ICCJ. Decizia nr. 2107/2013. Civil. Contestaţie la executare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2107/2013
Dosar nr. 728/1/2013
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra contestaţia în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 348 din 11 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis recursul declarat de către contestatori N.C. şi N.T. în contradictoriu cu intimaţii Asociaţia de proprietari din Bucureşti, sector 5 şi P.V. împotriva sentinţei civile nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, apreciind, contrar celor reţinute anterior în sentinţa nr. 4609 din 21 mai 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, că dreptul contestatorilor debitori la formularea contestaţiei nu s-a făcut cu depăşirea termenului legal.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că, în ceea ce o priveşte pe debitoarea N.T., actele de executare silită i-au fost comunicate cu încălcarea normelor de procedură referitoare la comunicare, ceea ce echivalează cu necomunicarea, astfel că, faţă de momentul Ia care aceasta a luat cunoştinţă de executarea silită, respectiv 31 martie 2009, raportat la momentul formulării contestaţiei la executare, 2 aprilie 2009, soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei de tardivitate era greşită.
Prin decizia civilă nr. 1138 din 18 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul P.V. şi a anulat decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a V-a civilă, în Dosarul cu nr. 3640/302/2009.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în cadrul termenului legal reviziuenţii N.C. şi N.T., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de revizuire.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, prin decizia nr. 345 din 31 ianuarie 2013 a admis recursul declarat de revizuenţii N.C. şi N.T. împotriva deciziei civile nr. 1138 din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a modificat decizia recurată în sensul că a respins cererea de revizuire.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că, decizia civilă nr. 346 din 11 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-a casat sentinţa civilă nr. 4454 din 22 mai 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, nu reprezintă o hotărâre care evoca fondul pricinii, astfel încât nu putea forma obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi Ia data de 4 februarie 2013 contestatorul P.V. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 345 din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., contestatorul P.V. susţine ca, instanţa de recurs a soluţionat cauza Ia 31 ianuarie 2013 deşi Ia dosar exista o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, sens în care apreciază că procedura de chemare a părţi nu a fost îndeplinită, potrivit dispoziţiilor legale.
O altă critică se referă Ia încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind competenţa Înaltei Curţi, în sensul că, dosarul nu a fost repartizat în mod aleatoriu, deşi există două secţii civile la instanţa supremă.
Mai susţine contestatorul că, decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul că instanţa de recurs a reţinut în mod eronat faptul că, hotărârea supusă revizuirii nu ar fi evocat fondul.
Verificând condiţiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac de retractare, prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că această cale este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de dispoziţiile mai sus-evocate, iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Pentru exercitarea contestaţiei în anulare de drept comun, prevăzută de dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac, să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac, apelul şi recursul. Această condiţie de admisibilitate constituie o aplicare a principiului, potrivit căruia, nu se poate folosi o cale extraordinară de atac, atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară.
Astfel, referitor la primul motiv al contestaţiei în anulare, neîndeplirnrea procedurii de citare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, se constată că acesta nu poate fi primit, întrucât dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocate în cauză, au în vedere situaţiile în care partea nu a fost deloc citată sau citarea a fost neregulată la termenul când s-a judecat cauza şi s-a pronunţat hotărârea, iar partea a lipsit, însă din examinarea dosarului de recurs se constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită, potrivit citaţiei aflate la dosar.
Din această perspectivă, se constată că, imposibilitatea de prezentare a părţii Ia termen, în condiţiile legalei citări a acesteia, nu poate fi invocată ca motiv de contestaţie în anulare.
Cu privire la cel de al doilea motiv al contestaţiei în anulare ce vizează faptul că hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, se constată că nu are suport legal, având în vedere că, neinovarea încălcării normelor privind competenta materială, în căile ordinare de atac pe care partea le-a promovat, conduce la imposibilitatea folosirii acestor motive în căile extraordinare de atac.
În acest context, faţă de împrejurarea că în cauza de faţă nu se invocă necompetenţa materială a Înaltei Curţi, în soluţionarea recursului, ci se face referire la faptul că dosarul nu a fost repartizat în mod aleatoriu, deşi există două secţii civile, se constată că acest motiv al contestaţiei nu este admisibil, iar pe de altă parte, repartizarea aleatorie rezultă cu evidenţă din fişa dosarului.
În ceea ce priveşte motivul contestaţiei în anulare invocat de contestator ce vizează greşeala materială a instanţei, referitoare la faptul că, instanţa de recurs a reţinut în mod eronat faptul că, hotărârea supusă revizuirii nu ar fi evocat fondul, se constată, de asemenea că nu poate fi primit, deoarece nu se încadrează în ipotezele reglementate de acest text legal,
Temeiul invocat art. 318 C. proc. civ. prevede într-adevăr în prima teză că, hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Având în vedere caracterul de excepţie al textului de mai sus, analiza susţinerilor privind existenţa unei „greşeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus în mod necesar la pronunţarea unei soluţii eronate.
Este de observat că o astfel de eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii pentru verificarea cărora să nu fie necesară reexaminarea fondului cauzei sau o reapreciere a probelor.
Faţă de aceste precizări, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluţiei, printr-o rediscutare a probelor.
Din această perspectivă, rezultă că motivele invocate de către contestatorul P.V. nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 317, 318 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, pentru ca instanţa să procedeze Ia retractarea soluţiei atacată cu contestaţie în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.V. împotriva deciziei nr. 345 din 31 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 21/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2108/2013. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs → |
|---|
