ICCJ. Decizia nr. 1440/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1440/2013
Dosar nr. 3472/101/2009
Şedinţa publică de la 18 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 587 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Orşova şi a respins acţiunea faţă de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta H.H.T. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Orşova şi în consecinţă:
A obligat pârâta să restituie reclamantei în natură suprafaţa de 1.808 mp teren din categoria de folosinţă curţi construcţii, cu vecinii: N - b-dul 1 Dec. 1918, E - Dunărea (Lac PF 1), S - Dunărea (Lac PF 1), V- b-dul 1 Dec. 1918.
A constat că reclamanta este persoană îndreptăţită la despăgubiri în echivalent bănesc pentru următoarele imobile: casă compusă din 4 camere de locuit, 2 antreuri, o cameră de alimente, bucătărie, baie, pivniţă, cu suprafaţa de 362,12 mp, situată în Orşova, str. V. Alecsandri, teren de 481 mp situat la aceeaşi adresă; teren în suprafaţă de 25.744 mp înscris în CF a loc. Jupalnicul Vechi, din care 10.230 mp în pct. Isnic, 5.262 mp în pct. Isnic vie, 6.655 mp în pct. Între drumuri vie şi 3.597 mp în pct. Anin, urmând ca la stabilirea despăgubirilor să se ţină seama de sumele primite cu ocazia exproprierii.
A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Orşova, prin primar.
Prin decizia civilă nr. 47 din 07 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a constatat perimat apelul.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că ultimele acte de procedură au fost îndeplinite la data de 9 mai 2011, pentru când li s-a pus în vedere părţilor să depună înscrisuri cu privire la donaţia la care se face referire cu adresa nr. 671 din 29 iulie 2003 emisă de Arhivele Statului, precum şi cu privire la modul în care a intrat terenul în „suprafaţă totală de 2,85” în proprietatea Statului Român, cauza fiind suspendată în baza art. 1551 C. proc. civ.
Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părţilor, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, în baza art. 248 şi urm. C. proc. civ., curtea a constatat perimat apelul.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către pârâta Primăria Municipiului Orşova, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, pentru următoarele motive:
În vederea soluţionării apelului, prin încheierea de şedinţă de la termenul din 9 mai 2011, cauza a fost suspendată până la depunerea înscrisurilor privind donaţia din 1954 şi modul în care terenul în suprafaţă de 2,85 ha a intrat în proprietatea Statului Român.
La data de 15 mai 2012, cauza a fost propusă pentru perimare, iar prin decizia nr. 47 pronunţată la data de 07 iunie 2012 s-a constatat perimat apelul.
Soluţia instanţei de apel este nelegală.
Astfel, perimarea este o sancţiune procesuală care se bazează pe prezumţia de desistare a părţii de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Din cuprinsul articolului menţionat rezultă că rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii sunt cele două elemente esenţiale care definesc perimarea ca pe o sancţiune procedurală, dar şi ca o prezumţie de desistare de la judecată.
Cu alte cuvinte, perimarea are atât caracter de sancţiune a neglijenţei părţii, cât şi caracterul unei prezumţii de desistare tacită.
În speţă, cererea de apel nu a rămas în nelucrare din vina apelantei, ci din culpa intimatei-reclamante, căreia i-ar profita perimarea.
Cum, în cauză, apelul a rămas în nelucrare mai mult de un an, raportat la data suspendării judecării cauzei, din cauza intimatei-reclamante, care a fost îndatorată de instanţă să depună înscrisuri doveditoare privind donaţia din 1954 şi modul în care terenul în suprafaţă de 2,85 ha a intrat în proprietatea Statului Român, se impune a se constata că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru perimare, cu atât mai mult cu cât nu s-a prevăzut un termen până la care să fie depuse aceste înscrisuri, deşi perimarea nu a operat (art. 253 C. proc. civ.).
Nedepunerea de către intimata-reclamantă a înscrisurilor doveditoare privind donaţia din 1954 şi modul în care terenul în suprafaţă de 2,85 ha a intrat în proprietatea Statului Român nu este de natură să împiedice desfăşurarea normală a procesului, sarcina probei incumbându-i acesteia, nicidecum instanţei de judecată.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 9 mai 2011, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâta Primăria Municipiului Orşova, în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite prin încheierea din 18 aprilie 2011 în sarcina intimatei-reclamante, privind depunerea de înscrisuri cu privire la donaţia la care se face referire prin adresa nr. 671 din 29 iulie 2003 emisă de Arhivele Statului, precum şi cu privire la modul în care a intrat terenul în suprafaţă de 2,85 mp în proprietatea statului.
Cât timp de la data suspendării - 09 mai 2011, părţile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă acte de întrerupere a cursului perimării, în mod corect curtea de apel a făcut aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând perimat apelul pârâtei.
Astfel, potrivit textului menţionat, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţilor.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în scopul reluării judecăţii, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării apelului pârâtei Primăria Municipiului Orşova pe temeiul art. 1551 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 09 mai 2011, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de apel.
Criticile recurentei, potrivit cărora ea nu este în culpă în lăsarea în nelucrare a pricinii, întrucât obligaţia a cărei neîndeplinire a atras suspendarea - depunerea unor acte doveditoare - incumba intimatei-reclamante, iar nedepunerea de către aceasta a actelor solicitate de instanţă nu era de natură să împiedice desfăşurarea normală a procesului, nu pot fi primite.
În condiţiile în care nu a atacat încheierea de suspendare, recurenta nu poate pretinde în recursul împotriva hotărârii de perimare că desfăşurarea normală a procesului nu ar fi fost împiedicată de nedepunerea actelor doveditoare care au justificat măsura suspendării.
Pe de altă parte, nu se poate reţine lipsa de culpă a recurentei în lăsarea pricinii în nelucrare, pentru că deşi s-a impus în sarcina intimatei-reclamante obligaţia depunerii de acte doveditoare privind modalitatea de trecere a imobilului litigios în proprietatea statului, era şi în interesul recurentei să depună aceste acte, fiind partea al cărei apel a fost suspendat şi pentru a cărui judecată instanţa a apreciat, la momentul suspendării, necesitatea depunerii respectivelor acte.
În contextul arătat, recurenta trebuia să depună actele care au justificat măsura suspendării apelului său pentru a întrerupe cursul perimării, efectul întreruptiv de perimare fiind obţinut, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., prin îndeplinirea unui act de procedură în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Cum perimarea este o sancţiune procesuală care se bazează pe prezumţia de desistare a părţii de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinţei în judecată vreme de un an, iar, în speţă, după suspendarea dispusă în baza art. 1551 C. proc. civ., părţile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă nici un act de procedură în vederea reluării judecăţii, condiţiile perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., erau îndeplinite.
În concluzie, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie de perimare, astfel că nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Orşova, prin primar împotriva deciziei civile nr. 47 pronunţată la 07 iunie 2012 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1442/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
