ICCJ. Decizia nr. 2089/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA URTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2089/2013
Dosar nr. 1557/122/2010
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1252 din 21 octombrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1557/122/2010 al Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Bolboca împotriva pârâtei SC U.T. SA Giurgiu cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 1.294.977 RON reprezentând debit principal, 165.025,26 RON cu titlu de despăgubiri şi 19.384 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, fiind respinsă acţiunea faţă de pârâţii Consiliul Judeţean Giurgiu şi Consiliul Local al Municipiului Giurgiu.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata sumelor de 1.294.927,30 RON reprezentând contravaloarea marfă, 82.403,76 RON şi 124.096,87 dolari SUA cu titlu de despăgubiri.
Invocând dispoziţiile art. 1576-1590 C. civ. raportat la art. 969, 1073 şi 1075 C. civ., reclamanta a arătat în motivarea acţiunii că în temeiul contractului de depozit încheiat la data de 18 octombrie 2005 a livrat pârâtei SC U.T. SA Giurgiu, în vederea depozitării, huilă energetică în valoare de 6.137.834 RON. Prin actul adiţional din data de 11 ianuarie 2006 acest contract a fost novat într-unul de vânzare-cumpărare, în baza căruia pârâta a cumpărat produsele indicate în Anexa nr. 1 şi i-a achitat reclamantei cu titlu de preţ o parte din contravaloarea mărfii, în sumă ed 2.594.927,30 RON.
De asemenea, reclamanta a precizat că anterior novaţiei, respectiv la data de 11 noiembrie 2005 a fost de acord să preia prin cesiune de creanţă, o creanţă a pârâtei SC U.T. SA Giurgiu împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Giurgiu, care la rândul său datora Municipiului Giurgiu suma de 2.718.313 RON rezulată din furnizarea energiei termice unităţilor şcolare aflate în administrarea Primăriei Giurgiu. După plata parţială efectuată de pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu către reclamantă a rămas o diferenţă neachitată pentru care s-a încheiat actul adiţional Anexa nr. 1 la contractul de cesiune conţinând eşalonări de plată, ultima rată având scadenţa în luna iunie 2006, însă de la data de 11 aprilie 2006 niciuna din pârâte nu a plătit diferenţa de preţ declanşând o serie de litigii legate de cele două contracte de cesiune de creanţă încă nesoluţionate irevocabil.
În acest context, prima instanţă a arătat că litigiul dintre autorităţile publice locale privind anularea contractelor de cesiune încheiate la 14 octombrie 2005 şi la 10 noiembrie 2005 a fost soluţionat în fond în 2010, dar hotărârea judecătorească nu este irevocabilă, iar situaţia incertă cu privire la întinderea obligaţiilor de plată ale autorităţilor publice locale între ele şi respectiv către pârâta SC U.T. SA Giurgiu este confirmată de litigiile aflate pe rolul instanţelor şi de menţiunile din contractele de cesiune în care nu se face referire la titlul de creanţă al reclamantei, astfel încât nu se poate aprecia că există raporturi obligaţionale între pârâtele autorităţi publice şi reclamantă.
Prin urmare, obligaţiile de plată au caracter comercial, derivă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăţi comerciale, iar pârâta cumpărătoare a recunoscut existenţa contractului, plata parţială a preţului şi neachitarea diferenţei cu consecinţa admiterii acţiunii faţă de această pârâtă şi a respingerii faţă de celelalte părţi, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile pentru obligarea acestora în solidar.
S-a apreciat că este întemeiată şi solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei SC U.T. SA Giurgiu la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a nerestituirii la scadenţă a împrumutului ce a făcut obiectul contractului de credit bancar.
Prin decizia civilă nr. 291 din 12 iunie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul formulat de pârâta SC U.T. SA Giurgiu, a schimbat sentinţa în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerii acţiunii reclamantei ca fiind prescrisă. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a arătat că în speţă nu există solidaritatea pasivă invocată de reclamantă, deoarece contractele de cesiune de creanţă se referă la furnizarea agentului termic unor unităţi şcolare din Municipiul Giurgiu până la data de 31 decembrie 2004, iar creanţa reclamantei, izvorâtă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat doar cu pârâta SC U.T. SA Giurgiu la data de 11 ianuarie 2006, este ulterioară contractelor de cesiune încheiate în anul 2005.
