ICCJ. Decizia nr. 1507/2013. Civil. Reziliere contract. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1507/2013
Dosar nr. 39549/3/2010
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 17090 din 3 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 39549/3/2010, a fost admisă acţiunea formulată reclamanta SC A.L.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC G.R.B.G. SRL, fiind obligată pârâta să predea reclamantei echipamentul Stocător R., fabricat în 2007, sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare şi patru cilindri Tip B50, proprietatea reclamantei.
A mai fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.395 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu şi-a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate, dreptul de proprietate asupra utilajelor nefiind niciodată cedat nici SC A. SRL şi nici altei societăţi, astfel că societatea T.T. SRL nu avea un drept de proprietate asupra utilajelor pentru a-l putea ceda ulterior SC G.R.B.G. SRL.
Mai mult, societatea pârâtă a cunoscut faptul că echipamentele respective au fost livrate de reclamantă societăţii SC A. SRL, în luna martie 2008 angajaţii societăţii reclamante instalând utilajele în locaţia din comuna Glina, jud. Ilfov, care este proprietatea pârâtei SC G.R.B.G. SRL.
Aşa cum a rezultat din certificatul de la O.R.C. societatea T.T. SRL era una din cele două societăţi asociate ale SC A. SRL, având deci cunoştinţă de relaţiile contractuale existente cu reclamanta SC A.L.R. SRL.
În consecinţă, era evident că nu putea fi vorba de o bună-credinţă a terţului dobânditor care s-a încrezut în aparenţa de proprietate creată prin intrarea unui neproprietar în posesia bunului mobil şi nici de o lipsă de diligenţă a adevăratului proprietar care a rămas în pasivitate.
În raport de aceste considerente, tribunalul a constatat că pârâta SC A. SRL nu justifică niciun titlu asupra bunurilor revendicate de reclamantă, care este proprietara bunurilor, astfel că în baza art. 480 C. civ. a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să predea reclamantei echipamentul Stocător R. fabricat în 2007, sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare şi patru cilindri tip B 50, proprietatea reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 223 din 3 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâta SC G.R.B.G. SRL, cu sediul în Glina, împotriva Sentinţei civile nr. 17090 din 3 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 39549/3/2010, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC A.L.R. SRL, cu sediul în Bucureşti.
A luat act că intimata îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Iniţial, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta SC A.L.R. SRL a chemat în judecată pârâtele SC A. SRL şi SC G.R.B.G. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1. în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, rezilierea "Contractului de Furnizare gaze în echipamente criogenice de stocare pus la dispoziţie de către A.L.R. SRL" încheiat în data de 26 noiembrie 2007 între reclamantă şi această pârâtă; 2. în contradictoriu cu pârâtă SC A. SRL, rezilierea "Contractului de Furnizare Gaz în Cilindri şi Baterii" din 7 iulie 2008 încheiat între reclamantă şi această pârâtă; 3. obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie echipamentul Stocător R. fabricat în 2007 şi sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare, proprietatea reclamantei, date în locaţiune pârâtei SC A. SRL în temeiul contractului încheiat în data de 26 noiembrie 2007 între reclamantă şi pârâta SC A. SRL; 4. obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie cei 4 (patru) cilindri tip "B50", proprietatea reclamantei, daţi în locaţiune pârâtei SC A. SRL în temeiul Contractului din 7 iulie 2008 ce se află în prezent în detenţia pârâtelor sau, alternativ, să fie obligate pârâtele la plata sumei de 2.000 euro, reprezentând contravaloarea cilindrilor şi 5., obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Încheierea din 20 iunie 2011, instanţa de fond a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. SPRL, cu formarea unui nou dosar, având în vedere că împotriva acestei societăţi a fost deschisă procedura insolvenţei.
În speţă, între reclamanta SC A.L.R. SRL şi SC A. SRL, s-a încheiat în data de 26 noiembrie 2007 contractul de furnizare gaze în echipamente criogenice de stocare pus la dispoziţie de către A.L.R. SRL ce avea ca obiect livrarea de către reclamantă a gazului şi echipamentelor necesare consumului de gaz.
În baza acestui contract reclamanta a livrat pârâtei următoarele echipamente: Stocător R. fabricat în 2007 şi sistemul telemetric DIVA cu sursa de alimentare.
Între aceleaşi părţi a fost încheiat la data de 9 iulie 2008 Contractul de furnizare gaz în cilindrii şi baterii din 7 iulie 2008 în baza căruia reclamanta a livrat pârâtei 4 cilindri cu gaz, tip B 50 (butelii).
