ICCJ. Decizia nr. 1518/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1518/2013
Dosar nr. 6463/1/2012
Şedinţa publică din 20 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 60 A din 17 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul declarat de Regia Naţională a Pădurilor R., Direcţia Silvică M. împotriva sentinţei civile nr. 1916 din 5 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş; a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a respins contestaţia formulată de reclamanţi L.G., L.G.A., L.I., L.L., C.J., I.M., K.K., N.E., N.F., N.A. şi L.R.; a respins apelurile declarate de reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe; a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi a decis că pârâta este îndreptăţită la plata despăgubirilor cuvenite pentru investiţiile realizate pe imobilul revendicat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Regia Naţională a Pădurilor R., Direcţia Silvică M. care, după ce a reluat situaţia de fapt şi de drept reţinută în etapele procesuale anterioare, precum şi considerentele deciziei atacate, inclusiv aspectele evidenţiate prin decizia nr. 5272/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a criticat hotărârea instanţei de apel întrucât instanţa trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize de stabilire a valorii construcţiilor, ţinându-se cont şi de evidenţele contabile ale pârâtei.
Instanţa de apel în mod nelegal a invocat expertiza judiciară în Dosarul 428/2004 al Tribunalului Mureş, pârâta făcând obiecţiuni împotriva acestui raport şi depunând cerere pentru contraexpertiză care a fost respinsă.
Greşit s-a reţinut că instanţa de apel este ţinută de concluziile raportului de expertiză menţionat, apreciat ca cea mai relevantă probă administrată în dosar, precum şi faptul că pârâta nu ar fi solicitat o nouă expertiză în acest sens.
Prin decizia civilă nr. 5004 din 28 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nul recursul, reţinând că criticile formulate de recurentă nu au putut fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează, în realitate, greşita apreciere a probatoriului, respectiv, neadministrarea unor probe.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Regia Naţională a Pădurilor R., Direcţia Silvică M., arătând că în mod greşit instanţa de recurs a dispus anularea recursului cu motivarea că niciuna dintre criticile formulate nu se circumscrie vreunuia din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât recursul a fost încadrat în drept şi motivat conform legii, fiind îndeplinite prevederile art. 318 teza II C. proc. civ., în sensul că instanţa a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare a deciziei atacate.
În recursul promovat împotriva deciziei civile nr. 60/A din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a invocat că instanţa de apel trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize de stabilire a valorii construcţiilor, ţinându-se cont şi de evidenţele contabile ale contestatoarei, aspect pe care instanţa de recurs l-a ignorat cu desăvârşire.
De asemenea, în aceeaşi cale de atac, s-a invocat greşita interpretare a dispoziţiilor legii speciale, întrucât s-a dispus, faţă de decizia de restituire în natură nr. 58 din 18 aprilie 2006, ca despăgubirile acordate să se raporteze la valoarea de piaţă a bunurilor rezultată din expertiza tehnică judiciară efectuată în Dosarul nr. 428/2004, în timp ce valoarea recuperată stabilită de contestatoare este cea rezultată din evidenţele contabile proprii.
În susţinerea recursului anulat prin decizia atacată în prezenta cale extraordinară de atac s-a arătat că instanţa de apel a dat o greşită interpretare prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, sens în care soluţia adoptată este greşită, impunându-se anularea deciziei sus-menţionate şi rejudecarea recursului.
Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În sensul art. 318 teza I, „greşeală materială" înseamnă greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă adoptarea unei soluţii greşite, efect al contuziei asupra unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia pronunţată.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs ce deschid calea contestaţiei în anulare în sensul art. 318 C. proc. civ., sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În speţă, deşi invocă o greşeală materială astfel cum este reglementată prin dispoziţia legală anterior citată, contestatoarea critică modul în care instanţa de recurs a soluţionat cauza, prin constatarea nulităţii căii respective de atac, aspect ce nu se circumscrie motivului de contestaţie în anulare arătat.
Cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere omisiunea instanţei de recurs de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 din acelaşi Cod, situaţie care, de asemenea, nu este incidenţă în prezenta cauză, întrucât constatarea nulităţii recursului face inutilă analiza pe fond a criticilor subsumate motivelor indicate formal de parte, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În realitate, prin calea extraordinară de atac promovată, contestatoarea supune analizei nu o „greşeală materială", ci o presupusă „greşeală de judecată", chestiune ce nu poate fi cenzurată pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.
Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de Regia Naţională a Pădurilor R., Direcţia Silvică M. împotriva deciziei nr. 5004 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1519/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1517/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
