ICCJ. Decizia nr. 1267/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1267/2013
Dosar nr. 296/102/2006
Şedinţa publică din 8 martie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1126 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 296/102/2006 s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii S.E.M., născută S., S. R. S. şi S. V., în contradictoriu cu pârâtul Primarul com. Ideciu de Jos, s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 50 din 16 iunie 2006, emisă de Primarul com. Ideciu de Jos şi, analizând notificările nr. 68/2001 şi 69/2001 depuse la executorul judecătoresc R.S., privind acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în CF 1793 Ideciu de Jos, proprietatea lui S. R., s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanţilor, a imobilului situat în corn. Ideciu de Jos, cunoscut sub denumirea „Ştrandul Băile Sărate Ideciu", redat în perimetrul cu contur albastru pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expertul M.F., care face parte integrantă din sentinţă, imobilul fiind iniţial înscris în CF 1793 Ideciu de Jos, nr. top 1601, 1605/1, 1605/2, 1607 şi parţial 1567/2, iar suprafaţa terenului este de 5.281 mp. S-a stabilit, totodată, îndreptăţirea reclamanţilor la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru 32.153 m.p. teren, redată de expertul topo în perimetrul cu contur galben, pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză şi pentru construcţiile demolate, constând în două case şi un restaurant, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia reclamanţilor pentru acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul înscris în CF 161 Ideciu de Jos şi s-a dispus înaintarea spre soluţionare a cererii nr. 245 din 30 noiembrie 2005 depusă de reclamanţi în temeiul Legii nr. 247/2005, precum şi cele două notificări nr. 68/2001 şi 69/2001, la Comisia locală de fond funciar Ideciu de Jos, în ce priveşte cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului extravilan redat de expertul topo atât în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză cu contur roz, cât şi în completarea la raportul de expertiză cu contur roz. Pârâtul Primarul com. Ideciu de Jos a fost obligat la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 4.395 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că deşi reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, din ansamblul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că la acordarea măsurilor reparatorii are prioritate măsura restituirii în natură.
Fiind în prezenţa unei contestaţii în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa a apreciat în privinţa cererilor depuse de reclamanţi la data de 24 mai 2007 (filele 334-335) şi reluate la data de 13 octombrie 2009, cu modificarea şi a întinderii suprafeţei revendicate (filele 562-563 dosar) că sunt cereri de modificare ale pretenţiilor iniţiale, respingând argumentele reclamanţilor în sensul că aceste precizări ale contestaţiei constituie de fapt o mărire a câtimii obiectului, întrucât se tinde la revendicarea încă a unui imobil (imobilul înscris în CF nr. 161 Ideciu, prin urmare, cu indicarea unei suprafeţe mai mari a terenului revendicat), cu privire la care reclamanţii nu au formulat notificare conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF 161 Ideciu, apreciind totodată că nu se mai impune şi analiza excepţiei tardivităţii.
Pe fond, s-a apreciat că Dispoziţia nr. 50/2006 este nelegală şi că se impune anularea acesteia, întrucât preluarea imobilului din proprietatea defunctului S. R. a avut caracter abuziv, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii de pe urma antecesorului acestora.
În ce priveşte partea din imobil aflată în administrarea Căminului de pensionari Ideciu de Jos, instanţa a reţinut faptul că porţiunea de teren care a aparţinut autorului reclamanţilor este ocupată de construcţii edificate în perioada 1957-1966, în perimetrul revendicat de reclamanţi regăsindu-se şi o parte din terenul care în prezent este în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, iar pe acest teren sunt edificate construcţii; drept urmare, pentru această parte din imobilul revendicat de reclamanţi, s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa stabilind îndreptăţirea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Cu privire la partea de imobil cunoscută sub denumirea de „Ştrandul Băile Sărate Ideciu ", instanţa a reţinut faptul că s-au efectuat investiţii mari la acest obiectiv, însă imobilul a ajuns în stare de degradare după preluarea lui de către Statul Român.
Raportat la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a avut în vedere faptul că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, pentru obiectivul ştrand, s-a autorizat doar efectuarea de lucrări de modernizare şi orice alte lucrări (construcţii nou edificate) nu pot fi luate în considerare în favoarea apărării pârâtului. Dimpotrivă, raportat la concluziile expertului în specialitatea construcţii, instanţa a reţinut că lucrările de modernizare, ca şi construcţia nouă sunt demontabile.
În consecinţă, s-a apreciat că se impune restituirea în natură a acestui obiectiv către reclamanţi, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) teza întâi, art. 7 alin. (1) şi (2) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la celelalte imobile revendicate, instanţa a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. V titlul I din Legea nr. 247/2005, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză topo întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar F.M., reiese faptul că terenul în litigiu, indicat în cele două notificări, este situat în perimetrul extravilan al localităţii Ideciu de Jos, zona fiind cunoscută sub denumirea de „zona băilor sărate". Acest teren se compune din diferite categorii de teren agricol cu destinaţia curţi construcţii, teren agricol şi neproductiv. Pe o parte din teren sunt edificate unele cabane (case de vacanţă) şi în partea de vest sunt atribuite loturi în baza Legii nr. 18/1991, pe care au început să fie edificate case de locuit.
În temeiul art. 276 C. proc. civ., instanţa a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 4.395 lei cu titlu cheltuieli de judecată, constând în o parte din onorariul expertizei topo suportată de reclamantă, proporţional cu pretenţiile admise şi parte din onorariul expertizei în construcţii suportată de reclamanţi.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât reclamanţii S.E.M., S. V. şi S. R. S., cât şi pârâtul Primarul Comunei Ideciu de Jos, fiecare dintre părţi criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 22A din 19 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi, fiind admis apelul formulat de pârât; astfel, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că, pentru imobilul Ştrandul Băile Sărate Ideciu, înscris în CF nr. 1793 Ideciu de Jos, nr. top 1601, 1605/1, 1605/2, 1607 şi parţial 1567/2, cu teren în suprafaţă de 5.281 mp, redat în perimetrul cu contur albastru pe planul de situaţie anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul F.M. (fila 450 dosar fond), s-a stabilit îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Totodată; au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea reclamanţilor la plata către pârât a sumei de 13.063 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin notificările înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc R.S. - R., sub nr. 68 şi nr. 69 din 04 iulie 2001 ( filele 184-185, 154-155 în dosarul primei instanţe), reclamanţii au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul care a aparţinut antecesorului lor, S. R., înscris în CF nr. 1793 Ideciu de Jos transcris în CF nr. 2086 Ideciu de Jos, imobil naţionalizat şi trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 187/1945.
