ICCJ. Decizia nr. 1243/2013. Civil. Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1243/2013
Dosar nr. 5363/1/2012
Şedinţa publică din 7 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin Decizia civilă nr. 1131 din 21 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC C.C. SA, prin lichidator judiciar C. SPRL şi chemată în garanţie A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 731/A din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că nu pot fi primite motivele de recurs vizând necesitatea limitării prejudiciului suportat de pârâta SC C.C. SA la valoarea contabilă a imobilului revendicat şi acordarea despăgubirilor doar în cuantum de 70%, ce reprezintă procentul în care au fost înstrăinate acţiunile.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 134 din vechiul C. civ. în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, (plasat în Capitolul IV - Secţiunea a III-a ce reglementează răspunderea vânzătorului, inclusiv cea pentru evicţiune) „dacă lucrul vândut se află, la epoca evicţiunii, de o valoare mai mare din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării şi excedentele valorii din timpul evicţiunii".
Tot astfel, obligaţia reparării integrale a prejudiciului este prevăzută fără nicio limitare, şi de norma specială, respectiv art. 324 alin. (2) al O.U.G. nr. 88/1997.
Aşadar, în mod corect, s-a reţinut că, existând o obligaţie legală de desdăunare, nu se poate aduce în discuţie chestiunea îmbogăţirii fără justă cauză.
Sub aspectul solicitării ca despăgubirile să fie acordate doar în cuantum de 70%, trebuie făcută distincţia între deţinătorii acţiunilor şi societatea emitentă a acestora, în condiţiile în care art. 324 alin. (2) al O.U.G. nr. 88/1997 reglementează repararea prejudiciilor cauzate societăţilor privatizate, supuse evicţiunii iar nu şi prejudiciilor cauzate deţinătorilor de acţiuni (în speţă, „C. - Programul acţiunilor salariaţilor").
Or, repararea integrală a prejudiciului, în condiţiile textului mai sus citat, profită tuturor acţionarilor inclusiv persoanelor juridice de drept public, care deţin în continuare un anumit procent din aceste acţiuni.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A.V.A.S., solicitând anularea deciziei contestate, rejudecarea recursului, admiterea recursului declarat de A.V.A.S. şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cadrului procesual şi administrării probatoriului ce poate duce la soluţionarea corectă a cauzei.
A susţinut că hotărârea de respingere a recursului A.V.A.S., raportat la Decizia nr. 18/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, este rezultatul unei greşeli materiale. Eroarea materială a instanţei de recurs rezultă din considerentul potrivit căruia "obligaţia reparării integrale a prejudiciului este prevăzută fără nicio limitare, şi de norma specială, respectiv art. 324 alin. (2) al O.U.G. nr. 88/1997".
Or, instanţa de recurs avea obligaţia de a soluţiona cauza administrând probatorii cu respectarea deciziei pronunţate în interesul legii, în sensul de a avea în vedere valoarea contabilă a imobilului în litigiu, iar nu valoarea de piaţă. Faţă de împrejurarea că Decizia nr. 18/2011 limitează valoarea prejudiciului suferit de societatea privatizată la valoarea contabilă a imobilului din momentul restituirii, se impune admiterea contestaţiei în anulare.
Intimata SC C.C. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare, în principal ca tardiv formulată şi în subsidiar ca inadmisibilă.
Analizând prioritar excepţiile invocate, în aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:
Contestaţia în anulare de faţă a fost depusă prin poştă, la 7 august 2012, potrivit menţiunii de pe plicul existent la dosar.
Potrivit susţinerilor intimatei, data la care contestatoarea a luat cunoştinţă de hotărârea atacată ar fi 28 iunie 2012, data pronunţării Sentinţei civile nr. 12436 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în care se menţionează că prin Decizia civilă nr. 1131 din 21 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie „au fost respinse şi recursurile declarate împotriva hotărârii puse în executare". Cum decizia atacată cu contestaţie în anulare face parte din categoria hotărârilor ce nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, în speţă sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre. Faţă de data luării la cunoştinţă (28 iunie 2012), termenul de 15 zile s-ar fi împlinit la 14 iulie 2012, astfel încât introducerea contestaţiei în anulare la 7 august 2012 nu poate fi privită decât ca tardivă.
Deşi susţinerea intimatei cu privire la menţiunile cuprinse în Sentinţa civilă nr. 12436 din 28 iunie 2012 sunt reale, nu se poate reţine că aceasta este data la care contestatoarea ar fi luat cunoştinţă despre existenţa deciziei civile nr. 1131/21 februarie 2011. Aceasta deoarece menţiunile despre decizia atacată se regăsesc în considerentele sentinţei invocate, ce nu puteau fi cunoscute de contestatoare la data pronunţării sentinţei ci, cel mai devreme, odată cu motivarea acesteia. Or, potrivit menţiunilor existente în sentinţă, redactarea hotărârii a avut loc la 31 iulie 2012.
Nu în ultimul rând, cum Sentinţa civilă nr. 12436 putea fi atacată cu recurs, instanţa avea obligaţia comunicării acestei hotărâri, astfel încât data luării la cunoştinţă era data comunicării, iar nu data redactării.
Chiar dacă s-ar avea în vedere ca moment al începutului curgerii termenului de 15 zile data de 31 iulie 2012 (data redactării sentinţei), contestaţia în anulare introdusă la 7 august 2012 se apreciază a fi formulată înăuntrul termenului prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel încât excepţia tardivităţii va fi respinsă.
Va fi, însă, admisă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, cu consecinţa respingerii acesteia, pentru următoarele considerente:
Art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoare drept temei al cererii sale, permite atacarea cu contestaţie în anulare a hotărârilor instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Textul are în vedere greşeli materiale cu caracter procedural, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv, deşi din plicul ataşat rezultă că fusese depus la poştă înăuntrul termenului de declarare a căii de atac, anularea ca netimbrat a unui recurs, fără observarea recipisei de plată a taxei judiciare de timbru, care fusese depusă la dosar etc Aşadar, este vorba despre greşeli săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor date materiale importante, pentru a căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.
Dacă însă greşeala invocată de contestator priveşte o eroare de judecată, contestaţia în anulare astfel formulată apare ca inadmisibilă, dat fiind caracterul de cale de atac extraordinară, de retractare şi nedevolutivă al contestaţiei în anulare. A accepta că pe calea acestei contestaţii s-ar putea îndrepta greşeli de judecată, ar însemna deschiderea posibilităţii exercitării unui nou recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, ceea ce legea nu permite.
Or, „greşeala materială" invocată de contestatoarea A.V.A.S. priveşte modul de aplicare al unei decizii în interesul legii, care ar putea constitui, eventual, o greşeală de judecată.
Cum în cauză nu se regăseşte ipoteza prevăzută de art. 318 C. proc. civ., contestaţia va fi respinsă ca inadmisibilă.
Faţă de solicitarea intimatei SC C.C. SA, instanţa va face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligând partea căzută în pretenţii, respectiv A.V.A.S., la plata cheltuielilor de judecată, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare.
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 1131 din 21 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Obligă contestatoarea la 8.119,27 RON cheltuieli de judecată către intimata SC C.C. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1242/2013. Civil. Anulare act. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1244/2013. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
