ICCJ. Decizia nr. 1380/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1380/2013
Dosar nr. 52190/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 28 martie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, contestatoarea L.A.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei din 27 decembrie 2010, menţinerea drepturilor de pensie anterior stabilite prin decizia din 21 noiembrie 2008 şi obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reţinute ca urmare a recalculării, la care să se adauge dobânda legală aferentă.
Învestit cu soluţionarea acţiunii, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dolj şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
În cazul conflictelor de asigurări sociale, competenţa teritorială este prevăzută de art. 155 şi art. 156 din Legea nr. 19/2000.
În prezenta cauză, contestatoarea contestă modul de recalculare a drepturilor de pensie militară stabilite prin decizia din 27 decembrie 2010, în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.
În lipsa unor prevederi exprese în Legea nr. 164/2001 şi în Legea nr. 19/2000, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, instanţa constată că se aplică regulile de competenţă materială şi teritorială cuprinse în art. 154, 155 şi 156 din Legea nr. 19/2000, lege cadru în materia asigurărilor sociale.
Se constată că în acţiunea de faţă acţiunea nu este îndreptată împotriva Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale sau a casei teritoriale de pensii aflate în subordinea sa, ci împotriva Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca emitent al deciziei contestată, astfel încât competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul, aşa cum prevede art. 156, teza a II-a din Legea nr. 19/2000.
În aceste condiţii, având în vedere că sediul pârâtului este în Bucureşti, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 4152/2011 din 24 martie 2011.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pe a cărui rază teritorială se află domiciliul contestatoarei, prin Sentinţa civilă nr. 448 din 16 ianuarie 2013 şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit.
În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că decizia contestată a fost emisă în baza Legii nr. 19/2010, care în art. 7 alin. (1) trimite la procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000, iar art. 156 din această lege, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului, dar la data sesizării instanţei, Legea nr. 19/2000 era abrogată, normele de procedură referitoare la competenţă fiind modificate începând cu data de 1 ianuarie 2011, în sensul că aceasta revine instanţei de la domiciliul contestatorului.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., norma de procedură fiind de imediată aplicare, motiv pentru care începând cu data de 1 ianuarie 2011, norma inserată în art. 154 din Legea nr. 263/2010 este aplicabilă şi situaţiilor în care decizia contestată a fost emisă sub imperiul legii vechi.
În raport de norma teritorială exclusivă şi de domiciliul contestatorului care este în localitatea Craiova, judeţul Dolj, cauza a fost declinată acestei instanţe.
Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:
Decizia nr. 143869 din 27 decembrie 2010, privind recalcularea pensiilor militare, a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010 şi a fost contestată la 3 februarie 2011, la data sesizării instanţei fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, care în art. 154, cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă.
Conform art. 7 din Legea nr. 119/2010, sub incidenţa căreia a fost emisă decizia atacată, stabilirea, plata, suspendarea, recalcularea, încetarea şi contestarea pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000.
La data de 1 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că trimiterea din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva dispoziţiilor acesteia din urmă, în lipsa unor prevederi exprese.
Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ., iar, când o lege specială care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
În aceste condiţii, în raport de prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, devin incidente dispoziţiile legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 alin. (1) din precitata lege prevede că cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul reclamantului, astfel că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Aşa fiind, faţă de textele de lege mai sus evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Dolj a reţinut, în mod greşit, că, în speţă, se aplică regulile de competenţă materială şi teritorială cuprinse în art. 154, 155 şi 156 din Legea nr. 19/2000, abrogată, în realitate, competenţa teritorială revenind instanţei prevăzute la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.
În consecinţă, având în vedere faptul că, contestatoarea are domiciliul în Craiova, în considerarea prevederilor art. 12 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1378/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1382/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
