ICCJ. Decizia nr. 1814/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1814/2013

Dosar nr. 2087/63/2009

Şedinţa publică din 1 aprilie 2013

Prin Decizia civilă nr. 36 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul reclamantei G.Z.E.C. - decedată - având ca moştenitor pe M.M.I., şi s-a schimbat Sentinţa civilă nr. 35 din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, în sensul admiterii în parte a acţiunii precizate şi s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren de 212 m.p. situat în Craiova, str. Silozului nr. 2 constând în diferenţa dintre valoarea de piaţă corespunzătoare a imobilului şi valoarea încasată de 8.015.084 lei (ROL - anul 1996) actualizată cu indicele inflaţiei. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la restituirea în natură.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.M.I.

Prin încheierea de şedinţă din 9 ianuarie 2012 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Deşi de la data suspendării a trecut mai mult de un an, nici una din părţi nu a depus diligenţe pentru reluarea judecării cauzei, motiv pentru care este incidentă excepţia absolută şi peremptorie a perimării.

Potrivit art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar şi împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Termenul perimării curge de la data ultimului act procedural, respectiv de la 9 ianuarie 2012.

Astfel, instituţia perimării implică prezumţia de renunţare tacită a părţii la judecată, dar are şi caracterul unei sancţiuni faţă de pasivitatea părţilor, ce nu au depus diligenţe pentru reluarea judecăţii. Cum din perspectiva celor expuse, sunt incidente dispoziţiile art. 248 şi 252 C. proc. civ., urmează a se constata perimat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul M.M.I. împotriva Deciziei civile nr. 36 din 2 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1814/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs