ICCJ. Decizia nr. 939/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 939/2012
Dosar nr. 2657/103/2010
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1466 din 3 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamţ s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acesta, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor U.D.I., H.I., H.D.M., C.P., invocată din oficiu de instanţă şi s-a respins acţiunea în despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 formulată de reclamantul I.D.M. în contradictoriu cu pârâţii U.D.I., H.I., H.D.M. şi C.P., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind respinsă ca nefondată acţiunea în despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 formulată de reclamantul I.D.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată pârâţii U.D.I., H.I., H.D.M. şi C.P., solicitând în temeiul Legii nr. 221/2009, art. 5, repararea prejudiciului abuziv impus familiei sale şi lui personal de către cei patru membrii P.C.R. care l-au dezmoştenit de terenul său.
A solicitat reclamantul obligarea pârâtului U.D.I. la plata sumei de 15.000 RON, a lui H.I. şi H.D.M. la câte 10.000 RON, iar a lui C.P. la 25.000 RON.
Statul Român prin reprezentant Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, deoarece reclamantul a solicitat judecata în contradictoriu cu patru persoane fizice.
La ultimul termen de judecată reclamantul a precizat, la cererea instanţei că doreşte să se judece şi cu Statul Român, iar despăgubirile solicitate reprezintă prejudiciul moral reprezentat de stresul şi frustrarea cauzată de confiscarea celor 2,17 ha teren prin Decretul nr. 224/1995, precum şi prejudiciul material reprezentat de valoarea terenului confiscat şi a lipsei de folosinţă a acestuia.
Din oficiu, instanţa la ultimul termen de judecată a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor persoane fizice, faţă de temeiul legal invocat, excepţie pe care instanţa a reţinut-o ca fiind întemeiată deoarece art. 5 din Legea nr. 221/2009 stabileşte în mod expres cine legitimează calitatea procesuală în cauză, intenţia legiuitorului fiind de a atrage răspunderea statului pentru abuzurile săvârşite de regimul totalitarist, în urma condamnării de către autoritatea legiuitoare, în mod public, a regimului comunist în România.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român s-a apreciat că trebuie respinsă în raport de manifestarea de voinţă a reclamantului, care a precizat în mod expres că doreşte să se judece şi cu Statul Român în calitate de pârât în cauza de faţă.
Privitor la fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că acţiunea nu este fondată, deoarece chiar dacă terenul autorului său ar fi fost confiscat, această măsură nu poate cădea sub incidenţa măsurilor reparatorii vizate de Legea nr. 221/2009, întrucât această lege dă posibilitatea obţinerii de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate în cazul în care confiscarea a fost dispusă printr-o hotărâre de condamnare sau ca efect al unei măsuri administrative, ambele având caracter politic. Decretul în cauză, avea în vedere executarea silită a rău platnicilor, prevăzând că debitorul care nu a achitat, în termene legale, datoriile din impozite, taxe şi alte venituri bugetare, poate fi urmărit, pentru realizarea creanţei bugetare şi prin scoaterea în vânzare a bunurilor imobiliare aparţinând restanţierului.
De aceea, s-a apreciat că măsura nu face parte din măsurile cu caracter politic, aşa cum le califică art. 1 şi 3 din Legea nr. 221/2009, neputând face obiectul unei constatări a unui astfel de caracter, dat fiind că neachitarea datoriilor către stat nu putea fi considerată a urmări unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, aşa cum se dă posibilitate de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
S-a mai reţinut şi faptul că reclamantul a făcut dovada prin Decizia civilă nr. 1656 din 3 octombrie 1996 a Tribunalului Neamţ că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,17 ha teren arabil situat în com. Brusturi, astfel că nu poate fi îndreptăţit să obţină o dublă reparaţie (art. 5, lit. b) din Legea nr. 221/2009).
S-a apreciat că nici cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin confiscarea terenului nu poate fi fondată, în condiţiile în care legea invocată ca temei al acţiunii nu prevede acordarea de daune pentru astfel de situaţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, susţinând, în esenţă, că hotărârea este nelegală şi netemeinică, întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale şi a proprietăţii, protejând pe cei patru pârâţi din com. Brusturi.
Prin Decizia nr. 25 din data de 14 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă în raport de temeiul de drept invocat de apelant, respectiv Legea nr. 221/2009 care prevede la art. 5 că titular al obligaţiei în cazurile expres prevăzute de această lege este statul şi nimeni altcineva.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a considerat că pârâţii persoane fizice nu au calitatea procesuală în cauză.
Referitor la fondul cauzei, curtea de apel a apreciat că soluţia primei instanţe este corectă sub aspectul daunelor materiale (art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009), deoarece din actele depuse la dosar nu rezultă că autorul apelantului a fost condamnat politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau că a suferit măsuri administrative cu caracter politic pentru a putea beneficia de despăgubirile prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, prevăzute a fi acordate pentru bunurile confiscate.
Copia Deciziei civile nr. 1132 din 30 iunie 1956 a Tribunalului Regional Bacău evidenţiază existenţa unei judecăţi dintre D.N.I. din com. Brusturi, secţia Financiară - Raion Tg. Neamţ - prin hotărârea instanţei de fond Sentinţa civilă nr. 3121 din 25 noiembrie 1955 admiţându-se cererea Secţiei Financiare şi încuviinţându-se vânzarea imobilului în suprafaţă de 17.000 mp teren situat în com. Brusturi pentru acoperirea impozitelor în sumă de 10.680 RON.
Acest act nu face dovada că autorul apelantului ar fi fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic, în cauză fiind vânzarea suprafeţei de 17.000 mp pentru neplata impozitelor.
