituit obiect al adjudecării, nefiind cuprinse în anexa procesului verbal de licitaţie şi că aceste bunuri ar aparţine proprietăţii publice conform HG nr. 969/2002.
În realitate, considerentele instanţei nu ţin seama de împrejurarea că, în procesul verbal din 21 decembrie 1999, s-a menţionat că s-a vândut la licitaţie activul A. Cluj, iar pe lângă acest proces-verbal, s-a încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare de active din 21 decembrie 1999, în care se prevede obligaţia de transmitere a dreptului de proprietate cu privire la „imobilul situat în partea de est a municipiului".
Or, pentru a fi funcţional, potrivit destinaţiei sale, activul A. Cluj trebuia să cuprindă toate bunurile care deservesc activităţii de aviaţie utilitară, inclusiv platforme betonate, căi de rulare avioane, hangar, magazii, depozite.
În acest sens, convenţiile obligă şi la ceea ce "echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa" (art. 970 alin. (2) C. civ.), iar interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante (art. 970, coroborat cu art. 977 C. civ.).
- Instanţele fondului au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, întrucât au admis cererea vizând rectificarea înscrierilor în C.F. 2892 Someşeni, deşi nu era îndeplinită condiţia esenţială care să permită rectificarea, respectiv existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care să se constate incidența vreunuia dintre cazurile reglementate de textul menţionat.
- Instanţa de apel a respins calea de atac şi implicit, cererea de chemare în judecată formulată de SC A., fără să administreze probele necesare stabilirii adevărului în cauză, încălcând astfel dispoziţiile art. 295 C. proc. civ.
Intimaţii Judeţul Cluj şi RA Aeroportul Cluj-Napoca au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil pe cel declarat împotriva încheierii din 12 noiembrie 2010 şi ca nefondat, pe cel formulat împotriva deciziei, susţinând, în mod punctual, de ce nu pot fi primite pretinsele aspecte de nelegalitate.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
În primul rând, sub aspectul tehnicii de redactare a memoriului de recurs, societatea-recurentă ignoră exigenţele procedurale ale acestei căi extraordinare de atac, susţinând că deduce judecăţii o „cerere principală de recurs" care vizează casarea deciziei atacate şi de asemenea, o „cerere subsidiară de recurs" care vizează modificarea deciziei instanţei de apel.
Or, spre deosebire de faza judecăţii în primă instanţă, în care pot fi formulate cereri în mod principal, accesoriu sau incidental, în cazul exercitării căii de atac a recursului, pot fi deduse judecăţii critici de nelegalitate – care nu pot avea caracter principal ori subsidiar, ci trebuie îndreptate împotriva hotărârii care constituie obiectul căii de atac şi să fie încadrabile în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Depăşind această inadvertenţă procedurală şi trecând la analiza motivelor de recurs, în măsura în care sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile legale, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile deduse judecăţii. Astfel:
- Este nefondată susţinerea potrivit căreia instanţele ar fi nesocotit normele de competenţă întrucât litigiul ar fi fost de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Contrar susţinerii recurentei, promovând o acţiune prin care tindea la recunoaşterea şi valorificarea dreptului de proprietate asupra unui imobil, reclamantul Judeţul Cluj a acţionat ca o persoană juridică de drept privat – titulară, în egală măsură, de drepturi şi obligaţii civile – iar nu ca purtător al puterii publice, al autorităţii executive.
În speţă, nu se punea problema valorificării unor acte administrative şi nici, cum se pretinde, a delimitării domeniului public al judeţului (pentru a fi atrasă incidenţa art. 23 din Legea nr. 213/1998, în legătură cu atribuirea unor asemenea litigii instanţei de contencios administrativ), ci problema sancţionării juridice a unui drept subiectiv civil.
De altfel, această chestiune a fost tranşată prin Decizia civilă nr. 2471/ A din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, potrivit căreia, procedându-se la calificarea acţiunii deduse judecăţii pentru a se stabili competenţa de primă instanţă, s-a statuat că este vorba despre o acţiune petitorie prin care se tinde la valorificarea unui drept real imobiliar.
- Este eronată susţinerea că Decizia ar trebui casată întrucât instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei de inadmisibilitate a cererii de intervenţie accesorie, menţinând greşeala primei instanţe care a rezolvat această chestiune doar în considerente, fără să se pronunţe asupra ei în dispozitivul hotărârii.
În realitate, instanţa a analizat motivul de apel referitor la modalitatea în care a fost soluţionată excepţia de inadmisibilitate a cererii de intervenţie accesorie, constatând că soluţia este legală şi că nu există nicio vătămare procesuală care să fie dedusă din consemnarea verificării jurisdicţionale doar în considerente, nu şi în dispozitivul hotărârii.
