ICCJ. Decizia nr. 106/2013. Civil. Expropriere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 106/2013
Dosar nr. 1721/1/2007*
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 01 martie 2002, sub nr. 914/2002, reclamantele P.A. şi B.V. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Giurgiu, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 932 mp, situat în municipiul Giurgiu, iar pentru imobilul-construcţie acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1179 din 23 decembrie 2002, Tribunalul Giurgiu, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 283A/19.05.2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei susmenţionate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea reclamantelor, ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 4636 din 22 iunie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamante împotriva acestei din urmă decizii, pe care a casat-o împreună cu sentinţa de fond nr. 1179 din 23 decembrie 2002 şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Giurgiu, reţinând că, în speţă, tribunalul nu a stabilit dacă Primarul municipiului Giurgiu a emis sau nu dispoziţie motivată, pentru a putea determina obiectul ş temeiul juridic al prezentului litigiu.
În rejudecare, Tribunalul Giurgiu a pronunţat sentinţa civilă nr. 259 din 04 mai 2005, prin care a admis acţiunea reclamantelor; a anulat dispoziţia din 18 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Giurgiu; a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului compus din teren în suprafaţă de 924 mp, situat în Giurgiu, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantelor suma de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 41A din 07 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva acestei din urmă sentinţe.
Prin decizia nr. 1224 din 09 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei susmenţionate, a casat această decizie, precum şi sentinţa nr. 259 din 4 mai 2005 a Tribunalului Giurgiu şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că instanţa este datoare, în temeiul art. 11 alin. (3) coroborat cu art. 7 din Legea nr. 10/2001, să confere prioritate restituirii în natură a terenului, scop în care se impune, faţă de situaţia existentă pe teren, refacerea raportului de expertiză pentru delimitarea suprafeţei de teren liberă, de natură a nu afecta căile de acces şi normala utilizare a lucrărilor edificate pe terenul expropriat. De asemenea, se va avea în vedere şi efectuarea unei variante de natură a asigura restituirea parcelei de 324 mp în integralitate, prin asigurarea unei alte căi de acces la parcarea betonată.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 135 din 25 septembrie 2008, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a admis acţiunea reclamantelor; a anulat dispoziţia din 18 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Giurgiu; a obligat pe pârâtă să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a terenului liber de construcţii, respectiv pentru parcelele cu suprafaţa de 608 mp şi 324 mp, identificate conform schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit de expert inginer R.E., şi de restituire prin echivalent pentru construcţiile demolate, sub condiţia restituirii despăgubirii primite de fostul proprietar.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Prin decizia civilă nr. 444 din 07 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis ambele apeluri şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:
- a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 584 mp din parcela nr. X şi a parcelei nr. Y în suprafaţă de 324 mp, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert R.E. în Dosarul nr. 914/2002 al Tribunalului Giurgiu;
- a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 24 mp din parcela nr. X, reprezentând trotuar, astfel cum a fost identificată în acelaşi raport de expertiză;
- a obligat-o pe pârâtă să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de teren de 24 mp;
- a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, curtea de apel s-a raportat la expertiza efectuată în cauză în primul ciclu procesual, în fond, faţă de faptul că reclamantele au declarat că nu înţeleg să administreze o nouă expertiză, conform indicaţiilor din decizia de casare.
În acest sens, s-a reţinut că din expertiza efectuată în cauză, aflată la Dosarul nr. 914/2002 al Tribunalului Giurgiu, rezultă că terenul revendicat de reclamante constă în două parcele, şi anume parcela nr. X în suprafaţă de 608 mp şi parcela nr. Y în suprafaţă de 324 mp, identificate în schiţa anexă la raport. Terenul este lipsit de construcţii, însă parcela nr. Y afectează aleea betonată pe o lăţime de 12 m, iar parcela nr. X afectează trotuarul pe lăţimea de 1,5 m x 16 m, suprafaţa afectată fiind de 24 mp.
Faţă de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, curtea a reţinut că, în mod corect, a considerat tribunalul că este posibilă restituirea în natură a terenului liber.
Curtea a apreciat, însă, că nu este liberă suprafaţa de 24 mp, întrucât aceasta este afectată de o amenajare destinată a deservi nevoile comunităţii, respectiv trotuarul dinspre strada Bucureşti, aşa încât pentru suprafaţa de 24 mp, reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, raportat la Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care statuează asupra competenţei instanţei de judecată de a soluţiona în fond contestaţia formulată în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, curtea a apreciat că prima instanţă trebuia să dispună direct restituirea în natură a terenului liber, iar nu să oblige unitatea deţinătoare în acest sens.
Această decizie a curţii de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtă.
