ICCJ. Decizia nr. 1780/2013. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1780/2013
Dosar nr. 4747/90/2012
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 383 din 21 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr,505/90/2011, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei interesului, invocate prin întâmpinare de către pârât.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul R.C. în contradictoriu cu pârâtul P.M.T.C. şi a fost obligat pârâtul Ia plata către acesta a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune-morale şi a sumei de 3.000 RON cu tiliu de cheltuieli de judecată.
A fost obligat pârâtul să publice pe prima pagină a publicaţiei „Z.V." prezenta sentinţă timp de o lună.
A fost respins capătul al doilea ai acţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că afirmaţiile jignitoare ale pârâtului priyitoare la reclamant constituie o faptă ilicită ce antrenează răspunderea civilă delictuală a pârâtului, în speţă fiind întrunite şi celelalte condiţii ale răspunderii, desprinse din prevederile art. 998-999 C. civ.
Cu privire ia cuantumul despăgubirilor pretinse de reclamant, pentru repararea prejudiciului moral suferit, instanţa a apreciat că, deşi legea sau jurisprudenţa nu oferă criterii precise de cuantificare a daunelor morale, suma de 5.000 RON este potrivită raportat la gravitatea atingerii adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului şi constituie o reparaţie necesară, rezonabilă şi suficientă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul R.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicia.
Prin al doilea motiv apelantul a invocat făptui că instanţa de fond a omis să se pronunţe pe cererea privind obligarea pârâtului la plata unei amenzi în fotosul statului pentru fiecare zi de întârziere a executării obligaţiei de a face.
Instanţa de apel, faţă de dispoziţiile art. 84 din C. proc. civ. a pus în discuţia părţilor calificarea acestei critici, având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi constatând că acest motiv de apel este de fapt o cerere completatoare, a dispus disjungerea acestei cereri şi formarea unui nou dosar, respectiv cauza de faţă.
Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1754 din 20 noiembrie 2012, a admis cererea şi a completat sentinţa civilă nr. 383/2012 în sensul respingerii cererii privind obligarea la plata unei amenzi civile de 5.000 RON, în folosul statului, pentru fiecare zi de întârziere, în raport de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal reclamantul R.C., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea apelului se arată că, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv art. 5803 C. proc. civ., ci Decretul nr. 31/1954, ce constituie legea specială şi care prevede aplicarea amenzii chiar şi prin hotărârea dată asupra cererii făcute potrivit art. 54, în acest sens fiind dispoziţiile art. 55 din Decretul nr. 31/1954.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 28 din 7 februarie 2013, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa iar pe fond a admis cererea şi a dispus obligarea pârâtului să plătească în favoarea statului o amendă în cuantum de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 7 februarie 2013 şi până la expirarea termenului de o lună stabilit prin sentinţa civilă nr. 363/2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că modalitatea de soluţionare a acestei cereri este reglementată prin dispoziţiile art. 55 din Decretul nr. 31/1954 potrivit căruia dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte, în termenul stabilit prin hotărâre, faptele destinate să restabilească dreptul atins, instanţa judecătorească va putea să-l oblige la plata, în folosul statului, a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere, socotită de Ia data expirării termenului de mai sus, amendă ce poate fi pronunţată şi prin hotărârea dată asupra cererii făcute potrivit art. 54 din acelaşi act normativ că deoarece aplicarea acestei amenzi constituie o garanţie a ducerii ia îndeplinire a obligaţiei de a face dispusa prin sentinţa civilă nr. 363/2012, în baza art. 55 din Decretul nr. 31/1954 se impunea admiterea cererii de completare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.M.T.C. solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond respingerea cererii de obligare la plata amenzii ca nefondată.
Recurentul-pârât îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1 şi 7 C. proc. civ., cu referire la următoarele aspecte.
În cadrul primei critici de nelegalitate, reglementată de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. recurentul-pârât arată că decizia atacată a fost pronunţată în cauză de o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, întrucât potrivit dispozitivului sentinţei apelate hotărârea respectivă este dată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Sub acest aspect recurentul-pârât învederează faptul că instanţa nu a pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac, calificarea acesteia fiind obligatorie.
Considera recurentul-pârât că, în cauză, calea de atac ce putea fi exercitată era recursul şi nu apelul, hotărârea fiind pronunţată de o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (art. 54 alin. (2) din Legea privind organizarea judiciară, nr. 304/2004, complet format de 2 judecători şi nu de 3 judecători).
În cadrul celei de-a doua critici, reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurentul-pârât precizează că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină faţă de faptul că instanţa de apel nu a argumentat necesitatea aplicării sancţiunii plăţii amenzii către stat, pentru fiecare zi de întârziere, în condiţiile în care, prin sentinţa respectivă(oricum recurentul-pârât fusese obligat la plata unor sume reprezentând daune morale, cheltuieli de judecată, publicarea hotărârii, timp de o lună, în „Z.V.”, în condiţiile în care potrivit art. 55 din Decretul nr. 31/1954, instanţa judecătorească poate obliga partea ta plata în folosul statului, a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere, socotită de la data expirării termenului de mai sus.
Arată recurentul, în ceea ce priveşte aplicarea acestor dispoziţii legale situaţiei de fapt, că instanţa de apel se limitează doar la arăta că aplicarea acestei amenzi constituie o garanţie a ducerii ia îndeplinire a obligaţiei de a face dispusă prin sentinţa civilă nr. 363/2012, dar fără să aducă argumente care să susţină o asemenea soluţie, deci să motiveze decizia.
Consideră recurentul, prin raportare la art. 281 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că motivarea era necesară în speţă având în vedere că aplicarea amenzii este doar o posibilitate lăsată la îndemâna instanţei şi nu o obligaţie, normale legale în materie neavând caracter imperativ.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.
Cu privire la critica subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit art. 281 C. proc. civ. îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului ci numai în condiţiile art. 281-2811 C. proc. civ. iar potrivit art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. încheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi art. 2811 precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 2812 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea În legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea.
Aşadar, întrucât sentinţa nr. 283 din 21 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea ce a format obiectul cererii de completare este susceptibilă de a fi atacată cu apel, în condiţiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ. şi hotărârea de completare pronunţată în condiţiile art. 281 C. proc. civ. este supusă aceleiaşi căi de atac, astfel că nu se impunea punerea în discuţie şi calificarea căii de atac, simpla menţiune în dispozitivul sentinţei cu privire la calea de atac fiind o simplă eroare materială, legalitatea căilor de atac fiind conferită de lege.
Aşadar, calea de atac exercitată în condiţiile art. 2813 C. proc. civ. fiind apelul, constituirea completului de judecată s-a făcut cu respectarea art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi primită întrucât, astfel cum rezultă din analiza făcută de instanţa de apel se remarcă faptul că aceasta şi-a argumentat soluţia şt prin raportare te temeiul de drept avut în vedere, astfel că nu se poate reţine nemotivarea hotărârii recurate sub acest aspect.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat iar în raport de art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul să plătească intimatului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât P.M.T.C. împotriva deciziei nr. 28 din 7 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1779/2013. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1784/2013. Civil → |
|---|
