ICCJ. Decizia nr. 1667/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1667/2013
Dosar nr. 8044/2/2011
Şedinţa publică din 26 martie 2013
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 9 aprilie 2008 sub nr. 13690/3/2008, reclamanta S.C. G.R.B.G. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele I.A. şi SC U.V.R. SRL, să se constate nulitatea absolută parţială - în limita dreptului de proprietate al reclamantei - a actului de dezmembrare şi contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001 de către BNP G.V., încheiat între pârâte pentru cauză ilicită şi fraudă la lege; obligarea pârâtei I.A. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren în suprafaţă de 1209,23 m.p., situat în Bucureşti, strada T. nr. 4, sector 3 şi obligarea pârâţilor, în solidar, la achitarea cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 136 din 28 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.V.R. SRL, în privinţa capătului 2 de cerere, pe care l-a respins, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei de interes a cererii - capătul 1 de cerere, faţă de pârâta SC U.V.R. SRL, pe care l-a respins, ca fiind lipsit de interes; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pasive ca neîntemeiată; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL, în contradictoriu cu pârâta I.A., pe care a obligat-o să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 428 m.p., situată în Bucureşti, str. T. nr. 4, sector 3, astfel, cum a fost identificată de expertul T.A., în cadrul expertizei specialitatea topografie, completată; a respins capătul 1 de cerere, ca neîntemeiat; a luat act că pârâta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată; a obligat pârâta I.A. la plata sumei de 5857 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de expert,
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 2 iulie 2009, tribunalul a dispus, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., unirea excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pasive a pârâtei I.A. cu fondul cauzei, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.V.R. SRL în privinţa capătului 2 de cerere, având ca obiect revendicare imobiliară, şi a respins-o în privinţa capătului 1 de cerere.
Tribunalul a reţinut că fiecare parte se pretinde titularul dreptului proprietate pentru imobilul ce face obiectul acţiunii, reclamanta în calitate de continuatoare în drepturi prin semnarea contractului de dare în plată faţă de S G. SA, iar pârâta în calitate de deţinătoare a dreptului de proprietate de la aceeaşi societate comercială, analiză ce presupune dovezi comune cu fondul cauzei şi, dat fiind obiectul acţiunii - revendicare imobiliară, se impune unirea excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pasive a pârâtei I.A. cu fondul cauzei.
Tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.V.R. SRL este întemeiată în privinţa capătului doi de cerere, având ca obiect revendicare imobiliară, întrucât, chiar reclamanta prin petitul doi de cerere solicită doar obligarea pârâtei I.A. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren în suprafaţă de 1209,23 mp situat în Bucureşti, str. T., nr. 4, sector 3, deci, în acţiunea în revendicare nu este emisă o pretenţie concretă faţă de această pârâtă.
De altfel, din probele administrate în cauză, faţă de faptul că revendicarea priveşte suprafaţa de 1209.23 mp, pârâta nefiind posesorul acestei parcele de teren, rezultă că aceasta nu are calitate procesuală pasivă pentru acţiunea în revendicare imobiliară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC G.R.B.G. SRL, arătând că instanţa de fond trebuia să reţină că aceasta este succesoarea în drepturi a S.C. G., situaţie în care este îndreptăţită să revendice de la pârâta I.A. întreaga suprafaţă de teren de 1209,23 m.p. şi nu doar suprafaţa de 428 m.p. recunoscută de către instanţa de fond.
Reclamanta a dobândit de la S.C. E.T. S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 784 din 12 martie 2004 cap. IV, prin contractul de dare în plată autentificat sub nr. 1052 din 5 mai 2004 şi prin actele adiţionale acestuia, întreg activul G., respectiv, toate drepturile reale şi de creanţă, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său, prezente şi viitoare. La rândul său, S.C. E.T. S.R.L. dobândise acest activ al G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 art. 1 alin. 1 şi cap. V şi prin actul adiţional la acest contract autentificat sub nr. 29 din 2 decembrie 2005 de către Tribunalul Bucureşti judecător sindic. Ca atare, reclamanta este îndreptăţită să solicite revendicarea tuturor drepturilor prezente şi viitoare rămase în patrimoniul G. şi nu doar a suprafeţei de 428 m.p.
Reclamanta a mai arătat că instanţa de fond trebuia să reţină că în prezenta cauză se solicită constatarea nulităţii absolute a unui contract ce are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară, Baza Tarcău întorcându-se astfel în patrimoniul G., respectiv, a succesorilor acesteia.
Instanţa de fond nu a reţinut că prin Sentinţa civilă irevocabilă nr. 5071 din 17 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti s-a respins acţiunea S.C. P.T.A. S.R.L. în constatarea dreptului de proprietate al acestei societăţi pentru diferenţa de teren de 751 m.p., iar prin Sentinţa civilă irevocabilă nr. 7214 din 12 septembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti s-a respins, ca nefondată, acţiunea pârâtei I.A., prin care aceasta solicita, de asemenea, să se constate că este proprietara diferenţei de teren de 751 m.p.