Într-adevăr, modalitatea de desfăşurare a judecăţii şi ordinea în care sunt supuse analizei diferite aspecte ale procesului, impun ca anumite chestiuni litigioase, prealabile dezlegării fondului pricinii, să-şi găsească rezolvarea doar în considerente, care au însă o valoare decizorie, reflectându-se doar de o manieră implicită în dispozitivul hotărârii.
În speţă, problema admisibilităţii sau nu a cererii de intervenţie accesorie - faţă de titularul şi natura dreptului ce se valorifica – a avut caracter prealabil dezlegării fondului raporturilor juridice, reflectându-se ca atare în considerentele hotărârii care tranşează această problemă şi de o manieră implicită în dispozitiv – care, admiţând cererea de intervenţie accesorie înseamnă că a depăşit (în sensul respingerii) problema inadmisibilităţii intervenţiei.
- Este de asemenea, nefondată, susţinerea potrivit căreia Decizia din apel ar fi supusă casării întrucât nu ar fi cercetat fondul cauzei.
În cadrul acestei critici, societatea recurentă aduce judecăţii pe de o parte, aspecte care nu sunt pertinente, raportat la obiectul pricinii, iar pe de altă parte, care nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează elemente de fapt sau de evaluare a probatoriului.
Astfel, în ce priveşte determinarea suprafeţei de 36.068 mp, individualizarea acesteia pe baza unui raport de expertiză nu se impunea întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, era un aspect necontestat al litigiului, reprezentând chiar obiectul cererii conexe al reclamantei-recurente.
Raportat la obiectul celor două cereri care învestiseră instanţa – principală şi conexă – ceea ce interesa şi trebuia stabilit cu prioritate, era apartenenţa dreptului subiectiv în patrimoniul părţilor şi ulterior, determinarea obiectului material asupra căruia poartă acest drept.
Stabilindu-se, prioritar, de către instanţele fondului, că dreptul subiectiv pretins nu este în patrimoniul recurentei întrucât nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de care aceasta se prevala, înseamnă că verificarea fondului pricinii a avut loc şi că aspectul referitor la neefectuarea unor expertize de individualizare a bunului este lipsit de relevanţa juridică pe care o pretinde partea prin motivele de recurs.
- Susţinerea conform căreia în judecata cauzei s-ar fi nesocotit norme de organizare judiciară (ceea ce ar atrage incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.) reia de fapt, argumente vizând necesitatea soluţionării cauzei de către instanţa de contencios administrativ.
În acest sens, se arată că judecătorii care au soluţionat cauza trebuia să fi fost specializaţi în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ.
Argumentele nu dezvoltă, în realitate, aspecte legate de încălcarea normelor de organizare, ci le reiterează pe cele relative la necompetenţa materială, care ar fi trebuit să aparţină instanţei de contencios administrativ şi care au caracter nefondat, potrivit considerentelor expuse anterior.
- Criticile aduse deciziei în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează încălcarea mai multor dispoziţii cuprinse în legi speciale, în C. civ. şi în C. proc. civ. şi au toate caracter nefondat.
Astfel, în ce priveşte pretinsa nesocotire a dispoziţiilor cuprinse în Legea taxelor judiciare de timbru, recurenta critică deopotrivă, modalitatea în care a fost stabilită taxa datorată, cât şi modalitatea în care a fost soluţionată cererea de asistenţă judiciară pe acest aspect al timbrajului (în sensul că, în loc de scutirea de la plata taxelor, s-a procedat doar la eşalonarea acestora).
Ambele aspecte deduse judecăţii sub forma criticilor în recurs sunt inadmisibile, având în vedere că ele au fost deja valorificate prin intermediul căii de atac speciale (reexaminarea) deschise de lege împotriva unor astfel de soluţii ale instanţei.
În acest sens, se constată că, prin încheierea din 15 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1329/33/2010, a fost respinsă cererea de reexaminare a petentei împotriva stabilirii taxei de timbru în apel.
Tot astfel, încheierea privind acordarea asistenţei judiciare din 12 noiembrie 2010 a fost cenzurată sub aspectul modalităţii de stabilire a acesteia – în forma reeşalonării şi nu a scutirii - prin intermediul reexaminării (încheierea din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 2108/33/2010 stabilind că au fost respectate dispoziţiile art. 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 21 alin. (4) din acelaşi act normativ, precum şi jurisprudenţa C.E.D.O., în condiţiile în care petentei i s-a acordat o facilitate pe măsura circumstanţelor cauzei, ţinându-se seama de faptul că aceasta nu a dovedit câştigurile nete pe care le-a realizat anterior promovării cererii de acordare a ajutorului public judiciar, cât şi de obiectul procesului constând în dobândirea dreptului de proprietate asupra unor imobile).
