ICCJ. Decizia nr. 7677/2012. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7677/2012
Dosar nr. 15102/3/2011
Şedinţa publică din 14 decembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1164 din 16 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC V.C.I. SRL, în contradictoriu cu pârâţii SC G. SRL şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, şi a dispus anularea înregistrării mărcii G.S. cu nr. AA număr de depozit nr. BB, obligând pârâta să retragă de pe piaţă toate produsele purtând denumirea G.S. şi interzicând acesteia să folosească pe viitor marca G.S. sau orice semn similar sau identic cu marca S.E.
În motivarea sentinţei, a reţinut că firma SC V.C.I. a înregistrat la 21 octombrie 2004 la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci marca „S.E.” cu nr. CC, iar ulterior, pârâta SC G. SRL a înregistrat, la rându-i, marca „G.S.” cu nr. AA, cu protecţie din 13 octombrie 2008.
S-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 6 şi 36 din Legea nr. 84/1998, precum şi art. 4 alin. (2) lit. a) (ii) din Directiva 89/104/CE.
Conform certificatului constatator eliberat la 11 aprilie 2011 de către Oficiul Registrului Comerţului, societatea reclamantă are ca obiect principal de activitate fabricarea produselor farmaceutice - cod Caen 2110, fabricarea săpunurilor detergenţilor şi a produselor de întreţinere - cod Caen 2041, fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice - cod Caen 2042. Rezultă că cele două societăţi comerciale activează în domenii similare şi identice. Deşi produsele reclamantei sunt de uz intern, iar ale pârâtei de uz extern, primele vizează procedee de slăbire, iar celelalte de tratare a celulitei, ambele urmăresc menţinerea optimă a organismului, cu alte cuvinte sunt produse complementare.
În examinarea similarităţii între mărcile în discuţie, trebuie avută în vedere analiza acestora prin aprecierea de ansamblu din punct de vedere vizual, fonetic, conceptual şi asupra impresiei generale lăsate de mărci, ţinând cont de caracterul lor distinctiv şi de elementele dominante. Consumatorul mediu percepe de obicei o marcă ca un întreg şi nu analizează diversele detalii ale acesteia. Pentru astfel de apreciere globală ar trebui să se aibă în vedere un consumator mediu informat care rareori are ocazia de a compara mai multe mărci, bazându-se pe amintirea acestora.
Din punct de vedere vizual şi fonetic, mărcile aflate în discuţie sunt similare prin prezenţa elementului verbal distinctiv comun S.E. Restul elementelor verbale nu pot face obiectul unei comparaţii dintre cele două mărci, în primul rând pentru că nu sunt relevate de aceeaşi manieră pe produse şi în al doilea rând pentru că se referă mai mult la originea produsului.
Conceptual, ambele mărci au la bază cuvântul franţuzesc S., care conduce publicul consumator la reprezentarea unei stări optime a corpului, ceea ce face posibilă evidenţierea similarităţii dintre acestea.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că marca reclamantă este o marcă anterioară cu impact asupra publicului relevant în ceea ce priveşte calitatea produselor. În aceste condiţii, folosirea mărcii S. de către pârâtă ar putea profita necuvenit de caracterul distinctiv şi de renumele mărcii anterioare.
Totodată această folosire ar putea produse prejudicii reclamantei deoarece folosirea mărcii de către pârâtă este în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii anterioare. Prin folosirea de către pârâtă a mărcii S. în condiţiile existenţei unei similarităţi între cele două mărci şi a complementarităţii produselor, publicul relevant poate reţine o legătură între reclamantă şi marca pârâtei, legătură care va profita pe nedrept pârâtei, publicul relevant fiind acelaşi pentru ambele mărci. Publicul relevant care cunoaşte şi apreciază produsele S. ale reclamantei, fiind pus în situaţia achiziţionării unor produse sub o denumire în care este inclus semnul S., în virtutea imaginii clare şi apreciative faţă de marca reclamantei, în cazul în care nu va fi mulţumit de serviciile şi produsele pârâtei, vor exista în mod direct şi repercursiuni negative asupra imaginii produselor reclamantei, dată fiind legătura existentă în mintea consumatorului putând deci aduce prejudicii titularului mărcii mai întâi înregistrate. Toate cheltuielile de marketing şi publicitate efectuate de reclamantă vor profita pe nedrept şi pârâtei, care, folosindu-se în activitatea sa comercială curentă de un semn similar mărcii reclamantei, va induce în eroare publicul consumator şi va avea beneficii de pe urma investiţiilor reclamantei. Publicul relevant este acelaşi, întrucât produsele şi serviciile aşa cum s-a arătat sunt complementare, ceea ce implică folosirea nejustificată mărcii reclamantei de către pârâtă.