Prin decizia nr. 1287 din 26 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins recursul pârâtei, ca nefondat, reţinând că dispoziţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, privind măsurile reparatorii prin echivalent, sunt incidente în speţă numai pentru suprafaţa de teren de 24 mp, ocupată de trotuar, celelalte suprafeţe din terenul litigios fiind corect restituite în natură, deoarece sunt libere, în sensul Legii nr. 10/2001.
La data de 19 iulie 2010, reclamantele au înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu cerere de îndreptare eroare materială, conform art. 281 C. proc. civ., cu privire la decizia civilă nr. 444 din 07 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În motivarea acestei cereri, reclamantele au arătat că prin decizia civilă nr. 444 din 07 iulie 2009 s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 584 mp din parcela nr. X, situată în municipiul Giurgiu, identificată prin raportul de expertiză efectuat de expert R.E., şi s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de teren de 24 mp din parcela nr. X, reprezentând trotuar, identificată prin acelaşi raport de expertiză, pentru această din urmă suprafaţă pârâta fiind obligată să le acorde măsuri reparatorii în echivalent.
Reclamantele au arătat că, în mod nelegal şi netemeinic, s-a reţinut în raportul de expertiză că imobilul litigios afectează trotuarul, pe lăţimea de 1,5 x 16 m = 24 mp.
Conform schiţei de amplasare a imobilelor situate în municipiul Giurgiu, imobilele sunt amplasate pe aceiaşi linie şi la acelaşi nivel.
Experta R.E. a efectuat un raport de expertiză la imobil, imobil care a fost restituit prin sentinţa civilă nr. 1228 din 18 martie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 378/1998 al Judecătoriei Giurgiu. Or, această sentinţă face dovada că imobilul restituit nu a afectat trotuarul.
Conform sentinţei civile nr. 299 din 04 iunie 1997 pronunţată în Dosarul nr. 1025/1997 al Tribunalului Giurgiu, imobilul situat în municipiul Giurgiu, în suprafaţă de 472,5 mp, a fost restituit, deci nu a fost afectat trotuarul.
În concluzie, reclamantele au solicitat să se constate că, în mod nelegal şi netemeinic, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că suprafaţa de 24 mp din imobilul litigios, situat în municipiul Giurgiu, este afectată de trotuar şi, pe cale de consecinţă, au solicitat ca, în baza art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să se dispună restituirea în natură a suprafeţei de teren de 24 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 147 din 09 septembrie 2010, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de îndreptare eroare materială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că cererea de îndreptare eroare materială vizează o hotărâre a acestei din urmă instanţe.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea din 28 februarie 2011, a respins cererea de îndreptare eroare materială, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, curtea a reţinut că cererea formulată de reclamante nu îndeplineşte condiţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu s-a indicat o eroare materială strecurată în decizia civilă a cărei rectificare s-a solicitat, în sensul acestor dispoziţii legale, nemulţumirea părţilor vizând raportul de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva încheierii susmenţionate au declarat recurs reclamantele, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ..
Fără a dezvolta separat aceste motive, recurentele au formulat următoarele critici:
1. Deşi au p recizat cele solicitate de instanţă, arătând că este o eroare ce putea şi trebuia îndreptată de către instanţa de judecată, curtea de apel le-a respins cererea ca neîntemeiată, deşi cererea lor este şi legitimă, şi actuală, şi întemeiată.
Chiar dacă nu ar fi precizat în concret ce îndreptare se cuvine să efectueze instanţa, recurentele susţin că potrivit art. 129 C. proc. civ., instanţa trebuia să observe şi să cerceteze toate aspectele/înscrisurile legale şi să se pronunţe în consecinţă.
2. Soluţia curţii de apel nu este motivată.
3. Dacă a fost posibilă restituirea suprafeţei de trotuar în cauze similare cu a lor, pe aceeaşi stradă din municipiul Giurgiu, graţie expertizelor efectuate în acele cauze, pe cale de consecinţă şi în vederea aplicării unitare a legii, cât şi ca precedent, urma ca şi lor să le fie admisă cererea, anume restituirea în natură şi a diferenţei de teren de 24 mp, care nu reprezintă trotuar în totalitate.
În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului, în sensul de a se dispune, pe lângă suprafeţele de teren de 584 şi 324 mp, şi restituirea celei de 24 mp.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu titlu preliminar, este de observat că, prin cererea de recurs, au fost invocate numai formal motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care aceste motive le reglementează - acordarea a mai mult decât s-a cerut ori a ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6), respectiv interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, înţeles ca operaţiune juridică, negotium juris, iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii (art. 304 pct. 8).
Criticile formulate de recurente aduc în discuţie încălcarea rolului activ de către instanţă, nemotivarea încheierii recurate şi pronunţarea acesteia cu nesocotirea dispoziţiilor legale în materia îndreptării erorilor materiale, ceea ce atrage încadrarea recursului în cazurile de casare şi modificare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9, din a căror perspectivă va fi analizat în continuare.
