ICCJ. Decizia nr. 1926/2013. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1926/2013
Dosar nr. 3508/189/2010
Şedinţa publică din 4 aprilie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 671/R din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă a fost respins recursul declarat de Comisia Judeţeană Vaslui pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor împotriva sentinţei civile nr. 470 din 8 februarie 2011 a Judecătoriei Bârlad, care a fost menţinută.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că instanţa de fond a procedat în mod corect anulând parţial hotărârea din 31 martie 2007 emisă de Comisia Judeţeană Vaslui pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, în ceea ce priveşte suprafaţa de 13,13 ha teren proprietate publică şi aflată în administrarea C.C.D.C.E.S. Perieni. în aceeaşi modalitate s-a procedat şi în privinţa hotărârii din 2005 şi din 2009 emise de aceeaşi comisie.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 pct. 1 din Legea nr. 1/2000, terenurile din perimetrele staţiunilor, instituţiilor şi centrelor de cercetare care fac obiectul retrocedării se vor delimita în sole compacte, începând de la marginea perimetrului, conform Legii nr. 290/2002.
Anterior, la alin. (1) se prevede că terenurile proprietate de stat, administrate de institutele, ori staţiunile de cercetare rămân în administrarea acestora, cu excepţia terenurilor agricole preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire.
Este de necontestat faptul că terenul şi ce se află în administrarea C.C.D.C.E.S.. Perieni se află în proprietatea publică a statului.
Bunurile din domeniul public sunt imprescriptibile, insesizabile şi inalienabile putând face doar obiectul dreptului de administrare, concesionare şi închiriere.
Dreptul de administrare pe care îl are recurenta este constituit pe temeiul proprietăţii publice, fiind un drept real, opozabil erga omnes în raporturile de drept civil.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta în condiţiile în care i-a fost dat în administrare.
Dacă dreptul de administrare se constituie prin acte de drept public, emise de organele de stat competente, în cadrul atribuţiilor reglementate de lege, aceasta înseamnă că el este opozabil tuturor celorlalte subiecte de drept, dar nu şi organului de stat care l-a constituit.
Terenul din cauza de faţă, făcând parte din domeniul public al statului era necesar ca în prealabil să fie transferat din domeniul public al statului în domeniul privat.
Dacă aceste terenuri nu au fost trecute în domeniul privat al statului,atunci reconstituirea se va realiza pe alte terenuri, în condiţiile art. 10 din Legea nr. 1/2000.
În cazul în care se realizează reconstituirea dreptului de proprietate în condiţiile art. 9 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 1/2000 pentru fostul amplasament, atunci unităţile de cercetare pot primi, în compensare, în administrare terenuri proprietatea statului.
Aşa cum s-a arătat mai sus, bunurile din domeniul public nu pot fi cuprinse în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate instituită de Legea nr. 18/1991 dacă nu a avut loc trecerea acestor bunuri din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Judeţean sau a Consiliului Local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel [art. 10 alin. (2) din Legii nr. 213/1998].
Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluţia interdicţiei înstrăinării lor, ci şi imposibilitatea dobândirii acestora de către terţi prin oricare alt mod de dobândire reglementat de lege.
Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 dispune că actele juridice încheiate cu încălcarea principiului inalienabilităţii dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută.
Numai în momentul când bunul este dezafectat din domeniul public şi trecut în domeniul privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale, el va urma regimul juridic al bunurilor din acest domeniu, astfel că va putea face obiectul reconstituirii în condiţiile legilor speciale adoptate în materie.
Împotriva acestei decizii S.A.M. a declarat recurs.
La termenul de judecată din 4 aprilie 2013 Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului şi, faţă de excepţia invocată, a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a admis-o ca atare, pentru următoarele considerente:
Hotărârile ce pot fi atacate cu recurs sunt enumerate în conţinutul art. 299 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".
Cum hotărârea recurată de reclamant nu face parte din categoriile enunţate, ci este o decizie dată de o instanţă de recurs
este evident că o atare decizie nu poate forma obiect al unui nou recurs.
Potrivit pct. 4 al art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, situaţie în care din coroborarea acestui text de lege cu dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. rezultă că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 671/R din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă este inadmisibil.
Una din regulile care cârmuiesc exerciţiul căilor de atac este şi aceea a unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac. Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin chiar exerciţiul lui, reclamantul nu poate folosi de mai multe ori calea de atac a recursului împotriva aceleiaşi hotărâri şi deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
În consecinţă, pentru considerentele expuse recursul se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.A.M. împotriva deciziei civile nr. 671/R din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1925/2013. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1928/2013. Civil. Divorţ. Recurs → |
|---|
