ICCJ. Decizia nr. 893/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 893/2012
Dosar nr. 5985/117/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 985 din 16 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj, în Dosarul nr. 5985/117/2010, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Z.I., în contradictoriu cu pârâtul P.M. Cluj-Napoca şi în consecinţă, s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 4012 din 01 iulie 2010 emise de P.M. Cluj-Napoca.
S-a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri, cu privire la cota de ½ parte din imobilul înscris în C.F. Cluj, în natură casă din cărămidă, acoperită cu tinichea, cu 3 camere, 1 bucătărie, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata drepturilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, despăgubiri achitate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia contestată în cauză, a fost respinsă notificarea nr. 533 din 06 noiembrie 2001, prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 28 stj.p. şi acordarea de despăgubiri pentru construcţie, imobil situat în Cluj - Napoca, str. Lutoasa, şi înscris în C.F. Cluj, deoarece nu s-a făcut dovada că imobilul solicitat a fost preluat în proprietatea statului de la reclamant.
Din copia colii funciare Cluj rezultă că asupra cotei de ½ parte din construcţia de sub nr. top x, în natură teren de 28 stânjeni şi casă din cărămidă, acoperită cu tinichea cu 3 camere, 1 bucătărie şi curte în str. Lutoasa, este înscris dreptul de proprietate sub B 12, în favoarea reclamantului Z.I.
Aşa cum rezultă din copia contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul a dobândit numai cota de ½ parte din construcţiile înscrise în C.F. Cluj, nu întreg dreptul de proprietate asupra terenului şi construcţiilor de sub nr. top. x, fiindu-i atribuită doar în folosinţă cota de 32/100 parte din teren.
În baza Decretului de expropriere nr. 52/1989, conform înscrierii de sub B 13, imobilul mai sus descris s-a transcris în C.F. Cluj, în favoarea S.R.
Ca atare, a fost expropriată doar cota de ½ parte din imobilul de sub nr. top x, în natura casă din cărămidă, acoperită cu tinichea cu 3 camere, 1 bucătărie şi curte în str. Lutoasa, proprietatea reclamantului Z.I., nu şi terenul în suprafaţă de 28 stj., acesta fiind trecut în proprietatea S.R. la data dobândirii construcţiei.
Pentru determinarea măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului şi ţinând cont de faptul că, potrivit probelor administrate, construcţiile expropriate au fost demolate, tribunalul a apreciat ca în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi (8) din Legea nr. 10/2010.
Prin decizia civilă nr. 150 din 18 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul P.M. Cluj împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în primul rând, că sunt lipsite de pertinenţă toate motivele apelului vizând situaţia juridică a terenului şi persoana îndreptăţită să solicite măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru teren, în condiţiile în care, prin hotărârea primei instanţe, s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii cu privire la cota de ½ din casa din cărămidă, fără a dispune asupra îndreptăţirii reclamantului la măsuri reparatorii asupra terenului, iar reclamantul nu a promovat apel.
În ceea ce priveşte dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la cota de ½ parte din casa evidenţiată în C.F. Cluj, nr. top x, din menţiunile cărţii funciare rezultă că proprietară iniţială a întregului imobil a fost G.A., iar aceasta a înstrăinat cota de ½ parte din construcţia de sub A + 1 (nr. top x) numitului K.I., în anul 1979, acesta intabulându-şi dreptul de proprietate sub B + 7, iar cealaltă cotă de ½ parte din aceeaşi construcţie, reclamantului Z.I., în anul 1981, acesta intabulându-şi dreptul de proprietate sub B + 12.
Imediat după această intabulare a dreptului de proprietate asupra cotei de ½ parte din construcţia evidenţiată sub nr. top 1401 în favoarea reclamantului, sub B 13 s-a intabulat dezlipirea imobilului de sub A + 1 din această C.F. şi transcrierea sa în C.F. nou înfiinţată, în favoarea Statului Român.
Reiese fără dubiu faptul că potrivit evidenţei de carte funciară, ultimul proprietar asupra cotei de ½ parte din construcţia cu nr. top x anterior exproprierii a fost reclamantul.
