ICCJ. Decizia nr. 1330/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1330/2013
Dosar nr. 52198/3/2011
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 27 martie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2011, sub nr. 7486/63/2011, pe rolul Tribunalului Dolj, contestatorul B.M. a chemat în judecată pe intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, solicitând instanţei să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei sale speciale, menţinerea drepturilor stabilite prin decizie şi obligarea intimatei la plata diferenţei dintre pensia datorată conform acestei din urmă decizii şi cea redusă conform deciziei de recalculare contestată.
Prin sentinţa civilă nr. 5114/2011 din 6 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj - secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată, din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivare că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 teza a ll-a din Legea nr. 19/2000, conform cărora competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a Vlll-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale cauza a fost înregistrată sub nr. 52198/3/2011.
Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că litigiul nu este de competenţa sa, întrucât, sub imperiul noii reglementări a Legii nr. 263/2010 care a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2011 şi care a abrogat Legea nr. 19/2000, au fost înfiinţate casele de pensii sectoriale, ca structuri cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I., conform art. 3 lit. b) şi art. 132 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul instituind norma de competenţă teritorială şi în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu cu aceste subiecte de drept.
Contestaţia dedusă prezentei judecăţi a fost formulată la data de 15 februarie 2011, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Împrejurarea că Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată în prezenta cauză, trimite, în privinţa procedurii de contestare, la dispoziţiile Legii nr. 19/2000, nu constituie un argument pentru stabilirea competenţei jurisdicţionale în baza unui act normativ abrogat la data promovării acţiunii în justiţie. S-a apreciat ca nefiind relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la data emiterii deciziei contestate, câtă vreme la data formulării contestaţiei acest act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă normă de competenţă teritorială, de imediată aplicare.
S-a reţinut că scopul legiuitorului la redactarea Legii nr. 119/2010 (în luna iunie 2010, când era în vigoare Legea nr. 19/2000), a fost acela de a institui o normă de trimitere, în sensul ca procedura în materia noilor decizii de pensie, întemeiate pe Legea nr. 119/2010, să fie aceeaşi cu cea din materia pensiilor contributive, reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000.
Or, întrucât această lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010, s-a reţinut că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit de legiuitor, şi anume acela de a aplica aceeaşi procedură în privinţa tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat şi la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
În raport de considerentele anterior reţinute, Tribunalul Bucureşti a apreciat că instanţa competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, respectiv instanţa de la domiciliul ori sediul reclamantului, care, potrivit datelor din dosar, este în localitatea Craiova, jud. Dolj.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 828 din 25 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a Vlll-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că reclamantul B.M. a învestit instanţa cu o cerere prin care solicită anularea deciziei de pensie din 27 decembrie 2010 emisă de intimată, menţinerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 137644 din 16 noiembrie 2004 şi plata diferenţei dintre pensia stabilită prin decizia nr. 137644 din 16 noiembrie 2004 şi pensia stabilită prin decizia nr. 137644 din 27 decembrie 2010 la care să se adauge dobânda legală calculată de la 01 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a deciziei nr. 137644 din 16 noiembrie 2004.
Este adevărat că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 27 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, dar este de necontestat că B.M. a depus cererea de anulare la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 15 februarie 2011 şi, prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Dispoziţiile art. 196 lit. a) din legea anterior menţionată au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făceau trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de reţinut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.), sunt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport şi de prevederile art. 727 din acelaşi act normativ, este de reţinut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Astfel, având în vedere că în speţa de faţă competenţa teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află în Craiova, judeţul Dolj, instanţa reţine competenţa teritorială pentru soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de contestatorul B.M. în favoarea Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 110/2013. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 109/2013. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