Or, atâta timp cât asemenea soluţii ale instanţei sunt supuse unei căi de atac speciale, exercitate în cauză, măsura devenind astfel irevocabilă, ea nu mai poate constitui obiect de recurs, întrucât această din urmă cale de atac nu este deschisă cu privire la soluţii irevocabile ale instanţei (conform art. 299 C. proc. civ.).
Împrejurarea că a fost o cale de atac internă – exercitată, potrivit art. 18 şi respectiv, art. 21 din Legea nr. 146/1997, în faţa altui complet al aceleiaşi instanţe – nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înţeleasă ea în termenii art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.
Ceea ce este esenţial, sub aspectul care interesează aici, din punct de vedere al procesului echitabil, este ca partea să poată supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, având în vedere că art. 6 paragraf 1 nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.
Statele au o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac, şi doar în materie penală au obligaţia asigurării accesului la dublu grad de jurisdicţie (art. 2 din Protocolul nr. 7).
Aşadar, aducând judecăţii în recurs aspecte care vizează soluţii devenite irevocabile după exercitarea căii de atac speciale, a reexaminării, societatea – recurentă supune analizei critici inadmisibile.
- Este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia la pronunţarea soluţiei instanţa ar fi nesocotit prevederile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 C. civ., cu referire la efectele sentinţei civile nr. 276/2006 a Curţii de Apel Cluj.
Invocând practic, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, recurenta susţine că ar fi fost nesocotit ceea ce a statuat instanţa anterioară în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară în favoarea SC A. SRL.
Susţinerea nu poate fi primită având în vedere că efectul autorităţii de lucru judecat se ataşează acelor verificări jurisdicţionale şi acelor statuări ale instanţei care au făcut obiect al dezbaterii contradictorii al părţilor şi care au fundamentat soluţia adoptată.
Or, prin sentinţa civilă nr. 276/2006 a Curţii de Apel Cluj s-a dat dezlegare unei excepţii de nelegalitate (a HG nr. 969/2002), stabilindu-se, în termenii art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că de actul administrativ invocat nu depinde soluţionarea litigiului pe fond.
În acest sens, s-a reţinut că problema referitoare la dreptul de proprietate al judeţului Cluj, ca şi cea a valabilităţi înscrierii dreptului în favoarea SC A. SRL nu pot fi transpuse în faţa instanţei de contencios administrativ, întrucât ar însemna ca respectiva chestiune prejudicială invocată „să lase fără obiect cercetarea dreptului alegat înaintea instanţei de fond".
Aşadar, contrar susţinerii recurentei, instanţa de contencios administrativ, limitată în analiza ei, la problema legăturii, cu soluţionarea litigiului pe fond, a actului administrativ, nu poate tranşa, de o manieră înzestrată cu autoritate de lucru judecat, chestiunea valabilităţii înscrierii dreptului de proprietate al SC A. SRL.
Considerentele de care se prevalează recurenta (vizând faptul că, "ulterior înscrierii de carte funciară, contestată prin procedura judiciară de drept comun, a fost adoptat un act normativ, nu este în măsură să determine nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC A.") nu au în vedere, aşa cum greşit se pretinde, fondul dreptului. În realitate, în cadrul controlului de legalitate declanşat prin intermediul excepţiei invocate, instanţa de contencios – administrativ a tranşat problema legăturii actului administrativ cu soluţionarea litigiului pe fond.
Constatarea inexistenţei unei asemenea legături, impusă de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a fost considerentul determinant al pronunţării soluţiei (constând în respingerea excepţiei de nelegalitate) şi acesta intră în autoritate de lucru judecat.
Aceasta întrucât, sunt înzestrate ca autoritate de lucru judecat, alături de soluţia din dispozitiv, pentru că o explică şi îi asigură fundamentul, considerentele necesare ale unei hotărâri.
Astfel fiind, contrar susţinerii recurentei, Decizia atacată nu a nesocotit efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, care s-a limitat, aşa cum s-a arătat, la a stabili dacă există sau nu legătura necesară între actul normativ atacat pentru nelegalitate şi soluţionarea fondului litigiului.
- În ce priveşte susţinerea potrivit căreia, instanţa ar fi realizat o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 970 alin. (2), art. 977 C. civ., art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997, se constată că în realitate, recurenta tinde la o reevaluare a probatoriului, pentru a se reţine alte elemente de fapt, respectiv că, „pentru a fi funcţional, potrivit destinaţiei sale, activul A. Cluj ar fi trebuit să cuprindă toate bunurile care deservesc activităţii de aviaţie utilitară, inclusiv platforme betonate, căi de rulare avioane, hangar, magazii, depozite".
