ICCJ. Decizia nr. 1049/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1049/2013
Dosar nr. 4613/2/2011
Şedinţa publică din 28 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 13 noiembrie 2007, sub nr. 11231/302/207 (modificată la data de 07 ianuarie 2008), reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Consiliul general al municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, Primăria municipiului Bucureşti şi Primarul general al municipiului Bucureşti solicitând obligarea acestora astfel: a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata sumei de 18201,224 RON, reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei a preţului plătit pentru cumpărarea apartamentului nr. 2, situat în Bucureşti, str. H., parter, sectorul 1, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. aaa/1995; a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, la plata sumei de 88.422 RON, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate de reclamantă pentru apartamentul menţionat mai sus, întrucât acestea reprezintă cheltuieli utile şi necesare; a pârâţilor Consiliul general al municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, Primăria municipiului Bucureşti, prin primarul general şi Primarul general al municipiului Bucureşti la pata sumei de 588.372,78 RON, reprezentând daune interese, în baza art. 1337 - 1344 C. civ.
De asemenea, reclamanta a formulat şi cerere de asigurare dovezi prin care a solicitat să se dispună efectuarea expertizei tehnice imobiliare prin care să se stabilească îmbunătăţirile efectuate de reclamantă şi contravaloarea lor, precum şi valoarea de circulaţie a imobilului. Această cerere a fost disjunsă sub numărul de dosar 12406/302/2007, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti pronunţând la data de 29 ianuarie 2008 încheiere, recursul asupra acesteia fiind respins prin Decizia civilă nr. 1287R din 17 iulie 2008 a secţiei a III-a a Tribunalului Bucureşti.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 19 decembrie 1996, a încheiat cu Primăria municipiului Bucureşti, prin administrator SC H.N. SA, contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa/1996, având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, str. H., sector 1, pentru care a achitat suma de 1.328,65 RON, din care 296,5 RON reprezentând avansul, iar suma de 1.032,15 RON, reprezentând taxe şi rate plătite în perioada 23 iulie 1996 - 18 iulie 2001. Prin Sentinţa civilă nr. 549 din 16 mai 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a, în Dosarul nr. 3/2001, s-a admis cererea de revendicare a acestui apartament promovată de moştenitorii foştilor proprietari, hotărâre care a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1809 din 18 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3005/1/2002, prin care s-a admis recursul declarat de aceştia.
A precizat reclamanta, că prin respectiva hotărâre judecătorească titlul său de proprietate a devenit lipsit de eficienţă, astfel încât sunt incidente dispoziţiile legale privind restituirea preţului plătit pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare desfiinţat, actualizat cu rata inflaţiei.
A mai arătat reclamanta, că la apartamentul în litigiu a efectuat îmbunătăţiri care au sporit considerabil valoarea imobilului, acestea reprezentând cheltuieli utile şi necesare. Branşamentul şi montarea instalaţiei de gaze au fost executate în anul 1994, iar cheltuielile cu această lucrare au fost în cuantum de 1756,41 RON. Prin desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a devenit proprietara apartamentului nr. 2, situat în Bucureşti, str. H., sector 1, i s-a produs o pagubă care naşte în sarcina pârâtului Consiliul general al municipiului Bucureşti obligaţia de garanţie pentru evicţiune, ale cărei efecte constau în repararea pagubei produse prin această sentinţă. A mai arătat reclamanta, că a fost de bună-credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, în sensul că nu a cunoscut cauza evicţiunii, de altfel titlul său nefiind anulat pentru rea-credinţă, ci fiind lipsit de eficienţă prin instituţia comparării de titluri.
În temeiul art. 115 - 118 C. proc. civ., respectiv art. 60 C. proc. civ., pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Economiei şi Finanţelor au formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie subsidiară a pârâtei SC R. SA pe primul capăt de cerere, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu motivarea că, pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acţiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speţă Municipiul Bucureşti, prin primarul general, nicidecum Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecăţii, iar contractul încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu au fost desfiinţat ca urmare a încheierii acestuia cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, învederând instanţei că obligaţia de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinaţie de locuinţă prin îmbunătăţiri necesare şi utile revine statului sau unităţii deţinătoare, în situaţia de faţă aceasta din urmă fiind obligată la restituire având în vedere calitatea sa de parte contractantă.
