ICCJ. Decizia nr. 1753/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1753/2013
Dosar nr. 12038/63/2008*
Şedinţa publică din 27 martie 2013
Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2008, reclamanta L.C. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Craiova, Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, solicitând a se constata calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 450 mp, situat în Craiova, str. Principatele Unite nr. 2, jud. Dolj, a se anula în parte Dispoziţia nr. 47809 din 14 mai 2008 referitoare la măsura respingerii cererii de restituire, a se menţine în rest dispoziţia atacată, privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul construcţie, în suprafaţă de 59,07 mp, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, reclamanta a arătat că, prin dispoziţia contestată, Primarul Municipiului Craiova a soluţionat notificarea, în sensul că a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că imobilul individualizat în notificare este imposibil de restituit în natură, construcţia fiind demolată, iar terenul ocupat de alei de acces betonate, bloc de locuinţe şi reţele subterane.
Prin Sentinţa civilă nr. 424 din 16 decembrie 2009, Tribunalul Dolj a admis acţiunea, a dispus anularea în parte a Dispoziţiei nr. 47809/2008, a menţinut prevederile referitoare la acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind imobilul construcţie demolat, în suprafaţă de 59,07 mp.
A constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei în condiţiile Legii nr. 10/2001, cu privire la terenul în suprafaţă de 450 mp.
A dispus restituirea în natură a terenului situat în Craiova, Str. P.U. nr. 2, jud. Dolj, în suprafaţă de 353 mp identificat în raportul de expertiză şi schiţa la raport.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că reclamanta D. (L. prin căsătorie) C., a primit cu titlu de donaţie, anterior căsătoriei, de la D.I. şi D.P., imobilul compus din teren în suprafaţă de 450 mp şi o construcţie - casă edificată din cărămidă şi alcătuită din două camere, bucătărie, antreu şi magazie, situat în Craiova, Str. P.U. nr. 2, conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 3040 din 30 martie 1974 la notariatul de Stat al Judeţului Dolj.
Ca efect al Decretului nr. 223/1974, imobilul a trecut în proprietatea statului, prin Decizia nr. 293 emisă la 23 decembrie 1975 de Consiliul Popular al Judeţului Dolj - Comitetul Executiv, iar ulterior, prin Notificarea înregistrată sub nr. 574/N/2001, reclamanta a solicitat Primăriei Municipiului Craiova restituirea în natură a imobilului teren şi măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată.
Conform raportului de expertiză dispus şi efectuat în cauză, precum şi completării la acesta, instanţa de fond a apreciat că terenul în litigiu este afectat parţial de lucrări de construcţii, respectiv un cămin militar, traversat, de la est la vest, de o alee care face legătură între stradă şi parcarea situată la est de cămin, suprafaţa liberă de construcţii fiind de 353 mp, reprezentată de alei şi spaţiu verde.
A mai reţinut tribunalul că suprafaţa ocupată de construcţia căminului militar, inclusiv trotuarul înconjurător şi terenul aferent este de 97 mp.
Referitor la suprafaţa de 353 mp, conform completării raportului de expertiză de la fila 116 dosar fond, s-a considerat că aceasta este liberă, neocupată de construcţii, fiind formată din alee - spaţiu betonat şi o porţiune de teren - spaţiu verde, concluzionându-se că această suprafaţă are regimul juridic de teren liber, deoarece spaţiul verde nu figurează în evidenţele municipiului Craiova, ca fiind afectat de utilităţi publice.
Astfel, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2011, potrivit cărora „în situaţia imobilelor preluate abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”, instanţa a admis acţiunea precizată, cu consecinţa anulării în parte, a Dispoziţiei nr. 47809/2008, respectiv a art. 2 şi menţinerii restului dispoziţiilor referitoare la măsura acordării de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul construcţie demolat, în suprafaţă de 59,07 mp.
Prin Decizia nr. 223 din 1 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâţii Municipiul Craiova, Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova împotriva Sentinţei nr. 424 din 16 decembrie 2009 a Tribunalului Dolj, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta L.C.
