ICCJ. Decizia nr. 1808/2013. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1808/2013
Dosar nr. 15744/3/2010
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2013
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 193/2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantelor Ş.N.M. şi Ş.S. în contradictoriu cu pârâţii L.M., P.E., C.A.M. şi C.V. privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XX/2009 şi nr. YY/2009 la B.N.P. S.C.E..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţa, ca preţul stabilit pentru imobilul obiect al contractului de vânzare-cumpărare este serios, chiar dacă este inferior unei valori generice de piaţă, fiind acceptat de părţi şi în consideraţia calităţii lor de rude, frate-surori.
Totodată, s-a constatat că, în cauză, nu s-a făcut dovada lipsei consimţământului vânzătorului.
Împotriva sentinţei reclamantele au declarat apel, arătând că au fost încălcate dispoziţiile art. 1303 şi art. 1295 C. civ., care presupun seriozitatea preţului într-un contract de vânzare-cumpărare, condiţie nerealizată în speţă unde valoarea de piaţă este de 5 ori mai mare decât preţul convenit de părţi.
Au mai arătat reclamantele că vânzătorul trebuia să fie asistat Ia încheierea actului, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000.
Cu privire la cel de-al doilea contract, s-a susţinut că şi acesta este nul, fiind subsecvent primului.
Prin decizia civilă nr, 238A din 11 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele Ş.N.M. şi Ş.S..
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. XX/2009, defunctul Ş.C., care este tatăl reclamantei Ş.S., respectiv soţul reclamantei Ş.N.M., a înstrăinat imobilul situat în oraşul B., sat P., judeţ Braşov compus din teren în suprafaţă de 770 mp şi casă de locuit, către surorile sale pârâtele L.M. şi P.E..
Preţul stabilit de părţi a fost de 15.000 euro şi achitat integral de cumpărătoare, conform menţiunilor din actul de vânzare-cumpărare.
S-a reţinut că potrivit expertizei de evaluare a imobilului (dosar fond) valoarea de circulaţie a acestuia este de 75.705 euro, de circa 5 ori mai mare decât preţul convenit de părţi.
Chiar şi în aceste condiţii de dezechilibru valoric, critica reclamantelor vizând neseriozitatea preţului a fost înlăturată, întrucât convenirea preţului constituie rezultatul unei negocieri a părţilor în care elementul obiectiv al valorii sale este important, dar nu decisiv.
Aceasta întrucât, elementul subiectiv s-a apreciat a fi la fel de important şi că poate determina o micşorare sau o majorare a preţului de la cel al unei evaluări oficiale, în funcţie de raporturile dintre părţi, trecute, prezente ori viitoare.
S-a constatat că vânzătorul era fratele cumpărătoarelor, iar pentru vânzător acest aspect era atât de important, încât a ţinut să insereze expres acest fapt în cuprinsul actului: „vând cumpărătoarelor care sunt surorile mele".
În acest context, s-a apreciat că preţul poate fi calificat drept serios, fiind rezultatul concurent al unor consideraţii obiective şi subiective pe care părţile le-au acceptat de comun acord.
În ceea ce priveşte invocarea lipsei consimţământului vânzătorului, instanţa a constatat că, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului că vânzătorul ar fi avut afecţiuni medicale de natură psihiatrică, afecţiuni ce ar fi putut altera intenţia sa de a vinde în condiţiile contractului defăimat.
Cât priveşte asistarea persoanei vârstnice la încheierea unor acte juridice în condiţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr, 17/2000, instanţa de apel a reţinut că lipsa asistenţei poate fi invocată atunci când există indicii că persoana vârstnică ar fi fost prejudiciată sau că exprimarea voinţei sate juridice nu s-ar fi realizat liber.
Or, în cauză, persoana vârstnică s-a exprimat liber şi neviciat în faţa notarului public, iar un eventual prejudiciu nu a putut fi reţinut preţul tranzacţiei fiind stabilit de părţi şi/sau mai ales în consideraţia calităţii lor de rude.