Prin decizia civilă nr. 6 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC G. SRL împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că sentinţa atacată nu conţine motive contradictorii ori străine de natura pricinii, arătând cu claritate motivele admiterii acţiunii şi specificând că produsele unei părţi vizează procedee de slăbire, iar cele ale celeilalte părţi - de tratare a celulitei şi ambele urmăresc menţinerea optimă a organismului, cu alte cuvinte sunt produse complementare.
Această concluzie a primei instanţe de fond corespunde situaţiei de fapt din dosar şi este susţinută în argumentarea primei instanţe şi de prezentarea originii şi semnificaţiei cuvântului „S.E.” cu privire la menţinerea optimă a organismului.
Faptul că sentinţa atacată indică şi obiecte secundare de activitate, nu doar pe cel principal al reclamantei, nu reprezintă o motivare contradictorie, ci vine să sublinieze complementaritatea produselor asupra cărora s-au înregistrat mărcile în dispută.
Faptul că produsele unei părţi sunt de uz extern, iar ale celeilalte de uz intern, cu modalităţi diferite de administrare, cum invocă apelanta-pârâtă, este nerelevant, cât timp produsele ambelor părţi ce poarta marca, sunt complementare-ele urmărind menţinerea optimă a organismului
Contrar susţinerilor apelantei, prima instanţă a făcut o aplicare corectă a legii, prin reţinerea motivată a complementarităţii produselor şi a similarităţii mărcilor, explicarea riscului de confuzie creat consumatorilor de către pârâtă (consumatorul mediu percepe de obicei o marcă drept un întreg şi nu analizează diversele detalii ale acesteia).
Similaritatea din punct de vedere vizual şi fonetic a mărcilor în discuţie fiind întrunită prin prezenţa elementului verbal distinctiv comun „S.”, ambalajele, forma şi conţinutul produselor, invocate de apelanta-pârâtă, nu prezintă relevanţă, cât timp atât produsele pârâtei care poartă marca „S.”, cât şi cele ale reclamantei care poartă marca „S.E.” sunt destinate întreţinerii în bună stare a corpului, aşa cum şi sugerează mărcile similare.
Faptul că marca pârâtei menţionează şi cuvântul „G.” indică mai mult cine ar fi titularul mărcii „S.E.” şi, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, nu creează distinctivitate mărcii „S.” a pârâtei în raport cu marca reclamantei, înregistrată anterior. În speţa de faţă nu este în litigiu marca „G.” a apelantei-pârâte, al cărei renume nu este contestat de intimata-reclamantă, ci marca „S.E.” a reclamantei.
Faptul că şi pârâta a făcut cheltuieli de promovare şi publicitate a mărcii este irelevant, atât timp cât, prin crearea de confuzie asupra mărcii intimatei-reclamante, există riscul de a beneficia de cheltuielile de promovare şi publicitate realizate de reclamantă pentru marca „S.E.”.
Faptul că reclamanta nu a declarat opoziţie la înregistrarea mărcii pârâtei este lipsit de semnificaţie juridică în procesul de anulare a mărcii, cât timp s-a dovedit că cererea de anulare este întemeiată.
Interdicţia comercializării/oferirii produselor sub marca anulată, adică retragerea de pe piaţă a produselor purtând marca „G.S.” dispusă de prima instanţă, vizează împiedicarea activităţilor de comercializare, sub marca anulată, după pronunţarea sentinţei, nu retroactiv pe cele deja realizate şi finalizate, iar faptul că această comercializare ar viza produse deja fabricate şi purtând marca anulată nu înseamnă că sentinţa s-ar fi pronunţat prin aplicarea retroactivă a legii, ci tocmai în respectarea ei.
Aşadar, fie se formulează opoziţie în cadrul procedurilor de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind înregistrarea unei mărci, fie orice persoană interesată poate formula în baza art. 47 din Legea nr. 84/1998 o acţiune în anularea respectivei mărci, pentru motivele prevăzute art. 6, rezultatul final nu poate fi decât respingerea/înlăturarea de la înregistrare a mărcii care poate crea, prin similaritate, confuzie, în dauna intereselor consumatorilor şi respectiv altui comerciant, în speţă intimata.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a arătat că recurenta–pârâtă nu înţelege să formuleze critici în legătură cu două aspecte de fapt reţinute de către instanţa de apel în mod corect, anume caracterul sugestiv al termenilor S./S.E. pentru calităţile produselor şi renumele mărcii G., necontestat de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susţinut, în esenţă, că decizia de anulare a mărcii G.S. încalcă dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 84/1998, după cum urmează:
Sub aspectul stabilirii similarităţii mărcilor, instanţa a încălcat art. 6 alin. (1) din lege, deoarece nu a analizat mărcile astfel cum au fost înregistrate şi nu a identificat elementul dominant din componenţa mărcii a cărei anulare se solicită în cauză.