Aceeaşi instanţă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că sunt întemeiate criticile apelanţilor-pârâţi şi, în vederea lămuririi situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 353 mp, în sensul de a se stabili dacă acesta este sau nu subtraversat de conducte de alimentare cu apă, afectat sau nu altor utilităţi, a apreciat că se impune administrarea unor noi probe.
Conform schiţei anexă la raportul de expertiză imobiliară, instanţa a reţinut că terenul ce a fost restituit în natură de tribunal se află amplasat între un imobil proprietate privată şi un cămin militar, având o lăţime de 10,5 m pe latura de nord şi aprox. 13 m pe latura de sud. Parcela respectivă este folosită ca alee de acces pentru imobilele aflate în zonă şi parcarea situată la sud de căminul militar.
Instanţa de control judiciar a apreciat că, în raport de dimensiunile reduse ale terenului, de modul în care este folosit şi de vecinătatea cu imobilele de utilitate publică, în mod eronat, tribunalul a considerat că terenul este liber, luând în considerare doar faptul că nu este ocupat de construcţii, fără a avea în vedere destinaţia acestuia.
Această concluzie este determinată şi de probele administrate în apel, respectiv adresele de la filele 57, 60, 63 dosar, înscrisuri în baza cărora, instanţa a observat că, în realitate, terenul în suprafaţă de 353 mp este subtraversat de conducte de apă din oţel zincat şi conducte de canalizare, care asigură alimentarea cu apă şi, respectiv, preluarea apelor menajere pentru căminul militar şi centrala termică aferentă acestuia.
Paralel cu clădirea căminului militar la o distanţă de 1,75 m de aceasta, pe terenul restituit în natură se află o conductă de gaze pentru alimentarea căminului, iar terenul este subtraversat şi de o linie electrică subterană.
A mai reţinut instanţa de apel că, dată fiind prezenţa unor conducte funcţionale pe teren, în speţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, terenul afectat de utilităţi publice neputând fi restituit în natură.
De asemenea a constatat că, fiind ocupat, terenul nu se mai află la dispoziţia primăriei, nefiind aplicabile prevederile art. 26 din acelaşi act normativ. Pe cale de consecinţă, a fost respins apelul reclamantei, întrucât instanţa de fond a realizat o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 1, art. 7 alin. (1), art. 9, art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 7224 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, în Dosarul nr. 12038/63/2008, s-a admis recursul declarat de reclamanta L.C. împotriva Deciziei nr. 223 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, s-a casat această decizie şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a apreciat că instanţele au reţinut situaţii contradictorii privind terenul în litigiu, tribunalul considerând că acesta este afectat numai parţial de lucrări de utilitate publică, putând face obiectul restituirii în natură suprafaţa de 353 mp. ocupată de alei şi spaţiu verde, şi individualizată în raportul de expertiză, în timp ce curtea de apel, ţinând seama de elementele rezultate din probele administrate în completare, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, a concluzionat că terenul este subtraversat de conducte de apă, canalizare, gaze, reţele electrice, reţele de telefonie, ceea ce nu permite restituirea lui în natură.
În recurs, reclamanta a depus înscrisuri noi, care configurează o altă situaţie juridică, potrivit căreia accesul la parcarea din spatele căminului militar nu mai este necesară, deoarece parcarea a fost restituită fostului proprietar aflat pe str. P. nr. 3, iar accesul se face dinspre sud (Dispoziţia nr. 8941/2005 emisă de Primăria Craiova, şi procesul verbal din 12 ianuarie 2005).
Coroborând înscrisurile depuse în recurs cu adresele emise de Compania de Apă Oltenia S.A., G.D.V. Suez - Direcţia Regională Oltenia, CEZ Oltenia, Romtelecom Dolj, din care rezultă că terenul de 353 mp este subtraversat de conducte de alimentare cu apă pentru căminul militar şi centrala termică a acestuia, conducte de gaze, deservind exploatării şi întreţinerii branşamentelor de gaze naturale şi de linii de reţele electrice, instanţa de recurs a apreciat că se impune a se stabili cu exactitate dacă acestea sunt sau nu funcţionale.
În acest scop, s-a apreciat ca fiind necesar ca instanţa de rejudecare să administreze proba cu expertiză topo pentru a se constata dacă utilităţile sunt funcţionale, dacă utilizarea normală a amenajărilor subterane şi accesul la acestea sunt împiedicate de restituirea terenului, respectiv dacă este posibilă devierea ori mutarea lor, avându-se în vedere documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism.
În rejudecare, instanţa a dispus efectuarea unei expertize topo, cu obiectivele menţionate în decizia de casare, stabilind în plus şi alte 2 obiective şi anume:
- să se stabilească dacă imobilele învecinate au ieşire la Aleea Păltiniş sau la strada Păltiniş;
- să se verifice dacă pe latura estică a terenului există suprafaţă liberă, care să poată fi atribuită în compensare, şi în caz afirmativ să fie individualizată.
Raportul de expertiză întocmit de ing. I.A.I. a fost depus la dosar la data de 9 aprilie 2012, iar la termenul din 2 mai 2012 instanţa a dispus completarea probatoriului cu expertiza tehnică în specialitatea „instalaţii în construcţii”, pentru a se răspunde la obiectivele nr. 2 şi 3, respectiv dacă reţelele care subtraversează terenul în litigiu sunt de mare calibru, şi dacă utilizarea normală a acestora este împiedicată prin restituirea terenului.
Raportul, întocmit de ing. P.M., s-a depus la dosar la 12 iunie 2012.
Prin Decizia civilă nr. 58 din 4 iulie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză, reţinând următoarele:
Situaţia actuală a terenului de 353 mp din Craiova, str. P.U. nr. 2, este cea constatată prin expertizele efectuate în rejudecare de ing. topo I.A.I. şi inginer instalaţii construcţii P.M.
Verificând starea reţelelor subterane, de alimentare cu apă, gaz, curent electric, a căminului militar cu care se învecinează terenul în litigiu, în raport de conţinutul adreselor comunicate Curţii de Apel Craiova în primul ciclu procesual de Compania de Apă Oltenia S.A., G.D.V - Suez - Direcţia Regională Oltenia, CEZ Oltenia, Romtelecom Dolj, expertul tehnic P.M. a constatat următoarele aspecte, configurate ca atare pe planşa întocmită de expertul topo şi completată corespunzător:
- conducta de apă Dn 50, îngropată, este dezafectată;
- căminele notate cu c şi C, care se găsesc în faţa intrării în centrala termică, sunt dezafectate, fiind situate în afara imobilului în litigiu;
- grupul sanitar al centralei termice este racordat la una din ieşirile de ape uzate din căminul militar şi împreună deversează în canalizarea Dn 300 mm, şi apoi în canalizarea stradală.
- pentru dezafectarea canalizării Dn 30 mm, se poate executa o canalizare a grupului sanitar al centralei şi ieşirii de ape uzate din cămin, pe sub trotuarul în lăţime de 1,50 m, cu costuri evaluate de expert la 8080,48 RON;
- reţeaua de gaze naturale Dn 50 mm poate fi montată pe peretele căminului, până la branşamentul de gaze existent pe acesta, continuând, în afara terenului în litigiu, cu reţea îngropată, spre stradă (costuri -2385 RON);
- reţeaua termică nu este de mare calibru şi poate fi executată, urmând un traseu mai scurt decât cel actual.
Expertul a concluzionat că niciuna din reţelele de gaze, canalizare nu sunt de mare calibru, pot fi dezafectate, sau li se poate modifica traseul, fără cheltuieli importante, iar utilizarea normală a acestora, în configuraţia actuală, nu este împiedicată prin restituirea în natură a terenului.
Conform constatărilor expertizei topo, toate imobilele învecinate cu terenul de 353 mp, cu privire la care expertul I.A.I. a concluzionat că poate fi restituit în natură, au ieşire la calea publică astfel: imobilul de pe latura de Nord, aflat la nr. 4, are ieşire la str. Principatele Unite, ca şi căminul militar cu care terenul se învecinează la Sud, iar imobilul de pe latura estică are ieşire la str. Păltiniş.
Prin excepţie de la principiul restituirii în natură a imobilelor, instituit de dispoziţiile art. 1 şi 9 din Legea nr. 10/2001, art. 10 alin. (2) exclude de la restituirea în natură suprafeţele afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.
