ICCJ. Decizia nr. 847/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 847/2012
Dosar nr. 2648/289/2007
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 decembrie 2007, pe rolul Judecătoriei Reghin, reclamanta P.G.C. Apalina a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O. Apalina: să se constate că reclamanta este proprietara suprafeţelor de 2777 şi 346 m.p. teren din Apalina, pe care se află edificate casa parohială situată administrativ pe str. Castelului, şi casa de cărămidă situată administrativ pe str. Castelului, înscrise în C.F nr. 1391 Apalina, nr. top. 129/2, 130/1 şi 132/2; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor menţionate; să se dispună radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În considerente, reclamanta a susţinut, ca motiv de radiere a dreptului de proprietate al pârâtei împrejurarea că Decretul nr. 358/1948 în baza căruia d-a intabulat dreptul acesteia, a fost abrogat prin Decretul - Lege nr. 126/1990, iar ca temei de drept al cererii de chemare în judecată au fost invocate prevederile art. 480 – art. 503 C. civ.
La termenul de judecată din 14 mai 2008, în faţa instanţei învestite cu acţiunea, reprezentantul reclamantei a precizat, cu privire la primul capăt de cerere, că este o cerere în realizare şi nu în constatare de drepturi.
Prin sentinţa civilă nr. 341 din 18 martie 2009, Judecătoria Reghin a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, în raport de prevederile art. 3 alin. (3) din Decretul - Lege nr. 126/1990.
Prin Sentinţa civilă nr. 1284 din 24 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei P.G.C. Apalina, iar pe fond a fost respinsă acţiunea formulată de P.G.C. Apalina, în contradictoriu cu pârâta P.O. Apalina, obligând reclamanta la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureş a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia invocată, respectiv lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, tribunalul a arătat că reclamanta a justificat un interes în promovarea acţiunii, respectiv, redobândirea în proprietate a imobilului înscris în C.F. nr. 1391 Apalina, sub nr. top 129/2, 130/1, 132/2. Întrucât stabilirea calităţii de proprietar al imobilului reprezintă o chestiune care ţine de fondul cauzei, s-a considerat că acest aspect se impune a fi analizat în contextul stabilirii temeinicie acţiunii şi nu pe cale de excepţie.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a constatat că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 480 – art. 503 C. civ., chiar dacă prin petitele acţiunii a arătat că doreşte constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului, intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară şi radierea dreptului de proprietate a parohiei pârâte. În consecinţă, s-a apreciat că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în revendicare, ceea ce presupune compararea titlurilor părţilor.
S-a reţinut că, potrivit C.F. nr. 1391 Apalina, asupra imobilului de sub nr. 129/2, 131/2 şi 132/2 (transcris din C.F. nr. 78 Apalina), este înscris dreptul de proprietate al pârâtei P.O.R. Apalina, în baza Decretului nr. 358/1948, a instrucţiunilor nr. 1352/1950 ale M.O.R. Ardeal şi a art. 45 din Legea nr. 115/1938 [(potrivit art. 2 din Decretului nr. 358/1948, averea mobilă şi imobilă aparţinând comunităţilor locale (parohii)] ale cultului greco-catolic revine S.R., care le va lua în primire imediat], înscrierea în cartea funciară având caracter constitutiv.
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului nici anterior preluării de către statul român (conform relaţiilor furnizate de la Biroul de carte funciară reieşind că nu se mai găseşte C.F. 78 Apalina din care s-a transcris imobilul).
Chiar dacă, din interpretarea prevederilor Decretului nr. 358/1948, reiese că imobilul în litigiu a fost preluat de S.R. din patrimoniul bisericii greco-catolice (dar nu expres al parohiei reclamante), iar din extrasul din fondul „Colecţia de evidenţă cadastrală Mureş” furnizat de Arhivele Naţionale reiese că în anul 1912 imobilele cu nr. top 129, 131 şi 132 erau în posesia E.G.C. Apalina, instanţa a constatat că cererea reclamantei nu s-a întemeiat pe prevederile speciale ale legilor reparatorii (inclusiv cele referitoare la bunurile cultelor religioase), ci pe o acţiune în revendicare de drept comun, fiind de esenţa acesteia dovedirea de partea care reclamă a existenţei dreptului de proprietate.