Dacă ar fi ţinut cont de aceste criterii de analiză, ar fi ajuns la concluzia că mărcile în conflict nu sunt similare nici din punct de vedere vizual şi nici auditiv sau conceptual.
S-a susţinut, astfel, că, pentru a dispune anularea mărcii ulterioare, instanţa este ţinută să analizeze mărcile în conflict, aşa cum au fost înregistrate, nu să compare ambalajele produselor pe care apar mărcile, adică modalitatea efectivă de folosire a acestora.
Contrar acestui principiu, instanţa, în loc să efectueze analiza celor două mărci, astfel cum sunt înregistrate, analizează doar elementul S., reţinând similaritatea fonetică şi vizuală dintre cele două mărci doar din prisma acestui element, motivând că celălalt element verbal din componenţa mărcii pârâtei nu poate fi avut în vedere din cauza modului în care este redat pe ambalaj.
De asemenea, instanţa nu a determinat similaritatea mărcilor prin aprecierea în ansamblu a acestora, ca semne distinctive unitare, neţinând cont de principiul – desprins din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene – potrivit căruia, chiar şi atunci când există un element dominant, celelalte elemente ale ansamblului nu pot fi neglijate sau excluse decât dacă sunt nesemnificative în formarea imaginii globale sau au caracter descriptiv.
În speţă, instanţa nu putea să analizeze doar termenul S. din marca pârâtei, deoarece celălalt element G. nu este un element neglijabil pentru a nu fi luat în considerare. Mai mult, G. este chiar elementul dominant al mărcii, identifică titularul mărcii şi dă funcţie distinctivă acesteia; or, neglijarea unui astfel de element din componenţa mărcii determină în mod cert o concluzie greşită privind similaritatea mărcilor.
De altfel, instanţa nu a identificat elementul dominant din componenţa mărcii pârâtei, prin aplicarea regulilor stabilite de practică şi doctrină, respectiv: între elementele verbale ale unei mărci, cuvântul cu distinctivitate mai mare va fi dominant în raport cu cele cu distinctivitate mai redusă, sugestive sau descriptive; trebuie avută în vedere şi poziţia relativă a diferitelor componente în configuraţia mărcii, partea de început a mărcii fiind mai bine percepută de consumator decât finalul acesteia.
Pe baza acestor reguli, elementul verbal G. este elementul dominant din marca G.S. atât din perspectiva poziţionării sale în ansamblul mărcii, precum şi din perspectiva distinctivităţii inerente şi dobândite prin uz.
Astfel, G. este primul cuvânt din cadrul mărcii şi are un impact deosebii asupra consumatorului, fiind cel mai uşor de reţinut şi intrând imediat în atenţia acestuia; mai mult, este cuvântul cel mai lung.
G. are distinctivitate inerentă puternică, deoarece este un cuvânt fantezist, fără a avea un sens propriu în limba română, în timp ce S. este un termen sugestiv, are un grad redus de distinctivitate intrinsecă, în raport de produsele pentru care marca a fost înregistrată, şi anume produse cosmetice.
G. are şi o distinctivitate dobândită puternică, dat fiind renumele câştigat atât pe piaţa românească, dar şi în străinătate, având în vedere vechimea mărcii (G. a fost înregistrat ca marcă încă din anul 1990), durata şi întinderea publicităţii efectuate mărcii (spre exemplu, doar în anul 2010 s-au investit peste 760.000 RON în reclama mărcilor), aria geografică de utilizare, utilizarea de lungă durată sau intensivă a mărcii (spre exemplu, volumul vânzărilor în anul 2010 a fost de peste 10 milioane de RON).
Deşi instanţa de apel a reţinut distinctivitatea dobândită şi renumele mărcii G., nu a dat eficienţă în drept acestei constatări de fapt. G. este o marcă umbrelă, iar adăugarea elementului S. s-a făcut pentru a desemna o nouă gamă de produse cosmetice ce cuprinde creme, ser şi gel anticelulitice.
Pe aspectul similarităţii produselor, s-a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că produsele reclamantei şi cele ale pârâtei sunt complementare, prin aplicarea eronată a noţiunii de „produse complementare”, astfel cum aceasta este definită de OHIM în par. 2.6.1 în capitolul 2, partea a 2-a din Regulile privind opoziţiile şi consacrată de jurisprudenţă: produsele sunt complementare în cazul în care există o strânsă legătură între ele, în sensul ca unul este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, astfel încât clienţii pot crede că responsabilitatea pentru producerea acestor mărfuri revine aceleiaşi întreprinderi.