Reclamanţii au mai formulat o cerere la data de 6 septembrie 2005 (cererea înregistrată sub nr. 33/N/2005, fila 142 dosar), demers care constituie o reluare a solicitărilor din cele două notificări depuse în anul 2001.
Prin Dispoziţia nr. 50/2006 emisă de Primarul Comunei Ideciu de Jos s-a dispus acordarea despăgubirilor pentru construcţiile demolate, în conformitate cu prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, întrucât restituirea în natură sau compensarea cu alte bunuri sau servicii nu este posibilă, reconstituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1,37 ha, teren care se regăseşte pe vechiul amplasament şi este liber juridic, reconstituirea în natură a suprafeţei de 0,88 ha teren pe un alt amplasament liber, stabilit de comun acord, neacceptat de solicitant, aflat în imediata apropiere a vechiului amplasament şi având aceeaşi categorie de folosinţă. De asemenea, s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 4,60 ha teren, aceasta fiind soluţionată în baza Legii nr. 18/1991, respectiv 2,71 ha şi a Legii nr. 1/2000, pentru suprafaţa de 1,89 ha.
În considerentele acestei dispoziţii, s-a reţinut că reclamanţii au calitatea de moştenitori ai fostului proprietar tabular S. R., că imobilele construcţii revendicate au fost demolate, iar terenul aferent a fost atribuit pentru construirea unor obiective de interes public, şi anume, obiectivul „Ştrand" edificat în perioada 2000-2003, ca urmare a derulării de către autoritatea locală a unui proiect de finanţare nerambursabilă şi obiectivul „Cămin de Pensionari", edificat în perioada 1957-1959 de către C.A.R.P. R. S-a mai reţinut faptul că o parte din terenul la care se face referire în cele două notificări, a fost reconstituit în temeiul legilor fondului funciar şi că reclamanţii au dovedit că sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de 68.491 mp, diferenţa solicitată (de 25.009 mp) nefiind dovedită cu extrase CF sau cu alte probe. S-a mai reţinut că nu se pot acorda bunuri în compensare, motiv pentru care prin art. 1 s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanţa de apel a mai constatat, imobilul teren înscris în CF nr. 1793 Ideciu de Jos a constituit proprietatea tabulară a lui S. R., conform extrasului de carte funciară (fila 58 în dosarul primei instanţe).
Acesta a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 187/1945 şi al Decretului nr. 712/1966, astfel cum rezultă din fişa imobilului, din încheierea nr. 1444/1967 a notariatului de Stat al raionului R. şi din înscrierile de la poziţiile B15 şi B16 din CF. nr. 1793 Ideciu (filele 95, 60, 122 verso, în dosarul primei instanţe).
O parte din imobil a fost dat în administrarea operativă a Căminului Pensionarilor din comuna Ideciu de Jos, conform încheierii nr. 1444/1967 emisă de Notariatul de Stat al raionului R., înscrisă în cartea funciară amintită, la B16.
În această carte funciară este înscris şi imobilul cunoscut în prezent sub denumirea de „Ştrandul Băile Sărate Ideciu de Jos". De asemenea, o parte dintre parcele au categoria de arător, fâneţe, livadă, păşune.
Faţă de aceste aspecte, curtea de apel a apreciat că în mod legal prima instanţă a constatat existenţa unei preluări cu caracter abuziv, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au dovedit cu actele de stare civilă calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii după antecesorul lor S. R., decedat la data de 19 iulie 1986, fiind incidente dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelanţii reclamanţi au criticat hotărârea atacată din perspectiva respingerii cererii de restituire în natură pe vechiul amplasament a terenurilor libere din punct de vedere juridic, ce au aparţinut autorului lor şi respingerea precizărilor la acţiune, formulate la termenele de judecată din 24 mai 2007 şi a cererii nr. 245 din 30 noiembrie 2005 depusă la Primăria Ideciu de Jos.
Analizând criticile apelanţilor şi argumentele invocate în susţinerea acestora, instanţa de apel a constatat că prezentul litigiu constituie o contestaţie formulată în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, iar obiectul şi limitele învestirii instanţei se raportează la analiza legalităţii dispoziţiei atacate din perspectiva petitelor contestaţiei şi a prevederilor aplicabile din Legea nr. 10/2001.
În acest sens, s-a apreciat că trebuie a se avea în vedere bunul pentru care s-a invocat preluarea abuzivă şi cu privire la care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, astfel cum este individualizat în cuprinsul notificărilor, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, şi instanţa de apel a apreciat că cererile formulate de reclamanţi la data de 24 mai 2007 (filele 334-335) şi reluate la data de 13 octombrie 2009, cu modificarea întinderii suprafeţei revendicate, constituie cereri de modificare a pretenţiilor iniţiale. în acest context, au fost înlăturate argumentele apelanţilor în sensul că aceste precizări ale contestaţiei constituie de fapt o mărire a câtimii obiectului cererii, întrucât prin aceasta se tinde la revendicarea a încă unui imobil, cu privire la care aceştia nu au formulat notificare cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, curtea de apel a reţinut că prima instanţă a apreciat în mod corect faptul că fiind învestită cu o cale de atac, limitele învestirii sunt cele din cuprinsul contestaţiei iniţiale, astfel încât se impunea analizarea legalităţii dispoziţiei atacate ca modalitate de soluţionare a celor două notificări; prin urmare, în mod corect au fost respinse ca inadmisibile precizările ulterioare cu privire la revendicarea altor terenuri.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la terenurile în privinţa cărora tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a constatat că potrivit textului menţionat, nu intră sub incidenţa acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Separat de demersurile menţionate anterior, reclamanţii au mai formulat o cerere înregistrată la Primăria comunei Ideciu de Jos sub nr. 245 din 30 noiembrie 2005 (existentă în copie, la fila 129 în dosarul tribunalului). Prin această cerere, reclamanţii au solicitat ca în temeiul Legii nr. 247/2005 să li se restituie în natură imobilul situat în comuna Ideciu de Jos, înscris în CF 1793 Ideciu de Jos şi să fie puşi în posesie asupra acestuia. În cuprinsul aceste cereri, reclamanţii fac referiri la terenul aflat în administrarea Căminului pensionarilor din Ideciu, la baia de nămol, curte, restaurant, grădină, casă, dar şi la terenul extravilan.