Cum acţiunea în revendicare este o acţiune reală întemeiată pe dreptul de proprietate, prin care se cere probarea posesiunii unui bun de către cel care se pretinde proprietar al acestuia, iar în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să dovedească dreptul ei de proprietate, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamanta P.G.C. Apalina.
Prin decizia nr. 168/ A din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta P.G.C. Apalina; a constatat că P.G.C. Apalina este proprietară asupra suprafeţelor de 2777 şi 346 m.p. teren pe care se află construcţiile: casa parohială din cărămidă acoperită cu ţiglă, compusă din 3 camere, bucătărie, antreu, hol, cămară, 1 bucătărie de vară situată în Apalina, str. Castelului, şi casa din cărămidă acoperită cu ţiglă cu două camere situată în str. Castelului, înscrise în C.F. nr. 1391 Apalina sub nr. top 129/2, 130/1, 132/2; a dispus radierea din C.F. nr. 1391 Apalina nr. top. 129/2, 130/1, 132/2 a P.O.R. Apalina; a dispus intabularea în C.F. nr. 1391 Apalina, nr. top 129/2, 130/1, 132/2 a P.G.C. Apalina; a menţinut celelalte dispoziţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a revendicat două imobile, construcţii cu teren aferent, imobile înscrise în C.F. nr. 1391 Apalina, sub nr. top. 129/2, 130/1, 132/2. Conform copiei fidele a C.F. 1391 Apalina, imobilele revendicate au fost transcrise din C.F. 78 Apalina şi înscrise în favoarea P.O.A. Încheierea de înscriere datează din 29 ianuarie 1968 şi are la bază adresa nr. 4 din 29 ianuarie 1968, iar ca temei de drept Decretul nr. 358/1948.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a putut depune ca dovadă copia C.F. nr. 78 Apalina, lipsind din inventarul biroului de carte funciară, însă, a constatat că imobilul a fost preluat de la reclamantă. Astfel, prin Decretul nr. 358/1948 toate formele de organizare a C.G.C. şi-au încetat existenţa, averea mobilă şi imobilă, a P.G.C. fiind atribuită B.O.R.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamanta a făcut dovada existenţa P.G.C. anterior anului 1948, cu copia evidenţei cadastrale, eliberată de Arhivele Naţionale şi cu evidenţele bisericeşti, depuse în cauză.
S-a mai reţinut că, deşi pârâta a dovedit existenţa unei organizări bisericeşti ortodoxe în Apalina, ca localitate distinctă, înglobată ulterior în municipiul Reghin, dreptul de proprietate asupra acestor imobile a fost dobândit prin transfer de la P.G.C. prin Decretul nr. 358 din 1948.
P.G.C. Apalina a fost reînfiinţată în anul 1991. După reînfiinţarea acestui cult religios, S.R. a stabilit, prin Legea nr. 182/2005 de aprobare a O.G. nr. 64/2004, că situaţia juridică a imobilelor ce au aparţinut B.G.C. va fi reglementată de comun acord prin comisii mixte alcătuite din reprezentanţii celor două culte, iar în caz de neînţelegeri, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun.
Cele două părţi au convocat o astfel de întâlnire în anul 1997, însă nu s-a ajuns la o înţelegere.
Asupra cererii prin care reclamanta revendică aceste imobile, Curtea a constatat că P.G.C. a deţinut un drept de proprietate şi în această calitate trebuia să beneficieze de toate prerogativele prevăzute de art. 480 C. civ., prevederi în vigoare în acea perioadă.