Livrarea acestor echipamente a fost certificată de contractele şi facturile depuse la dosar, de raportul de punere în funcţiune şi recepţie a echipamentului din 13 martie 2008, procesul-verbal de verificare tehnică nr. 213-125 întocmit de IT ISCIR, fiind recunoscută şi de către SC A. SRL prin Adresele nr. 122 din 19 februarie 2009 şi completarea la Adresa din 15 decembrie 2008, precum şi prin răspunsul la interogatoriu, aşa cum s-a reţinut şi de prima instanţă.
Aşa cum rezultă din contractele încheiate şi cum a recunoscut şi pârâta SC G.R.B.G. SRL, aceste echipamente au fost livrate de reclamantă la sediul menţionat de SC A. SRL la încheierea celor două contracte, respectiv în sat Glina.
SC A. SRL deţinea acest sediu în baza Contractului de închiriere din 23 mai 2007 prin care pârâta SC G.R.B.G. SRL în calitate de locator îi închinase imobilul pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 iulie 2007 până la 1 iulie 2009.
Acest contract a fost reziliat prin acordul părţilor la data de 1 decembrie 2007, aşa cum rezultă din actul aflat la dosarul de fond şi nu la data de 1 noiembrie 2007.
La momentul încetării raporturilor contractuale dintre SC A. SRL şi SC G.R.B.G. SRL echipamentele reclamantei au rămas la locator, aspect recunoscut şi de acesta, societatea pârâtă invocând însă un drept de proprietate asupra Stocătorului R. fabricat în 2007 şi sistemului telemetric DIVA cu sursa de alimentare, în baza art. 1909 - 1910 C. civ.
Instanţa de apel a constatat că aceste dispoziţii legale nu sunt însă aplicabile în cauză întrucât art. 1909 C. civ. prevede că lucrările mişcătoare se prescriu prin faptul posesiei lor, fără a fi trebuinţă de vreo curgere de timp, însă textul poate fi invocat de terţul dobânditor de bună-credinţă ce-l dobândeşte de la un deţinător precar căruia proprietarul i l-a încredinţat de bunăvoie, că terţul a dobândit bunul de la un deţinător precar, iar adevăratul proprietar s-a desesizat de bunăvoie de lucru încredinţându-l unui detentor precar (depozitar, chiriaş, împrumutat).
Prin contractele încheiate între reclamantă şi SC A. SRL, reclamanta s-a obligat să furnizeze numai gaz închiriind totodată şi echipamentele necesare pentru furnizarea gazului.
Că din certificatul emis de registrul comerţului a rezultat că societatea T.T. SRL este una dintre cele două societăţi asociate ale SC A. SRL şi că aceasta a avut cunoştinţă de relaţiile contractuale încheiate cu SC A.L.R. SRL, iar apelanta pârâtă cunoştea faptul că echipamentele au fost livrate de către reclamantă societăţii SC A. SRL, angajaţii societăţii reclamante instalând utilajele în luna martie 2008, în locaţia din comuna Glina, Jud. Ilfov, proprietatea pârâtei SC G.R.B.G. SRL.
Cum reclamanta nu şi-a pierdut vreodată dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate în speţă, acest drept de proprietate asupra utilajelor nefiind cedat niciodată vreunei societăţi, deci nici SC A. SRL, s-a reţinut că societatea T.T. SRL nu avea un drept de proprietate asupra utilajelor pentru a-l ceda ulterior SC G.R.B.G. SRL, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
De altfel, reclamanta nu a avut niciun raport juridic cu terţul T.T. SRL, reclamanta contractând cu SC A. SRL, căreia i-a livrat bunurile în discuţie şi pentru care le-a pus în funcţiune, astfel cum rezultă din Raportul de punere în funcţiune şi recepţie a echipamentului, semnat de A. SRL la data de 13 martie 2008.
Reclamanta a instalat bunurile, iar nu T.T. SRL sau altă persoană şi chiar şi după momentul montajului echipamentele se aflau la dispoziţia A. SRL, iar nu a altei persoane, astfel cum rezultă şi din procesul-verbal de verificare tehnică întocmit de IT ISCIR - Inspecţia Teritorială Bucureşti, autoritate publică, la data de 31 martie 2008.
Astfel, data montajului şi persoana beneficiarului, A. SRL, rezultă din înscrisurile încheiate de reclamantă cu A. SRL şi din procesul-verbal întocmit de o autoritate a statului. Faptul că apelanta a permis societăţii A. SRL să îşi desfăşoare în continuare activitatea în imobilul pe care l-a încheiat către T.T. SRL, asociat cu 50% din părţile sociale în A. SRL, astfel cum s-a probat cu certificatul constatator nr. 1/200916 emis de Oficiul Registrul Comerţului nu poate fi opus reclamantei şi cu atât mai mult nu poate fundamenta existenţa bunei-credinţe a apelantei în raport cu reclamanta şi bunurile acesteia.