Curtea de apel a apreciat ca şi prima instanţă că cererea nr. 245 din 30 noiembrie 2005 depusă direct la Primăria comunei Ideciu de Jos nu se încadrează în limitele reglementate de Legea nr. 10/2001, având în vedere prevederile art. V Titlul I din Legea nr. 247/2005 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 18/1991.
Potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate topometrie efectuat în cauză, terenul în litigiu, indicat în cele două notificări, este situat în perimetrul extravilan al localităţii Ideciu de Jos, zona fiind cunoscută sub denumirea de „zona băilor sărate". Acest teren se compune din diferite categorii de teren agricol cu destinaţia curţi construcţii, teren arabil, fâneaţă şi tufăriş. Pe o parte din teren sunt edificate case de vacanţă şi în partea de vest sunt atribuite loturi în baza Legii nr. 18/1991, pe care sunt edificate case de locuit. Astfel, în completarea la raportul de expertiză aflată la filele 134-135 în dosarul de apel, expertul a enumerat titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar pe aceste terenuri.
În ce priveşte partea din imobil aflată în administrarea Căminului de pensionari Ideciu de Jos, instanţa de apel a reţinut că porţiunea de teren care a aparţinut antecesorului reclamanţilor este ocupată de construcţii edificate în perioada 1957-1966. De asemenea, din raportul de expertiză topometrică a rezultat că în perimetrul revendicat de reclamanţi se regăseşte şi o parte din terenul care în prezent este în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, pe teren fiind edificate construcţii.
Expertul topo a indicat limita terenului aflat în folosinţa căminului de pensionari şi a precizat că suprafaţa de teren împrejmuit aflat în folosinţa căminului de pensionari este de 32.153 mp, neidentificând însă vreo suprafaţă de teren din cel care a aparţinut antecesorului reclamanţilor, cuprinsă în perimetrul căminului de pensionari, care să fie liberă în înţelesul prevederilor legale incidente.
În aceste condiţii, curtea de apel a constatat că în mod legal prima instanţă a reţinut că în ce priveşte această parte din imobilul revendicat de reclamanţi, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituților legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Referitor la susţinerea apelanţilor reclamanţi în sensul că instanţa a încălcat principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac ca urmare a nerestituirii în natură a terenului în suprafaţă de 1,37 ha pe vechiul amplasament şi 0,88 ha pe un amplasament liber, aprobate prin pct. 2 şi 3 din dispoziţie, curtea de apel a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât instanţa nu a dispus în acest sens. Cele două puncte din dispoziţie se referă la terenuri ce intră sub incidenţa legilor fondului funciar, iar prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestora în sensul reconstituirii sau nu a dreptului de proprietate privată, limitându-se la a analiza dispoziţia atacată din perspectiva prevederilor Legii nr. 10/2001.
Acesta este considerentul pentru care s-a dispus înaintarea spre soluţionare a cererii de restituire a acestor terenuri, solicitare cuprinsă atât în cererea nr. 245 din 30 noiembrie 2005 depusă de reclamanţi în temeiul Legii nr. 247/2005, cât şi în cele două notificări nr. 68 şi nr. 69/2001, la Comisia Locală de Fond Funciar Ideciu de Jos.
Faţă de motive, instanţa de apel a constatat că apelul reclamanţilor este nefondat, sens în care s-a dispus respingerea acestuia.
Referitor la apelul pârâtului, instanţa s-a constatat că principala critică adusă hotărârii atacate este cea privitoare la restituirea în natură a imobilului „Ştrandul Băile Sărate Ideciu de Jos".
Conform expertizei topometrice efectuată în cauză, suprafaţa de teren care se regăseşte în incinta ştrandului este de 5.281 mp, identificată pe nr. top. vechi 1601, 1605/1, 1605/2, 1607 şi parţial 1567/2, fiind înscrisă în CF 1793 Ideciu de Jos.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză construcţii efectuat în apel, obiectivul Ştrandul Băile Sărate Ideciu de Jos, prin lucrările executate în perioada 2001-2002 pe baza Proiectului Phare a suferit transformări majore, în sensul că vechile construcţii au fost demolate integral şi în locul lor au fost ridicate construcţii noi. Pereţii şi fundul bazinelor au fost efectuaţi din beton, cu despărţitoare între ele, fiind elemente de construcţii noi. De asemenea, o serie de construcţii sunt edificate pe platforme de beton.
Expertul a concluzionat că din punctul de vedere al realizării construcţiilor noi, se poate considera că s-a obţinut un complex nou, excluzând existenţa izvoarelor de apă sărată.
Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile. În speţă, instanţa de apel a constatat că aceste edificii au fost ridicate în baza autorizaţiei de construire nr. 49 din 05 martie 2002 şi a certificatului de urbanism nr. 314 din 19 iulie 2001, iar construcţiile nu sunt uşoare sau demontabile, fiind edificate pe platforme din beton, astfel cum rezultă din raportul de expertiză anterior menţionat.