În consecinţă, arată instanţa de apel având în vedere că prin contractele de vânzare-cumpărare din 11 ianuarie 2006 s-a convenit că preţul huilei cumpărate de pârâta SC U.T. SA Giurgiu să se achite în perioada februarie-august 2006, iar ultima plată parţială pe care a efectuat-o pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu în numele pârâtei SC U.T. SA Giurgiu s-a înregistrat la 11 aprilie 2006, adică cu mai mult de 3 ani anteriori promovării cererii de chemare în judecată la data de 17 iunie 2010, rezultă că excepţia invocată de această pârâtă este întemeiată şi va fi admisă.
S-au înlăturat apărările reclamantei cu privire la excepţia prescripţiei cu motivarea că somaţia de plată formulată de reclamantă a fost respinsă irevocabil astfel încât termenul e prescripţie nu a fost întrerupt, iar celelalte litigii se referă fie la Consiliul Judeţean Giurgiu în calitate de pârât, fie la demersurile altor părţi în justiţie, situaţie în care aceste aspecte nu sunt concludente pentru soluţionarea excepţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC D. SRL Holboca criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 2, 6, 8 şi 9 C. proc. civ., dar ulterior, a precizat că înţelege să susţină doar criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
În dezvoltarea criticilor, recurenta invocă faptul că prin decizia recurată în mod greşit s-a admis excepţia prescripţiei deoarece, dacă în raportul juridic iniţial reclamanta avea calitatea de creditoare şi pârâta SC U.T. SA Giurgiu era debitoare, prin contractele de cesiune de creanţă, pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu a devenit debitor şi în consecinţă debitul pârâtei SC U.T. SA Giurgiu a fost stins prin plata cu creanţa cedată, situaţie în care nu putea curge termenul de prescripţie.
În aceste condiţii, susţine recurenta, instanţa de apel a calculat termenul de prescripţie asupra unei creanţe stinse şi a ignorat faptul că în urma desfiinţării irevocabile a contractelor de cesiune de creanţă, părţile au fost repuse în situaţia anterioară. Prin urmare având în vedere că în perioada 2005-2012 creanţa cedată s-a aflat în litigiu rezultă că, termenul de prescripţie nu putea curge deoarece nu mai există un raport juridic între cele două societăţi comerciale.
Analizând recursul formulat, din această perspectivă, Înalta Curte constată că este fondat.
Astfel, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei a fost invocat de pârâta SC U.T. SA Giurgiu prin întâmpinarea depusă la prima instanţă, argumentându-se că la data de 10 noiembrie 2005 a stabilit de comun acord cu reclamanta SC D. SRL Holboca ca plata pentru combustibilul achiziţionat în baza contractului de depozit din 18 octombrie 2005 să o efectueze Consiliul Judeţean Giurgiu pentru care a încheiat contractul de cesiune de creanţă din 2005 în care Consiliul Judeţean Giurgiu avea calitatea de debitor cedat, preluat prin cesiune de la Consiliul Local Giurgiu conform contractului de cesiune de creanţă din 14 octombrie 2005 având ca titlu executoriu sentinţa civilă din 2003.
Având în vedere că acest titlu executoriu a fost desfiinţat prin decizia nr. 2571 din 21 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâta a apreciat că la data pronunţării acestei decizii a început să curgă termenul de prescripţie, care nu a fost întrerupt în condiţiile art. 17 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât termenul de prescripţie s-a împlinit anterior introducerii acţiunii.
Prin încheierea din 3 noiembrie 2010, tribunalul a respins excepţia invocată fără a prezenta şi argumentele avute în vedere, iar prin sentinţă nu se face nicio referire sub acest aspect.
