ICCJ. Decizia nr. 1514/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1514/2013
Dosar nr. 4059/102/2011
Şedinţa publică din 20 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 236 din 2 februarie 2012 Tribunalul Mureş, secţia I civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamanta F.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş; a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani; a obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a diferenţei de pensie rezultate în urma recalculării pensiei, începând cu data de 20 mai 2009 şi până la 31 decembrie 2010; a respins restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a respectat procedura prealabilă a adresării unei cereri de necalculare a pensiei înregistrată la unitatea pârâtă, astfel încât acţiunea este admisibilă, fiind culpa pârâtei pentru nerespectarea termenelor de răspuns, neputându-se impune reclamantei să aştepte un răspuns pe un termen nedefinit.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că, aşa cum în mod judicios a constatat instanţa supremă prin decizia nr. 40 din 2008, persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977 nu li se poate aplica retroactiv stagiul complet de cotizare de 30 de ani prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Însă, în baza principiului legal al diferenţierii în stabilirea pensiei, prin excepţie şi derogare de la regula generală, prin art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, se instituie ipoteza specială a persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă, cărora li se cere pentru naşterea dreptului de pensie o vechime „efectivă" integrală de numai 20 de ani lucraţi (pentru grupa I) sau de 25 de ani (pentru grupa II).
Ca atare, având în vedere că potrivit art. 14 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, pentru stabilirea vechimii integrale (în vederea pensionării) trebuie luate în considerare, de la caz la caz, grupa de muncă şi numărul de ani efectiv lucraţi, rezultă fără nici un dubiu că în ipoteza persoanelor încadrate în grupa I de muncă, vechimea integrală cerută este de 20 de ani efectiv lucraţi în această grupă, întrucât aceasta este vechimea efectivă lucrată care dă naştere dreptului la pensie.
Noţiunea de vechime integrală efectivă de 20 de ani în grupa I în vederea pensionării [prevăzută de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 3/1977] nu se confundă cu noţiunea de beneficiu a sporului teoretic de ani [reglementat de art. 14 alin. (1) teza finală din aceeaşi lege], instituit printr-o ficţiune a legii, şi care nu reprezintă nici vechime în muncă şi nici stagiu de cotizare, aşa cum aceste concepte sunt definite chiar de lege.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, arătând că reclamanta nu a parcurs procedura prevăzută de art. 149 din Legea nr. 263/2010, aceasta având obligaţia, în prealabil, de a formula contestaţie la Comisia Centrală de Contestaţii Bucureşti, împotriva deciziei de respingere din 13 aprilie 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii, obligaţie neîndeplinită.
Referitor la fondul cauzei s-a arătat că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 134 din normele metodologice iar stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului pensiei reclamantei este cel prevăzut de Legea nr. 3/1977, lege aflată în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie.
Prin decizia civilă nr. 933/R din 31 mai 2012, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă, a admis recursul, a modificat sentinţa atacată şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că, în calitate de beneficiar a unei pensii pentru munca depusă şi limită de vârstă, stabilită în temeiul Legii nr. 3/1977, reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor la pensie conform deciziei nr. 40 din 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar prin decizia din 13 aprilie 2011 Casa Teritorială de Pensii Mureş a respins cererea de recalculare, decizie ce nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare la Comisia Centrală de Contestaţii din Cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 149 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010.
Faţă de aspectele invocate de reclamantă, că nu i-a fost comunicată decizia în termenul prevăzut de art. 106 din Legea nr. 263/2010, se impune precizarea că textul de lege ce reglementează procedura prealabilă obligatorie nu distinge în funcţie de momentul comunicării deciziei casei teritoriale de pensii.
Ori, prezenta acţiune a fost înregistrată la data de 8 iunie 2011, iar decizia de respingere a cererii de recalculare a fost comunicată la data de 7 iunie 2011.
Prin urmare, întrucât cererea de recalculare a pensiei a fost formulată de reclamantă după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, iar decizia dată de pârâtă nu a fost atacată la Comisia Centrală de Contestaţii, şi în raport de dispoziţiile art. 109 alin. (3) Cod procedură civilă, sesizarea instanţelor se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, acţiunea reclamantei este inadmisibilă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F.I., arătând că, prin hotărârea pronunţată, instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi că hotărârea a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Reiterând apărările formulate în fazele procesuale anterioare, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel, în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 149 din Legea nr. 263/2010, în condiţiile în care pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 106 din acelaşi act normativ, în sensul că nu a respectat termenele de răspuns prevăzute de textul legal menţionat.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că decizia nr. 169911 din 13 aprilie 2011, dată în urma cererii de recalculare a pensiei formulată, i-a fost comunicată la data de 07.06.2011, deci, peste termenul de 5 zile de la data emiterii prevăzut de art. 106 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, situaţie faţă de care a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.
De asemenea, a invocat şi decizia în interesul legii nr. 40 din 22 septembrie 2008, conform căreia pentru persoanele a căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iunie 1977-31 martie 2001, stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, text prin care s-a urmărit nu doar reducerea vârstei de pensionare a salariaţilor care au prestat activitate în grupele I şi II de muncă, în condiţiile acestei dispoziţii legale, ci şi reducerea vechimii totale în muncă necesară pentru pensionare.
Reluând argumentele de care s-a prevalat în susţinerea cererii introductive de instanţă, recurenta-reclamantă a concluzionat că se impune admiterea recursului în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a
înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi Cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În speţă, decizia civilă nr. 933/R din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu-Mureş împotriva căreia reclamanta F.I. a declarat prezenta cale de atac a recursului, reprezintă o decizie prin care s-a soluţionat recursul formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei civile nr. 236 din 2 februarie 2012 a Tribunalului Mureş, fiind, deci, o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă a fi obiectul unei asemenea căi de atac.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta F.I. împotriva deciziei nr. 933/R din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1515/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1512/2013. Civil → |
|---|
