ICCJ. Decizia nr. 1302/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1302/2013
Dosar nr. 1321/97/2010
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 24 martie 2010, reclamantul G.P., a chemat în judecată Statul Român - prin SC H. SA Bucureşti - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că, în calitate de persoană expropriată, a consimţit la preluarea - prin expropriere - de către pârât, a suprafeţei de 3.700 m.p. teren - înscrisă în CF Subcetate, pentru realizarea lucrării de interes naţional „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”, declarată a fi de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002; să fie obligat pârâtul să-i achite despăgubirile cuvenite pentru terenul respectiv, în sumă de 125.911 lei (respectiv 8,3 euro/ mp.) şi pentru lipsa de folosinţă a terenurilor, pe ultimii 18 ani, într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În motivarea acţiunii astfel formulate, reclamantul a arătat, în esenţă, că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”, fiind desemnat ca expropriator, Statul Roman prin SC H. SA Bucureşti.
Deşi declararea utilităţii publice a obiectivului respectiv, mai arată reclamantul, s-a făcut în anul 2002, terenurile în litigiu au fost preluate încă din anul 1991-1992, fiind ocupate de apele lacului de acumulare.
Tot astfel, deşi în calitate de moştenitor ( descendent), pe linie maternă, al foştilor proprietari tabulari - C.I. şi C. - este îndreptăţit la despăgubiri pentru proprietatea preluată de pârât pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile art. 44 alin. (4) din Constituţia României şi, respectiv, a Legii nr. 33/1994, pârâta nu i-a achitat aceste despăgubiri şi nici nu a sesizat instanţa pentru a se stabili valoarea despăgubirilor, în condiţiile art. 26 din acest act normativ. Reclamantul a mai arătat că, în cauze asemănătoare, pe baza unor expertize de evaluare, s-a stabilit valoarea terenului la suma de 8,3 euro/ mp.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 197 din 25 iulie 2011 a respins cererea de chemare în garanţie formulată de SC P.E.E.H. SA Bucureşti - din subordinea Ministerul Industriei şi Resurselor, împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
A admis, în parte, acţiunea civilă, introdusă de reclamantul G.P., împotriva pârâtului Statul Roman prin SC H. SA Bucureşti şi în consecinţă:
A constatat că reclamantul în calitate de persoană expropriată, a consimţit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes naţional, declarată prin H.G. nr. 391/2002, a suprafeţei de 3.280 mp., teren, situat pe raza localităţii Sântămărie Orlea, astfel cum a fost identificat prin raportul de evaluare executat în cauză de către comisia de evaluare - formată din experţii judiciari C.Ş., S.V. şi O.E., parte integrantă a sentinţei.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri, suma de 83.640 lei, reprezentând valoarea terenurilor expropriate şi suma de 29.421 lei, reprezentând prejudiciul creat acestuia pentru lipsa folosului agricol, pe perioada 2002-2010 - în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 4.800 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că acţiunea se impune a fi admisă, în considerarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României, care consacră imperativul conform căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
În considerarea caracterului excepţional al cedării proprietăţii private, dispoziţiile acestui articol constituţional, mai arată prima instanţă, au fost preluate şi ridicate la rang de regulă de principiu, prin art. 1 al Legii nr. 33/1994, care reglementează procedura exproprierii. Aşadar, nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Potrivit art. 26 din respectivul act normativ, o atare despăgubire trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil şi prejudiciul suferit de proprietar ori titularul altui drept real, afectat.
Cum, în cauză, expropriatorul şi expropriatul - respectiv persoana cu vocaţie la despăgubiri - pentru terenurile dobândite în proprietate, nu au ajuns la un consens cu privire la cuantumul despăgubirilor, în condiţiile în care, procedura exproprierii nu s-a mai continuat după preluarea terenurilor şi nici nu s-a găsit o soluţie amiabilă de stingere a litigiului, pe tot parcursul procesului civil, această instanţă a desemnat, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, comisia de evaluare.