S-a reţinut că art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 nu poate primi o altă interpretare, în condiţiile în care prin el însuşi nu prevede nicio sancţiune civilă sau de altă natură, în cazul nerespectării sale, şi nici nu este aplicabil în speţă, acesta referindu-se explicit la situaţia înstrăinărilor grevate de obligaţii de întreţinere din partea cumpărătorilor.
În consecinţă, în raport de toate considerentele reţinute, instanţa de apel a apreciat că actul de vânzare-cumpărare nr. XX/2009 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale şi, ca o consecinţă şi actul subsecvent este valid din punctul de vedere al legalităţii sale, singura critică de nelegalitate a sa formulată de apelante vizând tocmai faptul că ar fi subsecvent unui act nul.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 238A din 11 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantele Ş.N.M. şi Ş.S., au declarat recurs, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului reglementat de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentele îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că instanţa de apel a respins criticile vizând neseriozitatea preţului stipulat în contract.
Astfel, arată reclamantele, instanţa de apel a reţinut că pentru vânzător preţul era important încât a inserat în cuprinsul actului următoarea clauză: „vând cumpărătoarelor care sunt surorile mele".
În aceste condiţii, s-a apreciat ca fiind serios preţul de 15.000 euro, deşi, precizează recurentele-reclamante, în conformitate cu expertiza de evaluare efectuată în cauză valoarea de circulaţie a fost stabilita la 75.705 euro, de circa 5 ori mai mare decât preţul convenit.
În raport de această împrejurare, în opinia recurentelor, actul juridic, în cuprinsul căruia a fost menţionat în mod expres preţul ca fiind de 15.000 euro, a fost interpretat greşit de instanţa care i-a schimbat înţelesul vădit şi lămurit.
Sub aspectul instituit de prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentele susţin, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1303 C. civ., conform cărora preţul trebuie să fie serios, seriozitatea preţului reprezentând o condiţie esenţială pentru valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Se susţine că dezechilibrul valoric echivalează cu lipsa preţului şi, pe cale de consecinţă, actul este lovit de nulitate.
În cauză, consideră recurentele, preţul înscris în contract, raportat la expertiza de specialitate şi la recunoaşterea intimatei-pârâte C.A.M. în declaraţia de avere, este derizoriu, iar dispoziţiile art, 1303 C. civ. au fost aplicate greşit de către instanţa de apel.
În ceea ce priveşte consimţământul vânzătorului Ş.C. la momentul încheierii contractului, în opinia recurentelor, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2006. Consideră că aceste dispoziţii legale au caracter imperativ, iar încălcarea acestora este sancţionată cu nulitatea absolută chiar dacă nu este prevăzută în lege, în mod expres, o sancţiune civilă.
Intimaţii-pârâţi L.M., P.E., C.A.M. şi C.V. au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 24 aprilie 2013, recurentele au depus dovada achitării taxei de timbru în cuantumul aferent căii de atac exercitate, motiv pentru care, Înalta Curte a respins excepţia netimbrării recursului invocată de intimaţi prin întâmpinările aflate la dosar.
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de pârâţii L.M., P.E., C.A.M. şi C.V., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. raportat Ia art, 3021 lit. c) şi art. 308 C. proc. civ., va respinge excepţia, întrucât criticile formulate fac posibilă încadrarea lor în textele de lege invocate de recurente, respectiv art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticiie formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Recurentele sunt în eroare asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancţionând denaturarea sau schimbarea înţelesului unei convenţii, or sub acest aspect soluţia este dată cu respectarea cadrului şi limitelor procesuale, instanţa promumţându-se asupra cererii de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare nr. XX/2009 şi asupra actului subsecvent acestuia, respectiv a contractului autentificat sub nr. YY/2009.
Totodată, intenţia vânzătorului de a vinde surorilor sale a fost expres şi liber exprimată în cuprinsul actului juridic încheiat, meputând fi imputată instanţei de apel împrejurarea vreunei interpretări ori schimbări a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic: „vând cumpărătoarelor care sunt surorile mele".
