ICCJ. Decizia nr. 1008/2013. Civil. Constatare nulitate act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1008/2013
Dosar nr. 2314/1/2012
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1268 din 8 martie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în al treilea ciclu procesual, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.S. SRL Constanţa împotriva Deciziei nr. 56/COM din 13 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei decizii SC T.S. SRL a declarat contestaţie în anulare la data de 23 martie 2012 motivele cererii fiind depuse la data de 31 iulie 2012.
Contestatoarea îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 317, 318 şi urm. C. proc. civ., în conţinutul acesteia regăsindu-se prezentat într-o proporţie covârşitoare, istoricul detaliat al cauzei pe întreg parcursul procesual.
Referindu-se la motivele contestaţiei în anulare, contestatoarea apreciază că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. faţă de faptul că instanţa de recurs a omis să analizeze critica adusă hotărârii recurate, prin cererea de recurs şi ulterior prin precizările depuse la termenul din 20 octombrie 2011, privind plăţile făcute de societatea recurentă celor doi intimaţi, fapt ce ar fi condus la soluţia de admitere a recursului, la modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii capetelor de cerere privind pretenţiile băneşti - debit şi dobândă - şi cheltuieli de judecată aferente fondului.
Precizează contestatoarea, sub acest aspect, că dovadă în acest sens este chiar decizia contestată din considerentele căreia nu rezultă că s-ar fi executat hotărârea instanţei de fond prin plăţile făcute direct de societatea recurentă prin intermediul BEJ S.C.A.
În susţinerea acestei critici contestatoarea se raportează la întocmirea expertizei contabile întocmită în cauză, precum şi la modul în care instanţele au analizat concluziile raportului de expertiză.
Printr-o a doua critică subsumată aceluiaşi temei de drept contestatoarea reproşează instanţei de recurs neanalizarea criticilor aduse de recurentă la termenul din 8 martie 2012 respectiv faptul că în dosarul instanţei de fond există 3 file albe, fapt pentru care a solicitat reconstituirea acelor înscrisuri, cererea care a fost respinsă.
Consideră contestatoarea că această cerere trebuia soluţionată în temeiul art. 583 C. proc. civ., indiferent de faptul că pricina se află într-un al treilea ciclu procesual, dat fiind faptul că legiuitorul nu face acest gen de circumstanţiere.
În continuare, arată contestatoarea, o altă critică necercetată de instanţa de recurs este şi aceea că înscrisurile depuse de reclamanţi la dosar în dovedirea cererii de chemare în judecată nu sunt certificate conform cu originalul, fiind astfel încălcate dovezile art. 112 C. proc. civ., consideră contestatoarea ca fiind vorba de o normă legală imperativă, cauza aflându-se în curs de judecată, instanţa de recurs avea obligaţia să pună în vedere părţilor să intre în legalitate şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege dacă părţile nu s-ar fi conformat.
Consideră contestatoarea că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs privind plăţile efectuate de recurentă şi datorită faptului că, prin respingerea cererii de probe, nu a putut depune la dosar facturile privind contribuţia la asociere, toate documentele de plată privind plăţile către intimaţii-reclamanţi, rapoartele de gestiune efectuate pe parcursul derulării activităţii societăţii şi plăţile făcute prin intermediul executorului judecătoresc.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Temeiul contestaţiei este art. 318 C. proc. civ. potrivit căruia: "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea sau de casare".
Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul şi în speţă, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.
În speţă prin motivele de recurs s-a criticat calificarea dată de instanţe temeiului juridic al acţiunii, recurenta contestatoare reproşând acestora nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la interpretarea convenţiilor (art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ.) şi neluarea în considerare a modalităţii în care părţile au înţeles să îşi execute contractul.
Toate criticile recurentei, cele vizând interpretarea concluziilor raportului de expertiză, cele referitoare la sumele achitate şi a căror pretinsă neexaminare a fost invocată în prezenta contestaţie în anulare au avut ca fundament calificarea eronată a contractului între părţi invocată drept critici în recurs.
Or, aşa cum se reţine în decizia ce formează obiectul prezentei căi de retractare se precizează în mod clar faptul că prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual la 31 ianuarie 2008 instanţa de recurs a stabilit în mod irevocabil natura contractului, faptul că în speţă este vorba de un contract de asociere în participaţiune şi nu de un litigiu ce vizează drepturi între asociaţi şi societatea comercială conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, criticile în recurs fiind analizate din această perspectivă.
Nemulţumirea contestatoarei privind modul în care a fost motivată decizia contestată, nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 317 C. proc. civ., (lipsă de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art. 318 C. proc. civ., (greşeală materială şi omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare).
Având în vedere caracterul de excepţie al textului mai sus-enunţat care rezultă din formularea "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare.." analiza susţinerilor privind existenţa unei "greşeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus în mod necesar la pronunţarea unei soluţii eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţată de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. În contextul precizat se constată că prin motivele evocate care vizează aprecierea şi interpretarea probatoriilor care au stat la baza determinării situaţiei de fapt şi a aplicării legii, contestatoarea a criticat decizia instanţei de recurs pe alte chestiuni decât cele procedurale. Întreaga argumentare duce cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei, printr-o rediscutare a situaţiei de fapt şi a probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greşit sau insuficient administrate. Or, această cale de atac - contestaţia în anulare - tinde la anularea unei hotărâri pronunţată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Cea din urmă critică nu poate fi, de asemenea, analizată, întrucât din perspectiva art. 317 - 318 C. proc. civ., instanţa de recurs nu a avut a se pronunţa asupra unei critici de nelegalitate care să vizeze ignorarea de către instanţe a dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte având în vedere că nu au fost săvârşite greşeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecăţii, contestaţia în anulare va fi respinsă, iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată plătească intimaţilor T.D.G. şi B.C. suma de 12400 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC T.S. SRL Constanţa împotriva Deciziei nr. 1268 din 8 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca nefondată.
Obligă contestatoarea să plătească intimaţilor T.D. şi B.C. suma de 12400 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 100/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 881/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
