ICCJ. Decizia nr. 943/2012. Civil. Recalculare pensie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 943/2012
Dosar nr. 1607/57/2009
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia irevocabilă nr. 296 din 25 februarie 2010 a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.A. împotriva Deciziei nr. 489/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2707/97/2008, cu motivarea că prin contestaţia dedusă judecăţii reclamantul reiterează criticile invocate în recurs deşi recursul său a fost respins ca tardiv formulat.
Împotriva deciziei a declarat recurs C.A., cale de atac ce va fi respinsă ca inadmisibilă pentru argumentele ce succed.
Calea extraordinară de atac de retractare a contestaţiei în anulare este, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Hotărârea atacată prin contestaţia în anulare, Decizia civilă nr. 489 din 27 aprilie 2009, este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. conform cărora hotărârile pronunţate în recurs sunt irevocabile.
Aşadar şi Decizia nr. 296 din 25 februarie 2010 a Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale este irevocabilă.
Decizia menţionată nu este supusă recursului faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
Şi aceasta pentru că decizia recurată este irevocabilă şi nu este posibilă atacarea unei decizii irevocabile cu recurs.
Înalta Curte, pentru cele ce preced va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.A. împotriva Deciziei nr. 296/2010 din data de 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 942/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 950/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|