În consecinţă, curtea de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod nelegal incidenţa prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, au fost înlăturate susţinerile reclamanţilor în sensul că autorităţile locale au desfăşurat acest proiect de modernizare a băilor de tratament şi recuperare Ideciu cu rea-credinţă, ştiind că imobilul face obiectul notificărilor emise în baza Legii nr. 10/2001, întrucât niciuna dintre cele două notificări nu a fost adresată persoanei juridice deţinătoare, ci, una a fost adresată Instituţiei Prefectului judeţului Mureş, iar cealaltă Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Mureş. Notificările, împreună cu înscrisurile doveditoare, au fost transmise Primăriei Comunei Ideciu de Jos abia la data de 19 septembrie 2005, dată la care construcţiile erau deja finalizate.
Pentru considerentele expuse, instanţa de apel a constatat că în speţă sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, iar nu cele din art. 10 alin. (3).
În termen legal, împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamanţii au formulat recurs, invocând ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În dezvolatrea motivelor de recurs, recurenţii învederează că decizia recurată este contrară legii fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 22 pct. 1 lit. a) şi b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/ 2001, care consacră prevalenta principiului realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii, de asemenea, se susţine şi încălcarea prevederilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora cererea nu se socoteşte modificată când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii.
Totodată, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 7 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, în privinţa întregului imobil (iar instanţa de fond în privinţa terenurilor solicitate), potrivit cărora dacă restituirea în natură este posibilă persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege.
În speţă însă, în mod greşit au apreciat ambele instanţe incidenţa prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenurile ce au aparţinut antecesorului lor şi care au fost preluate în mod abuziv, nu erau situate în extravilanul localităţii nici la data preluării abuzive şi nici la data notificării, aşa cum rezultă din înscrierile cuprinse în cărţile funciare depuse la dosarul cauzei şi din celelalte înscrisuri administrate în probaţiune; astfel, în mod greşit s-a luat în considerare menţiunea din raportul de expertiză topografică, potrivit căreia terenurile s-ar afla în extravilanul localităţii, contrar înscrierilor din cartea funciară.
Totodată, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză topografică terenul revendicat ce a aparţinut antecesorului recurenţilor are suprafaţa totală de 174.332 mp, şi deşi a format un singur corp de proprietate, a fost înscris iniţial în cărţile funciare menţionate în notificările adresate entităţii deţinătoare; ulterior, o parte dintre aceste terenuri a fost transcrisă în cărţi funciare nou înfiinţate (CF nr. 2086, respectiv nr. 2087 Ideciu de Jos) şi, după aceea, retranscrise în alte cărţi funciare, pe care entitatea notificată nu le-a avut în vedere la soluţionarea notificării.
Ca atare, cererile precizatoare nu pot fi calificate ca cereri noi sau ca o nouă notificare întrucât formularea acestora a avut menirea pe de o parte, de a individualiza cărţile funciare, iar pe de altă parte, de a indica întinderea suprafeţei totale a acestor terenuri; de altfel, din însuşi Referatul cu privire ia soluţionarea notificărilor şi a cererilor depuse de recurenţi în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005, rezultă că notificările îndeplinesc condiţiile legale, fiind depuse în termenul legal.
Recurenţii învederează că la momentul analizării de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi emiterea dispoziţiei contestate, intimatul a omis cu rea credinţă luarea în considerare şi a terenurilor înscrise în C.F. nr. 2086, nr. 2078, nr. 2070, nr. 2076, cu toate că şi în privinţa acestora recurenţii susţin că au depus dovezi: copii ale cărţilor funciare în care iniţial au fost înscrise terenurile, identificate şi evidenţiate de experţii D.B. şi S.E. în cuprinsul expertizelor întocmite în procedura administrativă şi, ulterior, retranscrise în CF nr. 161, nr. 874, nr. 22 şi nr. 22/1/C- Ideciu.
În plus, raportul de expertiză întocmit în procedura judiciară, de către expertul judiciar M.F., în urma identificării în teren şi pe baza înscrierilor din cărţile funciare a concluzionat că suprafaţa totală a terenului ce a aparţinut antecesorului recurenţilor, este de 174.332 mp.
În consecinţă, arată recurenţii, cererile precizatoare depuse la dosar la data de 24 mai 2007 şi 13 octombrie 2009 în dosarul primei instanţe, nu pot fi calificate ca cereri noi, ori contestaţii distincte ci acestea se circumscriu dispoziţiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Referitor la critica de nelegalitate a soluţiei de respingere a cererii de restituire în natură, recurenţii învederează încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât consiliul local a dispus prin H.C.L. nr. 4 din 31 ianuarie 2006, trecerea din domeniul public în domeniul privat a unei suprafeţei de 10,20 ha, din terenul ce a aparţinut antecesorului lor, în vederea retrocedării în natură a acestuia în favoarea recurenţilor reclamanţi.
În ce priveşte greşita reţinere de instanţa de apel a incidenţei art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, recurenţii învederează că din cuprinsul Cărţii funciare nr. 1793 - Ideciu de Jos, rezultă că la data naţionalizării terenurile se aflau în intravilanul localităţii, iar din Rapoartele de expertiză întocmite în procedura administrativă, precum şi din Certificatul de urbanism nr. 314 din 19 iulie 2001, emis de Consiliul Judeţean Mureş, rezultă că la data notificării imobilul era situat în intravilanul localităţii, fiind în proprietatea Statului Român, cu destinaţia „Băi Sărate"; aceeaşi împrejurare rezultă şi din inventarul bunurilor autorităţii administrativ teritoriale, însuşit de către Consiliul local prin Hotărârea nr. 36 din 30 aprilie 2001, aflat la fila nr. 156-157, din dosarul administrativ depus în copie în dosarul instanţei, înscris prin care se atestă că toate terenurile evidenţiate în zonă se află în perimetrul intravilan al localităţii, inclusiv zona de agrement şi terenul aferent căminului pentru persoane vârstnice, în suprafaţă de 17 ha.
În consecinţă, prima instanţă în mod judicios a dispus restituirea în natură a obiectivului cu denumirea "Ştrandul Băile Sărate Ideciu", înscris în C.f. nr. 1793- Ideciu de jos, nr. top. 1601, 1605/1, 1605/2, 1607, şi parţial nr. 1567/2, în suprafaţă de 5.281 mp; terenul pe care este amplasat ştrandul de băi sărate ce a aparţinut antecesorului lor, a format corp comun cu celelalte terenurile limitrofe ştrandului, care toate au aparţinut aceluiaşi autor.