Prin raportul de expertiză întocmit, experţii au identificat terenurile în litigiu, afectate de apele lacului de acumulare, cu date de carte funciară, vecinătăţi şi categorii de folosinţă, stabilind suprafaţa acestora la 328 mp., iar valoarea despăgubirilor, la suma de 83.640 lei, în condiţiile în care valoarea unui metru pătrat de teren a fost stabilită la 25,5 lei/ mp., prin metoda de evaluare „pe bază de profit”, iar valoarea folosului de tras agricol, la suma de 3.269 lei/ an.
Ca urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prima instanţa a admis că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri, în sumă de 83.640 lei pentru teren şi la suma de 3.269 lei/an pentru prejudiciul creat prin aceea că acesta a fost privat de folosul agricol pentru terenul agricol în suprafaţă de 0,32 ha.
Ca atare, luând în considerare culturile generale şi tradiţionale ce se practică de generaţii în zonă, categoria de fertilitate şi suprafaţa terenului, instanţa a acordat reclamantului, despăgubiri în sumă de 29.421 lei pentru prejudiciul suferit pe perioada a 9 ani: 2002-2010.Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, care, prin decizia nr. 6 din 16 februarie 2012, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca nefondat apelul formulat de SC H. SA, împotriva sentinţei.
În cauză a declarat recurs în termen legal pârâta SC P.E.E.H. SA, care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum urmează:- acţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, cererea fiind greşit fondată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, în condiţiile în care terenul a fost preluat anterior, în baza Decretului nr. 40/1989.
Ca atare, se arată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a fost greşit respinsă, de ambele instanţe.
- trebuia reţinută excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, motivat de neîndeplinirea procedurii prealabile, obligatorie în materia exproprierii, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 33/1994.
- în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA, sub aspectul plăţii despăgubirilor solicitate, deşi s-a făcut trimitere la dispoziţiile H.G. nr. 392/2002, din care rezultă că expropriator este Statul român, iar obiectivul a fost declarat de interes naţional.
- trebuie reţinută şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, din perspectiva dispoziţiilor art. 21 alin. (2) ale Legii nr. 33/1994, conform cărora tribunalul este sesizat de expropriator, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere, sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18-20 din lege.
Ca atare, susţine recurenta, deţinătorul calităţii procesuale active, în cadrul unui proces de expropriere, nu poate fi decât expropriatorul.
Tot astfel, se mai arată, chiar dacă s-ar face abstracţie de aceste dispoziţii legale, reclamantul nu a reuşit să facă dovada, prin actele de stare civilă depuse, că este unicul moştenitor al antecesorilor săi, „pretinşi” proprietari ai terenurilor ce fac obiectul litigiului.
- au fost greşit aplicate, prevederile art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, potrivit cărora, la stabilirea despăgubirilor, instanţa va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, din unitatea teritorială respectivă, la data întocmirii raportului de expertiză.
Or, se arată, metoda folosită de comisia de experţi, respectiv aceea de evaluare pe bază de profit, este greşită în condiţiile în care raportarea trebuie să se facă la valoarea de piaţă a imobilului expropriat.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.
În analiza primului motiv de recurs, este important a stabili dacă declararea utilităţii publice, în legătură cu imobilul supus exproprierii, ce marchează demararea din punct de vedere legal a procedurii, este plasată anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994.
Or, din probele administrate, rezultă fără echivoc că utilitatea publică de interes naţional vizând lucrarea „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei, pe sectorul Subcetate - Simeria”, a fost declarată prin H.G. nr. 392/2002 care, prin articolul 2 desemna ca expropriator Statul român prin SC P.E.E.H. SA, din subordinea M.I.R.
Ulterior, prin H.G. nr. 968 din 15 iunie 2004, s-a constituit Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor formulate de proprietarii ale căror terenuri au fost propuse pentru expropriere, în scopul realizării obiectivului mai sus arătat.
Cât priveşte Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 40/1988, la care recurenta face trimitere, acesta a aprobat doar generic, începerea execuţiei lucrărilor pentru obiectivele de investiţii prevăzute în anexe, în cuprinsul cărora se făcea referire la un necesar de 685 ha teren, pentru realizarea investiţiei, suprafaţă în legătură cu care exproprierea urma a se face eşalonat.
Cum, din cuprinsul acestui act normativ - în anexele căruia terenul în litigiu nu este nominalizat - nu rezultă exproprierea nemişcătorului şi, raportat la data declarării utilităţii publice, prin H.G. nr. 392/2002, se reţine că în mod corect instanţele au respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fondată pe dispoziţiile art. 24 şi următoarele din Legea nr. 33/1994.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la prematuritatea acţiunii. Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 33/1994, procedura exproprierii se derulează în trei etape, reglementate distinct:
- stabilirea utilităţii publice şi declararea acesteia;
- măsuri pregătitoare exproprierii (faza administrativă);
- exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor.
Cum, neparcurgerea acestor etape, nu poate fi imputată reclamantului, căruia în fapt terenurile îi fuseseră deja preluate şi ocupate mai apoi de construcţii hidroenergetice, fără ca acestuia să i se calculeze şi respectiv, plătească o despăgubire echitabilă, în mod corect excepţia a fost respinsă.
Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei, este de reţinut că, aceasta nu poate aparţine decât expropriatorului care, în speţă, aşa cum rezultă din H.G. nr. 392 din 18 aprilie 2002, este Statul român prin SC H. SA
Ca atare, Statul român, ca entitate, va sta în proces prin instituţia abilitată şi indicată expres în actul de expropriere.
Se reţine, în analiza celui de-al patrulea motiv de recurs, că reclamantul a făcut dovada calităţii sale procesuale active.
Astfel, dispoziţiile art. 21 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, nu limitează liberul acces la justiţie al persoanei supusă exproprierii, în condiţiile în care, în cea de-a doua etapă a procedurii, acest principiu constituţional are deplină aplicabilitate.
În această fază, hotărârea comisiei este supusă căii de atac a contestaţiei, care poate fi promovată de partea interesată (deci inclusiv de proprietarul expropriat), etapa finală a procedurii asigurând de asemenea accesul la justiţie al tuturor celor interesaţi.
Ca atare, s-a reţinut corect că textul invocat nu poate fi interpretat în sensul că ar conferi legitimare procesuală activă exclusiv expropriatorului sau că ar limita persoana expropriată în demersul său de a se adresa instanţei competente, în vederea valorificării pretenţiilor legate de modalitatea în care se parcurg - sau nu - etapele prevăzute de lege în realizarea exproprierii.
Se reţine, de asemenea, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 77 al Legii nr. 36/1995, că actele de stare civilă depuse în cauză de reclamant (filele 15-28 - dosar fond), au fost corect interpretate ca justificând calitatea acestuia, de moştenitor al fostului proprietar tabular al terenului supus exproprierii.
Tot astfel, din actul autentificat din 26 februarie 2010 rezultă că reclamantul, nepot de fiică predecedată a fostului proprietar tabular, C.R., a acceptat tacit moştenirea acestuia, prin preluarea în posesie a bunurilor ce compun masa succesorală, având calitatea de moştenitor sezinar (art. 653 C. civ.), situaţie în care nu se mai poate invoca, necesitatea legitimării sale procesuale active, prin depunerea certificatului de moştenitor.
Nefondată este şi critica recurentei-pârâte, vizând modalitatea în care au fost aplicate dispoziţiile art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, referitoare la metoda folosită de comisia de experţi, în aprecierea valorii terenului expropriat, în sensul că, a folosit metoda evaluării pe bază de profit, deşi legea prevede folosirea metodei de calcul a valorii de piaţă a nemişcătorului.
Astfel, instanţa de control judiciar a apreciat corect că aspectele legate de valoarea reală a imobilului şi prejudiciul creat proprietarului, la care se referă dispoziţiile art. 26 din lege, au fost avute în vedere de experţi, iar omologarea variantei 1 a raportului de expertiză, este motivată de inexistenţa în zona respectivă, a unei pieţe a terenurilor, situaţie în care nu s-a putut calcula un „preţ” cu care se vând în mod obişnuit imobile, în acea unitate administrativ teritorială.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.E.E.H. SA împotriva deciziei nr. 6 din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant G.P., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1299/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1305/2013. Civil → |
|---|
