ICCJ. Decizia nr. 1765/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1765/2013
Dosar nr. 6028/118/2011
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 6822 din 21 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a respins în tot - ca nefondată - acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâţii SC V.M.S. SRL, Statul Român şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Pentru a pronunţa astfel prima instanţă a reţinut în raport de Sentinţa civilă nr. 980/COM din 22 iunie 1999 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 790/COM/1999 şi de Sentinţa civilă nr. 3534 din 29 martie 2004 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 651/2004, că debitorul obligaţiei de plată a amenzii urmăreşte nu numai constatarea inexistenţei acestui mijloc de constrângere pecuniar, ci şi a obligaţiei principale - de încheiere a unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare pentru activul Magazin nr. 1 - situat în Constanţa, judeţ Constanţa, că reclamanta se prevalează de pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti subsecvente, cele două comandamente cuprinse în hotărâri nefiind susceptibile a determina ineficacitatea obligaţiei principale stabilite prin Sentinţa nr. 980/COM din 22 iunie 1999 şi nici a celei patrimoniale instituite prin Sentinţa nr. 3534 din 29 martie 2004 de către instanţa de executare, pentru bunul motiv că raporturile obligaţionale deduse judecăţii sunt distincte.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC C. SA criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 84 din 29 mai 2012, a respins ca nefondat apelul reclamantei, instanţa de control judiciar reţinând, în esenţă, că sentinţele rămase irevocabile la care s-a făcut referire nu fac dovada imposibilităţii executării sentinţei prin care s-a dispus încheierea contractului de leasing imobiliar ci, dimpotrivă, neexecutarea obligaţiei de a încheia contractul de către SC C. SA a determinat lipsa unui titlu locativ valabil care să justifice folosinţa imobilului de către SC V.M.S. SRL, reclamanta nefiind în imposibilitate de a încheia contractul şi de a executa astfel obligaţia de care depinde încetarea achitării amenzii stabilite în favoarea Statului Român.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C. SA.
Prin cererea de recurs recurenta prezintă istoricul cauzei, precizează circumstanţele juridice care au generat plata amenzii civile, indică soluţiile pronunţate în litigii ulterior hotărârii prin care reclamanta a fost obligată la plata unei amenzi civile până la încheierea contractului de leasing imobiliar, limitându-se la a preciza că hotărârea atacată este nemotivată şi că va dezvolta motivele de recurs după motivarea deciziei.
În final, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului, schimbarea hotărârii, admiterea acţiunii, constatarea încetării obligaţiei SC C. SA de plată a amenzii civile de 40 de RON pe zi de întârziere conform Sentinţei civile nr. 3534 din 29 martie 2004 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosar nr. 651/2004 şi a încetării dreptului corelativ al Statului Român prin Ministerul Finanţelor de a percepe această amendă civilă, şi în conformitate cu art. 274 C. proc. civ. obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată (fond, apel, recurs).
Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor indicate de parte, reţine nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Argumentaţia adusă de recurenta-reclamantă în susţinerea criticilor vizează în esenţă, istoricul cauzei, aserţiunea privind nemotivarea deciziei atacate nefiind susţinută în drept.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-reclamantă, reiterarea unor situaţii de fapt în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs declarat de recurenta-reclamantă SC C. SA Constanţa împotriva Deciziei nr. 84 din 29 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1755/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1766/2013. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