În drept, pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Economiei şi Finanţelor au invocat dispoziţiile art. 1337 C. civ., art. 60 - 63 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 112/1995.
În temeiul art. 115 - 118 C. proc. civ., pârâta Primăria municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului general al municipiului Bucureşti motivat de faptul că, potrivit Legii nr. 215/2001, Consiliul general al municipiului Bucureşti este doar un organ deliberativ fără personalitate juridică, singura instituţie cu personalitate juridică fiind Municipiul Bucureşti reprezentat de primarul general, care reprezintă în justiţie direcţiile, inclusiv Consiliul general al municipiului Bucureşti. Întrucât nu a fost chemat în judecată Municipiul Bucureşti, prin primarul general, orice alt organ al administraţiei nu poate fi purtător de drepturi şi obligaţii în raportul civil dedus judecăţii.
De asemenea, în temeiul art. 115 - 118 C. proc. civ., chemata în garanţie SC R. SA a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, în consecinţă, respingerea cererii de chemare în garanţie ca formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A arătat chemata în garanţie că reprezintă o unitate specializată în vânzarea, întreţinerea şi administrarea locuinţelor ce fac parte din fondul imobiliar de stat, fondul extrabugetar creat fiind pus la dispoziţia Ministerului Economiei şi Finanţelor, raţiune pentru care legiuitorul a instituit legitimarea procesuală pasivă exclusivă a acestuia.
Prin Sentinţa civilă nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1231/302/2007, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu privire la primul capăt de cerere; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca rămasă fără obiect; a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor (în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere) şi a disjuns cererea de chemare în judecată (capetele 2 şi 3 de cerere privind obligarea pârâţilor la plata contravalorii îmbunătăţirilor, respectiv la plata daunelor interese, în baza art. 1337 - 1344 C. civ.), formulată de către reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Consiliul general al municipiului Bucureşti, Primăria municipiului Bucureşti, prin primarul general, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, Primarul general al municipiului Bucureşti, cu formarea prezentului dosar, având nr. 2583/302/2008, acordând termen de judecată la data de 25 aprilie 2008. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin respingerea recursurilor promovate împotriva sa.
Prin încheierea de şedinţa din data de 25 aprilie 2008, pronunţată în cadrul dosarului având nr. 2583/302/2008, instanţa, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţate în Dosarul civil nr. 12406/302/2007 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, având în vedere că prin aceasta din urmă hotărâre urmează a se stabili diferenţa dintre valoarea de circulaţie a imobilului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv, la data evingerii.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 11 martie 2009, la cererea reclamantei, dispunându-se ataşarea Dosarului nr. 12406/302/2007.
Reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare, arătând că înţelege să modifice cadrul procesual privind capătul 3 de cerere, respectiv cel privitor la obligaţia de plata a preţului de piaţă al apartamentului, având în vedere dispoziţiile art 50 alin. (3) şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată prin art. 1, pct. 16 - 18, din Legea nr. 1/2009, precizând că solicită să se judece în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, şi că, prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să oblige pârâtul la plata sumei de 541.727,84 RON (127,766 euro la cursul de 4,24 RON/1 euro), reprezentând preţul de piaţă pentru apartamentul nr. 2, situat în Bucureşti, str. H., sector 1, compus din 3 camere şi dependinţe.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 19 decembrie 1996, a încheiat cu Primăria municipiului Bucureşti, prin administrator SC H.N. SA, contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa/1996, având ca obiect apartamentul nr. 2, situat în Bucureşti, str. H., sector 1, precum şi că prin Sentinţa civilă nr. 549 din 16 mai 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a III-a civilă în Dosarul nr. 3/2001, s-a admis cererea de revendicare a acestui apartament promovată de moştenitorii foştilor proprietari, hotărâre care a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1809 din 18 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3005/1/2002, prin care s-a admis recursul declarat de aceştia.