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situaţiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare şi precise, dar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantele critică, în realitate, aplicarea greşită a legii, respectiv preţul pretins neserios ia încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În cauză, nu poate fi reţinută nici incidenţa dispoziţiilor pct. 9 ai art. 304 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este nelegală „când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Recurentele-reclamante se prevalează de aplicarea greşită a prevederilor art. 1303 C. civ., invocând, pe parcursul litigiului, ca motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare nr. XX/2009, printre altele, şi motivul că preţul stipulat ar fi unu! neserios.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit, în prezenta cauză, faptul că preţul poate fi calificat drept serios, fiind rezultatul concurent al unor consideraţii obiective şi subiective pe care părţile le-au acceptat de comun acord.
În înţelesul legii, preţul fiind o condiţie de valabilitate a unei vânzări-cumpărări, trebuie să fie determinat în înscris într-o cifră care nu se apreciază în funcţie de factori extrinseci voinţei părţilor contractante, cum ar fi cursul pieţei, valoarea de circulaţie etc, preţul fiind neserios numai in ipoteza în care ei este exprimat, astfel încât nu mai poate fi considerat ca existent.
Prin urmare, preţul mai mic, în speţă 15.000 euro, care nu reprezintă echivalentul valoric al imobilului nu afectează validitatea convenţiei, acesta neputând fi considerat neserios, fiind practicabil în situaţii ca cea din speţă, când există raporturi apropiate între părţi: frate-surori.
În atare împrejurare, nu se poate reţine vreo aplicare sau interpretare greşită a prevederilor art. 1303 C. civ., în sensul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care, criticile recurentelor formulate sub acest aspect vor fi înlăturate.
Cât priveşte susţinerile vizând aplicarea greşită a prevederilor art, 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 conform cărora: "persoana vârstnică va fi asistată la încheierea unui act juridic de un reprezentant al autorităţii tutelare", este de reţinut că judecătorul este obligat să interpreteze şi să aplice legea în spiritul ei, ţinând seama de textul legal, potrivit regulii: unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).
Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, ipoteza asistării din oficiu, poate fi acceptată ca o formă de garanţie pentru persoana vârstnică la încheierea unor acte juridice, lipsa asistenţei putând fi invocată atunci când există indicii că persoana vârstnică ar fi fost prejudiciată sau că exprimarea voinţei sale juridice nu s-ar fi realizat liber, împrejurări ce nu pot fi reţinute în cauza pendinte.
Contrar susţinerilor recurentelor-reclamante, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 nu poate primi o altă interpretare, în condiţiile în care prin el însuşi, textul legal menţionat nu prevede nicio sancţiune civilă sau de altă natură, în cazul nerespectării sale, aspect reţinut cu justeţe de instanţa de control judiciar.
De altfel, acest text legal vizează în mod expres situaţia înstrăinărilor grevate de obligaţii de întreţinere din partea cumpărătorilor, ceea ce nu este cazul în speţă.
Sunt lipsite de fundament juridic criticile vizând lipsa consimţământului invocată ca motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care instanţa de apel suverană în aprecierea şi interpretarea probelor, în aplicarea prevederilor art. 1189 C. civ., a reţinut cu justeţe că nu s-a făcut dovada vreunei afecţiuni medicale de natură psihiatrică, care ar fi putut altera intenţia vânzătorului la încheierea contractului în discuţie.
În condiţiile în care coroborarea probelor administrate excede competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de temeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate.
Schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu se mai poate produce în recurs, ceea ce tind să obţină recurentele-reclamante în dezvoltarea motivelor de recurs, inclusiv atunci când aduc în discuţie raţionamentul ior cu privire la „vârsta vânzătorului, decesul acestuia ia numai câteva zile după perfectarea actului, scutirea de autopsie solicitată de intimata P.E.", acestea fiind simple alegaţii lipsite de orice fundament legal.
În consecinţă, s-a constatat în mod corect că actul de vânzare-cumpărare nr. XX/2003 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale şi, ca o consecinţă şi actul subsecvent este valid din punctul de vedere al legalităţii sale, hotărârea recurată fiind Ia adăpost de orice critică.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele Ş.N.M. şi Ş.S. împotriva deciziei civile nr. 238A din 11 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGlI
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de reclamantele Ş.N.M. şi Ş.S. împotriva deciziei civile nr. 238A din 11 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1805/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1809/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