În cauză, produsele pentru care au fost înregistrate cele două mărci în conflict nu sunt produse complementare şi nici nu pot fi considerate ca fiind similare, atâta timp cât unele produse sunt suplimente nutritive folosite pentru slăbit, cu alte cuvinte pentru reducerea masei corporale, iar celelalte produse sunt creme şi seruri destinate tratării celulitei.
Pe aspectul stabilirii distinctivităţii şi limitei protecţiei mărcii anterioare, instanţa de apel, deşi a reţinut că marca S.E., înregistrată şi folosită pentru produse de slăbit este sugestivă, folosită pentru a indica consumatorului caracteristicile produselor, mai exact că acestea folosesc la slăbit, nu a dat eficienţă acestei constatări în aprecierea riscului de confuzie, în sensul că o marcă considerată „slabă” din punct de vedere al distinctivităţii va fi protejată doar atunci când există o similaritate a semnelor în conflict mai mare decât cel cerut în mod obişnuit.
Recunoaşterea unei protecţii sporite unei mărci alcătuite din termeni evocatori ar însemna crearea unui monopol asupra acestora, ceea ce ar veni în contradicţie cu regulile unei concurenţe reale şi loiale, respectiv cu desfăşurarea unui comerţ onest. Prin această protecţie slabă se urmăreşte lăsarea semnului disponibil într-o anumită măsură şi pentru ceilalţi competitori.
Pe aspectul existenţei riscului de confuzie, s-a susţinut că instanţa de apel a stabilit în mod greşit că acesta există în cauză, date fiind greşelile săvârşite în legătură cu analiza semnelor în conflict, efectele distinctivităţii mărcii anterioare, similaritatea semnelor şi produselor şi încălcarea regulilor de apreciere a riscului de confuzie, desprinse din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârea din 06 noiembrie 2005 în cauza Life/Thomson Life C – 120/04).
Aplicând aceste reguli, rezultă lipsa oricărui risc de confuzie, deoarece similaritatea dintre semne este scăzută, la fel şi similaritatea dintre produse, marca anterioară are un caracter slab distinctiv, în timp ce marca pârâtei are un caracter distinctiv puternic.
Recurenta–pârâtă a conchis în sensul că se impune menţinerea valabilităţii mărcii G.S., cu consecinţa respingerii şi a capetelor de cerere privind retragerea produselor şi interzicerea folosirii pe viitor a acestei mărci. În plus, argumentele care au condus la stabilirea inexistenţei unui risc de confuzie între cele două mărci în aplicarea art. 6 din Legea nr. 84/1998 îşi regăsesc aplicabilitatea şi în respingerea acţiunii fundamentate pe art. 36 din aceeaşi lege.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecată formulate în cauză îl reprezintă anularea înregistrării mărcii G.S. aparţinând pârâtei SC G. SRL şi interzicerea folosirii acestei mărci, invocându-se similaritatea cu marca S.E., înregistrată anterior de către reclamantă şi indicându-se drept temei juridic prevederile art. 47 alin. (1) cu referire la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, precum şi cele ale art. 36 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ.
Drepturile asupra mărcii a cărei anulare se solicită în cauză au fost recunoscute cu începere de la data de 13 octombrie 2008, aşadar potrivit Legii nr. 84/1998 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 66/2010.
În conformitate cu dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b) din lege [ce coincide în conţinut cu art. 47 alin. (1) lit. b) din legea în forma actuală], anularea înregistrării unei mărci se poate cere, între altele, pentru motivele prevăzute de art. 6 din lege.
Prin coroborarea art. 47 cu art. 6 alin. (1) lit. c) [ce are corespondent în actualul art. 6 alin. (1) lit. b)], anularea mărcii se poate dispune în ipoteza în care marca este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară.
După cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, se apreciază global, ţinându-se cont de interdependenţa factorilor relevanţi, în categoria cărora intră gradul de similaritate a semnelor în conflict şi a produselor/serviciilor desemnate de aceste semne, ceea ce impune, în prealabil, determinarea existenţei similarităţii semnelor şi a produselor, precum şi a gradului de similaritate.
În acest sens, instanţa europeană a stabilit că un grad ridicat al similarităţii semnelor poate compensa un nivel mai scăzut al similarităţii produselor/serviciilor şi invers.
Se constată că, în cauză, ambele instanţe de fond a făcut o aplicare greşită a tuturor criteriilor de apreciere a riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, ajungând la concluzia eronată a existenţei unui asemenea risc în privinţa mărcii pârâtei, comparativ cu marca reclamantei.
În privinţa conflictului între produsele/serviciile desemnate de mărcile în conflict, se reţine că marca reclamantei a fost înregistrată pentru: „produse veterinare; substanţe dietetice de uz medical, alimente pentru sugari; plasturi şi materiale pentru pansamente; materiale pentru plombarea dinţilor şi pentru mulaje dentare; produse pentru distrugerea animalelor dăunătoare; fungicide, ierbicide” (clasa 5), „aparate şi instrumente chirurgicale, medicale, dentare şi veterinare, membre, ochi şi dinţi artificiali; articole ortopedice; materiale pentru sutură” (clasa 10), respectiv „servicii medicale; servicii veterinare; servicii de agricultură, horticultură şi de silvicultură” (clasa 44).