A precizat reclamanta, că stabilirea contravalorii apartamentului s-a făcut prin expertiza tehnică imobiliară nr. 206 din 09 ianuarie 2008, efectuată în Dosarul nr. 12406/302/2007 al Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, având ca obiect asigurare dovezi, în care a fost pronunţată încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 29 ianuarie 2008, devenită irevocabilă prin respingerea recursului formulat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, au depus întâmpinare la dosar, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, învederând că pe plan procesual, calitatea procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acţiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speţă Municipiul Bucureşti, prin primarul general, nicidecum Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecăţii, iar contractul încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost desfiinţat ca urmare a încheierii acestuia cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi că obligaţia de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinaţie de locuinţă prin îmbunătăţiri necesare şi utile revine, potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 1 /2009 Legii nr. 10/2001, persoanei căreia i s-a retrocedat imobilul, în cazul de faţă fiind vorba despre moştenitorii foştilor proprietari ai imobilului.
În drept, pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Economiei şi Finanţelor au invocat dispoziţiile art 1337 C. civ., art 60 - 63 C. proc. civ., Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 112/1995.
Prin Sentinţa civilă nr. 3162 din 08 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2583/302/2008, Judecătoria sector 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în ceea ce priveşte cel de-al treilea capăt de cerere, a declinat competenţa de soluţionare acestuia capăt de cerere în favoarea Tribunalului Bucureşti şi a disjuns cel de-al doilea capăt de cerere, sub un număr nou de dosar (3848/302/2009).
Pe rolul Tribunalului Bucureşti , secţia a V-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 22036/3/2009.
La termenul din 29 iunie 2009 Tribunalul a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a instanţei, iar prin Sentinţa civilă nr. 940 din 29 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti , secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 22036/3/2009, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 19 F din 05 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti , secţia a IV-a Civilă, în Dosarul nr. 22036/3/2009, s-a stabilit competenţa de soluţionare în primă instanţă a cauzei privind pe reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalul Bucureşti.
Cauza a fost astfel înregistrată, în al doilea ciclu procesual, la data de 30 aprilie 2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti secţia a V-a civilă, sub nr. 22036/3/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 1204 din 28 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată; a admis în parte acţiunea aşa cum a fost modificată, formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul la plata sumei de 459.222 RON, către reclamantă, reprezentând preţul de piaţă al imobilului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că este legal învestit şi urmează a se pronunţa, potrivit dispozitivului Sentinţei civile nr. 3162 din 08 aprilie 2009 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, numai cu privire la capătul trei din cererea principală, nu şi cu privire la capătul doi al aceleiaşi cereri, ce face obiectul altui dosar.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, invocată în privinţa acestui capăt de cerere, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, s-a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, faţă de modificarea expresă a capătului trei din cererea de chemare în judecată făcută de reclamantă, inclusiv cu privire la temeiul în drept invocat. Din chiar cuprinsul acestui text de lege reiese că această normă juridică se referă la plata sumelor reprezentând preţul de piaţă al imobilelor către chiriaşi ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În acest caz, plata sumelor se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Cum sumele încasate din vânzarea apartamentelor s-au constituit în venit extrabugetar la dispoziţia Ministerului Finanţelor, se impunea ca plata preţului actualizat să se facă de către Ministerul Finanţelor Publice din acest fond.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reţinută nici susţinerea în sensul că în speţă nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001. Astfel, nu este nevoie de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se statueze buna-credinţă a reclamantei, având în vedere că buna-credinţă se prezumă, potrivit principiului consacrat de art. 1899 C. civ., astfel încât, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate că au fost eludate dispoziţiile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, chiriaşul cumpărător este socotit a fi de bună-credinţă, iar încheierea contractului a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale.
Cât priveşte susţinerea că nu ar fi fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă, tribunalul a apreciat că aceasta este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care aceasta a pierdut imobilul în urma evicţiunii, situaţie avută în vedere de dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la fondul cauzei, instanţa a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa/1996, încheiat între SC R. SA, în calitate de vânzător-mandatar al Primăriei municipiului Bucureşti, ca reprezentant al statului, şi reclamanta C.M., aceasta din urmă a dobândit, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul nr. 2, situat în Bucureşti, str. H., parter, sector 1, pe care l-a plătit în rate, în totalitate, în conformitate cu dovezile pe care le-a anexat.