Această sentinţă rămasă irevocabilă a intrat în puterea lucrului judecat şi din ea rezultă că terenul rămas în proprietatea G. este de 1212 m.p. Apelanta reclamantă este proprietara acestui lot de teren în calitatea ei de succesor G.
La data de 25 august 2011 pârâta I.A. a formulat cerere de aderare la apel, arătând următoarele:
I. Referitor la suprafaţa de teren de 428 m.p., nici una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile în revendicare nu sunt întrunite, respectiv, reclamanta S.C. G.R.B.G. S.R.L. este posesor al suprafeţei de teren în cauză, iar pârâta I.A. nu posedă suprafaţa de teren, nu a emis pretenţii de proprietar sau/şi de orice altă natură în legătură cu acest teren; reclamanta nu are calitatea de proprietar al terenului în cauză.
În acest sens, pârâta a reiterat excepţiile invocate în faţa instanţei de fond, respectiv, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, pe de o parte, şi lipsa calităţii sale procesuale pasive.
II. Referitor la restul suprafeţei de 428 m.p., aflată în posesia reclamantei, instanţa apreciază că aceasta ar ţine un drept de proprietate prin efectul legii, or, dacă ar fi aşa, atunci existenţa unui titlu de proprietate - fie el şi prin efectul legii - coroborat cu împrejurarea că reclamanta deţine posesia asupra imobilului, ar face ca o eventuală acţiune în revendicare să fie lipsită de interes şi respinsă pe cale de consecinţă.
Prin Decizia civilă nr. 236/A din 30 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile, ca nefondate.
Referitor la apelul reclamantei S.C. G.R.B.G. S.R.L., instanţa de apel a reţinut că aceasta este continuarea în drepturi a societăţii G. S.A., atâta vreme cât prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 784 din 12 martie 2004 şi prin contractul de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 (inclusiv actele adiţionale la acest contract) a cumpărat de la S.C. E.T. S.R.L. toate drepturile pe care aceasta la rândul ei le dobândise de la S.C. G. prin contractul autentificat sub nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 şi prin actul adiţional la acest contract, respectiv, „toate drepturile patrimoniale reale şi de creanţă, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său prezente şi viitoare".
Nici instanţa de fond nu a negat această calitate a reclamantei, însă în mod legal a reţinut că aceasta nu a făcut dovada că în patrimoniul G. s-ar afla în prezent dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă revendicată de 1209,23 m.p, întrucât nu există nici un titlu de proprietate care să ateste că iniţial S.C. G. a avut în proprietate suprafaţa de teren de 3.277 m.p. cât pretinde reclamanta.
Instanţa de apel a mai reţinut că, în anul 1995, S.C. G. a dat o declaraţie pentru calcularea impozitului pe teren la Administraţia financiară, în care indică că ar avea în proprietate un teren de 2980 m.p. în str. T. nr. 4, iar în raportul de evaluare întocmit în temeiul H.G. nr. 834/1991 pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate se reţine că S.C. G. declară că din actele societăţii suprafaţa de teren deţinută de ea în str. T. nr. 4 este de 2954 m.p.
Nici unul dintre succesorii în drepturi ai societăţii G. S.A. nu a întreprins demersuri judiciare pentru a se constata în instanţă că terenul aflat în proprietatea societăţii autoare a fost de 3.277 m.p. şi nici prin prezenta acţiune, reclamanta nu a învestit instanţa cu un capăt de cerere care să aibă ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate al societăţii G.
Susţinerea că efectul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 415 din 1 iunie 2001 este acela al repunerii părţilor în situaţia anterioară, respectiv, baza Tarcău s-ar reîntoarce în patrimoniul G., nu poate fi primită, întrucât constatarea nulităţii acestui act avea drept efect întoarcerea suprafeţei de teren de 1521 m.p. în patrimoniul pârâtei I.A. şi nu în patrimoniul G. Reclamanta nu a învestit instanţa de fond şi cu constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între G. şi S.C. P.T.A. S.R.L. şi a contractului dintre această societate şi pârâta I.A.
Nici una dintre cele două sentinţe ale Judecătoriei sector 3 Bucureşti la care face referire reclamanta nu a reţinut că autoarea S.C. G. S.A. ar fi avut în proprietate 3277 m.p. în str. T. nr. 4, astfel încât reclamanta nu poate invoca autoritatea de lucru judecat al acestor sentinţe pe acest aspect.
Instanţa de apel a constatat, astfel, că singura suprafaţă de teren dovedită a fi intrat în patrimoniul reclamantei din fostul patrimoniu G. este suprafaţa de 428 m.p. individualizată în contractele de vânzare-cumpărare nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 şi de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004.
Aşa cum a rezultat din expertiza topo efectuată în cauză, această suprafaţă de teren se regăseşte în lotul nr. 3 al pârâtei I.A., rezultată în urma dezmembrării terenului proprietatea acesteia de 2526 m.p., motiv pentru care, în mod legal, instanţa de fond a admis acţiunea pentru suprafaţa de 428 m.p.