Definind sintagma, „amenajări de utilitate publică” ale localităţilor urbane şi rurale, art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 prevede că textul are în vedere suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii şi anume căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Pentru a da însă eficienţă principiului restituirii în natură este necesar a se stabili, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, în cazul existenţei unor amenajări edilitare, funcţionalitatea şi anvergura acestora, cât şi posibilitatea dezafectării ori mutării lor.
În cauză, din probele administrate, a rezultat că o parte din reţelele subterane de alimentare sunt dezafectate, iar traseul celor existente, nefiind de mare calibru, poate fi modificat cu cheltuieli neîmpovărătoare, şi ca urmare terenul poate face obiectul restituirii în natură, în limita suprafeţei de 353 m.p.
Împotriva sus-menţionatei hotărâri au declarat recurs pârâţii Municipiul Craiova prin Primar şi Primarul municipiului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., au susţinut că nu a fost pe deplin lămurită situaţia juridică a bunului litigios, sens în care au făcut trimitere la acte în posesia cărora au intrat după pronunţarea deciziei curţii de apel şi care atestă că acesta ar aparţine unei alte entităţi a statului, respectiv Ministerului Apărării Naţionale, care ar avea drept de dispoziţie asupra sa, inclusiv dreptul de a dispune prin emiterea dispoziţiei prevăzută de legea specială.
Hotărârea instanţei de apel se impune a fi modificată întrucât aceasta a fost pronunţată cu interpretarea eronată a prevederilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, cât priveşte încadrarea bunurilor situate pe terenul în litigiu în categoria celor afectate unei utilităţi publice.
Au susţinut astfel că terenul solicitat este ocupat integral de investiţii, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 10 alin. (2) din lege, potrivit cărora „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil”.
De asemenea, au fost nesocotite prevederile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 potrivit cărora „sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii”.
Or, expertizele administrate în cauză au relevat că terenul propus a fi restituit în natură este folosit drept cale de acces pentru imobilele aflate în zonă şi parcare situată la sud de căminul militar, iar, pe de altă parte, este subtraversat de conducte de alimentare cu apă şi conducte de canalizare care asigură alimentarea cu apă şi, respectiv, preluarea apelor menajere pentru căminul militar şi centrala aferentă acestuia, de reţeaua de gaze naturale, precum şi de reţeaua termică. În acest context, restituirea în natură a terenului menţionat este contrară dispoziţiilor legale evocate, care interzic o asemenea modalitate de reparaţie şi care face a atrage astfel nelegalitatea hotărârii atacate.
Instanţa de apel a apreciat, de asemenea, eronat că reţelele de utilităţi menţionate - gaze naturale, reţea termică, canalizare - pot fi dezafectate şi mutate cu costuri neîmpovărătoare, înlăturând, contrar probelor administrate în cauză, caracterul de utilitate publică al acestor lucrări. Recurentele au făcut trimitere la adresele înaintate de regiile îndreptăţite, care, cu referire la aspectul analizat, nu menţionează sub nicio formă această alternativă reţinută de instanţă.
Prin restituirea în natură a suprafeţei de teren odată cu reţelele de utilitate publică ale municipiului Craiova, instanţa de judecată a realizat o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei în detrimentul proprietăţii publice a municipiului Craiova.
Finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 nu poate consta în restituirea în natură a unei asemenea suprafeţe de teren, cu afectaţiune menţionată, măsură ce ar conduce la situaţii de neconceput, de natură să rupă justul echilibru ce trebuie asigurat între interesele particulare ale foştilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv şi interesele generale ale societăţii.
Au solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei curţii de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare ori, în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Pentru ca pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 să stabilească că sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele asemenea. În toate cazurile, entitatea învestită cu soluţionarea notificării/instanţa de judecată (în etapa judiciară a procedurii) are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată destinaţia sa actuală şi a subfeţei acesteia, pentru a nu afecta căile de acces, existenţa şi utilizarea unor conducte subterane (de alimentare cu gaz, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea), caz în care restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Fără a se constitui într-o enumerare exhaustivă, cazurile pe care legea le prevede drept impedimente la restituirea bunului în natură, se constituie în adevărate interdicţii legale în adoptarea unei asemenea măsuri, tocmai în considerarea interesului general al colectivităţii, superior celui privat.