Aceste imobile au fost transferate P.O.A., cu titlu gratuit, în timp ce reclamanta a pierdut dreptul de proprietate cu încălcarea prevederilor art. 481 C. civ. De altfel, ca măsură de reparare, S.R. a îndreptăţit instituţiile B.G.C. să revendice imobilele pe care le-a deţinut, în situaţia în care, cele două organizaţii religioase nu ajung la un acord (art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990, aşa cum a fost modificat prin O.G. nr. 64/2004 şi apoi prin Legea nr. 182/2005).
Decizia a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârâta P.O. Apalina, care a susţinut nelegalitatea hotărârii, cu trimitere generică la dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. În susţinerea acestor motive de recurs s-au arătat următoarele:
- Instanţa de apel a apreciat în mod eronat probele existente în dosar, din care rezultă că reclamanta a introdus în mod prematur acţiunea, încălcând procedura prealabilă prevăzută de art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990, în sensul că nu a fost convocată comisia mixtă pentru a se putea discuta problemele litigioase şi a se ajunge la o anumită concluzie, nefiind concludent procesul-verbal din 15 iunie 1997 (fără ştampilă şi fără semnături) depus de reclamantă;
- Instanţa nu a observat că dreptul la acţiune este prescris şi în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Decretul - Lege nr. 115/1938, privind prescripţia achizitivă, imobilul fiind posedat de pârâtă cu bună credinţă mai mult de 10 ani, începând din anul 1990, excepţie care în mod greşit a fost respinsă de instanţa de fond. Pârâta posedă imobilele în litigiu din anul 1948, când cultul greco-catolic a fost scos în afara legii, iar bunurile aparţinând B.G.C. au fost trecute în patrimoniul B.O.R., în temeiul Decretului nr. 177/1948. Întrucât, prin art. 1 din Decretul - Lege nr. 126/1990, B.U.R. a fost recunoscută oficial şi s-a prevăzut modalitatea de restituire a bunurilor care au fost preluate în perioada regimului comunist, violenţa, ca viciu de consimţământ a încetat la data publicării acestui decret. Prin urmare, începând cu data de 14 aprilie 1990 a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani care s-a împlinit la data de 24 aprilie 1993, cu mult înainte de momentul învestirii instanţei de judecată;
- Instanţa nu a observat că P.G.C. Apalina a fost reînfiinţată la data de 5 decembrie 1995, conform adresei nr. 7080 din 7 decembrie 1995 către C:L. Apalina;
- Instanţa nu a observat că P.O. Apalina şi-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. 1391 Apalina, nr. top 129/2,130/1, 130/2, la data de 29 ianuarie 1968, conform încheierii nr. 124 C.F. în baza Decretului nr. 358/1948, art. 45 din Legea 115/1938, instrucţiunile directoratului cultelor nr. 3811/1960 şi instrucţiunile nr. 1352/1950 date de M.O. din Sibiu;
- Instanţa nu a observat că reclamanta nu poate dovedi nici dreptul şi nici posesia dreptului de proprietate, având în vedere că acţiunea formulată de P.G.C. Apalina este o acţiune în revendicare, bazată pe art. 480 – art. 503 C. civ., prin care se cere probarea posesiunii bunului de cel care se pretinde că este proprietar al bunului, iar în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să dovedească dreptul ei de proprietate. Reclamanta nu se află în situaţia de a invoca prevederile art. 480 C. civ., practic acţiunea reclamantei este o acţiune de rectificare de carte funciară prin care se solicită anularea titlului pârâtei, intabulat în temeiul art. 37 din Decretul - Lege 177/1948. Reclamanta nu a făcut dovada că este proprietară de carte funciară sau că este succesoarea proprietarului de carte funciară de la care s-a preluat imobilul;
- Pârâta a fost intabulată în cartea funciară în baza unei încheieri pronunţate în materie necontencioasă, iar în temeiul art. 32 din Decretul - Lege 115/1938, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
- Abrogarea în 1989 a Decretului - Lege nr. 358/1948 şi recunoaşterea cultului greco-catolic prin Decretul - Lege nr. 126/1990 nu pot duce la concluzia că, de jure, bunurile revendicate nu au ieşit niciodată din proprietatea reclamantei. Pârâta a dobândit proprietatea prin efectul legii, urmată de exercitarea timp de peste 40 de ani, a tuturor atributelor dreptului de proprietate. Nu poate fi ignorat nici faptul că, la data preluării, B.O. a efectuat investiţii şi reparaţii capitale la imobilul preluat.
