ICCJ. Decizia nr. 1551/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1551/2013
Dosar nr. 15919/3/2010
Şedinţa publică din 21 martie 2013
Prin Sentinţa civilă nr. 2303 din 18 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. 201 din 17 februarie 1997 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2009, în cauza înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 28861/3/2009 ca urmare a disjungerii menţionată mai sus, G.E. a chemat în judecată pe pârâta S.C A. S.A, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pe pârât, care este mandatar administrator al fondului imobiliar de stat, sector 2 Bucureşti, să emită înscrisul material, denumit contract de vânzare-cumpărare, asupra apartamentului din str. A.P. nr. 9, ap.2, etaj l, sc. A, sector 2 Bucureşti, conform cu dispoziţiile Sentinţei civile nr. 13157 din 8 octombrie 1998, pronunţata de Judecătoria sector 2 Bucureşti, în Dosar nr. 5943/1997.
În motivare a arătat că, la data de 4 aprilie 2008, s-a adresat prin înscris către debitor pârât, ca să întocmească actul de vânzare-cumpărare, potrivit cu dispoziţia dată prin titlu executoriu.
Se face menţiunea că Sentinţa civilă nr. 13157 din 8 octombrie 1998, pronunţată în Dosar nr. 5943/1997 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 557A/1999, emisă de Tribunalul Bucureşti, astfel dreptul de a cere executarea silită a fost după data de 16 decembrie 1999.
Dreptul de a cere executarea silită imobiliară este de 10 ani, potrivit art. 405 C. proc. civ., iar potrivit art. 4051 lit. c), d) C. proc. civ., reclamantul a solicitat punerea în executare a hotărârii şi acestei instanţe, a Tribunalului Bucureşti, a Curţii de Apel Bucureşti şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, totodată solicitând şi anularea actului Dispoziţiei nr. 201/1997, pe motiv că apartamentul în cauză este proprietate de stat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice şi a trecut în administrarea primăriei prin H.C.M. nr. 8/1960, făcând obiectul Legii nr. 79/1997, motiv pentru care nu face obiectul retrocedării, pentru a întrerupe termenul de perimare de 3 ani.
Reclamantul a solicitat ca instanţa să stabilească în cauză compatibilitatea aplicării unor norme ale Codului de procedură civilă, potrivit art. 28.
La data de 22 octombrie 2009, reclamantul a formulat cerere de întregire a acţiunii prin care completează situaţia de fapt relatată în cererea de chemare principală, arătând că la deschiderea masei succesorale în anul 1957, apartamentul de la etajul 1 nu era naţionalizat şi figura în proprietatea numitei M.I.P.
Prin încheierea din şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009, dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 28861/3/2009, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi s-a înaintat dosarul Preşedintelui Tribunalului Bucureşti în vederea repartizării uneia dintre secţiile civile spre competentă soluţionare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat că Dispoziţia nr. 201 din 17 februarie 1997 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi care este contestată de către reclamant este act pur civil, în raport de modalităţile de exercitare a controlului de către instanţele de judecată asupra actelor emise în cadrul procedurii prealabile reglementate de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat recurs prin care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 366 din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 28861/3/2009, a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul reclamant G.E., împotriva încheierii din şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009 dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 28861/3/2009.
Cauza a fost astfel înregistrată la data de 27 martie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 15919/3/2010.
Prin cererea formulată la data de 31 mai 2010, reclamantul G.E. a formulat o nouă cerere de modificare a acţiunii, în baza Legii nr. 10/2001 şi art. 1341-1344 C. civ.
În motivare a arătat că, potrivit Legii nr. 10/2001, despăgubirile ce se cuvin chiriaşilor care au cumpărat locuinţa cu buna credinţa în baza Legii nr. 112/1995, imobil care ulterior a fost retrocedat, se acordă potrivit Legii nr. 1/2009 de Ministerul Finanţelor Publice, motiv pentru care a solicitat introducerea în cauza a acestuia în calitate de pârât.
