ICCJ. Decizia nr. 83/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 83/2012
Dosar nr. 1095/117/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 739 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.L. şi H.N.M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pârâtul fiind obligat să plătească reclamanţilor echivalentul în RON la data plăţii sumei de câte 5.000 euro, pentru fiecare, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a defunctului H.A. dispusă prin sentinţa penală nr. 430/1954, pronunţată în Dosarul nr. 443/1954 al Tribunalului Militar Teritorial Oradea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 443/1954 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea, rămasă definitivă prin decizia nr. 1967/1954 a Tribunalului Militar pentru unităţile M.A.L, defunctul H.A. a fost condamnat la 1 an închisoare corecţională pentru delictul de favorizare de infractori prevăzută de art. 284 alin. ultim combinat cu art. 209 partea a II - a C. pen.
S-a reţinut că defunctul, „începând cu luna noiembrie 1949, a luat legătura cu fugarii P.N., P.L. şi P.V., care erau găzduiţi şi alimentaţi de tatăl său, în care timp le preda alimente...";.
Defunctul a executat pedeapsa în perioada 5 mai 1954 - 4 mai 1955 şi a decedat la data de 26 aprilie 1993, reclamanţii fiind copiii săi.
Prin hotărârea nr. 1297 din 4 septembrie 1991 a Comisiei pentru aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990 Cluj, s-a acordat defunctului o indemnizaţie lunară de 200 RON.
Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la repararea prejudiciului moral suferit prin condamnarea politică aplicată antecesorului lor, apreciind că suma de câte 5.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă pentru suferinţele produse defunctului urmare a condamnării sale politice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâtul.
Prin apelul formulat reclamanţii au solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate pentru fiecare dintre ei de la 5.000 euro la 500.000 euro, pe motiv că daunele morale nu au fost cauzate doar susţinătorului lor şi nu se datorează doar pentru un an de detenţie într-o colonie penitenciară, repercusiunile fiind suferite de întreaga familie, pe o perioadă de peste 40 de ani, iar ordonanţa de limitare a cuantumului daunelor morale a fost declarată neconstitutională.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a susţinut prin motivele de apel că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională, a admis excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, dispoziţiile declarate neconstituţionale încetându-şi efectele după expirarea termenului de 45 de zile în care legiuitorul putea să pună de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie prin decizia nr. 29/A/2011 din 20 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 739 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în sensul că, a respins acţiunea formulată de reclamanţii T.L. şi H.N.M.
A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, suportul acordării daunelor morale îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, declarate neconstitutionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/21.10.2010 publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010 dată de la care s-a împlinit termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituţia României în intervalul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
A mai reţinut Curtea de Apel că, în speţă, nu se pune problema retroactivităţii legii civile în sensul art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât excepţia de neconstitutionalitate a fost admisă în cursul soluţionării procesului şi nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.
Excepţia de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii din acestea poate fi ridicată potrivit art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 97/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă, din oficiu, cu condiţia ca dispoziţiile respective să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În speţă, o astfel de excepţie nu a fost invocată, însă a fost admisă într-un alt dosar ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea Curţii Constituţionale în prezenta cauză.
Curtea de Apel a mai reţinut că nu se poate vorbi de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţie, întrucât schimbarea în apel a sentinţei pronunţate nu constituie o nerespectare a securităţii raporturilor juridice, raportat la jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, ea reţinându-se doar pentru situaţiile în care hotărârile judecătoreşti irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac ce nu se aflau la dispoziţia părţilor din proces şi nici a încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1, neexistând o speranţă legitimă la plata daunelor morale sau a eventualei discriminări, în sensul Protocolului nr. 12.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii T.L. şi H.N.M., fără a indica vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele critici:
Atât prin acţiunea introductivă cât şi în apelul formulat au făcut referire la propriile lor suferinţe, cauzate de detenţia antecesorului lor, aşa cum rezultă din copia dosarului ce le-a fost comunicat de C.N.S.A.S., vinovat fiind Statul Român întrucât acesta le-a îngrădit dreptul la educaţie.
Au mai arătat că, în art. 5 pct. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului se prevede faptul că „orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă"; iar la pct. 5 al aceluiaşi text se arată că „orice persoană care este victima unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii";.
Că, acţiunea introductivă de instanţă au pronunţat-o la data de 16 februarie 2010, când erau în vigoare prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, declarată neconstituţională la data de 21 noiembrie 2010, ulterior introducerii acţiunii, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României care dispun că legea civilă se aplică numai pentru viitor.
În continuarea criticilor recurenţii - reclamanţi au mai susţinut că trebuie avut în vedere şi principiul egalităţii în drepturi şi crearea unor situaţii juridice discriminatorii faţă de persoanele care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, iar pe de altă parte responsabil de întârzierea soluţionării cererii de chemare în judecată, este Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice care folosind artificii procedurale a tergiversat soluţionarea acţiunii.
Că, în înţelesul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, beneficiau de o speranţă legitimă de despăgubiri conform jurisprudenţei în vigoare.
În raport cu cele expuse, recurenţii - reclamanţi au solicitat admiterea recursului şi respectiv a acţiunii formulate.
La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2012, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţii T.L. şi H.N.M., în raport de dispoziţiile art. 316 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, criticile formulate de către recurenţii - reclamanţi, nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu ţin de judecata în apel şi nici nu au combătut în vreun fel argumentele ce au fundamentat soluţia în apel.
Aşa fiind, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de reclamanţii T.L. şi H.N.M. împotriva deciziei civile nr. 29/A/2010 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii T.L. şi H.N.M. împotriva deciziei civile nr. 29 A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 823/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 832/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