- În speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii în revendicare, iar motive de anulare a încheierii de intabulare din 1968 sau a titlului care a stat la baza intabulării nu există.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind motivele invocate ca simple afirmaţii, fără suport juridic, cu atât mai mult cu cât este de netăgăduit că înainte de anul 1948 P.O. Apalina nu exista în Apalina. A arătat că deşi a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate cu încălcarea prevederilor art. 481 C. civ., Legea nr. 126/1990, modificată prin O.G. nr. 64/2004 şi apoi Legea nr. 182/2005, ca măsura reparatorie, a creat cadrul legal pentru a se putea revendica imobilele în cauză.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
În cadrul primei critici, recurenta susţine că instanţa de apel a apreciat în mod eronat probele existente în dosar, reţinând în mod greşit îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990. Recurenta susţine că nu a fost convocată comisia mixtă pentru a se putea discuta problemele litigioase şi a se ajunge la o anumită concluzie, nefiind concludent procesul-verbal din 15 iunie 1997 (fără ştampilă şi fără semnături) depus de reclamantă.
Această critică nu este încadrabilă în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., nefiind susţinute argumente care să vizeze nelegalitatea concluziei instanţei de apel pe aspectul parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de legea specială.
Făcând trimitere la mijloacele de probă şi la modul în care acestea au fost evaluate de instanţa de apel, recurenta tinde la o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia şi elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluţiei adoptate, respectiv, corecta aplicare a legii la situaţia de fapt determinată de instanţa de fond.
Analizând criticile referitoare la calificarea dată de către instanţe obiectului cererii de chemare în judecată, ca fiind o acţiunea în revendicare prin comparare de titluri, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi cea de apel nu au examinat cauza pe baza capetelor de cerere cu care au fost învestite prin acţiune şi nu au analizat în fond pretenţiile reclamantei, astfel cum au fost formulate, iar această omisiune este, în fapt, consecinţa reţinerii greşite a obiectului cererii de chemare în judecată, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Aşa cum reiese din partea expozitivă a prezentei decizii, reclamanta a solicitat prin acţiune să se constate că este proprietara imobilelor înscrise în C.F. nr. 1391 Apalina, nr. top. 129/2, 130/1 şi 132/2; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor menţionate şi să se dispună radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei. Ulterior, reprezentantul reclamantei a precizat oral în faţa instanţei că primul capăt de cerere este în realizare, fără a se indica însă, drept acţiune în realizare, cea privind revendicarea prin comparare de titluri.
Acţiunea formulată de reclamantă vizează un imobil înscris în cartea funciară, aflat sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938. De regulă, acţiunea în revendicare nu este incompatibilă cu principiile cărţii funciare reglementate de acest act normativ, deoarece numai pe calea acestei acţiuni proprietarul poate intra în deplina proprietate şi posesie a bunului imobil. Însă, în cadrul verificării titlurilor se va da eficienţă principiilor şi regulilor de carte funciară, nemaifiind aplicabile criteriile clasice de preferinţă, utilizate în cazul revendicării unui imobil neînmatriculat în cartea funciară.
Examinând primul capăt al cererii de chemare în judecată ca fiind o cerere de revendicare prin comparare de titluri, instanţa de apel a înlăturat astfel în mod implicit şi fără motivare incidenţa dispoziţiilor în materie de carte funciară privitoare la puterea doveditoare a înscrierii în cartea funciară şi prezumţia existenţei dreptului înscris, reguli care conferă o perspectivă diferită asupra probaţiunii acţiunii în revendicare.