Astfel, critica privind nemotivarea încheierii recurate este nefondată.
Contrar susţinerilor recurentelor, curtea de apel şi-a motivat soluţia, sens în care a reţinut, în considerentele încheierii pronunţate la data de 28 februarie 2011, că cererea reclamantelor nu îndeplineşte condiţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicată nicio eroare materială în sensul acestor dispoziţii legale, nemulţumirea părţilor vizând raportul de expertiză efectuat în cauză.
Motivarea curţii de apel respectă exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei la darea soluţiei, ceea ce face inaplicabil, în speţă, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ..
Recurentele invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al instanţei, susţinând că în baza acestor dispoziţii, instanţa trebuia să cerceteze toate aspectele/înscrisurile legale şi să se pronunţe în consecinţă, în sensul admiterii cererii lor de îndreptare eroare materială, chiar şi în cazul în care ele nu ar fi arătat care este eroarea materială ce trebuie îndreptată.
Principiul rolului activ al judecătorului se referă la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii şi în cadrul procesual stabilit prin voinţa reclamantului. Ca atare, în virtutea acestui principiu, instanţa trebuia să se pronunţe asupra cererii formulate de reclamante, în limitele motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, sens în care curtea de apel a şi procedat, ajungând la concluzia corectă că ceea ce reclamantele pretind a fi o eroare materială nu are semnificaţia dată acestei noţiuni de art. 281 C. proc. civ..
Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea rolului activ de către curtea de apel, critica în acest sens nefiind fondată, cu consecinţa inaplicabilităţii, în speţă, a cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ..
De asemenea, nu se poate imputa curţii de apel că prin soluţia pronunţată, aceea de respingere a cererii reclamantelor de îndreptare eroare materială, a încălcat sau aplicat greşit dispoziţiile art. 281 C. proc. civ..
Astfel, prin cererea formulată la data de 19 iulie 2010, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., reclamantele au arătat că prin decizia civilă nr. 444 din 07 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti li s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de teren de 24 mp din imobilul litigios, dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru această suprafaţă, faţă de constatarea din raportul de expertiză efectuat în cauză, în sensul că suprafaţa de 24 mp este afectată de trotuar. Reclamantele au susţinut că această constatare din raportul de expertiză este greşită şi au arătat probele care, în opinia lor, ar conduce la concluzia că suprafaţa de 24 mp în litigiu nu este afectată de trotuar, ci este liberă, motiv pentru care au solicitat ca, în baza art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să se dispună restituirea în natură a suprafeţei de 24 mp.
Rezultă că, prin motivele invocate, reclamantele repun în discuţie aspecte de fond ale litigiului, legate de stabilirea situaţiei de fapt privind destinaţia suprafeţei de 24 mp în litigiu, în raport de probele administrate, şi aplicarea legii în ce priveşte forma de reparaţie pentru această suprafaţă, solicitând ca soluţia dată prin decizia nr. 444 din 07 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, în ce priveşte suprafaţa de 24 mp, să fie schimbată, ceea ce nu este posibil în procedura îndreptării erorilor materiale, reglementată de art. 281 C. proc. civ..
Noţiunea de greşeală materială are, în sensul textului de lege susmenţionat, înţelesul de eroare materială vizibilă, săvârşită cu ocazia redactării hotărârii, care nu pune în discuţie soluţia dată pe fondul cauzei, sens în care sunt erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul şi altele asemenea. Nu pot fi asimilate noţiunii de greşeală materială şi, în consecinţă, nu pot fi îndreptate pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ., eventualele greşeli de judecată, care privesc fondul pricinii, acestea putând fi remediate numai în căile de atac.
Or, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel, prin cererea formulată de reclamante la data de 19 iulie 2010 nu se invocă nicio eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ., ci se tinde la schimbarea soluţiei date pe fondul cauzei în ce priveşte forma de reparaţie pentru suprafaţa de 24 mp din terenul litigios, pe motiv că instanţa şi-a întemeiat această soluţie pe un raport de expertiză greşit întocmit. Ceea ce invocă reclamantele vizează, în fapt, eventuale greşeli de judecată, care repun în discuţie fondul pricinii, a căror valorificare era posibilă doar prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva hotărârii, iar nu în procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ., care vizează exclusiv îndreptarea erorilor materiale, iar nu a celor de judecată.
Pentru aceste considerente, care complinesc, în parte, motivarea curţii de apel, încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de îndreptare eroare materială cu privire la decizia civilă nr. 444 din 07 iulie 2009, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., astfel că nu sunt întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Faţă de toate considerentele prezentate, recursul reclamantelor apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele P.A. şi B.V. împotriva încheierii din 28 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1056/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