Prin apelul formulat, pârâta SC U.T. SA Giurgiu a criticat modul de soluţionare a excepţiei precum şi omisiunea primei instanţe de a motiva această soluţie. Totodată a precizat că prin art. 2.3. din contractul de cesiune din 10 noiembrie 2005 s-a menţionat expres că cesionarea creanţei în sumă de 2.594.927,30 RON reprezintă stingerea obligaţiei de plată dintre SC U.T. SA Giurgiu şi reclamantă, astfel că această obligaţie s-a transmis în sarcina debitorului cedat Consiliul Judeţean Giurgiu, care şi-a însuşit-o prin semnătură şi a efectuat plăţi în sumă de 1.300.000 RON. Deşi contractele de cesiune au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 350 din 15 iulie 2008, obligaţia de plată subzistă în continuare în sarcina Consiliului Judeţean Giurgiu, deoarece această hotărâre nu este irevocabilă.
În această ordine de idei, Înalta Curte observă că prin decizia recurată s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu motivarea că termenul de prescripţie trebuie calculat începând cu data de 11 aprilie 2006 când pârâtul Consiliul Judeţean Giurgiu a efectuat în numele pârâtei SC U.T. SA Giurgiu ultima plată parţială datorată în baza contractului de vânzare-cumpărare din 11 ianuarie 2006, deşi prin motivele de apel pârâta a invocat faptul că termenul de prescripţie a început să curgă la 21 septembrie 2006.
De asemenea, reţine instanţa de apel că celelalte litigii de care se mai prevalează reclamanta în combaterea excepţiei prescripţiei se referă la demersurile în justiţie ale altor părţi, situaţie în care nu au relevanţă pentru soluţionarea acestei excepţii.
Această referire, în termeni generali, nu permite identificarea raţionamentului avut în vedere pentru înlăturarea apărărilor reclamantei, în condiţiile în care pârâta SC U.T. SA a susţinut în mod constant faptul că obligaţia sa de plată s-a stins prin contractul de cesiune de creanţă încheiat la 10 noiembrie 2005 în baza căruia, de altfel, debitorul cedat a şi efectuat plăţi parţiale. Prin urmare, sub acest aspect este insuficient argumentată concluzia instanţei potrivit căreia Consiliul Judeţean Giurgiu a efectuat plăţi în numele pârâtei SC U.T. SA Giurgiu , în condiţiile în care aceasta a invocat stingerea obligaţiei sale de plată ca efect al încheierii contractului de cesiune, în baza căruia calitatea de debitor a fost preluată de Consiliul Judeţean Giurgiu.
În egală măsură, deşi este real faptul că cele două contracte de cesiune s-au încheiat în octombrie şi noiembrie 2005, adică anterior contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 ianuarie 2006 de reclamanta cu pârâta SC U.T SA Giurgiu, în cuprinsul acestui din urmă contract se face referire la contractul de depozit încheiat între aceste părţi la data de 18 octombrie 2005, prima instanţă apreciind că a intervenit o novaţie.
În alţi termeni faptul că contractul de vânzare-cumpărare este ulterior contractelor de cesiune, nu constituie un argument suficient pentru a se aprecia lipsa unei legături între aceste convenţii, deoarece în contractul de cesiune din 10 noiembrie 2005 încheiat între reclamantă în calitate de cesionar, pârâta SC U.T. SA Giurgiu, în calitatea de cedent şi debitorul cedat Consiliul Judeţean Giurgiu se precizează că valoarea totală a creanţelor rezultă din contractul de cesiune încheiat între Consiliul Local Giurgiu şi Consiliul Judeţean Giurgiu.
Din această perspectivă, tocmai în considerarea raporturilor juridice complexe dintre părţi şi a litigiilor derulate în legătură cu aceste contracte se impunea clarificarea stării de fapt în privinţa momentului în care a început să curgă termenul de prescripţie, a cauzelor de întrerupere având în vedere şi desfiinţarea contractului de cesiune.
Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 350/2008 al Tribunalului Giurgiu, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1123/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de cesiune încheiate între părţile din prezentul litigiu, motiv pentru care având în vedere că principalul efect al nulităţii constă în repunerea părţilor în situaţia anterioară, rezultă că instanţa d apel în analizarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune trebuia să examineze şi aceste hotărâri judecătoreşti existente la data pronunţării deciziei recurate.
În concluzie, constatând că admiterea excepţiei prescripţiei este insuficient argumentată, iar starea de fapt nu a fost corect stabilită cauza nefiind soluţionată pe fond sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere şi dipoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC D. SRL Holboca împotriva deciziei civile nr. 291 din 12 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2088/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2091/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