Prin cererea formulată la data de 12 mai 2011, reclamantul G.E. a depus a treia cerere de precizare şi întregire a acţiunii, ca urmare a solicitării instanţei de la termenul din data de 31 martie 2011 de a face precizarea dacă, cu privire la imobilul în litigiu a fost încheiat contract de vânzare cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 şi de a face dovada că a fost evins.
După pronunţarea Sentinţei civile nr. 13157 din 8 octombrie 1998, hotărâre rămasă definitivă, a solicitat prin notificare debitorului SC A. SA să pună în executare titlul executoriu, iar acesta a refuzat pe motiv ca apartamentul s-a retrocedat.
Prin această a treia cerere de completare a acţiunii, reclamantul a solicitat să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de titlu de proprietate pentru reclamant şi să dispună restabilirea situaţiei anterioare, pentru ca foştii proprietari, să primească măsuri reparatorii în echivalent.
Prin Sentinţa civilă nr. 2146 din 30 noiembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea de constatare a nulităţii Dispoziţiei nr. 201/1997 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.
Pentru a se pronunţa în acest mod, instanţa de fond a reţinut că a fost investită prin Sentinţa civilă nr. 2303 din 18 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în cauza cu nr. unic 20388/3/2009 exclusiv cu judecarea capătului de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. 201 din 17 februarie 1997 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Tribunalul a reţinut că orice modificări ale acţiunii prin care se completează cererea de chemare în judecată cu alte capete de cerere şi eventual alţi pârâţi cu privire la cauza al cărei fond a fost judecat prin sentinţa civilă sus menţionată exced limitelor judecăţii, motiv pentru care instanţa nu le-a putut avea în vedere.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, a formulat apel, în termen legal, reclamantul G.E., criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând următoarele:
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra primelor două capete de cerere cu care a fost legal învestită, care au fost modificate şi precizate anterior pronunţării, şi anume, solicitarea de a se acorda dezdăunări potrivit Legii nr. 10/2001, Legii nr. 1/2009 şi potrivit art. 1975 C. civ., precum şi solicitarea de a se face o comparaţie a titlurilor de proprietate, respectiv al reclamantului, reprezentat de Sentinţa civilă nr. 13157/1998 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, precum şi titlul de proprietate reprezentat de Dispoziţia nr. 201 din 17 februarie 1997 de retrocedare a imobilului în litigiu.
În ceea ce priveşte capătul trei al cererii deduse judecăţii, respectiv constatarea nulităţii Dispoziţiei nr. 201/1997 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, apelantul reclamant susţine că prin emiterea actului administrativ - Dispoziţia nr. 201/1997 s-au produs efecte juridice de suspendare de drept a titlului executoriu al Sentinţei civile nr. 13157 din 8 octombrie 1998 potrivit art. 389 alin. (2) C. proc. civ. pe termen nedeterminat, hotărâre care ţine loc de antecontract de vânzare-cumpărare, este un drept de creanţă suspendat.
Analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, cât şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Curtea a reţinut că apelul a fost apreciat ca nefondat.
În ceea ce priveşte critica vizând incidenţa dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., în sensul nepronunţării instanţei de fond asupra celor două capete de cerere, Curtea a reţinut că această critică a fost apreciată ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Curtea a reţinut că instanţa de fond a procedat în mod corect şi legal atunci când s-a considerat investită numai cu cererea de constatare a nulităţii Dispoziţiei nr. 201/1997, cererile ulterioare primei zile de înfăţişare fiind depuse fără respectarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) rap. la dispoziţiile art. 134 C. proc. civ.
De altfel, apelantul-reclamant a mai formulat o cerere nouă şi după închiderea dezbaterilor în calea de atac a apelului, cerere ce, de asemenea, nu poate fi avută în vedere în acest stadiu procesual,întrucât ar fi încălcate din nou limitele investirii conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către reclamant şi vizând obiectul judecăţii instanţei de fond, Curtea a reţinut că prima instanţă a soluţionat în mod legal cererea.
