ICCJ. Decizia nr. 1515/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1515/2013
Dosar nr. 5857/1/2012
Şedinţa publică din 20 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, sub nr. 3792/105/2010 la data de 14 iulie 2010, reclamanţii Oraşul S., prin primar şi Primăria S., au formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 399-art. 404 C. proc. civ., contestaţie la executare, în contradictoriu cu intimatul B.H., solicitând suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei; anularea formelor de executare, respectiv, somaţia de plată şi procesul-verbal emis la 28 iunie 2010 de Biroul Executorului Judecătoresc N.E.M., cu exonerarea plăţii sumelor pretinse, precum şi lămurirea înţelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Prin încheierea de şedinţă din 20 ianuarie 2011 s-a disjuns primul capăt de cerere, în prezenta cauză rămânând de soluţionat doar capătul întemeiat pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din 27 ianuarie 2011, Tribunalul Prahova a admis contestaţia; a dispus lămurirea întinderii, interesului şi aplicării dispozitivului titlului executoriu constând în sentinţa civila nr. 910 din 7 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova, în sensul că intimata Primăria Oraşului S. a fost obligată la plata despăgubirilor ce vor fi stabilite şi acordate în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data pronunţării acestei sentinţe, cu luarea în considerare şi a dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 10/2001 republicată, „pentru evaluarea despăgubirilor băneşti care urmează sa fie acordate persoanelor îndreptăţite, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministeriala formată din 2-3 reprezentanţi ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei Publice", astfel cum a rezultat din considerentele deciziei civile nr. 17 din 16 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti.
Prin decizia civilă nr. 144 din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii Primăria oraşului S. şi Oraşul S., prin primar, precum şi de pârâtul B.H. împotriva acestei încheieri.
Prin decizia civilă nr. 5151 din 12 iulie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanta Primăria oraşului S. şi de pârâtul B.H. împotriva deciziei sus-menţionate; a modificat în tot decizia, în sensul că a admis apelurile declarate de reclamanta Primăria oraşului S. şi de pârâtul B.H. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2011 dată de Tribunalul Prahova, secţia civilă în Dosarul nr. 3792/105/2010; a schimbat în parte încheierea, în sensul că Primăria oraşului Slănic va fî obligată să emită decizie cu propunere motivată de despăgubiri, pe care să o înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; a păstrat celelalte dispoziţii ale încheierii; a compensat în tot cheltuielile de judecată ale părţilor.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că, specificul speţei, decurgând din faptul că hotărârea a rămas irevocabilă într-un moment în care fusese publicată în M. Of. al României decizia nr. LII (52) dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite asupra recursului în interesul legii, dar care nu a fost aplicată din cauza respingerii recursului exclusiv pe considerente de ordin procedural, face ca, pentru depăşirea situaţiei actuale, când sentinţa 910 din 7 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova pare a nu putea fi pusă în executare, aspect confirmat de decizia nr. 570 din 2 februarie 2011 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sintagma „obligă intimata la plata despăgubirilor", înscrisă în dispozitivul a cărui lămurire se cere, să fie interpretată în raport de forma pe care textele care au fundamentat această soluţie o aveau la data cererii de lămurire.
Or, la 14 iulie 2010, când a fost înregistrată contestaţia la titlu, Legea nr. 10/2001 nu mai prevedea, urmare a modificării sistemului de acordare a despăgubirilor băneşti, prin Legea nr. 247/2005, faptul că pentru evaluarea despăgubirilor băneşti care urmează să fie acordate persoanelor îndreptăţite, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii se va constitui prin decizie a primului-ministru o comisie interministerială formată din 2-3 reprezentanţi ai Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei Publice.
În aceste condiţii, urmează a se face aplicarea art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care stabileşte că notificările care nu au fost soluţionate în sensul că în decizia/dispoziţia emisă asupra notificării au fost consemnate sumele care urmează a se acorda ca despăgubire, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.
împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare B.H., arătând că din decizia atacată nu rezultă dacă recursul a vizat o încheiere pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. sau hotărâre judecătorească prin care a fost soluţionată contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a II-a din acelaşi Cod.
A mai arătat că decizia contestată este contradictorie şi este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul că, deşi admite şi recursul contestatorului, constată netemeinicia criticilor formulate de acesta, nu ţine cont de principiul neretroactivităţii legii, al stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.
Deşi reţine drept corectă susţinerea instanţei de apel conform căreia dacă s-ar înlătura dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei a cărei lămurire s-a cerut, s-ar ajunge la o nouă judecată a fondului, instanţa de recurs tocmai asta a făcut, a procedat la o asemenea judecată.
Astfel, instanţa de recurs stabileşte că urmează a se face aplicarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, inaplicabil însă în cauză, întrucât în a doua dispoziţie emisă de Primăria S. din 2008 nu au fost consemnate sumele care se acordă ca despăgubiri.
Instanţa de recurs nu a lămurit titlul executoriu prin menţionarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză tehnică efectuat la fond.
Chiar dacă instanţei de recurs i s-a părut că sentinţa civilă nr. 910/2004 nu poate fi pusă în executare, aspect confirmat şi de decizia nr. 970/2011 a Înaltei Curţi, nu a analizat nici această decizia şi nici sentinţa nr. 1943/2010 a Curţii de Apel Bucureşti.
Din considerentele acestei hotărâri rezulta clar că după rămânerea irevocabilă a sentinţei nr. 910/2004 a fost iniţiată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar după emiterea celei de-a doua dispoziţii din 2008, completată de dispoziţia din 2009 de către Primăria oraşului S. Prahova, dosarul a fost restituit instituţiei Prefectului Prahova, cu motivarea refuzului de executarea titlului executoriu sentinţa nr. 210/2004, pe calea dreptului comun.
Ca urmare, instanţa de recurs, ignorând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în mod greşit a obligat primăria să emită decizie şi nu dispoziţie, conform legii, cu propunere motivată de despăgubiri pe care să o înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, schimbând, în mod eronat, titlul executoriu.
Astfel, în loc ca titlul executoriu să fie lămurit prin decizia nr. 5151/2012 a Înaltei Curţi, în ceea ce priveşte întinderea dispozitivului prin stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa a dispus în mod ambiguu, încurcând şi mai mult ceea ce s-a stabilit prin hotărâri irevocabile.
A fi emisă o nouă dispoziţie, respectiv, a treia, de către Primăria Slănic, înseamnă a relua un nou ciclu procesual şi a lipsi de eficienţă un titlu executoriu ce putea fi lămurit printr-o simplă încheiere de îndreptare a erorii materiale.
Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare „când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii" [alin. (1) pct. 1] ori „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă" [alin. (1) pct. 2], iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol contestaţia mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunţate au fost invocate prin cererea de recurs, „dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Articolul 318 C. proc. civ. stabileşte că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie „când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În speţă, cererea de contestaţie în anulare, deşi formal încadrată în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., sub aspectul motivelor invocate, prin care se deduc judecăţii chestiuni legate de fondul cauzei, nu se circumscrie niciuneia din dispoziţiile legale anterior citate, pentru a fi analizată ca atare de instanţă, ceea ce determină caracterul inadmisibil al acesteia.
Criticile privind aşa-zisa contradictorialitate a deciziei instanţei de recurs, încălcarea unor principii consacrate de drept, modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, dovedesc că petentul este nemulţumit de soluţiile date de instanţele anterioare în cadrul dezbaterii pe fond a litigiului respectiv şi reprezintă chestiuni ce nu pot forma obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.
Având în vedere că aspectele învederate de către contestator nu se circumscriu niciuneia din ipotezele prevăzute de art. 317, art. 318 C. proc. civ., cererea acesteia nu poate fi primită, sens în care contestaţia în anulare se va respinge, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de B.H. împotriva deciziei nr. 5151 din 12 iulie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1516/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1514/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
|---|