Instanţa de apel a apreciat şi sub aspectul acordării daunelor morale că soluţia primei instanţe este corectă.
Apelantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, solicitând despăgubiri materiale şi morale de la stat şi alte patru persoane fizice pentru o suprafaţă de teren de 2,17 ha teren situat în judeţul Neamţ, ce a susţinut că i-a fost confiscat.
S-a constatat însă că prin Decizia nr. 1.358 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională astfel încât nu mai există temeiul în baza căruia apelantul a solicitat despăgubirile în instanţă.
Este adevărat că la fondul cauzei s-a apreciat că situaţia invocată de apelantul-reclamant nu se încadrează în cea prevăzută de Legea nr. 221/2009 cu privire la acordarea despăgubirilor morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau măsuri administrative cu caracter politic, însă până la data judecării apelului temeiul invocat de apelant în motivarea cererii sale de despăgubire nu mai subzistă, dispoziţiile de care s-ar fi putut prevala fiind declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională.
De aceea, curtea de apel a apreciat că soluţia de respingere a acţiunii formulate de apelant este corectă, chiar dacă în parte pentru motive ce ţin de inexistenţa temeiului de drept invocat de reclamant la fondul cauzei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul I.D.M., solicitând casarea hotărârii curţii de apel şi acordarea drepturilor băneşti solicitate.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că, deşi instanţa de apel a reţinut corect temeiul de drept al acţiunii, respectiv art. 1, art. 3 şi altele din Legea nr. 221/2009, aceasta greşit nu a constatat că măsura luată a fost cu caracter administrativ şi politic. Instanţa i-a acoperit ca nevinovaţi pe cei patru pârâţi persoane fizice, deşi toate probele depuse la dosar sunt clare, în sensul că aceştia i-au batjocorit existenţa reclamantului şi i-au produs traume psihice. Părinţii săi au fost trecuţi ilegal la chiaburi, deoarece aveau sub 15 ha de teren agricol şi au fost confiscaţi cei 17.000 mp teren intravilan, fără licitaţie.
Astfel, recurentul-reclamant a solicitat reanalizarea întregului probatoriu în baza criteriilor general valabile şi aplicabile cauzei, prevăzute de Legea nr. 221/2009.
Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, reclamantul a criticat reţinerea de către curtea de apel a incidenţei în prezenta pricină a efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358 şi 1.360 din 21 octombrie 2010, deoarece la momentul introducerii acţiunii, legea îşi produce efectele în plenitudinea ei şi temeiul de drept cere o realitate corectă şi concretă. Schimbările bruşte de legislaţie într-un pretins stat de drept cauzează grave conflicte de drept de natură să îngreuneze activitatea instanţelor, aglomerând înregistrările dosarelor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant a invocat faptul că nu au fost avute în vedere actele doveditoare depuse în susţinerea cererii şi că acestea nu au fost corect interpretate de instanţă, contestând deci, modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situaţiei de fapt stabilite în cauză.
Or, o atare critică nu se încadrează în niciunul din cazurile de modificare sau casare prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
De aceea, criticile formulate pe aspectul situaţiei de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.
Susţinerile reclamantului privind greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.
Astfel, Legea nr. 221/2009 prevede acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate în cazul în care confiscarea a fost dispusă printr-o hotărâre de condamnare sau ca efect al unei măsuri administrative, ambele având caracter politic.
În speţă, situaţia terenului reclamantului nu se încadrează în prevederile legii, iar modalitatea de preluare a bunului imobil de la familia reclamantului nu poate cădea sub incidenţa măsurilor reparatorii dispuse de această lege specială.
Sub acest aspect, pentru restituirea bunului imobil reclamantul a avut la dispoziţie măsurile reparatorii prevăzute de legile speciale reparatorii adoptate după decembrie 1989.
De altfel, instanţele au reţinut că reclamantul a făcut dovada prin Decizia civilă nr. 1.656 din 3 octombrie 1996 a Tribunalului Neamţ, că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2,17 ha teren arabil situat în com. Brusturi.
Totodată, nu sunt fondate criticile ce vizează respingerea cererii de acordare a daunelor morale, însă nu pentru considerentele reţinute de instanţa de apel, a cărei motivare se impune a fi suplinită în sensul celor ce succed:
Curtea de Apel Bacău în mod greşit a statuat faptul că neacordarea daunelor morale reclamantului se impune deoarece temeiul invocat în motivarea cererii sale de despăgubire nu mai subzistă, dispoziţiile de care s-ar fi putut prevala fiind declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 1.358 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010.
De fapt, respingerea cererii privind despăgubirile morale se impune în prezenta cauză întrucât situaţia invocată de reclamant nu se încadrează între cele prevăzute de Legea nr. 221/2009, ce se referă la acordarea despăgubirilor morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau măsuri administrative cu caracter politic.
Or, pentru situaţia confiscării terenului în baza decretului privind executarea silită a rău-platnicilor (pentru neachitarea datoriilor către stat), prejudiciul moral suferit nu poate fi reparat în condiţiile în care legea invocată ca temei al acţiunii (Legea nr. 221/2009) nu prevede acordarea de daune pentru astfel de situaţii.
De aceea, măsura preluării terenului în condiţiile reţinute nu face parte dintre măsurile cu caracter politic, aşa cum le califică art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009, neputând face obiectul constatării unui astfel de caracter, aşa încât nu pot fi acordate reclamantului despăgubirile morale solicitate.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.D.M. împotriva Deciziei nr. 25/2011 din data de 14 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 937/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 940/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