T.T. nu putea transmite apelantei posesia bunurilor reclamantei întrucât T.T. SRL nu era nici măcar detentor al acestora, calitate ce revenea societăţii A. SRL, reclamanta fiind terţ faţă de orice raport dintre apelantă şi terţul T.T. SRL.
În ce priveşte buna-credinţă invocată de apelantă, Curtea apreciază că în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că nu poate fi vorba de o bună-credinţă a terţului dobânditor, care s-a încrezut în aparenţa de proprietate, creată prin intrarea unui neproprietar în posesia bunului mobil şi nici de o lipsă de diligenţă a adevăratului proprietar care a rămas în pasivitate.
Împotriva Deciziei civile nr. 223 din 3 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC G.R.B.G. SRL Glina, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său şi respingerea acţiunii reclamantei.
În criticile formulate recurenta pârâtă a susţinut în esenţă următoarele:
- Decizia din apel este nelegală întrucât instanţa a reţinut greşit că SC T.T. SRL nu putea să transmită pârâtei SC G.R.B.G. SRL posesia bunurilor reclamantei, întrucât aceasta nu era detentor al acestora, calitate ce revenea societăţii A. SRL, fiind încălcate dispoziţiile art. 1176, 969 şi 973 C. civ. şi art. 46, art. 57 C. com., că între pârâtă şi reclamanta A.L.R. nu există şi nu au existat niciodată raporturi contractuale, că raporturile contractuale invocate de A.L.R. şi reţinute de instanţă sunt perfectate cu fostul chiriaş al apelantei, A., şi inopozabile apelantei, cu atât mai mult cu cât la data încheierii lor, A. nu mai era chiriaşul pârâtei, iar la data dobândirii proprietăţii asupra echipamentului, apelanta nu mai avea relaţii contractuale cu A. SRL.
- Instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală întrucât a încălcat disp. art. 46 şi 57 C. com. avându-se în vedere faptul că societatea sa a devenit proprietar al bunurilor revendicate la 6 noiembrie 2007 după ce A. SRL părăsise spaţiul închiriat de la societatea sa la 1 noiembrie 2007, astfel că nu putea fi detentor al bunurilor, fapt dovedit de actele sub semnătură privată, contractul şi facturile emise în cauză.
A susţinut astfel că A. SRL nu putea fi detentor al bunurilor întrucât nu mai exista fizic la societatea sa în chirie din 1 noiembrie 2007, iar data emiterii facturii emise de C., furnizorul echipamentului către A.L.R. SRL, respectiv la 6 noiembrie 2007 este ulterioară datei încetării relaţiilor contractuale dintre societatea sa şi A.
- Decizia instanţei de apel este nelegală întrucât societatea sa este proprietarul bunurilor revendicate pentru că reclamanta a pierdut proprietatea acestora urmare culpei sale.
În acest sens recurenta a susţinut că societatea sa avea calitatea de proprietar al echipamentului revendicat în temeiul Contractului de închiriere din 14 februarie 2008 încheiat cu SC T.T. SRL şi a dispoziţiilor art. 1909 - 1910 C. civ., privind prescripţia achizitivă a bunurilor mobile, avându-se în vedere că debitoarea sa nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a chiriei, părăsind spaţiul înainte de expirarea termenului contractual, 28 februarie 2010, fără respectarea preavizului din 20 octombrie 2008 prin care s-a solicitat rezilierea contractului începând cu 1 noiembrie 2008, astfel că a dat eficienţă dispoziţiilor contractuale cu privire la valorificarea acestora.
- Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal şi fără suport probatoriu întrucât a reţinut reaua sa credinţă, ştiut fiind că buna-credinţă se prezumă conform art. 1899 alin. (2) C. civ., societatea sa nu poate fi obligată la restituirea bunului către reclamantă dovedită prin aceea că ştia despre livrarea de la reclamantă a bunurilor revendicate, întrucât echipamentele au fost instalate pe proprietatea acesteia.
- Că în mod eronat a fost obligată societatea sa la plata cheltuielilor de judecată întrucât instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care culpa aparţine reclamantei.
Intimata reclamantă SC A.L.R. SRL Bucureşti prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22 ianuarie 2013 a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg.
Analizând recursul declarat de pârâta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva Deciziei civile nr. 223 din 3 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Critica recurentei prin care a susţinut că decizia din apel este nelegală întrucât instanţa a reţinut greşit că SC T.T. SRL nu putea să transmită SC G.R.B.G. SRL posesia bunurilor reclamantei, întrucât aceasta nu era detentor al acestora, calitate ce revenea societăţii A. SRL şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 1176, 969 şi 973 C. civ. este nefondată, avându-se în vedere că pârâta a cunoscut faptul că bunurile menţionate au fost livrare SC A. SRL, montate şi puse în funcţiune pentru această societate, în imobilul proprietatea recurentei pârâte din satul Glina, iar terţul SC T.T. SRL, în calitate de asociat la SC A. SRL, cunoştea relaţiile dintre reclamantă şi SC A. SRL.