Marca a cărei anulare se solicită în cauză a fost înregistrată pentru „produse cosmetice şi de parfumerie” (clasa 3).
Prima instanţă a reţinut identitatea unora dintre produse, respectiv similaritatea în ceea ce priveşte alte produse, în timp ce instanţa de apel a reţinut exclusiv similaritatea, apreciind că produsele uneia dintre părţi, constând în procedee de slăbire, sunt complementare cu produsele celeilalte părţi – de tratare a celulitei, deoarece toate urmăresc menţinerea optimă a organismului.
Se observă că instanţa de apel nu a preluat constatarea primei instanţe în sensul identităţii produselor sau a serviciilor, iar această apreciere este corectă, deoarece niciunul dintre produsele vizate de marca reclamantei nu se regăseşte ca atare printre cele pentru care a fost înregistrată marca pârâtei. În privinţa serviciilor, este exclusă identitatea, cât timp marca pârâtei a fost înregistrată doar pentru produse (din clasa 3).
În schimb, instanţa de apel a considerat că produsele ar fi similare, deoarece sunt complementare, apreciere ce a fost făcută doar în considerarea unora dintre produse.
Se observă că niciunul dintre produsele menţionate prin decizia recurată nu este redat ca atare în certificatul de înregistrare a mărcilor în conflict („procedee de slăbire”, respectiv „produse de tratare a celulitei”). Instanţa s-a raportat la produsele folosite în concret de către fiecare parte, astfel cum rezultă din ambalajele depuse la dosar.
Or, o asemenea modalitate de stabilire a similarităţii este contrară dispoziţiilor art. 48 cu referire la art. 6 alin. (1) lit. c) din lege, deoarece ceea ce interesează este întinderea protecţiei mărcilor supuse comparării, rezultată din certificatul de înregistrare a fiecărei mărci, astfel încât compararea produselor/serviciilor trebuie să le aibă în vedere pe cele cărora marca este destinată a fi aplicată, strict menţionate în certificatul de înregistrare a mărcii.
În acest context, este lipsită de relevanţă modalitatea în care marca este utilizată în activitatea comercială ori obiectul de activitate al fiecărei societăţi (la care s-a referit prima instanţă).
Pe de altă parte, nu se poate ignora că produsele indicate de către instanţa de apel pot fi încadrate în produsele de gen menţionate în certificatele de înregistrare a celor două mărci. Astfel, „procedeele de slăbire” de uz intern ale reclamantei pot fi considerate o specie a substanţelor dietetice de uz medical, regăsite în clasa 5 din certificatul de înregistrare a mărcii reclamantei, în timp ce „produsele de tratare a celulitei” pot fi încadrate în categoria cosmeticelor pentru care este înregistrată marca pârâtei.
Ca atare, se va cerceta dacă, în legătură cu aceste produse, este corectă concluzia similarităţii formulată de către instanţa de apel.
După cum rezultă din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, similaritatea se apreciază ţinând cont de toţi factorii pertinenţi care caracterizează raportul între produse sau servicii, în special de natura, destinaţia şi utilizarea lor, precum şi de caracterul concurent sau complementar al acestora (hotărârea din 29 septembrie 1998 din cauza Canon C - 39/97).
În ceea ce priveşte complementaritatea, prin motivele de recurs s-a arătat în mod corect că acest termen a fost definit în ghidul elaborat de Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă din Alicante (partea referitoare la procedura opoziţiei, parag. 2.6.1) şi, chiar dacă acesta nu are în sine forţă juridică, cu atât mai mult cu cât vizează mărcile comunitare, definiţia regăsită în ghid a fost confirmată în jurisprudenţa instanţelor de la Luxemburg. Astfel, nu există niciun motiv pentru a nu fi aplicată în practica instanţelor naţionale în legătură cu similaritatea produselor şi serviciilor, într-un context legislativ asemănător celui din legislaţia europeană.
Se consideră că produsele complementare sunt cele între care există o legătură strânsă, în sensul că unul este indispensabil ori, cel puţin, important pentru folosirea celuilalt, astfel încât consumatorul poate crede că producătorul este acelaşi.
Prin prisma acestei definiţii, se constată că recurenta susţine în mod corect faptul că produsele comparate în speţă (pastile pentru slăbit şi produse anticelulitice) nu sunt complementare, deoarece folosirea unora nu este legată de utilizarea celorlalte. Chiar dacă se pot completa ca funcţii terapeutice, acest efect nu se produce în mod necesar, produsele putând fi administrate independent.
