ICCJ. Decizia nr. 82/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 82/2012
Dosar nr. 680/115/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 680/115/2010 la data de 01.03.2010, scutită de plata taxei de timbru, reclamanţii N.P. şi C.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va da, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro despăgubiri morale precum şi plata contravalorii bunurilor confiscate, reprezentând casă în comuna Z.M. şi 1 hectar teren, cu acordarea dobânzilor legale până la data achitării sumelor datorate.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată că, sunt moştenitorii defunctului N.P., în prezent decedat.
Arată că tatăl lor, prin sentinţa penală nr. 37 din 30 ianuarie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial Timişoara, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani închisoare corecţională, 500 RON amendă corecţională şi un an interdicţie corecţională şi confiscarea averii pentru delictul de crimă de uneltire contra ordinei sociale prevăzut şi pedepsit de art. 209 pct. 1V C. pen.
Cu ocazia condamnării, acestuia i-au fost confiscate 1 hectar teren agricol, casa de locuit.
Executarea pedepsei a început la data de 28 august 1952, şi a fost pus în libertate la 30 mai 1958, fiind graţiat de restul pedepsei.
Prin sentinţa civilă nr. 1311 din 12 iulie 2010 pronunţată în Dosar nr. 680/115/2010 Tribunalul Caraş Severin, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii N.P., şi C.M., împotriva pârâtului Statul Român prin D.G.F.P. Caraş-Severin, aşa cum a fost precizată.
A obligat pârâtul să plătească câte 5.000 euro despăgubiri (contravaloarea în RON la data executării) pentru fiecare reclamant.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 6.871 euro (contravaloarea în RON la data executării), reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor dobânzile legale aferente sumelor acordate până la data executării.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reţinut că: potrivit dispoziţiilor art. 1, 4, 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele faţă de care s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească o condamnare cu caracter politic, iar după decesul acestora, descendenţii până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, urmând ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor să se ţină seama de măsurile reparatorii deja acordate persoanei în cauză în temeiul Decretului Lege nr. 118/1990, O.U.G. nr. 224/1999, Legea nr. 568/2001.
Împotriva sentinţei civile nr. 1311 din 12 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 680/115/2010, a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, reprezentat de D.G.F.P. Caraş-Severin.
În motivarea apelului s-a arătat că, în speţă, este aplicabilă O.U.G. nr. 62/2010, pe de o parte, iar pe de altă parte reclamanţii au beneficiat de măsuri reparatorii acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, ceea ce implică imposibilitatea de acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, mai ales că reclamanţii nu au obţinut desfiinţarea hotărârii penale, prin căi extraordinare de atac.
Curtea de Apel Timişoara prin decizia nr. 119 din 27 ianuarie 2011, a admis apelul a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţională întreaga O.U.G. nr. 62/2010, împrejurare ce are drept consecinţă juridică lipsirea în totalitate de efecte juridice a acestui act normativ, la momentul soluţionării prezentului apel.
Prin decizia civilă nr. 1358 din 21 octombrie 2010 aceiaşi Curte Constituţională a declarat ca neconstituţional art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecinţă lipsirea de temei juridic a pretenţiilor şi, corelativ a hotărârilor judecătoreşti, întemeiate pe această dispoziţie legală declarată neconstituţională.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul reclamant critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data pronunţării acestei decizii ci este aplicabilă eventual celor înregistrate ulterior înregistrării sale.
- Trebuie respectat principiul egalităţii în faţa legii, principiu care presupune instituirea unui tratament pentru care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. În sensul aplicării principiului neretroactivităţii este şi jurisprudenţa C.E.D.O.
- În vederea respectării principiului egalităţii de drepturi sunt şi prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din OU nr. 137/2008 coroborat cu art. 16 din Constituţie.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs se constată nefondat recursul în considerentele celor ce succed.
Prin deciziile nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Declararea neconstituţionalităţii textelor de lege arătate este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluţionate definitiv şi are drept consecinţă inexistenţa temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituţional.
Art. 147 alin. (4) din Constituţie prevede că decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru particulari, şi produce efecte numai pentru viitor iar nu şi pentru trecut.
Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut nici un element de noutate în ordinea juridică actuală.
Împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
Se va face însă distincţie între situaţii juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere.
Rezultă că în cazul situaţiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părţilor şi cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar şi după intrarea în vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situaţii sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.
Unor situaţii juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situaţia acţiunilor în justiţie în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă situaţii juridice legale, în curs de desfăşurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării lor şi de aceea intrând sub incidenţa noului act normativ.
Este vorba, în ipoteza analizată, despre pretinse drepturi de creanţă, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptăţită şi întinderea dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă.
Or, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absenţa unor dispoziţii legale exprese.
Referitor la obligativitatea efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele de judecată, este şi Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează”, că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de neconstituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată” şi, prin urmare, „instanţele erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să nu dea eficienţă actelor normative declarate neconstituţionale”.
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
Soluţia nu este de natură să încalce nici dreptul la un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în absenţa unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul anterior apariţiei deciziei Curţii Constituţionale nu se poate vorbi despre existenţa unui asemenea bun, şi nici principiul nediscriminării, întrucât dreptul la nediscriminare nu are o existenţă de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor şi libertăţilor reglementate de Convenţie, cunoscând limitări deduse din existenţa unor motive obiective şi rezonabile.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunţat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că drept urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, „dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.”
Cum deciziile Curţii Constituţionale sus-menţionate au fost publicate în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speţă, decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 27 ianuarie 2011, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv, la momentul publicării deciziilor respective, rezultă că textele legale declarate neconstituţionale nu îşi mai pot produce efectele juridice
Celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate având în vedere lipsa temeiului juridic al cererii.
În concluzie, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii N.P. şi C.M. împotriva deciziei civile nr. 119 A din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 819/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 822/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
