ICCJ. Decizia nr. 2111/2013. Civil. Constatare nulitate act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2111/2013
Dosar nr. 2415/1/2013
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra contestaţia în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 87 din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuenţii SC C.G. SRL Iaşi, A.G. şi A.E. prin care au solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 184 din 26 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că deşi revizuenţii au invocat drept temei al cererii de revizuire, dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., aceştia nu au arătat care sunt lucrurile asupra cărora instanţa s-a pronunţat fără ca acestea să fi fost cerute, care este lucrul cerut asupra căruia instanţa de judecată nu s-a pronunţat, în ce măsură s-a dat prin sentinţa supusă revizuirii mai mult decât s-a cerut.
De asemenea, având în vedere dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza finală potrivit cărora „instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate” instanţa a reţinut că expertiza menţionată în considerente nu face dovada susţinerilor revizuenţilor în faţa instanţei civile.
Contrar susţinerii revizuenţilor conform căreia, prin rezoluţia menţionată s-a constatat falsul contractului de garanţie instanţa a reţinut că aceste concluzii ale rezoluţiei din data de în data de 24 noiembrie 2011 în Dosarul penal nr. 14488/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi nu se impun cu autoritate de lucru judecat în faţa instanţei învestită cu soluţionarea cererii de revizuire pentru că stabilirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate este dată potrivit pct. 4 al art. 322 C. proc. civ., în competenţa instanţei civile.
Împotriva acestei decizii, revizuenţii A.G., A.E. şi SC C.G. SRL Iaşi au declarat recurs, iar prin decizia nr. 1521 din 9 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a respins recursul ca nefondat, reţinând că, dezlegarea Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte neîndeplinirea cerinţelor art. 322 pct. 2 şi pct. 4 C. proc. civ. cu privire la cererea de revizuire este legală.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 12 aprilie 2013, contestatorii A.G. şi A.E. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1521 din 9 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorii A.G. şi A.E. susţin că, instanţa de recurs a omis din greşeală să analizeze toate motivele de recurs invocate, solicitând în acest sens, admiterea acesteia şi anularea deciziei atacate.
Motivul invocat de către contestatori, respectiv omiterea analizării tuturor motivelor de recurs va fi încadrat în drept, de către Înalta Curte pe dispoziţiile art. 318 teza a ll-a C. proc. civ.
Verificând condiţiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că această cale este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de dispoziţiile mai sus-evocate, iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs şi nu în contestaţia în anulare.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea este rezultatul unei greşeli materiale sau dacă instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În raport de dispoziţiile legale mai sus-evocate, Înalta Curte constată că susţinerile contestatorilor, în sensul că instanţa de recurs a omis să examineze motivele de recurs cu care a fost investită, prin cererea de recurs, sunt nefondate.
Ipoteza reglementată de art. 318 teza a ll-a C. proc. civ. are în vedere omisiunea efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare invocate.
Or, din considerentele deciziei rezultă incontestabil că instanţa de recurs a luat în examinare toate criticile formulate de revizuenţi şi a răspuns tuturor argumentelor subsumate motivelor de nelegalitate, astfel încât, susţinerile contestatorilor nu se încadrează în motivul care să permită exercitarea acestei căi extraordinare de atac, de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă raţionamentul logico-juridic al instanţei în adoptarea soluţiei pronunţate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A.G. şi A.E. împotriva deciziei nr. 1521 din 9 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2109/2013. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2123/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