Dat fiind, însă, că produsele pot răspunde aceleiaşi necesităţi - subţierea corpului -, se pot comercializa în aceleaşi spaţii (farmacii) şi chiar prin aceleaşi canale de distribuţie, se poate considera că sunt concurente, din moment ce pot fi substituite unele prin altele, ceea ce înseamnă că sunt, totuşi, similare, astfel cum a apreciat instanţa de apel (finalitatea constatărilor fiind aceeaşi, chiar dacă a stabilit similaritatea în forma complementarităţii).
Similaritatea produselor are, cu toate acestea, un nivel scăzut, în condiţiile în care punctele de convergenţă sunt neînsemnate în raport cu punctele de diferenţiere (natură, compoziţie, principiu de utilizare, aparenţă, stare fizică).
Din acest punct de vedere, sunt fondate susţinerile recurentei (care a recunoscut, totuşi, existenţa similarităţii) privind gradul redus al similarităţii, apreciere ce are relevanţă în evaluarea riscului de confuzie, în sensul că, pentru existenţa acestuia, ar fi necesar un grad mai ridicat al similarităţii semnelor, potrivit principiului de apreciere a riscului de confuzie ce a fost expus anterior.
În privinţa celorlalte produse pentru care a fost înregistrată marca pârâtei – cosmetice (altele decât produse anticelulitice) şi de parfumerie -, se observă că instanţa de apel nu a înfăţişat niciun argument pentru conturarea unei concluzii în sensul similarităţii, iar considerentele primei instanţe în acest sens se fundamentează pe compararea greşită a obiectului de activitate al societăţii reclamante cu cel al societăţii pârâte. Or, după cum s-a demonstrat anterior, compararea produselor/serviciilor se realizează exclusiv pe baza certificatului de înregistrare a mărcii, act ce reflectă întinderea protecţiei mărcilor opuse.
Din analiza comparativă a produselor/serviciilor desemnate de marca reclamantei, respectiv de marca pârâtei - altele decât produsele deja comparate -, nu reiese niciun indiciu al similarităţii, potrivit principiului deja enunţat, desprins din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv în raport de natura, destinaţia şi utilizarea lor, ţinându-se cont de caracterul eventual concurent sau complementar.
Ca atare, celelalte produse pentru care marca pârâtei a fost înregistrată sunt diferite de produsele/serviciile desemnate de marca anterioară a reclamantei, riscul de confuzie fiind exclus.
Se constată, în aceste condiţii, că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 alin. (1) lit. c) din lege, deoarece aceste condiţii - printre care şi similaritatea produselor/serviciilor, trebuie întrunite cumulativ, motiv pentru care, în mod greşit, s-a dispus anularea mărcii pârâtei pentru alte produse decât produsele anticelulitice din categoria cosmeticelor.
În consecinţă, se verifica dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii legale exclusiv din perspectiva acestor din urmă produse.
În privinţa conflictului între semnele în conflict, se constată că sunt fondate motivele de recurs prin care se susţine un nivel scăzut al similarităţii, contrar aprecierii instanţei de apel, cu consecinţa inexistenţei riscului de confuzie.
S-a reţinut în fapt că marca reclamantei, protejată cu începere de la data de 22 noiembrie 2003, este compusă dintr-un singur element verbal S.E., în timp ce marca a cărei anulare se solicită în cauză G.S. este alcătuită din două elemente verbale.
S-a apreciat că analiza comparativă a mărcilor se realizează doar în raport de elementul comun S., care are caracter distinctiv, iar simpla preluare a mărcii verbale a reclamantei în conţinutul mărcii compuse (diferenţa dată de ultima literă „E” fiind neglijabilă) este suficientă pentru existenţa similarităţii vizuale, fonetice şi conceptuale.
Este de precizat că, întocmai ca în cazul comparării produselor/serviciilor, confruntarea semnelor se realizează pe baza modului în care mărcile au fost înregistrate, şi nu a modului în care acestea sunt efectiv utilizate în activitatea comercială.
Pornindu-se de la această premisă, se constată că instanţa de apel – ca, de altfel, şi prima instanţă – au ignorat regulile de stabilire a similarităţii semnelor, astfel cum acestea se desprind din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, corect redate prin motivele de recurs.
Astfel, aprecierea comparativă trebuie realizată global, urmărindu-se determinarea impresiei pe care ansamblul elementelor ce compun un semn o creează consumatorului produselor/serviciilor desemnate de semnele în discuţie, ţinându-se cont de elementele dominante şi distinctive, în vederea stabilirii existenţei unei similarităţi între semne şi, dacă este cazul, a gradului de similaritate (hotărârea din 11 noiembrie 1997 pronunţată în cauza Sabel/Puma C – 251/95).