În ceea ce priveşte aderarea la apel formulată de pârâta I.A., instanţa de apel a reţinut că aceasta neagă că ar fi în posesia terenului de 428 m.p., susţinând că acest teren se află în posesia reclamantei şi că reclamanta nu ar avea în proprietate terenul în litigiu, motive pentru care, pe de o parte, acţiunea este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, pe de altă parte, nici pârâta nu are calitate procesual pasivă.
Mai mult, pârâta susţine că atâta vreme cât reclamanta ar avea un titlu de proprietate pe terenul de 428 m.p., acţiunea acesteia în revendicare ar fi lipsită de interes, întrucât aceasta are şi posesia terenului.
Instanţa de apel a înlăturat aceste apărări, întrucât s-a constatat deja că reclamanta este titulara contractului de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 emis de B.N.P. A.R.H. şi R.D.B., contract prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 428 m.p. din str. T. nr. 4. Acest contract, ce nu a fost anulat, produce efecte juridice faţă de pârâta I.A., provenind de la autorul comun, G., ceea ce conferă reclamantei calitate procesuală activă.
Pe de altă parte, prin expertiza topo efectuată în faţa primei instanţe s-a statuat că această suprafaţă de teren de 428 m.p. se află în posesia pârâtei I.A., regăsindu-se în lotul nr. 3 al acesteia, lot creat în urma dezmembrării terenului de 2526 m.p.
Această probă nu a fost răsturnată de pârâtă, care nici nu a avut obiecţiuni la raportul de expertiză topo intervenit în cauză (aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 15 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC G.R.B.G. SRL şi pârâta I.A.
Recurenta-reclamantă SC G.R.B.G. SRL a formulat următoarele critici:
I. Deşi prin precizarea la acţiune a fost învestită cu constatarea nulităţii absolute a actului de dezmembrare prin care I.A. a acaparat suprafaţa de teren de 1209,23 mp aflată în proprietatea reclamantei, instanţa de apel s-a pronunţat asupra ceea ce nu s-a cerut, respectiv, asupra nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 415/2001 încheiat între I.A. şi SC U.V.R. SRL, în acest fel nepronunţându-se asupra motivului II de apel.
II. Instanţa de apel a procedat la aplicarea greşită a dispoziţiilor art 1199 şi urm. C. civ., întrucât aspectele de nulitate absolută (lipsa obiectului şi cauza ilicită) se grefează pe aspectul includerii abuzive a suprafeţei de 1209 mp în actul de dezmembrare, lucru ce rezultă din Sentinţa civilă nr. 7214 din 12 septembrie 2005 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti ce se bucură de autoritate de lucru judecat, prin care s-a respins acţiunea în constatare promovată de I.A. în contradictoriu cu SC P.T.A.
III. Instanţa de apel a procedat la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1170, 1171 şi 1173 C. civ.
În acest sens, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de revendicare cu motivarea că nu există titlu de proprietate care să ateste că iniţial G. SA a avut în proprietate suprafaţa de 3277 mp, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză dovedeşte contrariul.
Baza Tarcău a fost identificată şi măsurată în cadrul expertizei întocmite la fond, pe baza actelor emise de primărie, valoarea juridică a acestor înscrisuri fiind aceea de act autentic cu deplină forţă probantă, conform dispoziţiilor art. 1170, 1171 şi 1173 C. civ., de care, instanţa de apel neţinând cont, a pronunţat o hotărâre nelegală.
Din probele administrate a rezultat că SC G. SA a deţinut întreaga suprafaţă a Bazei Tarcău, respectiv, 3835 mp.
Suprafaţa de teren revendicată în prezenta cauză, de 1209 mp, reprezintă diferenţa dintre suprafaţa iniţială, de 3835 mp şi suprafaţa de 2526 mp, care s-a constatat prin hotărâre judecătorească ca aparţinând autoarei pârâtei.
Terenul revendicat include suprafaţa de 428 mp preluată de la SC G. SA şi se suprapune cu 755 mp peste terenul deţinut de I.A.
Recurenta-reclamantă este succesorul universal al SC G. SA pentru întreaga suprafaţă rămasă neînstrăinată de G. şi a dobândit proprietatea asupra bunului pe baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 784 din 12 martie 2004 şi a contractului de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 depuse la dosarul cauzei.
IV. Instanţa de apel nu a analizat motivele de nulitate ale actului de dezmembrare din perspectiva fraudării următoarelor acte normative: Decretul nr. 70 din 30 martie 1981, H.G. nr. 167/1990, Legea nr. 15/1990, H.G. nr. 1353/1990.