Instanţa a mai reţinut şi că, prin Sentinţa civilă nr. 549 din 16 mai 2001, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a III-a civilă, reclamanta din prezenta cauză a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în cauză moştenitorilor foştilor proprietari, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare nr. aaa/1996 a fost desfiinţat. Desfiinţarea în sine nu este consecinţa anulării sau constatării nulităţii relative a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cumpărătoare, ci consecinţa admiterii acţiunii în revendicare şi a lipsirii cumpărătoarei subsecvente de consecinţele juridice ale titlului său de proprietate, considerat nepreferabil titlului înfăţişat de moştenitorii fostului proprietar, ceea ce antrenează principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară.
În conformitate cu dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţa al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009, restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (2.1), se face de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
S-a mai reţinut, de asemenea, că reclamanta deţine în continuare un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea condiţiilor impuse de Legea nr. 112/1995, contractul acesteia nefiind declarat nul, ceea ce atrage incidenţa temeiurilor de drept expuse şi justifică acţiunea formulată.
Pe de altă parte, pentru despăgubirea echitabilă a reclamantei, instanţa a avut în vedere evaluarea imobilului astfel cum a fost realizată prin raportul de expertiză efectuat în cauza nr. 12406/302/2007 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, având ca obiect asigurare de dovezi, imobilul în litigiu fiind evaluat la 459.222 RON, sumă la care pârâtul a fost obligat.
Prin Decizia civilă nr. 280 A din 2 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti , secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă; a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea modificată, ca neîntemeiată şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, reţinând, în esenţă, următoarele:
Astfel, după ce a expus istoricul cauzei, s-a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Finanţelor Publice este întemeiată faţă de susţinerile că prezentei cauze îi erau aplicabile dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 1337 - 1344 C. civ. şi că pentru restituirea preţului de piaţă sau a valorii de circulaţie a bunului, calitatea procesuală pasivă o are Primăria Municipiului Bucureşti, în calitatea sa de vânzător, parte în contractul de vânzare-cumpărare, întrucât aplicabilitatea dreptului comun şi a dispoziţiilor Codului civil a fost statuată cu putere de lucru judecat, chiar în prezenta cauză, prin Sentinţa civilă nr. 2002/2008, devenită irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor prin Decizia civilă nr. 1514/2008, atât pentru părţi, cât şi pentru instanţă, potrivit căreia Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, singurul care ar putea răspunde pentru dezdăunarea reclamantei ca urmare a pierderii dreptului de proprietate prin fapta unui terţ fiind Primăria municipiului Bucureşti, în calitate de vânzător al imobilului şi în temeiul obligaţiei contra evicţiunii.
S-a concluzionat, că, în speţă, nu este aplicabilă legea specială, Legea nr. 10/2001, ci dreptul comun reprezentat de art. 1337 - 1344 C. civ., iar cererea de modificare a acţiunii nu a ţinut cont de chestiunile de drept dezlegate cu putere obligatorie prin hotărârile pronunţate chiar în prezenta cauză.
Chiar dacă ulterior Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, ea nu mai este aplicabilă, deoarece dreptul aplicabil şi cadrul procesual, respectiv pârâţii împotriva cărora se pot îndrepta pretenţiile pentru dezdăunare ca urmare a evicţiunii, au fost dezlegate irevocabil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanţa de apel a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv dreptul la apărare, principiul contradictorialităţii şi al disponibilităţii, art. 3 din vechiul C. civ. şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 11 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi principiul contradictorialităţii, principii pe care, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia de a le respecta.
Instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 1337 - 1344 C. civ., în raport de care Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, fiind inadmisibilă aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate de Legea nr. 1/2009.
Acest aspect, însă, nu a fost invocat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice niciodată pe parcursul soluţionării apelului, iar instanţa de apel nu a invocat din oficiu şi nici nu a pus în discuţia părţilor această situaţie, aşa cum în mod imperativ prevede art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
Ca urmare, reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a-şi formula apărări cu privire la acest aspect de care a luat cunoştinţă abia la momentul la care i s-a comunicat decizia motivată.
În procesul civil, părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecaţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le poate dispune.