Pe de altă parte, dată fiind ordinea în care reclamanta a formulat petitele acţiunii şi faţă de motivarea sumară a acestora, instanţa ar fi trebuit să lămurească natura şi raporturile dintre ele.
Astfel, reclamanta a solicitat rectificarea cărţii funciare, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei şi înscrierea dreptului reclamantei, însă nu rezultă cu claritate care este temeiul juridic al cererii de rectificare.
Potrivit prevederilor art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938: „Rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana interesată:
1. Dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârşit nu au fost valabile.
2. Sau dacă prin înscriere, dreptul a fost greşit calificat.
3. Sau dacă nu mai sunt întrunite condiţiunile de existenţă ale dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea”.
În speţă nu s-a lămurit, dacă rectificarea solicitată de reclamantă este rezultatul admiterii cererii în revendicare, caz în care acţiunea în rectificare are caracter accesoriu faţă de acţiunea în revendicare, sau dacă rectificarea este solicitată ca efect al nevalabilităţii sau ineficacităţii actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei (astfel cum ar rezulta din considerentele acţiunii), caz în care s-ar impune cu prioritate examinarea acestor motive de rectificare, iar eventuala admitere a acţiunii în revendicare nu ar mai fi cauza, ci consecinţa rectificării.
Aceste aspecte ar fi trebuit clarificate încă din faza judecăţii în fond, făcând posibilă astfel invocarea de către pârâtă a apărărilor corespunzătoare.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”, dispoziţie legală ce se constituie în corolarul activităţii judiciare procesual-civile şi care susţine normativ unul dintre principiile esenţiale ale procesului civil, ce-l particularizează de procesul penal şi anume disponibilitatea procesuală. Însă, dacă formulările reclamantului sunt neclare şi confuze, fiind de natură a nu permite determinarea clară a obiectului şi temeiului juridic al cererii deduse judecăţii, instanţa are îndatorirea de a cere lămuriri şi precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii, pentru a stabili obiectul cererii şi temeiul juridic al acesteia, aspecte care permit exercitarea controlului judiciar, dar şi respectarea dreptului la apărare al părţii adverse, care trebuie să cunoască exact care sunt pretenţiile formulate împotriva sa şi pe ce temei juridic se fundamentează acestea.
Criticile din recurs referitoare la inexistenţa motivelor de rectificare a cărţii funciare, faptul că reclamanta nefiind proprietară tabulară nu poate revendica imobilul înscris în favoarea pârâtei, precum şi apărarea referitoare la uzucapiunea tabulară nu pot fi examinate direct în recurs, în condiţiile în care, în mod greşit, fără existenţa unei precizări exprese din partea reclamantei şi fără lămurirea cadrului procesual, instanţele s-au considerat învestite cu o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, motiv care a determinat neexaminarea cauzei din perspectiva regulilor şi principiilor de carte funciară.
Această manieră de soluţionare a cauzei echivalează cu necercetarea fondului, deoarece, deşi prin hotărârile pronunţate prima instanţă şi cea de apel nu soluţionează cauza pe o excepţie, din considerentele acestora rezultă o cercetare aparentă a aspectelor de fapt şi de drept ce ţin de fondul pricinii, respectiv, cercetarea „altui fond” decât cel dedus judecăţii.
În raport de cele de mai sus, se impune reluarea judecăţii de la prima instanţă, în faţa căreia se vor clarifica aspectele semnalate, urmând a se răspunde, totodată şi apărărilor pârâtei, formulate în recurs.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta P.O. Apalina, va modifica decizia recurată în sensul că, urmare a admiterii apelului declarat de P.G.C. Apalina împotriva sentinţei civile nr. 1284 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, va desfiinţa această sentinţă şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta P.O. Apalina împotriva deciziei nr. 168/ A din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică decizia în sensul că:
Admite apelul declarat de P.G.C. Apalina împotriva sentinţei civile nr. 1284 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Mureş, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 832/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 85/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
