ICCJ. Decizia nr. 10/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 10/2012
Dosar nr. 5759/97/2009
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 149 din 10 mai 2010, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta I.J., în contradictoriu cu pârâtul S.R., prin M.F.P.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 497 din 11 noiembrie 1983, pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, în dosarul nr. 432/1983, reclamantul a fost condamnat la patru ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de insubordonare, prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că acesta, la data de 27octombrie 1982, a refuzat să execute ordinul dat de comandant, în faţa trupei adunate, de a îmbrăca uniforma militară.
Prin sentinţa penală nr. 267 din 4 decembrie 1985 a Tribunalului Militar Timişoara (dosar nr. 260/1985), reclamantul a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, infracţiune prevăzută şi pedepsită prin dispoziţiile art. 354 C. pen.
În considerentele hotărârii judecătoreşti s-a reţinut că reclamantul a refuzat să primească ordinul de încorporare în armată şi, de asemenea, nu s-a prezentat la U.M. nr. 02380 Bucureşti, pentru îndeplinirea serviciului militar, susţinând că face parte din cultul religios „M.I.", credinţa interzicându-i să facă armata.
Faptele pentru care a fost condamnat reclamantul sunt reglementate în titlul X al Codului penal, sub denumirea „Infracţiuni contra capacităţii de apărare a ţării".
Cu privire la condamnările suferite de acesta s-a reţinut că, prin Constituţia României din anul 1965, se garanta prin dispoziţiile art. 30 libertatea conştiinţei cât şi libertatea cultului religios.
În acelaşi timp, însă, art. 40 instituia şi obligaţia tuturor cetăţenilor ţării de a îndeplini serviciul militar.
În acest context, condamnările în temeiul art. 334 şi art. 354 C. pen., respectiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de insubordonare sau de neprezentare la încorporare, nu pot avea semnificaţia încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului ori a nerespectării unor drepturi civile şi politice.
Prin urmare, nu s-a putut reţine nici că astfel de condamnări au fost dispuse pe criteriul apartenenţei la un anumit cult religios, în cauza dedusă judecăţii, „M.I.", ci, pentru săvârşirea unor fapte strict prevăzute şi reglementate, prin norme ale dreptului penal.
De asemenea, nu s-a putut considera nici că obligaţia de satisfacere a stagiului militar obligatoriu ar fi fost strâns legată de regimul politic existent, în aceea perioadă, întrucât nu este fundamentată pe argumente ce ţineau de valorile comuniste, ci de modul şi formele de participare a cetăţenilor la îndeplinirea unei obligaţii, prevăzute, aşa cum s-a reţinut în considerente, în legea fundamentală, respectiv Constituţia României.
De altfel, cadrul legal de îndeplinire a acestei obligaţii constituţionale (satisfacerea serviciului militar obligatoriu) a fost menţinut şi în perioada de după anul 1990, când nu se mai poate susţine că regimul politic din România are caracter totalitar.
Aşa fiind, nu s-a putut aprecia că refuzul reclamantului de îndeplinire a serviciului militar obligatoriu, respectiv, de a se prezenta, conform ordinului de încorporare şi de a îmbrăca uniforma militară (aşa cum se reţine în hotărârile de condamnare) ar echivala cu opunerea faţă de principiile statului comunist totalitar, de vreme ce condamnări, pentru fapte similare, au fost dispuse, aşa cum s-a reţinut, şi ulterior datei de 22 decembrie 1989.
Faptul că, aşa cum a susţinut reclamantul în motivarea cererii de chemare în judecată, nu s-a dat adepţilor cultului religios „M.I.", o alternativă la prestarea serviciului militar obligatoriu, ceea ce ar constitui o expresie a unei politici totalitare, nu poate conferi condamnării sale, un caracter politic, de vreme ce, reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist, s-a realizat relativ recent.
În fine, nici aspectele legate de modalitatea de executare a pedepsei, rezultate din depoziţiile martorilor, chiar dacă sunt reale, nu pot schimba, raportat la dispoziţiile articolelor în temeiul cărora a fost condamnat reclamantul, caracterul de drept comun al condamnării sale.
Instanţa a reţinut şi că, prin Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie (recurs în interesul legii), obligatorie pentru instanţe, s-a decis, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 C. pen. şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Chiar dacă Decizia menţionată a făcut referire, în mod expres, la interpretarea unitară a unor dispoziţii din Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate, din motive politice, în considerente era analizată situaţia persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 334 C. pen. şi art. 354 C. pen. (texte de lege, în temeiul cărora, a fost condamnat şi reclamantul), argumentându-se de ce astfel de condamnări nu pot fi considerate a avea legătură cu regimul politic existent, în perioada comunistă şi prin urmare de ce aceste persoane nu pot beneficia de drepturi acordate celor persecutaţi, din motive politice.
De altfel, între dispoziţiile acestui decret, care reglementează drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice şi prevederile Legea nr. 221/2009, există legătură, sub aspectul analizat de Decizia în interesul legii, în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, stabilindu-se că, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, se au în vedere şi măsurile reparatorii, deja acordate persoanelor, în baza Decretului-Lege nr. 118/1990.
Pentru considerentele expuse, în cauză, nu s-a putut reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, pentru a se putea constata caracterul politic al condamnării reclamantului pentru săvârşirea infracţiunilor de insubordonare, respectiv, neprezentare la încorporare, pe motiv că este membru al cultului religios „M.I.", aşa încât nu au putut fi acordate nici daunele morale solicitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul I.J., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În expunerea criticilor s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a soluţionat cauza având în vedere strict considerentele deciziei 32/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deşi această decizie vizează aplicarea unitară a Decretului-Lege nr. 118/1990 şi nu aplicarea Legii nr. 221/2009.