În acest sens, recurenta-reclamantă arată că Baza Tarcău a intrat în patrimoniul autoarei sale iniţiale prin Decretul nr. 70 din 30 martie 1981, aspect constatat prin Protocolul încheiat la 20 mai 1981 între IIC Ilfov Bucureşti şi IIC Abatorul Bucureşti, fără măsurătoare topografică. Prin H.G. nr. 167/1990 s-a desfiinţat întreprinderea Abatorul Bucureşti şi, prin scindare, au luat fiinţă două unităţi economice distincte: IIC Glina (SC G. SA) şi IPC Bucureşti Splai. Prin acest act normativ s-a realizat operaţiunea de predare a elementelor patrimoniale între IIC Bucureşti şi IPC Bucureşti Splai la data de 30 martie 1990, fără măsurătoare topografică. Prin H.G. nr. 1353/1990, în aplicarea art. 57 din Legea nr. 15/1990, a luat fiinţă SC G. SA, ca urmare a reorganizării IIC Glina Bucureşti. SC G. SA a dobândit astfel, prin lege organică, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, fără măsurătoare topografică.
Prin art. 20 al Legii nr. 15/1990, ca urmare a reorganizării întreprinderilor în societăţi comerciale, dreptul de administrare directă a fost transformat în drept de proprietate pentru toate bunurile ce făceau obiectul dreptului de administrare a fostelor întreprinderi de stat reorganizate.
În cursul prezentului litigiu, expertiza a dovedit că suprafaţa aferentă construcţiilor vândute către P.T.A. SRL era în realitate mult mai mică, adică exact diferenţa revendicată de recurenta-reclamantă.
Astfel, P.T.A. a vândut către I.A. terenul în suprafaţă de 2526 mp şi construcţiile aferente. I.A. procedat la dezmembrarea acestui teren în 4 loturi din a căror însumare însă rezultă o suprafaţă totală de 3277.19 mp. Prin contractul nr. 415 din 1 iunie 2001,I.A. a vândut către SC U.V.R. 1521 mp, iar cu prilejul dezmembrării expertul a constatat că terenul are o suprafaţă mai mare decât cea menţionată în actele vânzătoarei I.A., aceasta fiind dovada nulităţii absolute a actului nr. 451 din 1 iunie 2001, pentru lipsa obiectului, frauda la lege şi cauză ilicită, întrucât prin acte frauduloase pârâta I.A. a acaparat suprafaţa de 1209,23 mp proprietatea recurentei-reclamante, deşi cunoştea că-i aparţinea acesteia.
Prin Sentinţa civilă nr. 5071 din 17 iunie 2004 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti a fost respinsă cererea de constatare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3277,19 mp formulată de P.T.A., deşi vânduse către I.A. 2526 mp.
Prin Sentinţa civilă nr. 7214 din 12 septembrie 2005 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti a fost respinsă acţiunea în constatare prin care I.A. solicita că este proprietară şi pe suprafaţa de 751 mp, cerere precizată de solicitare a 1756 mp, considerând că are în total 3277,19 mp.
Referitor la lotul de 751,19 mp, recurenta-reclamantă arată că acţiunea este o revendicare prin comparare de titluri, în cadrul căreia titlul reclamantei este mai bine caracterizat, întrucât SC G. nu a transmis niciodată terenul aferent Bazei Tarcău, SC P.T.A. nu a plătit niciodată preţul pentru teren, iar Sentinţa civilă nr. 6297 din 16 iunie 1997 nu poate reprezenta un titlu mai bine caracterizat deoarece se bazează pe frauda la lege.
Construcţia la care s-a raportat expertiza omologată în sentinţa sus-menţionată nu se afla pe lotul în suprafaţă de 751,19 mp, care, astfel, în mod greşit a fost asimilată ca teren aferent construcţiilor din baza de animale.
În atare situaţie, titlul reclamantei apare ca fiind mai bine caracterizat, în condiţiile în care proprietatea autoarei sale era opozabilă tuturor, întrucât Baza Tarcău ca parte a capitalului social a fost publicată în M. Of. în 1990 la înfiinţarea SC G. conform H.G. nr. 1353/1990.
V. Concluzia instanţei de apel conform căreia reclamanta nu a învestit instanţa de fond şi cu constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare dintre SC G. şi P.T.A., iar apoi dintre această societate şi pârâta I.A. este greşită şi adaugă la lege.
Acţiunea în revendicare nu este condiţionată de constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor translative de proprietate, iar noul C. civ. prevede posibilitatea desfiinţării contractului pe cale de excepţie, instanţa fiind obligată, în lumina noilor reglementări, să se pronunţe pe această nulitate absolută ce reprezintă o apărare de fond şi nu un capăt de cerere.
Recurenta-pârâtă I.A. a arătat că în mod greşit instanţa de apel a soluţionat capătul 2 de cerere în sensul obligării recurentei-pârâte să lase reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa de 428 mp situată în Bucureşti, str. T. nr. 4, sector 3 Bucureşti, cu consecinţa obligării şi la suportarea cheltuielilor de judecată.
Recurenta-pârâtă arată că reclamanta a revendicat, prin capătul 2 de cerere, o suprafaţă totală de 1209,32 mp, compusă dintr-un lot de 428 mp aflat în posesia SC G.R.B.G. SRL şi lotul nr. 3 în suprafaţă de 781,23 mp aflat în proprietatea recurentei-pârâte.