Or, nepunând în discuţia părţilor inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 1/2009, instanţa de apel a încălcat aceste principii, iar reclamanta a fost prejudiciată, nefiind în măsură să îşi formuleze apărările în mod corespunzător.
Prin cererea iniţială de chemare în judecată, formulată anterior adoptării Legii nr. 1/2009, la capătul 2 de cerere s-a solicitat despăgubiri pentru evicţiune, întemeiate pe dispoziţiile art. 1337 -1344 din vechiul C. civ.
Însă, ulterior, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, prin care a fost modificată Legea nr. 10/2001, s-a instituit expres de către legiuitor, în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, obligaţia de plată a despăgubirilor reprezentând preţul de piaţă al imobilelor retrocedate foştilor proprietari prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.
De asemenea, s-a arătat că decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, pentru că, prin dispozitivul hotărârii, instanţa de apel a admis apelul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, a respins cererea completatoare şi, fără a menţiona în dispozitiv admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei adică instanţa de apel a menţinut dispoziţia instanţei de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Finanţelor Publice, decizia recurată cuprinzând, astfel, motive contradictorii.
Mai mult, în cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel nu a indicat motivele care determină aplicarea dispoziţiile art. 1337 -1344 din vechiul C. civ. şi inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001, rezumându-se să menţioneze că "s-a statuat cu putere obligatorie că nu este aplicabilă legea specială, Legea nr. 10/2001, ci dreptul comun reprezentat de art. 1337 - 1344 C. civ." fără a preciza de unde rezultă aceasta "putere obligatorie" şi fără a motiva înlăturarea şi inaplicabilitatea în cauză a principiului specialia generalibus derogant.
S-a conchis, că, faţă de aceste aspecte şi în raport de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,, decizia instanţei de apel este nelegală, fiind sancţionată cu nulitatea.
S-a mai arătat, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) şi art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 1/2009, precum şi principiului aplicării cu prioritate a legii speciale faţă de legea comună.
Aplicabilitatea în prezenta cauză a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 este incontestabilă, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, intră sub incidenţa acestei legi imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar prin Decizia civilă nr. 1809 din 18 octombrie 2006, irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a stabilit că "este de necontestat că imobilul din prezenta cauză a fost preluat de stat fără titlu, iar autorii reclamanţilor, prin prevederile art. 2 din Decretul nr. 92/1950, erau exceptaţi de la naţionalizare".
Prin urmare, fiind stabilit în mod irevocabil de către o instanţă judecătorească că apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, str. H., sector 1, ce face obiectul prezentei cauze, a fost preluat de stat fără titlu, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 1/2009, sunt pe deplin aplicabile.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit cererea de chemare în judecată, schimbând natura şi înţelesul lămurit al cererii modificatoare formulată la data de 11 martie 2009, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, precum şi al Sentinţei civile nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 11231/302/2007.
În acest context, instanţa de apel a aplicat greşit principiul autorităţii de lucru judecat, care nu este incident în prezenta cauză, întrucât, prin Sentinţa civilă nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 11231/302/2007, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Finanţelor Publice privind primul capăt al cererii iniţiale, prin care s-a solicitat restituirea preţului actualizat cu rata inflaţiei, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, în forma de anterioară modificărilor aduse de Legea nr. 1/2009, iar prin cererea modificatoare formulată la data de 11 martie 2009, în baza art. 50 alin. (3) şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată prin art. I, pct. 16 - 18, din Legea nr. 1/2009, s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor constând în preţul de piaţă al imobilului din care a fost evinsă.
Or, pentru a fi incidenţă excepţia autorităţii de lucru judecat este necesară a se întruni o triplă identitate: de părţi, obiect şi cauză, însă, Sentinţa civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti are ca obiect preţul imobilului actualizat cu rata inflaţiei, cauza fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificărilor aduse de Legea nr. 1/2009, iar prezenta cererea cu care a fost învestită instanţa, prin cererea modificatoare, are ca obiect plata preţului de piaţă al imobilului, cauza fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin. (3) şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată prin art. I, pct. 16 - 18, din Legea nr. 1/2009.
S-a conchis, că, în speţa dedusă judecaţii, Sentinţa civilă nr. 2002 din 14 martie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 11231/302/2007, nu are valoare de autoritate de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, cauză şi obiect, ci doar condiţia identităţii părţilor, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa autorităţii de lucru judecat determinată de această hotărâre.
