ICCJ. Decizia nr. 2093/2013. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2093/2013
Dosar nr. 52633/3/2010
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1312 din 28 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, a respins cererea formulată de reclamanta A.M.S. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta F.R. de Şah, ca neîntemeiată, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.233,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin acţiune, reclamanta A.M.S. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâta F.R. de Şah anularea alegerilor desfăşurate la data de 20 februarie 2010, criticând modalitatea concretă de desfăşurare a Adunării Generale a F.R. de Şah, care în opinia sa a adus atingere atât dispoziţiilor Statutului Federaţiei, cât şi condiţiilor stipulate în convocatorul din 14 ianuarie 2010, având în vedere că şedinţa s-a desfăşurat într-o sală prea mică pentru toţi delegaţii, în condiţii improprii, în lipsa unei instalaţii de sonorizare, iar votul nu a fost secret, neexistând cabine de vot.
Totodată s-au invocat nereguli în ce priveşte reprezentarea asociaţiilor componente ale federaţiei, arătându-se că multe delegaţii au fost completate de o singură persoană, numeroşi delegaţi din Bucureşti şi judeţele limitrofe au reprezentat cluburi din alte părţi ale ţării, nefiind respectate formalităţile stabilite prin convocator.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel A.M.S. Bucureşti, motivând, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a analizat şi interpretat probele administrate în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 113 A din 12 martie 2012 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A.M.S. Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, având în vedere întregul material probator cât şi argumentaţia motivelor sentinţei instanţei de fond, că nu există motive care ar fi condus la iregularităţi de natură a anula rezultatele Adunării Generale Ordinare a F.R. de Şah şi în aceste condiţii, motivele de apel, astfel cum au fost formulate nu pot fi primite.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta A.M.S. Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, soluţia pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că nu au fost arătate motivele de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării hotărârii a cărei recurare se solicită şi că în aceste condiţii a fost eludat şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că reclamanta avea dreptul la un „proces echitabil”.
O altă critică vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora, recurenta arată că, în măsura în care instanţa de recurs consideră că instanţa de apel a îndeplinit cerinţele motivării în fapt şi în drept sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că lipsa de temei legal se caracterizează prin insuficienţa motivării în fapt, atunci când motivele din considerente nu au claritatea necesară pentru a permite instanţei de recurs să verifice dacă legea a fost aplicată corect.
Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei A.M.S. Bucureşti să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., pe care recurenta nu Ie-a citat şi nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.
Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.
Astfel, sub acest aspect nu poate fi reţinută nelegalitatea întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele recurentei care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în faptul că, „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină” şi prin urmare, critica nu va fi reţinută.
În ce priveşte dreptul la o judecată echitabilă prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acesta se realizează prin exigenţa instituită de aceste prevederi care se traduc în concret în dreptul persoanei juridice la o instanţă independentă şi imparţială, aşa cum este reglementată de lege. Aprecierea probelor şi concluzia la care a ajuns instanţa la momentul pronunţării deciziei bazate pe elementele dosarului, nu constituie o lipsă de imparţialitate pe care urmăreşte să o acrediteze recurenta prin trimiterea la dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că, argumentele instanţei de apel sunt obiectiv justificate, aşa încât criticile nu au nici un fundament.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal. Din sinteza argumentării acestui motiv de recurs se poate observa că a fost vizată ipoteza a doua a motivului de nelegalitate menţionat mai sus.
În acest context, trebuie reţinută precizarea că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a legii de către instanţele anterioare rezultată din nesocotirea unor norme de drept substanţial, iar în speţa de faţă o astfel de regulă nu a fost încălcată, întrucât nu s-au făcut astfel de apărări în faţa instanţelor devolutive.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.M.S. Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.M.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 113 A din 12 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2092/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2094/2013. Civil. Obligatia de a face.... → |
|---|