Pentru a admite acţiunea în revendicare, instanţa trebuia să analizeze dacă reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea acţiunii în revendicare, respectiv, dacă aceasta are calitatea de proprietar neposesor al terenului revendicat, iar pârâta de posesor neproprietar.
În acest sens, arată că reclamanta nu deţine calitatea de proprietar şi nu a făcut dovada acestei calităţi pentru suprafaţa de teren revendicată, iar în ceea ce priveşte posesia, din cei 1209,32 mp revendicaţi, reclamanta posedă în fapt netulburată o suprafaţă de 428 mp teren pe care nu deţine titlu de proprietate.
Instanţa de apel a constatat că reclamanta este continuatoarea în drepturi a SC G. SA, deşi a reţinut că suprafaţa totală deţinută de această societate este incertă, reţinând, la fel ca şi instanţa de fond, că singura suprafaţă de teren dovedită a fi intrat în patrimoniul reclamantei este cea de 428 mp.
Achiesând la punctul de vedere al primei instanţe, instanţa de apel a interpretat greşit actele juridice încheiate de reclamantă şi a menţinut, în mod greşit, aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, considerând că originea dreptului de proprietate al SC G. SA derivă din lege.
Deşi instanţa de apel a reţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 4130/2003 reclamanta a obţinut de la E.T. SRL toate drepturile patrimoniale reale şi de creanţă, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său prezente şi viitoare, nu a reţinut că la pct. II.2.26 este indicat terenul de 428 mp cu privire la care vânzătoarea declară că a fost dobândit în baza Protocolului de scindare nr. 5968 din 31 octombrie 1990 şi că s-a formulat acţiune în constatarea dreptului de proprietate în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii.
Rezultă astfel, că ceea s-a transmis nu este un drept de proprietate exclusivă, ci dreptul de a interveni, în nume propriu, în dosarul având ca obiect constatarea dreptului de proprietate, dosar care însă a fost lăsat în nelucrare şi perimat. Cu toate acestea, este evident că nu s-a transmis o suprafaţă de teren, ci o aptitudine legală, de a demonstra în cadrul unei proceduri judiciare, anumite împrejurări ce ar putea justifica admiterea unei acţiuni în constatarea dreptului de proprietate.
Reclamanta nu se poate prevala de dispoziţiile art. 480 C. civ. întrucât actele pe care le-a produs nu pot fi considerate titlu valid de proprietate, iar în lipsa unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, succesorii SC G. SA nu se pot prevala de calitatea de proprietar pentru suprafaţa de 428 mp.
Recurenta-pârâtă mai arată că nu este posesor neproprietar cu privire la suprafaţa de 428 mp, deoarece nu a emis pretenţii de nici o natură cu privire la acest teren şi nu a exercitat nici un act de tulburare a posesiei sau liniştitei sale folosinţe, situaţie confirmată şi de expertiza efectuată în cauză, din care rezultă că respectiva suprafaţă de teren se află în afara limitelor proprietăţii recurentei-pârâte, fiind stăpânită în fapt de reclamantă.
Terenul de 755 mp identificat de expert ca fiind „teren în litigiu" reprezintă diferenţa de teren revendicat de reclamantă, rezultată din scăderea suprafeţei de 428 mp din totalul de 1209 mp, cu privire la care instanţele au reţinut, în mod corect, că nu se pot emite pretenţii.
Pe de altă parte, instanţa de apel a avut în vedere motive contradictorii şi străine de natura pricinii, reţinând că în mod legal prima instanţă a admis acţiunea întrucât din expertiza topo efectuată în cauză a rezultat că suprafaţa de 428 mp se regăseşte în lotul nr. 3 al pârâtei, în contextul în care instanţa de fond a nu menţionat nicăieri că se regăseşte în lotul nr. 3, ci că expertul a identificat şi suprafaţa de teren de 428 mp.
Deşi rezultă că instanţa de apel a împărtăşit punctul de vedere al instanţei de fond, că a considerat că nu se impune modificarea hotărârii atacate, invocând rezultatul aceleiaşi expertize topo, aceasta a reţinut în mod greşit şi în contra rezultatului expertizei la care face trimitere, că suprafaţa de 428 mp cu privire la care s-a admis acţiunea în revendicare se regăseşte în lotul nr. 3 al recurentei-pârâte.
Faţă de considerentele expuse, recurenta-pârâtă arată că susţine şi în această cale de atac excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi pe cea a lipsei calităţii procesuale pasive proprii.
Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele argumente comune:
Referitor la problema constatării nulităţii absolute a actului de dezmembrare şi contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001 încheiat între pârâtele I.A. şi SC U.V.R. SRL, în mod corect instanţele anterioare au respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere, neputând fi reţinută critica potrivit căreia instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra aspectelor de nulitate absolută, cum greşit afirmă recurenta-reclamantă.