Or, sub acest aspect, instanţele fondului au reţinut corect că în anexa procesului-verbal de licitaţie, conform căruia au fost adjudecate bunuri de către autoarea recurentei, apar ca imobile licitate şi adjudecate doar un hangar şi o rampă auto (precum şi o serie de bunuri mobile), dar nu şi bunurile imobile (căi de rulare, platforme betonate) asupra cărora se pretinde că ar fi fost dobândit dreptul de proprietate.
Ca atare, contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999 nu a avut ca obiect al înstrăinării, cum fără suport se pretinde în recurs, calea de rulare avioane şi platforma betonată de parcare avioane, iar în privinţa terenului de 36.086 mp, se menţionează expres că nu se transmite în proprietate (din anexa la contract rezultând, de asemenea, că preţul terenului nu a fost inclus în cel prevăzut în contract şi că valoarea acestuia va fi negociată ulterior).
Tot astfel, întocmirea – după adjudecarea la licitaţie şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare – a unei anexe la contract, potrivit căreia SC A.U. se obliga să facă demersuri pentru obţinerea titlului de proprietate asupra terenului şi transferul acestuia către cumpărătoare, este lipsită de relevanţă, faţă de împrejurarea că asemenea demersuri, care să ducă la constituirea dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei recurentei, n-au fost finalizate şi ca atare, nici transferul dreptului nu era posibil.
În aceste condiţii, susţinerea că obiectul înstrăinării ar fi constat şi în căi de rulare avioane, platformă parcare avioane, precum şi terenul de 36.086 mp este rezultatul unei interpretări proprii a recurentei, iar nu rezultatul încălcării de către instanţă a dispoziţiilor art. 970, 977 C. civ., cum greşit se pretinde.
- Afirmația că instanţele fondului ar fi făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, întrucât au procedat la rectificarea înscrierilor de carte funciară, în condiţiile în care reclamantul nu a formulat în prealabil o acţiune privitoare la fondul dreptului, nu poate fi primită întrucât ignoră faptul că a fost tranşată de o manieră irevocabilă problema calificării juridice a acţiunii promovate.
Astfel, prin Decizia nr. 2471/A/2004 a Curţii de Apel Cluj admiţându-se apelul declarat de SC A. împotriva sentinţei judecătoriei, care realizase o judecată în primă instanţă a prezentului litigiu, s-a statuat că nu este vorba despre o acţiune în rectificare, care să fie în competenţa judecătoriei; că, independent de denumirea pe care reclamantul o dă acţiunii, litigiul poartă asupra dreptului de proprietate şi a apartenenţei imobilului în patrimoniul uneia dintre părţi, acţiunea fiind petitorie, prin ea tinzându-se la recunoaşterea dreptului real imobiliar, disputându-se însuşi fondul dreptului.
Or, această calificare a acţiunii, care a fost determinantă în stabilirea competenţei de primă instanţă şi în desfăşurarea judecăţii ulterioare, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat şi nu mai poate fi combătută prin motivele de recurs.
Aceasta, întrucât pentru a statua asupra competenţei, instanţa a procedat în prealabil, la calificarea juridică a acţiunii, iar statuarea irevocabilă a acesteia nu mai poate fi contrazisă ulterior, cum se tinde prin criticile din recurs.
- Susţinerea că instanţa ar fi nesocotit dispoziţiile art. 295 C. proc. civ. nu se poate constitui în motiv de recurs, supus cenzurii de legalitate, având în vedere maniera generică în care a fost formulat, cu referire la faptul că instanţa nu ar fi administrat probele necesare aflării adevărului în cauză.
Pentru toate considerentele expuse anterior, se va constata caracterul inadmisibil al recursului declarat împotriva încheierii din 12 noiembrie 2010 privind soluţionarea cererii de asistenţă judiciară şi caracterul nefondat al celorlalte critici îndreptate împotriva deciziei, sens în care vor fi respinse ca atare ambele recursuri.
În baza art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-intervenientă (reduse la 3.500 lei de la suma de 7.931 lei, pretinsă cu acest titlu, având în vedere că din poziția de intervenientă accesorie, în favoarea rclamantului, aceasta nu a avut de suportat procesual aceeași complexitate a cauzei) precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 305,9 lei către intimaţii-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 333/ A din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva încheierii civile F.N. din 12 noiembrie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Obligă pe recurentă la 3500 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata – intervenientă R.A. A. Cluj-Napoca şi la 305,9 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi Consiliul judeţean Cluj şi Judeţul Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 999/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 696/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