Operaţiunea de comparare trebuie să ţină cont de gradul de distinctivitate al mărcii anterioare, fie intrinsecă, fie dobândită, întrucât mărcile care au un caracter distinctiv ridicat, fie intrinsec, fie ca urmare cunoaşterii lor pe piaţa produselor, beneficiază de o protecţie mai mare decât cele al căror caracter distinctiv este mai scăzut ( hotărârea din 29 septembrie 1998 din cauza Canon C - 39/97).
În aplicarea acestor reguli, instanţele de fond ar fi trebuit să stabilească, pe de o parte, impresia de ansamblu creată consumatorului de marca pârâtei, compusă din mai multe elemente, iar, pe de altă parte, nivelul de distinctivitate al mărcii S.E.
În mod greşit, instanţa de apel – ca, de altfel, şi prima instanţă -, a apreciat că elementul G. nu trebuie luat în considerare în compararea semnelor, deoarece marca G. nu face obiectul prezentului litigiu.
În aprecierea imaginii de ansamblu a mărcii, după cum s-a arătat, trebuie avute în vedere toate elementele distinctive. Aşadar, ca regulă, nu se poate avea în vedere un singur element, chiar atunci când acesta este cel dominant în imaginea de ansamblu a semnului, decât dacă celelalte elemente sunt neglijabile.
Or, componenta G. nu este lipsită de distinctivitate, dimpotrivă, are un caracter puternic distinctiv, atât intrinsec, fiind vorba despre o denumire fantezistă, ce nu sugerează calităţile produselor, dar şi dobândit prin folosire, instanţa de apel reţinând că renumele semnului G., ce reprezintă o marcă înregistrată a pârâtei, nu a fost contestat de către partea adversă.
Mai mult, elementul S. este cel care are un caracter slab distinctiv, fiind evocator pentru caracteristicile produselor de combatere a celulitei, ceea ce înseamnă că are o pondere nesemnificativă în impresia de ansamblu asupra mărcii.
Elementul G. este cel dominant în cadrul mărcii pârâtei, avându-se în vedere atât natura sugestivă a elementului S., dar şi poziţionarea în cadrul mărcii, recurenta susţinând în mod corect că prima parte a unei denumiri, chiar compuse din mai mulţi termeni, este cea care atrage atenţia consumatorului.
Pe de altă parte, simpla preluare a unei mărci în alcătuirea unei mărci complexe nu relevă prin ea însăşi existenţa similarităţii (cu atât mai puţin nu justifică neluarea în considerare a tuturor componentelor distinctive ale mărcii), deoarece aprecierea similarităţii între mărci nu se realizează prin compararea doar a mărcii anterioare cu elementul corespondent din marca complexă, ci a mărcilor în ansamblu (hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 28 aprilie 2004 în cauza Matrazen Concord C – 3/03).
Drept urmare, în prezenţa mărcii pârâtei, consumatorul nu va considera că produsele vizate de marcă provin de la titularul mărcii anterioare, cât timp nu va acorda suficientă atenţie elementului slab distinctiv, ce sugerează caracteristicile produselor, mai mult, îl va asocia cu elementul dominant, pe care îl va recunoaşte ca fiind marca renumită, având convingerea că este un element ce completează componenta principală G., cu un caracter distinctiv puternic.
Aşadar, nu se poate aprecia că elementul S. îşi păstrează autonomia în cadrul mărcii pârâtei, fiind percepută drept consumator ca o indicaţie ce completează elementul dominant, cu consecinţa că nu subzistă o similaritate conceptuală între cele două mărci, consumatorul fiind conştient că se află în prezenţa unei alte mărci G., în cadrul căreia elementul S. sugerează caracteristicile produselor vizate.
Nu poate fi vorba nici despre similaritate auditivă: primul cuvânt, format din mai multe litere, estompând fonetic cea de-a doua componentă. Cât priveşte similaritatea vizuală, deşi există, este una scăzută, deoarece atenţia consumatorului se concentrează pe elementul puternic distinctiv: deşi observă şi cel de-al doilea element, consumatorul consideră că defineşte gama produselor desemnate de noua marcă G., fără să îl asocieze cu marca anterioară.
Sunt fondate şi susţinerile recurentei referitoare la caracterul slab distinctiv al mărcii reclamantei, gradul de distinctivitate al mărcii anterioare fiind, după cum s-a arătat deja, unul dintre criteriile de apreciere a riscului de confuzie.
Este de precizat că verificarea gradului de distinctivitate a unei mărci înregistrate nu poate conduce la constatarea lipsei totale a caracterului distinctiv, întrucât s-ar infirma implicit efectele juridice recunoscute mărcii legal înregistrate. Or, instanţa de judecată nu a fost învestită în cauză cu cercetarea valabilităţii înregistrării mărcii reclamantei, astfel încât se consideră că această marcă produce efecte juridice şi are caracter distinctiv.