Astfel, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu ar fi analizat elementele ce ar atrage nulitatea absolută a actului în discuţie, şi anume, lipsa obiectului, frauda la lege şi cauza ilicită, arătând că prin încheierea contractului respectiv au fost încălcate dispoziţii din acte normative ce au stat la baza unor transmiteri succesive ale terenului în litigiu către şi de la autorul său, întrucât în urma dezmembrării a rezultat, prin însumarea loturilor, o suprafaţă mai mare decât cea transmisă recurentei-pârâte de către SC P.T.A., situaţie ce rezultă din hotărârile judecătoreşti prin care au fost respinse acţiunile în constatare promovate de părţile contractante şi din raportul de expertiză tehnică întocmit cu prilejul dezmembrării.
Prin încheierea de şedinţă din 19 noiembrie 2009, instanţa de fond a admis excepţia lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, faţă de pârâta SC U.V.R. SRL, pentru considerentele arătate în acea încheiere, iar prin sentinţă s-a constatat că „...în cauză nu se reţine încălcarea unor norme de ordine publică...nici cauza ilicită sau o lipsă a obiectului, astfel cum invocă reclamanta".
Prin motivele de apel, reclamanta a enumerat cu titlu generic elementele de natură să atragă nulitatea absolută a actului contestat (lipsa obiectului, frauda la lege şi cauza ilicită), arătând că acapararea unei suprafeţe de teren mai mari, de către pârâta I.A.- 1209,23 mp - este rezultatul unor acte frauduloase şi a justificat necesitatea unei astfel de sancţiuni prin prisma efectului acesteia, şi anume, repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reîntoarcerii Bazei Tarcău în patrimoniul SC G., respectiv, a succesorilor societăţii anterior menţionate.
Or, prin decizia atacată, instanţa de apel s-a pronunţat asupra interesului constatării nulităţii absolute, reţinând că deşi reclamanta „...susţine prin motivele de apel că efectul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001 este acela al repunerii părţilor în situaţia anterioară, respectiv, baza Tarcău s-ar reîntoarce în patrimoniul G...", această apărare nu poate fi primită, întrucât „...repunerea părţilor în situaţia anterioară ar avea ca efect întoarcerea suprafeţei de 1521 mp în patrimoniul pârâtei I.A. şi nu în patrimoniul G...", situaţie faţă de care a constatat că reclamanta „...nu a învestit instanţa de fond şi cu constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între G. şi SC P.T.A. SRL şi a contractului dintre această societate şi pârâta I.A...".
Raportat la aceste considerente, analizarea elementelor învederate de către reclamantă în conturarea nulităţii absolute, nu se mai justifică, situaţie ce nu este asimilabilă cu neanalizarea chestiunilor deduse judecăţii, cum eronat susţine aceasta.
În speţă, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 415 din 1 iunie 2001 recurenta-pârâtă a procedat la dezmembrarea suprafeţei de teren de 2526 mp (dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3466 din 20 decembrie 2000 încheiat cu SC P.T.A.) în trei loturi distincte (Lotul 1 - 588,8 mp; Lotul 2 - 1521 mp; Lotul 3 - 743,08 mp), din care a înstrăinat către SC U.V.R. SRL suprafaţa de 1521 mp corespunzătoare lotului nr. 2.
Deşi recurenta-reclamantă invocă nulitatea absolută a contractului în discuţie, în realitate, aceasta este nemulţumită de faptul că, cu prilejul măsurătorilor efectuate în vederea dezmembrării s-a regăsit o altă suprafaţă de teren decât cea dobândită de recurenta-pârâtă de la SC P.T.A.
Hotărârile judecătoreşti de respingere a acţiunilor în constatarea promovate atât de SC P.T.A., cât şi de recurenta-pârâtă, nu au nicio relevanţă, întrucât soluţiile consacrate prin acestea, ce nu au avut ca efect recunoaşterea sau constituirea de drepturi, nu au valoare probatorie în prezenta cauză în sensul pretins de către recurentă, respectiv, al dovedirii unei anume întinderi a dreptului de proprietate.
Dimpotrivă, prin respectivele hotărâri s-au respins solicitările vizând constatarea dreptului de proprietate al SC G. asupra terenului în suprafaţă de 3277 mp.
Susţinerea recurentei-reclamante conform căreia, pronunţându-se asupra contractului de vânzare-cumpărare mai sus arătat, instanţa de apel ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât aceasta a precizat că solicită doar constatarea nulităţii a actului de dezmembrare, nu poate fi reţinută.
Este adevărat că prin înscrisul aflat la fila 22 din volumul III al dosarului de fond recurenta-reclamantă solicită „...să constataţi nulitatea absolută parţială a actului de dezmembrare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001...", însă această solicitare se realizează în cadrul unui memoriu intitulat concluzii, fiind formulată la un moment la care o „precizare de acţiune" în sens procedural nu mai era posibilă.