SC A. SRL deţinea imobilul din satul Glina în baza Contractului de închiriere din 23 mai 2007 prin care pârâta SC G.R.B.G. SRL în calitate de locator îi închinase imobilul pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 iulie 2007 până la 1 iulie 2009, care a fost reziliat prin acordul părţilor la data de 1 decembrie 2007.
Or, la momentul încetării raporturilor contractuale dintre SC A. SRL şi SC G.R.B.G. SRL echipamentele reclamantei au rămas la locator, aspect recunoscut şi de acesta.
Nici critica prin care reclamanta a susţinut că a devenit proprietar al bunurilor revendicate la 6 noiembrie 2007 după ce A. SRL a părăsit spaţiul închiriat de la societatea sa la 1 noiembrie 2007, că A. SRL nu putea fi detentor al bunurilor întrucât nu mai exista fizic la societatea sa în chirie din 1 noiembrie 2007, iar data emiterii facturii emise de C., furnizorul echipamentului către A.L.R. SRL, respectiv la 6 noiembrie 2007, este ulterioară datei încetării relaţiilor contractuale dintre societatea sa şi A. nu poate fi primită avându-se în vedere că prin contractele încheiate între reclamantă şi SC A. SRL, reclamanta s-a obligat doar să furnizeze gaz închiriind totodată echipamentele necesare pentru furnizarea gazului.
Cum reclamanta nu a avut niciun raport juridic cu terţul T.T. SRL, întrucât contractul de închiriere a fost încheiat cu SC A. SRL, căreia i-a livrat bunurile în discuţie şi pe care le-a şi pus în funcţiune, se constată că reclamanta nu şi-a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate în speţă, avându-se în vedere că acest drept de proprietate asupra utilajelor nu a fost cedat altei societăţi, deci nici SC A. SRL, astfel că societatea T.T. SRL nu avea un drept de proprietate asupra utilajelor pentru a-l ceda ulterior SC G.R.B.G. SRL, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Faţă de această situaţie, se reţine că T.T. nu putea să transmită pârâtei posesia bunurilor reclamantei întrucât T.T. SRL nu era nici detentor al acestora, calitate ce revenea societăţii A. SRL, reclamanta fiind terţ faţă de orice raport dintre SC G.R.B.G. SRL şi terţul T.T. SRL.
Cât priveşte analiza probelor administrate în cauză, invocate în susţinerea criticilor de mai sus, cu referire expresă la livrarea echipamentelor certificată de contractele şi facturile depuse la dosar, la raportul de punere în funcţiune şi recepţie a echipamentului din 13 martie 2008, a procesului-verbal de verificare tehnică, a corespondenţei dintre părţi, se constată că aceste aspecte exced competenţei instanţei de recurs şi că faţă de această situaţie se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care constituie un control de legalitate al hotărârii judecătoreşti recurate.
Referitor la afirmaţia recurentei potrivit căreia ar fi dobândit proprietatea bunurilor menţionate în baza contractului de locaţiune încheiat de aceasta cu terţul T.T. SRL, conform art. 1909 - 1910 C. civ., aceasta va fi respinsă întrucât aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză cât timp ele vizează un dobânditor de bună-credinţă, ce le dobândeşte de la un detentor precar, căruia proprietarul i le-a încredinţat de bunăvoie, condiţii ce nu sunt îndeplinite în speţă.
În ce priveşte buna-credinţă invocată de recurentă, instanţa de apel a apreciat în mod just că nu poate fi vorba de o bună-credinţă a terţului dobânditor, care s-a încrezut în aparenţa de proprietate, creată prin intrarea unui neproprietar în posesia bunului mobil şi nici de o lipsă de diligenţă a adevăratului proprietar care nu a rămas în pasivitate.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. se constată că instanţa de apel menţinând soluţia instanţei de fond a respectat principiul înscris în alin. (1) al normei, în sensul că partea care cade în pretenţii va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată, la cererea părţii care a triumfat.
În privinţa cuantumului acordat de instanţă, Înalta Curte nu poate face ea însăşi o apreciere a proporţionalităţii onorariului de avocat nici cu obiectul pretenţiilor reclamantului şi nici cu complexitatea cauzei deduse judecăţii, deoarece recursul este o cale de atac ce se poate exercita numai pentru motivele de nelegalitate, iar nu şi pentru motive de netemeinicie, astfel că pentru considerentele expuse, va respinge ca nefondată critica recurentei pe acest aspect.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală, iar recursul pârâtei declarat împotriva Deciziei civile nr. 223 din 3 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.R.B.G. SRL Glina împotriva Deciziei civile nr. 223 din 3 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 9 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1505/2013. Civil. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1512/2013. Civil → |
|---|