Astfel, Dispoziţia nr. 201/1997 a fost emisă de către Primarul General al Municipiului Bucureşti în executarea unei hotărâri judecătoreşti, respectiv a Sentinţei civile nr. 11367/1996 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, iar reclamantul nu a făcut dovada unei cauze de nulitate absolută care să afecteze acest act juridic.
Împrejurarea că prin Sentinţa civilă nr. 13157/1998 Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a dispus obligarea SC A. SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în litigiu nu poate conduce la concluzia că la data emiterii Dispoziţiei nr. 201/1997 în patrimoniul reclamantului exista un bun în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, de vreme ce această hotărâre judecătorească nu a fost pusă în executare până în prezent.
Faţă de aceste aspecte, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul, ca fiind nefondat.
Împotriva Deciziei civile nr. 300A din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul G.E., care a invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Se susţine că nu s-a ţinut cont că el a solicitat ca cererea introductivă, principală, să fie completată cu două capete de cerere, care au legătură cu pricina.
S-a mai arătat că s-a făcut dovada cu înscrisuri la dosarul de fond şi în apel, că imobilul în cauză este proprietate de stat cu titlu juridic valabil, prin credit ipotecar la S.C.R.C.R. nr. 2221 din 18 septembrie 1925 - Bucureşti (în sumă de 152.275,92 lei).
În cauză, prin actul juridic denumit Dispoziţie nr. 201 din 17 februarie 1997, imobilul în cauză a fost înstrăinat de către Primarul General al P.M.B. şi executat silit, fapt menţionat de instanţa de fond şi apel, astfel Dispoziţia nr. 201/1997, a fost emisă de către Primarul General al P.M.B. în executarea unei hotărâri judecătoreşti, respectiv a Sentinţei civile nr. 11367/1996 a Judecătoriei sector 2, Bucureşti, hotărâre învestită cu titlu executoriu, în vederea executării silite, a imobilului în cauză.
Pentru acest motiv, actul juridic denumit Dispoziţie nr. 201 din 17 februarie 1997 este lovit de nulitate absolută şi nul de drept, se încalcă principiul legalităţii, fiind emis prin dol şi viclenie.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate de recurentul reclamant se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru a fi incident acest motiv este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente, şi anume dispoziţiile art. 132 Cod de procedură civilă privind pronunţarea instanţei pe cele două capete de cerere.
Conform dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. - la prima zi de înfăţişare, instanţa a dat reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa a dispus amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea depunerii întâmpinării.
În mod corect instanţa s-a considerat învestită cu soluţionarea cererii de constatare a calităţii Dispoziţiei nr. 201/1997, cererile fiind depuse ulterior primei zi de înfăţişare (reglementat de art. 134 C. proc. civ.). Din interpretarea dispoziţiilor înscrise în art. 130 şi 132 C. proc. civ. rezultă că modificarea acţiunii nu se poate face decât la prima zi de înfăţişare sau la termenul acordat de instanţă în acest sens, orice modificare după această dată fiind tardivă.
Şi pe fondul cauzei, instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente, considerând că nu sunt incidente cauzele de nulitate a Dispoziţiei nr. 201/1997 care să atragă constatarea nulităţii absolute a acesteia.
De altfel, această dispoziţie a fost emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti în executarea unei hotărâri judecătoreşti (Sentinţa civilă nr. 19367/1996 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti).
Cu privire la legalitatea dispoziţiei a cărei anulare se cere, în mod legal instanţa a reţinut că decizia a cărei nulitate se invocă a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătoreşti şi nu se relevă neregularităţi de fond sau de formă ale acesteia (altele decât nemulţumirea exprimată de reclamant cu privire la situaţia juridică a imobilului, aspect care a fost tranşat irevocabil de instanţele de judecată), motiv pentru care a respins capătul de cerere privind anularea acesteia, ca nefondat.
Pentru aceste considerente se va respinge recursul şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul G.E. împotriva Deciziei civile nr. 300A din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1513/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1555/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