Or, de necontestat, în speţă, lucrările de expertiză administrate după casarea cu trimitere spre rejudecare, au relevat că terenul solicitat în prezenta procedură este subtraversat de reţele de gaze, conducte de canalizare, apă, branşament electric şi branşament de gaz, acestea două poziţionate pe clădirea căminului militar, în afara terenului în litigiu.
Cu referire la conducta de alimentare cu apă s-a arătat că aceasta este realizată din otel zincat cu diametru de 50 mm, conducta de canalizare este realizată din beton şi are diametrul de 300 mm, pentru ca, referitor la conducta de gaze să nu se poată face aprecieri, aceasta fiind îngropată.
Pentru ca expertiza în specialitatea instalaţii să conchidă că „reţelele de utilităţi ce subtraversează imobilul în litigiu, în suprafaţă de 353 mp, situat în municipiul Craiova, str. Principatelor nr. 2, jud. Dolj), nu sunt de mare calibru, însă o parte din ele sunt funcţionale. Utilizarea normală a eventualelor amenajări subterane şi accesul la acestea nu sunt împiedicate de restituirea în natură a terenului”. Iar pentru o eventuală deviere a lucrărilor existente pe terenul menţionat, expertul a concluzionat că valoarea totală a lucrărilor de înlocuire a celor existente este de 193.593,80 RON, iar nu de 8.080,48 RON, respectiv de 2.385 RON (cât a reţinut instanţa de apel).
În acest context, conformându-se cât priveşte necesitatea lămuririi situaţiei juridice a bunului litigios, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare, instanţa de trimitere a administrat integral probatoriul pretins de instanţa de casare, însă, pronunţarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale enunţate şi care împiedicau restituirea bunului litigios în natură.
Astfel, s-a demonstrat cert că terenul este traversat şi subtraversat de reţele de utilitate publică ce deservesc imobilele din zonă şi care fac parte, evident, din reţeaua de utilităţi generală a localităţii, că parte din ele sunt funcţionale şi că pentru mutarea lor este necesară alocarea unei sume mari, de 195.593,89 RON, context în care, măsura restituirii bunului în natură se plasează dincolo de prevederile legii speciale şi impune modificarea hotărârii pronunţate cu încălcarea acesteia.
Prin urmare, chiar dacă, de principiu, se impune a se analiza, de la caz la caz, situaţia terenului/bunului pretins în procedura legii speciale, inclusiv a anvergurii lucrărilor aflate pe acesta (deşi legea nu are în vedere o asemenea cerinţă), existenţa unor asemenea lucrări face ca bunul să nu poată fi restituit în natură tocmai în considerarea caracterului lor de lucrări ce deservesc nevoile comunităţii.
Nu existenţa unei alei de acces, nici a unei parcări pe terenul menţionat şi nici pretinsa apartenenţă la domeniul public al localităţii, respectiv apartenenţa sa unei alte entităţi (chestiune nedovedită, de altfel), se constituie în impedimente la restituirea bunului în natură, ci, aşa cum s-a arătat, existenţa acelor reţele tehnico-edilitare, pe care legea însăşi, fără alte precizări/nuanţări, le consideră drept interdicţii legale de la aplicarea principiului restituirii bunului în natură.
Ca urmare, faţă de cele ce preced şi constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecaţii va fi admis, cu consecinţa admiterii apelului pârâţilor şi modificării hotărârii tribunalului, în sensul respingerii contestaţiei reclamantei ca neîntemeiată.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei, privind respingerea apelului reclamantei declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâţii Municipiul Craiova prin Primar, Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova împotriva Deciziei nr. 58 din 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pe care o modifică în parte.
Admite apelul declarat de pârâţii Municipiul Craiova prin Primar, Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului împotriva Sentinţei civile nr. 424 din 16 decembrie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, pe care o schimbă în sensul că respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1717/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1757/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