Examinând decizia civilă recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta reclamantă potrivit căreia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 (4) C. proc. civ., instanţa de apel s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului, deşi aceasta nu a fost invocată din oficiu sau de către părţi şi nici nu a fost pusă în discuţia acestora, se constată că este nefondată, întrucât pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raportul juridic dedus judecăţii prin motivele de apel, astfel că nu se mai impunea ca instanţa din oficiu să invoce această excepţie, iar cu ocazia dezbaterilor, în susţinerea apelului pârâtului,reprezentanta acestuia a pus concluzii şi pe această excepţie.
Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, fiind invocată de pârât prin motivele de apel şi asupra căreia părţile au pus concluzii, a făcut obiectul dezbaterilor, în sensul art. 129 (4) C. proc. civ., astfel că hotărârea recurată nu a fost dată cu încălcarea acestor dispoziţii legale.
În ceea ce priveşte criticile formulate de reclamantă potrivit cărora decizia recurată este nelegală, întrucât conţine motive contradictorii şi că aceasta nu cuprinde motivele care au determinat aplicarea dispoziţiilor art. 1337 - 1344 C. civ., potrivit dispoziţiilor art. 261 (5) C. proc. civ., se constată că sunt nefondate, întrucât decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, potrivit art. 261 (5) C. proc. civ., ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs.
Critica potrivit căreia hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii pentru că prin dispozitiv s-a admis apelul pârâtului, s-a respins cererea completatoare şi s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, adică instanţa de apel a menţinut dispoziţia instanţei de fond prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, deşi aceasta a constatat că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii, se constată că este nefondată, întrucât această critică nu vizează considerentele deciziei recurate pe care judecătorii şi-au întemeiat soluţia, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executor există un alt remediu procesual şi nu calea de atac a recursului.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de apel greşit a soluţionat cauza pe excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Sentinţa civilă nr. 2002/2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, instanţa constată că este întemeiată pentru cele ce succed:
Instanţa de apel a soluţionat cauza pe excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Sentinţa civilă nr. 2002/2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.
Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor în aceeaşi calitate, iar potrivit art. 166 C. proc. civ., excepţia puterii lucrului judecat poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a pricinii, chiar şi înaintea instanţei de recurs.
Potrivit textului de lege enunţat, art. 1201 C. civ., pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, trebuie să existe cumulativ tripla identitate cerută de acest text, de persoane, de obiect şi de cauză.
De asemenea, este necesar ca prin prima hotărâre rămasă definitivă să fi fost rezolvat în fond procesul între părţi.
Prin Sentinţa civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, prima instanţă a rezolvat procesul în fond.
Însă, în speţă, nu sunt întrunite celelalte condiţii pentru a exista autoritate de lucru judecat dedusă din această hotărâre, deoarece dacă între cele două litigii este îndeplinită cerinţa identităţii de părţi, nu sunt îndeplinite cerinţele privind identitatea de obiect şi cauză.
Astfel, dacă acţiunea soluţionată definitiv şi irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti a avut ca obiect restituirea preţului actualizat cu rata inflaţiei, iar cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 1/2009, prezenta acţiune are ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilului, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 50 (3) şi art. 501 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.
În atare situaţie, greşit a reţinut instanţa de apel că există lucru judecat faţă de Sentinţa civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, aplicabilitatea dreptului comun, respectiv a dispoziţiilor Codului civil, precum şi în ceea ce priveşte inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001 în raportul juridic dedus judecăţii, şi, în consecinţă, a admis apelului pârâtului şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Prin urmare, se constată că nelegal instanţa de apel a reţinut, în soluţionarea apelurilor declarate de reclamantă şi pârât, incidenţa în cauză a excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de Sentinţa civilă nr. 2002/2008 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nelegal instanţa de apel a soluţionat cauza pe excepţie, va admite recursul declarat de recurenta reclamantă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamantă şi pârât aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va avea în vedere şi celelalte critici formulate de recurenta reclamantă şi va ţine seama de toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva Deciziei nr. 280A din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1052/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1047/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
