ICCJ. Decizia nr. 100/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 100/2013
Dosar nr. 6992/121/2009
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul I.G., în calitate de moştenitor al lui G.I. A solicitat obligarea pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 1.500.000 euro reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui reclamantului, dispusă prin sentinţa penală nr. 147 din 31 martie 1960 a Tribunalului Bucureşti şi decizia nr. 1233 din 16 iulie 1960 pronunţată de Tribunalul Militar de Regiune Militară Bucureşti pentru fapte prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa civilă nr. 1728 din 21 septembrie 2010 Tribunalul Galaţi a admis în parte acţiunea, s-a constatat caracterul politic al condamnării şi a fost obligat pârâtul, Statul Român, la plata sumei de 5.000 Euro, cu titlu de despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 condamnarea autorului reclamantului (G.I.) la 6 ani închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie corecţională cu suspendarea exercitării drepturilor şi confiscarea totală a averii pentru fapte prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. constituie de drept condamnare cu caracter politic ce dă naştere dreptului reclamantului de a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 din aceeaşi lege.
Potrivit art. 2 din această lege toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 au fost înlăturate de drept.
S-a reţinut că reclamantul a făcut dovada cu acte de stare civilă că este în grad de rudenie, în calitate de fiu, cu persoana condamnată şi în atare situaţie este îndreptăţit să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său prin condamnare. De asemenea, cu actele depuse la dosar, a fost dovedită situaţia de fapt învederată în acţiune şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 221/2009, la stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a ţinut seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului Lege nr. 118/1990.
Curtea de Apel Galaţi - secţia I civilă prin decizia nr. 5/A din 18 ianuarie 2012, a admis apelul declarat de Statul Român împotriva sentinţei civile nr. 1728 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul I.G. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, referitor la daunele morale, că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al acţiunii.
Totodată, s-a reţinut că prin decizia nr. 12 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Împotriva acestei decizii reclamantul G.I. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat, în esenţă, că s-a încălcat principiul neretroactivitătii legii civile, potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor care se ivesc în practica după intrarea ei în vigoare.
Recurentul susţine că introducerea cererii de chemare în judecată înainte de apariţia O.U.G. nr. 62/2010, creează un drept de despăgubiri, care nu sunt plafonate în nici un mod.
Totodată, susţine recurentul, nu s-a respectat principul egalităţii de drepturi, respectiv art. 16 alin. (1) din Constituţia României care stabilesc că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".
Faptul că legiuitorul nu a intervenit pentru a modifica legea, nu este imputabil petenţilor şi nu este un temei legal, ca cererile să fie respinse, ci este obligatoriu ca cererile să fie judecate în acord cu prevederile constituţionale şi internaţionale.
Recurentul consideră că nu s:au respectat tratatele internaţionale privind drepturile omului şi precizează că în prezent pe lângă prevederile Legii nr. 221/2009 nemodificată mai sunt incidente şi prevederile Declaraţiei Universale ale Dreptului Omului, art. 2-9, art. 13, art. 19, art. 23-25, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului art. 3, art. 5, art. 7 (în Anexa 1), Rezoluţia APCE nr. 1096 din 1996 şi Rezoluţia APCE nr. 1481 din 2007, Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 3 privind dreptul la despăgubiri, care de altfel, sunt şi reglementările internaţionale pe baza cărora s-a emis Legea nr. 221/2009.
Pentru toate aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă, rejudecând cauza în fond, admiterea acţiunii prin care a solicitat acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 221/2009 în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Din perspectiva acestui motiv s-a pus în discuţie aplicarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Problema de drept care se pune în speţă nu este cea a îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 731 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of. , cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în med categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional ia Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Nici susţinerea privind dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind discriminarea nu poate fi reţinută întrucât dreptul statului de a reglementa măsuri reparatorii pentru prejudiciile morale sau materiale produse unor categorii variate de persoane în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este unul suveran. Reglementarea acestor măsuri prezintă o recunoaştere a caracterului abuziv a unor acte adoptate sau săvârşite de fostul regim şi, în acelaşi timp, o repunere în termenul de prescripţie a dreptului la acţiune. Astfel fiind, în aplicarea actelor normative prin care au fost reglementate măsuri reparatorii de genul celor menţionate mai sus instanţele au obligaţia de a respecta întocmai prevederile actelor normative cu caracter reparator.
Aşadar, faţă de cele reţinute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei civile nr. 5/A din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi - secţia a I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 99/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1008/2013. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