Se arată de către recurenţi că au beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991 pentru acele terenuri ce intrau în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar, iar instituirea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a avut drept scop evitarea unor situaţii de dublă reparaţie, astfel că acest text nu poate fi interpretat ca excluzând de plano dreptul persoanelor îndreptăţite de a obţine retrocedarea în natură a unui imobil preluat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 şi al cărui regim juridic este reglementat de prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte, situaţia de excepţie invocată de intimatul pârât referitoare la existenţa pe aceste terenuri a unor construcţii (case de vacanţă) şi atribuirea unor loturi în baza Legii nr. 18/1991 pe care sunt edificate case de locuit, cu reţinerea incidenţei prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, trebuia să fie dovedită de către acesta potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, conform cărora sarcina probei revine entităţii învestite cu soluţionarea notificări; recurenţii invocă în sprijinul acestei susţineri, dispoziţiile art. 10 pct. 3, art. 10 pct. 4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001; ca atare, entitatea învestită cu soluţionarea notificării era ţinută să analizeze regimul juridic al construcţiilor deja edificate şi în ipoteza în care ar fi constatat că acestea au fost construite sau, după caz, amplasate fără autorizările legale, trebuia să dispună restituirea în natură în favoarea persoanelor îndreptăţite.
În plus, terenurile aflate în proprietatea unor terţi în baza Legii nr. 18/1991 din terenul ce a aparţinut antecesorului recurenţilor, au fost atribuite prin constituire şi nu prin reconstituirea dreptului, după intrarea în vigoare a legii şi depunerea de către recurenţi a notificării, ceea ce a avut semnificaţia indisponibilizării lor ope legis; aceste titluri de proprietate nu le sunt opozabile recurenţilor şi nu pot constitui un impediment pentru respingerea cererii de retrocedare a imobilului ce a aparţinut autorului lor.
Se mai arată că art. 52 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, înlătură de la aplicare orice acte normative anterioare contrare legii, care fie indisponibilizează astfel de bunuri de la restituire, fie se suprapun cu domeniul de aplicare al acesteia sau procedurile stabilite trebuiau să fie îndeplinite sau consumate până la apariţia noii legi, aşa cum dispun prevederile art. 52 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, recurenţii fac referire şi la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 şi art. 14 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a legii.
Recurenţii învederează că este nelegală şi stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafaţă de 32.153 mp teren aflată în perimetrul Căminului de pensionari, întrucât aşa cum rezultă din probatoriul administrat o parte însemnată din terenul aflat în incinta căminului este nefolosit, neadministrat şi lăsat efectiv în paragină, fiind de altfel delimitat printr-un gard despărţitor şi evidenţiat în raportul de expertiză topografică de suprafaţa administrată efectiv şi necesară bunei desfăşurări a activităţii acestei instituţii.
În aceste condiţii, terenul ce nu se află în efectiva administrare a Căminului de persoane vârstnice, fiind liber în accepţiunea legii speciale, este susceptibil de a fi restituit în natură, cu atât mai mult cu cât pe acest teren se află şi cele două izvoare de apă sărată pentru alimentarea ştrandului, fără de care acesta nu poate funcţiona.
Într-o altă critică, recurenţii susţin că le-a fost agravată situaţia în propria cale de atac, ca urmare a înlăturării beneficiului restituirii în natură stabilit prin decizia contestată, a terenului în suprafaţă de 1,37 ha pe vechiul amplasament şi 0,88 ha, pe un amplasament liber, dispoziţii pe care nu le-au contestat în instanţă.
Totodată, se arată de recurenţi că instanţa de apel a dat o soluţie nelegală şi asupra apelului declarat de către intimatul pârât, pentru că în mod greşit s-au apreciat a fi incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, înlăturând aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) dispusă de prima instanţă, întrucât construcţiile au fost ridicate în baza Autorizaţiei de construire nr. 49 din 05 martie 2002 şi acestea nu sunt uşoare sau demontabile fiind edificate pe platforme din beton; drept urmare, s-a stabilit îndreptăţirea lor la despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul Ştrandul Băile Sărate.
Soluţia a fost dată în contradicţie cu probele de la dosar, întrucât acestea au demonstrat că lucrările executate de către intimatul pârât au caracter strict de modernizare şi nu de construire a unui nou imobil, fiind efectuate după intrarea în vigoare a legii şi după depunerea notificării de către recurenţi prin intermediul executorului judecătoresc; totodată, demolarea vechilor construcţii şi executarea de construcţii noi nu au fost autorizate, ci autorizarea a privit doar lucrări de modernizare a ştrandului. Ca atare, după efectuarea acestor lucrări de modernizare a ştrandului efectuate nu a rezultat un imobil nou, nu s-a modificat nici amplasamentul acestuia şi nici suprafaţa bazinului de nămol, pe când a celui cu apă sărată, în suprafaţă de 489,64 mp, s-a mărit cu numai 24,64 mp, ceea ce reprezintă circa 5% din suprafaţa iniţială.
În consecinţă, în raport de prevederile legale incidente în cauză, este lipsită de orice relevantă juridică concluzia echivocă şi nefinalizată a expertului judiciar K.L. care a întocmit raportul de expertiză în apel, potrivit căreia se poate considera că s-a obţinut un complex nou, contrar celor stabilite prin expertiza efectuată la instanţa de fond.
Nici aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu poate fi luată în discuţie întrucât textul are în vedere imobile individuale, iar nu un complex imobiliar ca în speţă (Ştrandul Băile Ideciu) şi în plus, în raport de forma iniţială a bazinelor de apă sărată şi nămol, nu au fost adăugate noi corpuri a căror arie desfăşurată să însumeze peste 100%, din aria iniţială a acestora.
În acelaşi timp, referitor la construcţiile noi, legiuitorul a avut în vedere construcţiile existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi nicidecum situaţia imobilelor construcţii după această dată, dat fiind impedimentul prevăzut de 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind interzisă grevarea sub orice formă a bunurilor imobile-terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare generate de prezenta lege, sub sancţiunea nulităţii absolute.