Conform acestei din urmă legi, instanţa trebuia să constate caracterul politic al condamnării, în baza probelor analizate, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de la art. 2 alin. (1) din OG nr. 214/1999.
Instanţa nu trebuie să analizeze conţinutul infracţiunii prin raportare la obligaţiile constituţionale sau legislaţia în vigoare, ci scopul urmărit prin săvârşirea ei, respectiv recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie, respectiv acela de a-şi exercita liber cultul religios.
Conform art. 2 din OUG nr. 214/1999 constituie infracţiuni săvârşite din motive politice, infracţiunile care au acest drept scop … respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice sau sociale şi culturale.
În apel nu s-a solicitat încuviinţarea şi administrarea de probe noi.
Prin Decizia civilă nr. 21 din 28 ianuarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamantul I.J.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi având în vedere dispoziţiile art. 295 C. proc. civ, Curtea constată apelul nefondat pentru următoarele.
Reclamantul a investit instanţa de judecată cu o acţiune având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnărilor suferite prin sentinţa penală nr. 497/1983, respectiv 267/1985 şi obligarea S.R. la plata sumei de 90.000 Euro cu titlu despăgubiri, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În mod corect acţiunea astfel cum a fost formulată a fost respinsă de către prima instanţă.
Criticile referitoare la capetele de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 sunt de neprimit.
Instanţa de fond nu a analizat cauza numai raportat la Decizia 32 din 18 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ci şi având în vedere dispoziţiile legale incidente şi probele administrate.
Este de necontestat că reclamantul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. (2) C. penal, respectiv de art. 354 C. pen.
Or, corect a reţinut instanţa de fond că aceste fapte şi în prezent sunt reglementate în Titlul X al Codului penal – infracţiuni contra capacităţii de apărare a României, cap. 1 şi cap. 3.
Este adevărat că Decizia nr. 32/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 18/1990 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată de la 6 martie 1945, precum şi celor deportaţi în străinătate ori constituiţi în prizonieri.
Însă în considerentele acestei decizii, obligatorii pentru instanţă conform art. 3307 alin (4) C. proc. civ., Înalta Curte dezleagă problema de drept ce vizează stabilirea naturii infracţiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare şi a celor de insubordonare săvârşite din motive de conştiinţă religioasă, şi pe cale de consecinţă a condamnării dispuse pentru aceste infracţiuni, dacă acestea trebuie privite ca având caracter politic, sau comparativ, caracterul lor este de drept comun.
Astfel, s-a statuat, cu caracter obligatoriu, că aceste infracţiuni, respectiv condamnările, nu pot fi înţelese ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale a omului, ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale, având deci caracter comun.
S-a mai reţinut în considerentele acestei decizii că restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru neschimbat şi în perioada postcomunistă până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 constituie de asemenea condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OG nr. 214/1999 - respectiv respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale.
Susţinerea apelantului în sensul că scopul urmărit prin condamnările suferite se încadrează în acest text legal, întrucât a urmărit recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie, acela de a-şi exercita liber cultul religios, nu poate fi primit întrucât cu referire la natura infracţiunii s-a pronunţat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 32/1999.
Pe de altă parte, scopul urmărit de către reclamant prin prezenta acţiune este obligarea statului la despăgubiri reprezentând prejudiciile morale suferite prin cele două condamnări în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Însă, prin Deciziile nr. 1358/2010 şi nr. 1380/2010 (M. Of. nr. 761/18.11.2010) au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a II–a din Legea nr. 221/2009, dispoziţii care prevedeau tocmai despăgubirile pentru prejudiciile morale suferite prin condamnare sau măsuri administrative cu caracter politic.
Prin urmare, întrucât dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a I a din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele juridice conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, cum de altfel se reiterează în cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale arătată mai sus, nu se mai pot acorda despăgubiri pentru prejudicii morale.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, opozabile erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti având efect şi asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziţiile din legea declarată neconstituţională nu se mai pot aplica, instanţa investită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplică norma declarată neconstituţională continuând soluţionarea cauzei şi având obligaţia să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate au fost declarate prin deciziile Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul I.J., criticând-o ca nelegală în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că în mod nelegal instanţele au reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor Deciziei nr. 32/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, întrucât această decizie vizează aplicarea unitară a Decretului-Lege nr. 118/1990, iar acţiunea a avut ca obiect aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.
Că în aplicarea Legii nr. 221/2009, pentru stabilirea caracterului politic al condamnării instanţele trebuiau să se raporteze la prevederile OUG nr. 214/1999, respectiv să analizeze scopul urmărit la săvârşirea infracţiunii care a fost unul evident de manifestare împotriva regimului comunist.
Recursul nu este fondat.
Prin Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2001 (M. Of. nr. 137/2.03. 2010), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra recursului în interesul legii promovat de P.G. al României în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării prevăzute de art. 334 şi 335 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., având rol de uniformizare a jurisprudenţei.
Deşi Înalta Curte a fost sesizată cu interpretarea unor dispoziţii ale Decretului-Lege nr. 118/1990, problema de drept dezlegată vizează caracterul politic sau nu al unor condamnări penale de natura celei de care se prevalează şi reclamantul, astfel că dezlegarea în drept este obligatorie pentru instanţa de apel.
Condamnarea unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 354 C. proc. civ., determinată de motive de conştiinţă religioasă nu poate fi caracterizată ca o manifestare împotriva regimului totalitar comunist iar dispoziţiile art. 9 din Convenţia Europeană nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conştiinţă.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamatul I.J. împotriva deciziei nr. 21 din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 103/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 999/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