Cu toate acestea, nu este exclus ca, în această analiză, să se ajungă la concluzia că marca este sugestivă, în sensul că evocă produsele şi serviciile pentru care a fost înregistrată, ceea ce înseamnă că este o marcă slab distinctivă.
Aceasta este situaţia în prezenta cauză, în condiţiile în care distinctivitatea se apreciază doar în raport de produsele „pastile de slăbit”, nu şi de celelalte produse şi servicii pentru care marca reclamantei a fost înregistrată, pentru considerentele deja expuse.
Distinctivitatea semnificând aptitudinea mărcii de a identifica originea produselor şi a serviciilor vizate, evaluarea sa are loc prin prisma acestor produse şi servicii, observându-se că marca S.E. evocă tocmai efectele produselor „pastile de slăbit”, anume obţinerea supleţei prin reducerea greutăţii corporale. Această semnificaţie a fost corect stabilită de către instanţa de apel, fără a valoriza, însă, această apreciere în sensul unui grad scăzut de distinctivitate intrinsecă a mărcii anterioare (nu s-a reţinut şi, de altfel, nici nu s-a pretins de către reclamantă că marca sa ar fi dobândit prin folosire o distinctivitate particulară).
În ceea ce priveşte riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, se constată că, în mod greşit, instanţa de apel – ca şi prima instanţă – a apreciat că acesta există, din moment ce, astfel cum s-a demonstrat prin prezentele considerente, similaritatea semnelor este scăzută (şi doar pe plan vizual), la fel şi similaritatea unora dintre produse, arătate în decizia de faţă, în timp ce pentru celelalte produse şi pentru serviciile pentru care este înregistrată marca reclamantei, s-a reţinut că sunt diferite. Mai mult, marca anterioară are un caracter slab distinctiv.
În acest context, nu există riscul ca publicul relevant să confunde originea produselor şi a serviciilor desemnate de cele două mărci, considerând că aparţin aceluiaşi producător, respectiv reclamanta, ori, cel puţin, să creadă că societatea reclamantă şi societatea pârâtă s-ar în relaţii comerciale, astfel încât să atribuie reclamantei produsele vizate de marca pârâtei.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a menţinut în mod greşit hotărârea primei instanţe, prin care s-a dispus anularea mărcii G.S., în condiţiile în care ambele instanţe de fond au făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor relevante ale Legii nr. 84/1998 şi a principiilor desprinse din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Drept urmare, va admite recursul şi, în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va m odifica în tot decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâta SC G. SRL, a schimbării în tot a sentinţei apelate, în baza art. 296 C. proc. civ. şi a respingerii ca neîntemeiată a acţiunii în anularea mărcii formulate de reclamanta SC V.C.I. SRL.
Soluţia de respingere în fond a pretenţiilor reclamantei se impune şi în ceea ce priveşte cererea în contrafacere, întemeiată pe dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (în forma de la data cererii de chemare în judecată – 21 februarie 2011).
După cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, acest capăt de cerere are caracter accesoriu faţă de cererea în anularea mărcii, soarta sa depinzând de modul de soluţionare a capătului principal de cerere.
Astfel, respingerea cererii în anulare conduce la respingerea şi a capătului de cerere accesoriu.
De altfel, în practica judiciară s-a apreciat în mod constant că titularul unei mărci protejate nu are deschisă calea unei acţiuni în contrafacere împotriva unei mărci înregistrate ulterior, întrucât eventuala interzicere a utilizării mărcii ulterioare ar lipsi în mod nejustificat pe titular de exerciţiul drepturilor asupra mărcii, cu atât mai mult cu cât aceste drepturi s-au consolidat prin constatarea pe cale judecătorească a validităţii mărcii înregistrate ulterior.
În aplicarea art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe reclamanta SC V.C.I. SRL la cheltuieli de judecată către pârâta SC G. SRL pentru toate fazele procesuale, în măsura în care au fost solicitate expres, respectiv: 1500 RON pentru judecata în primă instanţă şi 11.934,18 RON pentru faza procesuală a recursului, constatându-se că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în faza apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC G. SRL împotriva deciziei nr. 6A din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică în tot decizia recurată în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâta SC G. SRL împotriva sentinţei nr. 1164 din 16 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi în consecinţă:
Schimbă în tot sentinţa apelată şi, pe fond, respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC V.C.I. SRL.
Obligă pe reclamanta SC V.C.I. SRL la 1500 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC G. SRL pentru judecata în primă instanţă.
Obligă pe intimata reclamantă SC V.C.I. SRL la 1.1934,18 RON cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC G. SRL pentru faza procesuală a recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7684/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 7643/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
