ICCJ. Decizia nr. 950/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 950/2012
Dosar nr. 26153/303/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 14 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înaintată de Corpul Executorilor Bancari al SC P.B. SA şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 14 octombrie 2011, s-a solicitat, în cadrul Dosarului de executare nr. 14417/PF/7/2/2010 privind pe creditoarea SC P.B. SA şi pe debitorul C.D., potrivit art. 3731 C. proc. civ., încuviinţarea executării silite.
Prin Încheierea nr. 12221/CC din data de 21 octombrie 2011, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei de judecată, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, faţă de sediul debitorului situat în circumscripţia acestei instanţe.
Pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, cererea a fost înregistrată la data de 30 noiembrie 2011, iar la termenul din data de 15 decembrie 2011 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Prin Sentinţa nr. 9969 din 15 decembrie 2011, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) cu referire la art. 3734 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că, în raport de forma de executare silită a cărei încuviinţare este solicitată prin prezenta cererea, instanţa competentă să o soluţioneze nu poate fi decât Judecătoria Cluj-Napoca, ca şi instanţă în a cărei rază teritorială urmează să se efectueze executarea, prin înfiinţarea popririi asupra terţului poprit cu sediul în raza teritorială a acestei instanţe.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a-l soluţiona.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă Înalta Curte reţine următoarele:
Creditoarea SC P.B. SA, prin executorul bancar M.D.I. în cadrul corpului executorilor bancari cu sediul în sector 1, Bucureşti, a solicitat executarea silită a debitorului C.D., cu domiciliul în sector 6, Bucureşti, pentru recuperarea debitului restant, în baza contractului de credit din 28 martie 2008.
Art. 3731 C. proc. civ. prevede că cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu se depune la executorul judecătoresc [competent potrivit art. 373 alin. (1) C. proc. civ.]. Acesta va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul executoriu.
Prin cererea privind încuviinţarea executării silite, cu care a fost învestită Judecătoria Cluj-Napoca de executorul bancar s-a solicitat în mod expres încuviinţarea executării silite la terţul B.T. cu sediul în Cluj-Napoca.
Această cerere conţine precizarea „să încuviinţaţi executarea silită prin poprire faţă de terţul poprit B.T. cu sediul în Cluj-Napoca.”
Dintre instanţele prevăzute de lege a fi competente în mod egal [art. 373 alin. (1) şi art. 453 alin. (1)], în cazul de faţă, cea de la domiciliul debitorului şi cea de la sediul terţului poprit, executorul judecătoresc a făcut alegerea, învestind cu cererea de încuviinţare a executării silite instanţa de la sediul terţului poprit.
Sub aspectul mai sus relevat Judecătoria Cluj-Napoca învestită este competentă să judece cererea, fiind instanţa de la sediul terţului poprit.
În această etapă procesuală - încuviinţarea execuţiei, parcursă fără citarea părţilor, nu interesează împrejurarea dacă sunt întrunite condiţiile pentru executarea silită prin poprire, care pentru soluţionare va parcurge toate etapele prevăzute de lege, în cadrul cărora administrarea de probe se va impune sau nu, potrivit celor ce se vor stabili de instanţa învestită cu o atare cerere.
Faţă de cele ce preced, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 943/2012. Civil. Recalculare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 951/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
---|