De asemenea, recurenţii contestă incidenţa în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, pe de o parte, textul vizează terenurile preluate în mod abuziv pe care s-au edificat construcţii noi până la data intrării în vigoarea a legii, iar pe de altă parte, construcţiile edificate nu au fost autorizate, aşa cum deja s-a arătat; or, lucrările efectuate de intimat (de modernizare, iar nu construcţii noi) au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume, în anul 2002, în baza unei autorizaţii de modernizare, iar nu de construire, deci, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991, doar în scopul obstrucţionării dreptului recurenţilor la restituirea în natură.
Aşa cum rezultă din Certificatul de urbanism, primele demersuri în scopul realizării lucrărilor de modernizare au început abia la data de 19 iulie 2001, odată cu emiterea Certificatului de urbanism nr. 314, mult după data intrării în vigoare a legii, iar Autorizaţia prin care s-a autorizat numai lucrări de modernizare „Băi tratament şi recuperare Ideciu „a fost emisă sub nr. 49 abia la data de 05 martie 2002, mult după intrarea în vigoare a legii şi depunerea notificării de către recurenţi, iar demolarea construcţiilor existente au fost efectuate din dispoziţia verbală a primarului (fila nr. 275 dosar).
Se mai arată de recurenţi că Ştrandul de băi sărate a funcţionat la capacitate maximă de la data naţionalizării şi până la data efectuării lucrărilor de modernizare din 2002, în starea în care s-a găsit la data preluării abuzive de către Statul Român, iar încasările din exploatarea acestuia au fost exclusiv în beneficiul statului român.
Raportat la concluziile expertizelor efectuate de către cei doi experţi judiciari se poate reţine cu temei că toate lucrările executate au natura juridică a unor lucrări de modernizare, construcţiile noi edificate fiind uşoare şi demontabile, neexistând niciun temei egal pentru nerestituirea în natură a imobilului, intimatul aflându-se în situaţia de a se prevala de propria culpă, întrucât invocă în apărare încălcarea prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală.
Deşi terenul pe care este amplasat Ştrandul de Băi Sărate se afla în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, intimatul a promovat proiecte de hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public a acestui teren, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şl după depunerea notificării, cu scopul vădit de a nu retroceda în natură imobilul, precum şi proiect de hotărâre privind închirierea acestuia, deşi o atare grevare era interzisă prin lege; aceste hotărâri au fost însă anulate definitiv şi irevocabil prin hotărârile pronunţate de Tribunalul Mureş, în complet de contencios administrativ.
De altfel, întreaga conduită procesuală a pârâtului demonstrează reaua sa credinţă în exercitarea drepturilor procesuale, contrar prevederilor art. 723 C. proc. civ., numai în scopul de a tergiversa la nesfârşit soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acestei cauze.
Recurenţii se prevalează şi de dispoziţiile art. 21 alin. (4) şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul administrativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Faţă de prevederile legale invocate şi înscrisurile doveditoare depuse în susţinerea cererii, precum şi în lipsa unor dovezi contrare care să răstoarne prezumţia relativă legală anterior enunţată, recurenţii susţin că se impune restituirea în natură a Ştrandului de Băi Sărate, cât şi a celorlalte terenuri libere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la 17 ianuarie 2013 (data poştei), intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în cuprinsul acesteia combătându-se susţinerile recurenţilor din motivele de recurs.
În recurs, în temeiul art. 305 C. proc. civ. s-a depus la dosar de către recurenţi, la solicitarea înaltei Curţi, copia notificării nr. 33/N din 6 septembrie 2005 (fila 48 dosar).
La termenul de azi, în şedinţă publică, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, intimatul pârât, prin apărător, a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că excepţia nu poate fi reţinută având în vedere că prin memoriul de recurs recurenţii au dezvoltat critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum va rezulta din analizarea acestora, potrivit celor ce urmează.
Recurs ui formulat este fondat.
Astfel cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, recurenţii reclamanţi au formulat în baza Legii nr. 10/2001, notificările nr. 68 din 4 iulie 2001 (adresată Prefecturii judeţului Mureş) şi cea cu nr. 69 din 4 iulie 2001 adresată Direcţiei Judeţene de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Mureş (filele 154 şi 184 dosar primă instanţă) şi ulterior, au formulat şi cererile nr. 245 din 30 noiembrie 2005 şi nr. 33/2005 (fila 48 dosar recurs), după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2007; potrivit notificărilor indicate (identice din punct de vedere al conţinutului, doar entităţile notificate fiind diferite), recurenţii reclamanţi au solicitat măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri) pentru imobilul ce a aparţinut autorului lor, înscris în CF 1793 şi transcris în prezent în CF 2086 şi 2087; şi cererile formulate în anul 2005 au vizat acelaşi imobil înscris în CF 1793.
Prin dispoziţia contestată, emisă de intimatul pârât Primarul com. Ideciu de Jos, în soluţionarea acestora a dispus restituirea în natură a unui teren de 1,37 ha pe vechiul amplasament şi a unei suprafeţe de teren de 0,88 ha în compensare, pe un amplasament liber, aflat în imediata vecinătate a terenului notificat, de aceeaşi categorie de folosinţă, „stabilit de comun acord, neacceptat de solicitanţi"; pentru construcţiile demolate s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi s-a respins cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 4,60 ha teren, 2,71 ha şi 1,89 ha, soluţionate în baza Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000.
Astfel cum recurenţii susţin prin motivele de recurs, dispoziţia contestată nu este însoţită de vreo schiţă anexă din care să reiasă amplasarea terenului de 1,37 ha restituit în natură pe vechiul amplasament sau a celui de 0,88 ha oferit în compensare (şi asupra căruia nu şi-au dat acordul de le fi acordat cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent - compensare cu această suprafaţă de teren); cele indicate de intimatul pârât prin apărătorul prezent la termenul de azi cu valoare de schiţe anexă ale dispoziţiei contestate nefiind reţinute ca atare de instanţele de fond (filele 83-94 dosar primă instanţă); o astfel critică referitoare la neindividualizarea acestor suprafeţe de teren se regăseşte, de altfel, încă în motivele contestaţiei formulate de reclamanţi înregistrate pe rolul primei instanţe.
