ICCJ. Decizia nr. 1446/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1446/2013
Dosar nr. 7026/1/2011
Şedinţa publică de la 18 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4095 din 30 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi de proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat de reclamantul N.M. împotriva deciziei nr. 524/ A din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinând în motivarea acestei soluţii că reclamantul nu s-a conformat exigenţelor impuse de legiuitor pentru exerciţiul acestei căi extraordinare de atac, în sensul că nu a indicat în cererea sa vreunul din motivele de casare şi modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul legal menţionat.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire N.M., ce a fost respinsă prin Decizia nr. 4210 din 19 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Împotriva celor două decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul N.M., în motivarea cărora a prezentat pe larg împrejurările în care a dobândit în proprietate, împreună cu fosta sa soţie, apartamentul în litigiu şi pe cele în care s-a realizat preluarea apartamentului de stat, redând principii de drept şi texte din Constituţie şi Codul civil.
În drept, contestatorul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 317, art. 318 şi art. 320 C. proc. civ.
La termenul din 18 martie 2013, Înalta Curte a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4095 din 30 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, precum şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4210 din 19 mai 2011 a aceleiaşi instanţe, pe care le va admite, pentru următoarele considerente:
1. În ce priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4095 din 30 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală:
Contestaţia în anulare dedusă judecăţii vizează o hotărâre prin care s-a constatat nulitatea recursului, adică o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de executare silită.
În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., care prevăd că împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Prin urmare, în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare silită, termenul de exercitare a contestaţiei în anulare este de 15 zile şi curge de la momentul subiectiv la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre. Acest moment trebuie însă să se situeze până la împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii atacate.
În concluzie, termenul obiectiv de un an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii atacate marchează limita maximă în timp până la care partea interesată poate formula contestaţia în anulare.
Or, în speţă, hotărârea irevocabilă din recurs a fost pronunţată la data de 30 iunie 2010, iar contestaţia în anulare împotriva ei a fost formulată la data de 02 septembrie 2011.
Formularea contestaţiei în anulare s-a făcut, aşadar, cu depăşirea termenului obiectiv de un an prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel că în aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care instituie sancţiunea decăderii pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac, Înalta Curte urmează să dispună respingerea contestaţiei în anulare dedusă judecăţii, ca tardivă.
2. În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei nr. 4210 din 19 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală:
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două: când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.
În consecinţă, faţă de cele dezvoltate de contestator cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.M. împotriva deciziei nr. 4095 din 30 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul N.M. împotriva deciziei nr. 4210 din 19 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1442/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1449/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
