ICCJ. Decizia nr. 2088/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA URTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2088/2013
Dosar nr. 25313/3/2009
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 102/CA/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. 25313/2009 s-a admis acţiunea reclamantei SC N.M. SRL Bacău şi s-a dispus obligarea pârâtului Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara să plătească reclamantei suma de 408.840,48 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere pentru neplata la termen, calculate în baza contractului din 5 iunie 2008 încheiat între părţi, fiind în acelaşi timp respinsă cererea reconvenţională formulată de pârât, prin care acesta a solicitat plata de penalităţi pentru întârzierea în livrarea autovehiculelor ce au făcut obiectul contractului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, privind acţiunea principală a reclamantei că, la data de 5 iunie 2008 reclamanta SC N.M. SRL, în calitate de furnizor, a încheiat cu pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara, în calitate de achizitor, contractul de furnizare, obiectul acestuia îl reprezenta furnizarea respectiv vânzarea, livrarea şi, după caz, instalarea şi întreţinerea a 119 microbuze transport elevi, preţul contractului, respectiv preţul produselor livrate şi a serviciilor accesorii prestate a fost stabilit la 10.364.314,25 RON plus 1.696.219,76 RON TVA.
Ca urmare a nerespectării termenului de plată a facturilor, în baza art. 11.2 din contract, pârâtul datora penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat, în temeiul art. 11.2 din contract că, pârâtul datorează reclamantei suma de 408.640,46 RON penalităţi de întârziere, pe care prima instanţă le-a acordat în temeiul art. 969 C. civ.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională a pârâtului, prin care acesta a solicitat obligarea reclamantei la plata de penalităţi de 0,1% pentru nelivrarea autobuzelor în termen, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 11.1 din contract, în cazul neexecutării la timp a contractului de către furnizor, pârâtul avea posibilitatea să deducă din preţul contractului o sumă corespunzătoare cu titlu de penalităţi, ceea ce acesta nu a făcut şi nici nu a făcut dovada penalităţilor solicitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a ll-a civilă, prin decizia civilă nr. 16/2012 din 23 martie 2012 a admis apelul declarat de pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara şi, în consecinţă:
A obligat reclamanta SC N.M. SRL să plătească pârâtului Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara suma de 344,188,44 RON cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi la plata sumei de 8.508 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pentru toate microbuzele exista un preţ unic de 103.643,15 RON indiferent de marca autovehiculului, sens în care rezulta o penalitate de 103,84 RON pe zi de întârziere ceea ce conduce la 344.188,44 RON raportat Ia cele 3311 zile de întârziere, sumă la care a fost obligat furnizorul în cererea reconvenţională a beneficiarului.
Instanţa de apel a mai reţinut că, plata penalităţilor nu poate fi raportată decât Ia momentul livrării efective a fiecărui microbuz, sens în care a respins pretenţiile pârâtului de calcul al penalităţilor prin raportare la data livrării ultimului microbuz, de 14 ianuarie 2009, care de altfel nici nu a fost dovedită, prin care solicita un total de 883.334 RON penalităţi aferente unui număr de 91 de zile pentru fiecare, urmând ca cererea reconvenţională să fie admisă în parte, iar reclamantul furnizor SC N.M. SRL să fie obligat la plata de penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC N.M. SRL Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, iar pe fond menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, hotărârea pronunţată este nelegală în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În acest sens, recurenta apreciază că s-au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că pârâtul nu a solicitat probe nici la instanţa de fond şi nici prin motivele de apel, iar instanţa de apel a încuviinţat apelantului proba cu expertiză contabilă, în condiţiile în care acesta renunţase implicit la această probă la instanţa de fond, prin neformularea unor obiective în expertiza încuviinţată.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a interpretat greşit clauza 11.1 din contractul de furnizare, care prevedea că, în cazul neexecutării la timp a contractului de către furnizor, pârâtul avea posibilitatea să deducă din preţul contractului o sumă corespunzătoare cu titlu de penalităţi, în condiţiile în care achizitorul a recepţionat marfa livrată de reclamantă, prelungind în acest mod termenul de livrare, fără a formula nici un fel de obiecţiuni pe acest aspect.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct 9 C. proc. civ. se referă Ia faptul că, hotărârea recurată a fost data cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul că atât obiectivele stabilite de către instanţă cât şi răspunsurile date de expertiza contabilă sunt greş contrazic dispoziţiile contractuale.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată urmând ca recursul declarat de reclamanta SC N.M. SRL Bucureşti să fie respins, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în argumentarea căruia, recurenta consideră că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu referire Ia prevederile imperative ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ., se constată că această critică este nefondată, urmând a fi respinsă.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., se prevede „cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare”, iar la alin. (5) se pierde că „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legate pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc”.
În acest context şi în raport de dispoziţiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ., invocate parţial de recurentă, care prevăd că „instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri” se constată că, deşi pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara era decăzut din dreptul de a solicita probe, instanţa în exercitarea rolului activ putea dispune administrarea probelor pe care le considera necesare, în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, chiar dacă părţile se împotriveau.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ce vizează faptul că instanţa de apel a interpretat greşit clauza 11.1 din contractul de furnizare, se constată că este nefondată, având în vedere că, pentru admiterea cererii reconvenţiîonale instanţa de apel a interpretat clauza referitoare la penalităţile de întârziere, argumentând că, fiecare dintre părţile contractante s-au comportat pe parcursul executării contractului fără a ţine seama în mod riguros de clauzele contractuale, încercând o interpretare constructivă a clauzelor acestuia, remarcându-se inclusiv împrejurarea că, deşi fiecare avea instituită în favoarea sa o clauză potrivit cu care poate renunţa la contract în condiţiile în care se constată o întârziere semnificativă în executare, art. 11.3 din contract, nici una dintre acestea nu au procedat Ia rezoluţiunea contractului, deşi premisele unei oarecari întârzieri existau în sarcina fiecăreia dintre părţi.
Astfel, pentru a fi primită această critică, recurenta trebuia să demonstreze că a fost schimbată natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii, în sensul că instanţa a reţinut alt act juridic decât cel dedus judecăţii ori că au fost modificate sau înlocuite clauze ale contractului. Se încearcă prin acest motiv să se demonstreze că nu se poate reţine în sarcina reclamantei eventualele penalităţi pentru nelivrarea autobuzelor în termen, faţă de faptul că termenul de livrare a fost prelungit, fără a exista obiecţiuni în acest sens.
Referitor la critica întemeiată pe dispoziţiile art 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căreia, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, referitor la interpretarea expertizei contabile, se constată că nu poate fi primită, având în vedere că, prin cererea de apel pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara a criticat soluţiei primei instanţe doar din perspectiva cererii sale reconvenţionale, neadmisă de prima instanţă, fără a formula critici cu privire la soluţia instanţei de fond de obligare a sa, la plata penalităţilor de întârziere.
Astfel, interpretarea probatoriilor administrate în cauză sunt aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, care nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului şi împrejurarea că părţile au avut la dispoziţie calea de atac a apelului, în care toate chestiunile invocate au fost puse în discuţie şi soluţionate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC N.M. SRL, pe care o va obliga, conform art. 274 C. proc. civ. să-i achite întimatului-pârât Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara suma de 324 RON cheltuieli de judecată, conform ordinului de deplasare aflat Ia dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC N.M. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 16/2012 din 23 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă SC N.M. SRL Bucureşti să-i achite intimatului-pârât Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2064/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 2089/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