În atare situaţie, sub acest aspect, învestită cu o acţiune având ca obiect „nulitatea absolută parţială a actului de dezmembrare şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001", instanţa de apel în mod corect s-a pronunţat în limitele învestirii, respectiv, cu privire la actul arătat în întregul său.
Referitor la admiterea în parte a acţiunii în revendicare formulată de către reclamantă, doar cu privire la suprafaţa de 428 mp, de asemenea, această soluţie este corectă şi conformă legii.
Recurenta-reclamantă, în calitate de continuatoare în drepturi a SC G. SA (sens în care invocă contractul de vânzare-cumpărare nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 dintre SC G. SA şi SC E.T. SRL, precum şi contractul de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 încheiat între SC E.T. SRL şi SC G.R.B.G. SRL) susţine că pârâta posedă fără drept o suprafaţă de 1209,23 mp aparţinând reclamantei.
Recurenta-pârâtă, în calitate de dobânditoare a dreptului de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3466 din 20 decembrie 2000 încheiat cu SC P.T.A. SRL având ca obiect suprafaţa de 2526 mp susţine, pe de o parte, că suprafaţa revendicată de reclamantă nu se află în posesia sa, iar pe de altă parte, că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren pe care o revendică, respectiv, în cauză nu s-a prezentat certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
În cadrul acţiunii în revendicare, raportat şi la dispoziţiile art. 1169 C. civ., conform cărora „cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească", îi revine reclamantului, ca fiind cel care se pretinde că este proprietarul bunului în litigiu, să dovedească dreptul său de proprietate şi că imobilul revendicat este identic cu cel asupra căruia pretinde că are un asemenea drept.
Deşi recurenta-reclamantă revendică o suprafaţă de 1209,23 mp, aceasta şi-a dovedit dreptul de proprietate doar cu privire la o suprafaţă de teren de 428 mp, sens în care nu a putut obţine o soluţie favorabilă decât asupra a ceea ce s-a dovedit că deţine în proprietate, respectiv, suprafaţa de teren anterior menţionată.
Aşa cum în mod corect s-a reţinut de către instanţele anterioare, recurenta-reclamantă SC G.R.B.G. SRL este continuatoarea în drepturi a SC G. SA, societate comercială înfiinţată în temeiul Legii nr. 15/1990 din fosta întreprindere de Industrializare a Cărnii Bucureşti, deţinătoare a Bazei Tarcău.
SC G. SA a efectuat, cu privire la imobilul preluat ca efect al Legii nr. 15/1990, două înstrăinări: una către SC P.T.A. SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3554 din 24 noiembrie 1992, având ca obiect construcţiile ce constituiau Baza Preluări animale (referitor la terenul aferent acestor construcţii, prin Sentinţa civilă nr. 6297 din 16 iunie 1997 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti s-a admis acţiunea în constatare promovată de SC P.T.A. SRL asupra unei suprafeţe de 2526 mp situată în str. T.); a doua înstrăinare s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4130 din 12 noiembrie 2003, către SC E.T. SRL, având ca obiect „toate drepturile patrimoniale reale şi de creanţă, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său".
La punctul II 2.26 din acest ultim contract se prevede, referitor la imobilul situat în str. T. nr. 4 sector 3 Bucureşti, că acesta este „compus din teren intravilan în proprietate exclusivă de 428 mp".
La rândul său, prin contractul de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004, SC E.T. SRL, în calitate de debitoare, dă în plată lui SC G.R.B.G. SRL, în calitate de creditoare, „toate drepturile litigioase identificate în prezentul contract", fiind identificat, în acest sens, la pct. 1.2.26. din contract „spaţiul comercial situat în Bucureşti, str. T. nr. 4, sector 3, compus din teren intravilan în proprietate exclusivă de 428 mp".
Recurenta-reclamantă susţine că „actele de proprietate ale autoarei noastre SC G. SA asupra Bazei Tarcău au fost pentru întreaga suprafaţă de 3835 mp teren", concluzionând că prin scăderea, din această suprafaţă, a suprafeţei de 2526 mp, aparţinând iniţial SC P.T.A. SRL (ca efect al admiterii acţiunii în constatare), iar ulterior recurentei-pârâte I.A. (ca efect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 3466 din 20 decembrie 2000 încheiat cu SC P.T.A. SRL), rezultă suprafaţa revendicată în prezent, respectiv, aceea de 1209 mp.
Înalta Curte constată însă, că în cauză nu există nici un titlu de proprietate cu privire la suprafaţa indicată de către recurenta-reclamantă ca aparţinând autoarei sale.
Astfel, prin declaraţia dată de SC G. SA la administraţia financiară în anul 1995, în vederea stabilirii impozitului pe teren, aceasta arată că are în proprietate teren în suprafaţă de 2980 mp, situat în str. T. nr. 4.
De asemenea, prin Raportul de evaluare nr. 146 din 11 mai 1992 privind reevaluarea patrimoniului Bazei de Preluări Animale Bucureşti s-a evidenţiat suprafaţa Bazei din str. T. nr. 4 ca fiind de 2954 mp.
