ICCJ. Decizia nr. 86/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 86/2012
Dosar nr. 5918/3/2010
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1342 din 22 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.H. şi P.C.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă:
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 20.000 RON daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că măsura dispusă împotriva tatălui reclamanţilor se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009, şi că prejudiciul moral suferit nu se poate rezuma la definirea „preţului"; suferinţelor psihice, care este inestimabilă, ci determinarea aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului.
Referitor la cuantumul daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că, este dificil a se apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care în raport de consecinţele suferite de persoana vătămată trebuie să le aprecieze la o anumită sumă globală ca urmare a condamnării cu caracter politic a tatălui reclamanţilor.
A mai constatat prima instanţă că, tatăl reclamanţilor nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990 şi nici de cele ale O.U.G. nr. 214/1999, apreciind ca justificată în parte suma pretinsă cu titlu de daune morale.
În ceea ce priveşte daunele materiale, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind emisă dispoziţia nr. 3987 din 24 februarie 2005 de către Primăria Municipiului Bucureşti pentru restituirea imobilului ce a fost preluat abuziv de către Statul Român, astfel încât a respins această cerere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul P.C.D. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea apelului reclamantul P.C.D. a arătat că, în temeiul Legii nr. 112/1995 a Legii nr. 10/2001 a formulat cereri şi notificări pentru recuperarea averii pe care Statul Român a confiscat-o de la părinţii săi P.N. şi P.H., ambii absolvenţi ai Academiei Comerciale şi Studii Economice pentru unica vină că îşi desfăşurau activitatea în domeniul comerţului.
Că, după ce a introdus acţiunea, a intervenit O.U.G. nr. 62/2010, care a limitat cuantumul pe care instanţa le poate acorda şi întrucât prin dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, se prevede că, încetează procedurile de soluţionare a notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001, cu ocazia judecăţii în fond, a acestei cauze, a solicitat să se admită acţiunea, ţinându-se cont şi de dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010 şi de prevederile art. 998 - 999 C. civ.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a criticat hotărârea pronunţată sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale pe care le consideră ca fiind exagerat de mari.
La termenul de judecată din data de 10 februarie 2011, acelaşi apelant a invocat ca motiv de apel de ordine publică declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, ca urmare a pronunţării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1354 din 20 octombrie 2010 şi nr. 1358 din 21 octombrie 2010.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală prin decizia civilă nr. 43 A din 10 februarie 2011 a respins apelul declarat de reclamantul P.C.D. împotriva sentinţei civile nr. 2342 din 22 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă şi a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi sentinţe şi în consecinţă:
A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel curtea de apel a reţinut următoarele considerente:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul, după caz, Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
La data soluţionării prezentului apel, termenul de 45 de zile a expirat, fără a se realiza operaţiunea de punere de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
La data soluţionării prezentului apel, termenul de 45 de zile a expirat, fără a se realiza operaţiunea de punere de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Ca urmare a prevederilor constituţionale, încetarea efectelor dispoziţiei legale declarate neconstituţională duce la lipsirea de suport legal a cererii introductive de instanţă.
Prin încetarea efectelor acestei dispoziţii legale a dispărut temeiul de drept substanţial pentru cererea formulată de reclamant.
A mai constatat Curtea că nu se poate reţine existenţa unei „speranţe legitime"; a reclamantului la obţinerea unor compensaţii pentru acoperirea prejudiciului moral ca urmare a adoptării Legii nr. 221/2009 cu referire la art. 5 alin. (1) lit a), ulterior declarate neconstituţionale, care ar fi devenit iluzorie.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului „speranţa legitimă"; este legată de modul în care o cerere de chemare în judecată poate fi soluţionată în raport cu dreptul intern.
O asemenea speranţă trebuie să aibă o bază suficientă în acea lege, să fie susţinută de un temei rezonabil justificat într-o normă de drept cu o bază solidă.
Cât priveşte precizările de temei juridic invocate de reclamant în apel, curtea a reţinut că, acestea nu pot substitui temeiul legal al cererii astfel cum a fost formulată.
O astfel de substituire ar transforma de fapt cererea precizatoare într-o cerere de schimbare a temeiului juridic al acţiunii, cerere nepermisă, în apel, de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Cât priveşte susţinerea apelantului că, este îndreptăţit la daunele materiale, curtea a reţinut că, din cuprinsul sentinţei penale nr. 915 din 30 mai 1959 pronunţată de Tribunalul Popular al Raionului Tudor Vladimirescu rezultă că, odată cu condamnarea antecesorului reclamantului, P.N., s-a dispus şi confiscarea averii acestuia, respectiv, 1.012 monede din aur, bijuterii şi lingouri din aur, fără a se face referire la imobile.
Pe de altă parte, din adresa din 27 februarie 2002 emisă de SC C. SA rezultă că imobilul situat în Bucureşti, str. M.D. a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, fiind solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, şi pentru care a fost emisă dispoziţia de restituire din 24 februarie 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul P.C.D., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Prin acţiunea formulată a arătat că toţi membrii familiei sale au suferit arestări, detenţie, excluderi de la unele forme de învăţământ, crezând în seriozitatea Legii nr. 221/2009 care prin finalizarea demersurilor, hotărârea curţii de apel l-a demoralizat complet.
Că, a văzut în Legea nr. 221/2009, o încununare a aşteptărilor, şi în sfârşit, se va face dreptate, însă a fost atât de trunchiată şi lipsită de conţinutul ei iniţial, încât nu a mai rămas nimic, din această lege.
Pe lângă despăgubirile morale, a solicitat să fie despăgubit şi pentru imobilele preluate fără drept de regimul comunist, însă fără nici o motivare, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada naţionalizării bunurilor.
Pentru aceste motive, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea atât a sentinţei cât şi a deciziei recurate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea sau nu, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs.
Indicarea greşită a motivului de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea într-unui din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, criticile formulate de recurent nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu ţin de judecata în apel.
Recurentul - reclamant nu a combătut în vreun fel argumentele instanţei de apel şi nici nu a formulat critici susceptibile de cenzură în recurs.
Aşa fiind, în temeiul art. 3021 lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac exercitată de recurentul - reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul P.C.D. împotriva deciziei civile nr. 43 A din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 859/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 861/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