Din expozeul deciziei de faţă, rezultă soluţiile pronunţate de tribunal şi instanţa de apel, iar în raport cu acestea, recurenţii susţin că li s-a agravat situaţia în propria cale de atac, întrucât dispoziţia contestată a fost anulată, iar instanţele au propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 32.153 mp (aferent Căminului de pensionari Ideciu de jos) ca şi pentru terenul în suprafaţă de 5.281 mp (Ştrandul Băile Sărate Ideciu de jos), în timp ce pentru restul de teren (extravilan) s-a dispus înaintarea cererii ca şi a celor două notificări nr. 68 şi 69/2001, Comisiei de fond funciar în vederea soluţionării potrivit legilor fondului funciar.
Înalta Curte constată a fi fondată această susţinere a recurenţilor, întrucât suprimarea măsurii restituirii în natură (1,37 ha pe vechiul amplasament), precum şi a celei prin echivalent dar sub forma compensării cu un teren în natură (0,88 ha) şi substituirea acestora cu măsura propunerii de despăgubiri ori chiar anularea acesteia şi trimiterea recurenţilor în procedura legilor fondului funciar (astfel cum instanţa de apel a dezlegat această critică) se circumscrie noţiunii de agravare a situaţiei în propria cale de atac, întrucât contestaţia formulată în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 are regimul juridic al unei căi de atac ce îmbracă forma de procedură prevăzută de lege; pe de altă parte, în absenţa contestării dispoziţiei nr. 50 din 16 iunie 2006 emisă de intimat, aceasta ar fi fost susceptibilă de a intra în circuitul civil în forma şi potrivit conţinutului cu care aceasta a fost adoptată de entitatea notificată.
În ce priveşte fondul pretenţiilor recurenţilor reclamanţi, înalta Curte constată că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate decât în parte, dată fiind incompleta stabilire a situaţiei de fapt, astfel încât se va face aplicarea dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., în limitele ce se vor arăta.
Potrivit precizărilor anterioare, înalta Curte constată că notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din acest act normativ, recurenţii reclamanţi au formulat cerere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent (despăgubiri) doar în ce priveşte imobilul înscris în CF nr. 1793 la momentul preluării (în prezent transcris în CF 2086, potrivit menţiunilor din cuprinsul notificării), nu şi pentru alte imobile înscrise în alte CF - respectiv, CF nr. 2070, nr. 2078, nr. 874 şi nr. 161 şi la care recurenţii reclamanţi s-au referit în motivele contestaţiei adresate tribunalului.
Pentru imobilul din CF 161 aceştia au formulat cerere completatoare la fila 334 dosar primă instanţă, corect calificată şi sancţionată de ambele instanţe, într-o legală aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atât în ce priveşte necesitatea respectării termenului de formulare a notificării, precum şi în considerarea tezei finale a aceluiaşi text care dispune că „în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil"; prin urmare, dacă solicitarea recurenţilor de acordare a măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 privea şi alte imobile decât cele din CF nr. 1793, aceştia erau ţinuţi de a formula câte o notificare distinctă pentru fiecare dintre acestea.
În schimb, instanţele de fond deşi au făcut aplicarea normei invocate în ce priveşte imobilul din CF 161, nu au fost cenzurate pe acelaşi temei obiectivele expertizei topo administrate la prima instanţă (şi completate în apel) cu privire la imobilul înscris în CF nr. 2070, astfel că expertiza a însumat suprafeţele de teren din cele două CF (1793 şi 2070) fără a fi individualizată suprafaţa pentru fiecare dintre acestea, aşa încât nu este posibilă deducerea şi stabilirea exactă a suprafeţei de teren ce formează obiectul judecăţii (CF 1793); aceste concluzii ale expertizei cu privire la suprafaţa de teren de 179.613 mp contravin chiar celor susţinute de recurenţii reclamanţi prin contestaţia formulată, aceştia referindu-se la un total de 12,95 ha teren (pornind de la premisa mai multor cărţi funciare, enumerate deja); aceleaşi concluzii ale expertului topo au prilejuit recurenţilor şi precizarea contestaţiei de la fila 562 dosar primă instanţă, precizare corect sancţionată de prima instanţă la termenul din 20 octombrie 2009, prin referirea la limitele judecăţii în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (legalitatea şi temeinicia dispoziţiei nr. 50/2006 emisă de intimat, contestate în cauză).
Din acest punct de vedere, înalta Curte urmează a înlătura ca nefondate criticile recurenţilor cu privire la luarea în considerare pentru dovedirea întinderii dreptului de proprietate al autorului lor a incidenţei dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, textul menţionat nefiind aplicabil în cazul în care există dovezi contrare celor din actul de preluare, precum extrasele de carte funciară din cauză, astfel cum instanţele de fond au reţinut.
Pe de altă parte, înalta Curte constată că în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 instanţele de fond au evaluat prioritar posibilitatea restituirii în natură a imobilul, independent de împrejurarea că prin notificarea adresată Prefecturii (ulterior înaintată spre competentă soluţionare intimatului, în anul 2005, aşa cum s-a reţinut în cauză), recurenţii reclamanţi au solicitat doar acordarea de despăgubiri.
Dacă în ce priveşte terenul în suprafaţă de 5.281 mp pe care se află Ştradul de Băi Sărate Ideciu de Jos este stabilit în cauză de instanţele de fond că acesta este amplasat pe terenul din CF 1793, transcris ulterior în CF 2086 şi 2087, având nr. top. vechi 1601, 1605/1, 1605/2, 1607 şi parţial, nr. 1567/2, înalta Curte constată că pentru terenul pe care se regăseşte amplasat Căminul de pensionari Ideciu de Jos, edificat ulterior preluării, situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită.
