ICCJ. Decizia nr. 871/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 871/2012
Dosar nr. 1690/54/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2208 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 6194 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, în contradictoriu cu intimata Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare - sucursala Dolj.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei atacate, formulată de reclamanţi, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 6 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării litigiului, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 26 noiembrie 2010, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 28 noiembrie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu, de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii R.A. şi M.C. împotriva deciziei nr. 2208 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 849/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 872/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