Faptul că, în anexa decretului de expropriere, figurează o altă persoană ca fiind cea de la care imobilul a fost expropriat, L.G.A., fosta proprietară de la care reclamantul a cumpărat cota de ½ parte din casă în anul 1981, nu este în măsură să înlăture aspectele relevate de evidenţa C.F., potrivit cărora exproprierea s-a făcut de la reclamant cu privire la cota de ½ parte din casă, a conchis instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul P.M. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
Nu s-a făcut dovada faptului că imobilul a fost preluat de către S.R. de la reclamant, ca titular al dreptului de proprietate, acesta fiind motivul respingerii notificării, în condiţiile în care imobilul în litigiu figurează în decretul de expropriere nr. 52/1989, menţionat în cartea funciară, ca fiind preluat de la alte persoane decât reclamantul, respectiv: K.M., pentru construcţie preluată în 1979 şi L.G.A., pentru teren preluat în 1981 în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Eludând înscrierile din anexele decretului de expropriere, în mod greşit, instanţa de apel a constatat că ultimul proprietar asupra cotei de 1/2 parte din construcţia cu nr. top 1401, anterior exproprierii, a fost reclamantul-intimat, nefiind îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, coroborate ale art. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Raportat la aceste prevederi legale, pentru terenul în litigiu, are calitate de persoană îndreptăţită, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, persoana care a vândut imobilul către reclamant.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Motivele de recurs vizează calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, nefiind dovedită existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, asupra imobilului în litigiu, la data preluării acestuia de către stat, faţă de menţiunile din decretul de expropriere pe temeiul căruia a fost preluat imobilul.
Aceste critici evocă modul de aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în materia probei dreptului de proprietate asupra unui imobil ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ, ca atare, vor fi evaluate din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu toate că reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în Cluj – Napoca, str. Lutoasă, atât pentru teren, cât şi pentru construcţia demolată, prima instanţă i-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii exclusiv pentru construcţie, în cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra acesteia, respingând pretenţiile referitoare la teren.
Întrucât reclamantul nu a declarat apel împotriva sentinţei astfel pronunţate, instanţa de apel nu a fost învestită cu cercetarea dreptului la măsuri reparatorii şi pentru teren, context în care motivele de recurs relative la teren sunt lipsite de obiect.
Neacordarea de măsuri reparatorii reclamantului în considerarea terenului nu exclude de plano recunoaşterea dreptului său la măsuri reparatorii pentru construcţie, fiind întrunită ipoteza a doi proprietari diferiţi asupra fiecăreia dintre aceste părţi din imobil.
Faţă de cele arătate, sunt nerelevante în cauză prevederile art. 1.4 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, la care recurentul – pârât a făcut referire, deoarece acestea se preocupă de dreptul la măsuri reparatorii asupra terenului, nu şi asupra construcţiei, chiar dacă ipoteza de fapt este aceeaşi cu cea din speţă.
Dreptul la măsuri reparatorii asupra construcţiei se analizează potrivit regulilor prescrise de art. 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001, neavând relevanţă că terenul a fost preluat de la o altă persoană decât cea care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Legiuitorul recunoaşte valoarea menţiunilor din actul normativ de preluare a imobilului de către stat, ca mijloc de probă relevant pentru existenţa şi întinderea dreptului de proprietate la momentul preluării. Prezumţia de proprietate, în favoarea persoanei individualizate în acel act normativ, operează, însă, doar în absenţa unor probe contrare, după cum se menţionează explicit în art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Atare mijloc de probă nu este viabil dacă se înfăţişează însuşi actul translativ, declarativ sau constitutiv al dreptului de proprietate.
Or, o asemenea dovadă s-a înfăţişat în cauză, situaţie în care este inoperantă excepţia din art. 24 de la regula în materia probaţiunii dreptului de proprietate imobiliară, regăsită în art. 23 din lege, în condiţiile în care s-a depus la dosar un extras de carte funciară, indicat în art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ca făcând parte din categoria înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate.
Atare prevedere legală este justificată de efectul constitutiv de drept recunoscut înscrierii dreptului în cartea funciară prin art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, în conformitate cu care „drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai în baza acordului de voinţă al părţilor asupra constituirii sau transmiterii dreptului, iar constituirea sau transmiterea a fost înscrisă în cartea funciară”.
Din conţinutul cărţii funciare nr. Cluj, rezultă că reclamantul a fost intabulat pentru imobilul care figura la A + 1, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 5 octombrie 1981; în cuprinsul acestuia, s-a menţionat explicit că vânzarea operează cu privire la cota de ½ din construcţia din str. Lutoasă, terenul intrând în patrimoniul statului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Dat fiind efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară în privinţa dreptului de proprietate transmis printr-un contract de vânzare - cumpărare, în absenţa unor modificări în cuprinsul cărţii funciare în sensul indicării unei alte persoane decât reclamantul, drept titular al dreptului asupra cotei de ½ din construcţie, este lipsit de relevanţă că nu reclamantul este menţionat în anexele decretului de expropriere, ci o persoană care nu figurează în cartea funciară.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, reclamantului din prezenta cauză i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, prin aplicarea corespunzătoare a legii.
În consecinţă, va respinge recursul, ca nefondat, în aplicarea art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâtul P.M. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 150/ A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 879/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 897/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