Astfel, nu se cunoaşte dacă acesta se află amplasat pe terenul ce a făcut obiectul înscrierii în CF iniţială 1793, iar nu în cea cu nr. 2070 (dată fiind depăşirea limitelor mandatului acordat expertului), după cum nici prima instanţă, nici cea de apel nu au stabilit întinderea exactă a suprafeţei care se suprapune celei care a fost preluată de la autorul recurenţilor; se constată că deşi s-a stabilit de către expert că suprafaţa totală a terenului aferent Căminului este de 32.153 mp, numai o parte din aceasta este plasată pe vechiul amplasament, fără însă a fi măsurată, indicată, iar instanţele au acordat recurenţilor măsuri reparatorii prin echivalent (propunere de despăgubiri) pentru întreagă această suprafaţă, iar nu în limitele îndreptăţirii lor, respectiv, ale dreptului de proprietate al autorului lor (anume, suprafaţa de teren evidenţiată cu contur galben în limita suprafeţei evidenţiate cu contur roz, iar nu întreaga suprafaţă conturată cu galben ce corespunde întregii incinte a terenului aflat în folosinţa Căminului - fila 450 dosar primă instanţă); această soluţie se impune, de asemenea, din perspectiva dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Ca atare, în rejudecare, prin efectuarea unei noi expertize topo se vor evidenţia, identifica şi măsura limitele de suprapunere a celor două suprafeţe şi, în aceste coordonate, instanţa va verifica posibilitatea restituirii în natură, luând în considerare toate impedimentele legale prevăzute de legea specială prin dispoziţiile art. 10 alin. (2), amenajările de utilitate publică putând fi identificate atât la nivelul feţei cât şi a subfeţei terenului, conform art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007; în plus, având în vedere cele ce urmează cu privire la confirmarea imposibilităţii restituirii în natură a Ştrandului, în ipoteza identificării unei suprafeţe de teren restituibile în natură din incinta Căminului, se va exclude cea pe care se află izvoarele de apă sărată, astfel cum recurenţii indică plasarea acestora chiar prin motivele de recurs.
În ce priveşte Ştrandul de Apă Sărată Băile Ideciu de Jos, înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a dispus (în apelul pârâtului) schimbarea sentinţei tribunalului, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contrar celor susţinute de recurenţi care invocă incidenţa art. 10 alin. (3), susţinând neautorizarea construcţiilor noi în incinta ştrandului, precum şi obţinerea certificatul de urbanism şi a autorizaţiei de construire doar pentru modernizarea acestuia, după formularea notificării.
Înalta Curte constată că acestea reprezintă critici de netemeinicie ce nu ar putea fi cenzurate de această instanţă de recurs, fiind suficient a se observa existenţa autorizaţiei de construire nr. 49 din 05 martie 2002 şi a certificatului de urbanism nr. 314 din 19 iulie 2001, precum şi împrejurarea că notificările nr. 68 şi nr. 69/2001, adresate iniţial Prefecturii şi Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Mureş au fost înaintate intimatului pârât ulterior finalizării acestui proiect cu finanţare Phare, respectiv la data de 19 septembrie 2005, caz în care în mod legal s-a constatat că dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, de asemenea, nu sunt incidente; totodată, raportul de expertiză efectuat în apel a concluzionat în sensul identificării unui complex nou.
Pe de altă parte, existenţa unor titluri de proprietate emise în aplicarea Legii nr. 18/1991 pentru parcele de teren din acest perimetru (verificate şi constatate ca atare de expert, enumerate în cuprinsul lucrării efectuate în apel la filele 134-135) exclude luarea în considerare a măsurii restituirii în natură, întrucât aceste terenuri nu se mai regăsesc în domeniul public sau privat al comunei pentru a se putea dispune de ele; în plus, înalta Curte observă că deşi ambele instanţe au reţinut plasarea şi a acestui teren („zona băilor sărate") în extravilanul localităţii, această împrejurare nu a fost amendată din perspectiva art. 8 din Legea nr. 10/2001, ceea ce în recursul reclamanţilor şi în absenţa unui recurs al intimatului pârât nu poate fi remediat, date fiind dispoziţiile art. 296 teza finală C. proc. civ., normă de trimitere şi pentru etapa procesuală a recursului, în temeiul art. 316 C. proc. civ.
În ce priveşte restul suprafeţelor de teren ce se integrează în CF iniţială nr. 1793 (altele decât ştrandul şi, eventual, căminul) şi asupra cărora poartă notificările nr. 68 şi 69/2001 (dar şi cererile nr. 33/N/2005 şi nr. 245/2005), înalta Curte constată că recurenţii nu au formulat critici cu un atare obiect, astfel că soluţia dispusă de instanţele de fond în aplicarea dispoziţiilor art. 8.2 din H.G. nr. 250/2007, cât şi a art. V din Titlul I al Legii nr. 10/2001 este deja intrată în puterea lucrului judecat.
Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 cu ref. la art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul formulat de reclamanţi şi se va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, doar în ce priveşte lămurirea aspectelor anterior evidenţiate cu privire la terenul situat în incinta Căminului de pensionari Ideciu de Jos, precum şi pentru respectarea principiului neagravării situaţiei reclamanţilor în propria contestaţie (cu referire la terenul restituit în natură şi, respectiv, în compensare, prin dispoziţia contestată în cauză).
Pentru cel din urmă obiectiv, instanţa de rejudecare va solicita intimatului lămurirea plasamentului acestor două suprafeţe de 1,37 ha şi 0,88 ha, iar pentru terenul atribuit în compensare va solicita reclamanţilor precizarea în scris a poziţiei lor neechivoce cu privire la poziţia faţă de măsura compensării, dat fiind faptul că aceasta nu se poate dispune decât cu acordul persoanelor îndreptăţite, sens în care prevede art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; deşi textul menţionat este în sensul exprimării poziţiei persoanelor îndreptăţite până la momentul emiterii dispoziţiei de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării cu privire la măsura compensării, instanţa de apel urmează a aprecia dacă reclamanţii au avut la dispoziţie toate elementele necesare pentru exprimarea acestui acord.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de reclamanţii S.E.M., S. R. S. şi S. V. împotriva deciziei nr. 22/A din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 957/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1434/2013. Civil → |
|---|