Pe de altă parte, din contractul de vânzare-cumpărare nr. 4130 din 12 noiembrie 2003, precum şi din contractul de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 rezultă că terenul situat în str. T. nr. 4 este în suprafaţă de 428 mp.
Suprafaţa de 428 mp a fost identificată, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ca regăsindu-se în lotul nr. 3 al recurentei-pârâte I.A., rezultată în urma dezmembrării terenului de 2526 mp proprietatea acesteia, probă care nu a fost răsturnată de recurenta-pârâtă, sens în care susţinerile sale conform cărora nu posedă terenul arătat nu pot fi primite.
Prin raportul de expertiză efectuat de inginer T.A. s-a stabilit că „terenul revendicat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL în suprafaţă de 1209 mp. include terenul de 428 mp preluat de la SC G. SA care se suprapune cu 755 mp peste terenul deţinut de I.A.", concluzie menţinută şi în raportul de expertiză refăcut ca urmare a dispoziţiei instanţei de la termenul din 20 mai 2010, în sensul ca expertul „să răspundă punctual la obiectivele raportului de expertiză astfel cum au fost încuviinţate de instanţă".
Cum acţiunea în revendicare nu poate fi admisă decât în limitele în care se dovedeşte dreptul de proprietate dedus judecăţii, în mod corect instanţele anterioare au procedat la admiterea, în parte, a acesteia, în raport de suprafaţa de teren ce s-a dovedit a fi deţinută de recurenta-reclamantă, respectiv, aceea de 428 mp.
Critica formulată de recurenta-pârâtă I.A. potrivit căreia, în lipsa certificatului de atestare a dreptului de proprietate reclamanta nu şi-ar fi dovedit calitatea de proprietar, pe cale de consecinţă, neavând calitate procesuală activă în cadrul acţiunii în revendicare, urmează a fi înlăturată, ca nefondată.
Întreprinderile de stat nu deţineau, anterior transformării lor în societăţi comerciale, un drept de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul lor. Acestea formau obiectul dreptului de proprietate al statului, iar întreprinderile aveau doar un drept de administrare asupra bunurilor respective, ca drept real corespunzător dreptului de proprietate socialistă al statului. În momentul în care fostele întreprinderi de stat au fost transformate, pe temeiul Legii nr. 15/1990, în societăţi comerciale cu capital de stat, dreptul de administrare corespunzător dreptului de proprietate socialistă de stat s-a transformat în drept de proprietate în patrimoniul acestor societăţi comerciale.
Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, „Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu".
Ca urmare, din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, aceste societăţi, cum este şi cazul SC G. SA, autoarea reclamantei, au dobândit un drept de proprietate inclusiv asupra terenurilor cu privire la care fostele întreprinderi de stat aveau numai un drept de administrare directă, drept care se bucură de ocrotire şi garantare conform art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
În vederea evaluării capitalului social al acestor societăţi comerciale, prin art. 5 din H.G. nr. 834/1991 s-a statuat, în alin. (1), că „organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, precum şi autorităţile administrative publice judeţene vor elibera societăţilor comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară"; în alin. 2 s-a statuat că „pentru societăţile comerciale din domeniul financiar-bancar şi al asigurărilor, înfiinţate potrivit legii, atribuţiile privind determinarea terenurilor şi eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra acestora se îndeplinesc de către Ministerul Finanţelor"; în alin. (3) s-a statuat că „pentru societăţile comerciale cu capital de stat la care Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat exercită, în numele statului, drepturile ce decurg din calitatea de acţionar, atribuţiile privind determinarea terenurilor care fac obiectul prezentei hotărâri, aflate în patrimoniul acestor societăţi comerciale, şi eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra acestora se îndeplinesc de către Secretariatul General al Guvernului".
Dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 834/1991 nu au modificat însă dispoziţiile art. 20 alin. (2) ale Legii nr. 15/1990, ele neputând fi interpretate decât în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este doar un instrument probator, fără a avea efect constitutiv, întrucât dreptul de proprietate asupra terenului preexistă în patrimoniul societăţii comerciale din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990.
Pentru aceeaşi raţiune, menţiunea făcută în art. 5 alin. (1) fraza a II-a din H.G. nr. 834/1991 în sensul că certificatele de atestare sunt supuse regimului de publicitate imobiliară are înţelesul că înscrierea în cartea funciară a acestor certificate are doar funcţie informativă.
Rezultă că societatea comercială ce are în patrimoniul său un teren cu privire la care încă nu s-a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate îşi poate apăra dreptul de proprietate asupra terenului respectiv prin acţiunea în revendicare, dovada dreptului de proprietate nefiind condiţionată de prezentarea acestui certificat de atestare, ea putând fi făcută prin prezentarea oricăror documente din care să rezulte că terenul forma obiectul dreptului de administrare în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC G.R.B.G. SRL, şi de pârâta I.A. împotriva Deciziei nr. 236A din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1625/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1802/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
