ICCJ. Decizia nr. 1268/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1268/2013
Dosar nr. 42581/3/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 42581/3/2009, la data de 28 octombrie 2009, reclamantul M.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Primăria Municipiului Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 2.332 mp situat în Bucureşti, fosta str. I. nr. ... şi ..., sectorul 4 şi a terenului în suprafaţă de 1.720 mp situat în Bucureşti, fosta str. C.L., apoi str. P., sectorul 4.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca prin Notificarea nr. 1764 din 07 august 2001, înregistrată la executorul judecătoresc şi depusă la Primăria Municipiului Bucureşti, a solicitat restituirea în natură a terenurilor în litigiu mai sus menţionate, însă abia după 7 ani, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 10128 din 1 aprilie 2008, prin care şi-a declinat competenţa de soluţionare către pârâtul Ministerul Mediului, motivând că terenurile în litigiu nu se mai află în administrarea sa şi că a comunicat această dispoziţie şi pârâtului Ministerul Mediului.
Se arată de către reclamant că, în realitate, prin H.G. nr. 855/2002, terenurile în litigiu au fost concesionate din domeniul public al statului pentru obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", în mod nelegal, întrucât s-a dispus asupra unor terenuri care nu au fost preluate de stat cu titlu valabil, ci a fost preluat abuziv, iar concesionarea s-a făcut după depunerea notificării, contravenind astfel dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005 şi art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1205 din data de 15 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, a respins cererea principală, formulată de reclamantul M.F. şi cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de U.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Tribunalul a respins cererea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, ca neîntemeiate.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1205 din 15 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul M.F. şi U.A., în calitate de intervenientă în interes propriu, au declarat apel, fiecare aducând hotărârii critici proprii de nelegalitate şi netemenicie.
Prin Decizia nr. 27A din 14 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, apelul reclamantului şi intervenientei a fost admis, a fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că a fost admisă acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor şi a fost obligat acest pârât să restituie în natură în favoarea reclamantului şi a intervenientei principale terenul în suprafaţă de 2.332 mp, situat la fosta adresă din str. I. nr. ..., sector 4, Bucureşti şi terenul în suprafaţă de 1.720 mp situat la fosta adresă din str. P. f.n., sector 4, Bucureşti, cu amplasamentele identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul Ş.L.G.
În termen legal, împotriva acestei decizii, a promovat recurs pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, care s-a prevalat de ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul pârât a arătat că, în fapt, instanţa a fost învestită să judece o cauză ce avea ca obiect cererea de restituire în natură a unor suprafeţe de teren, formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv. A indicat faptul că terenurile în cauză fac parte din suprafaţa afectată obiectivului de investiţii "Acumulare Lac Văcăreşti".
Statul Român, prin Ministerul Mediului şi Pădurilor, în calitate de concedent, a înstrăinat dreptul de folosinţă asupra bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", în vederea realizării şi exploatării unui complex cultural-sportiv. Redevenţa obţinută prin concesionarea bunurilor respective se face venit la bugetul de stat.
Conform celor menţionate, restituirea în natură a terenurilor în cauză nu mai este posibilă, în sensul avut în vedere de Legea nr. 10/2001, acestea fiind concesionate de către Statul Român printr-o convenţie valabilă, confirmată printr-un act normativ în vigoare şi care produce efecte în prezent - H.G. nr. 855/2002.
Drept urmare, recurentul pârât a considerat că instanţa de apel a reţinut greşit faptul că terenurile solicitate sunt disponibile şi libere de sarcini şi a interpretat eronat prevederile Legii nr. 10/2001, obligând Ministerul Mediului şi Pădurilor la restituirea în natură a imobilelor din litigiu, motiv pentru care a solicitat casarea hotărârii apelate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii formulate de către M.F., în calitate de reclamant, şi de către U.A., în calitate de intervenient principal, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 8 martie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii declarării recursului, pe care o va analiza cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmând a o admite pentru considerentele ce succed:
Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, decizia instanţei de apel a fost comunicată recurentului pârât la data de 25 iulie 2012, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 14 august 2012, prin plic poştal, cu depăşirea termenul legal de 15 zile, împlinit în speţă, raportat la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este şi cel din recurs, la data de 10 august 2012.
Termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel că depăşirea lui atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că recurentul pârât nu a făcut dovada depunerii recursului promovat în termenul legal, de 15 zile de la comunicare, în condiţiile în care procesul-verbal al comunicării deciziei recurate îndeplinind, în raport de prevederile art. 100 alin. (3) C. proc. civ., toate cerinţele legale pentru validitatea sa, astfel că acesta are aptitudinea de a fi declanşat curgerea termenului de recurs.
În consecinţă, faţă de prevederile art. 103 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice împotriva Deciziei nr. 27A din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1264/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1262/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
