ICCJ. Decizia nr. 2115/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2115/2013

Dosar nr. 12486/299/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 10 aprilie 2013

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 19 februarie 2013, BEJ M.I. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei S.C. B. S.A asupra mai multor imobile situate în Ploieşti, în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 216 din 23 octombrie 2008, aşa cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 266 din 13 februarie 2009 de BNP R.H. şi R.D.B., actul adiţional nr. 1 din 8 decembrie 2009 la contractul de ipotecă autentificat sub nr. 266 din 13 februarie 2009 de BNP R.D.B., actul adiţional autentificat sub nr. 3781 din 8 decembrie 2009 de către BNP C., la solicitarea creditorului B.R.D.

Prin Sentinţa civilă nr. 3627 din 25 februarie 2013, Judecătoria Ploieşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 650 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi de împrejurarea că sediul biroului executorului judecătoresc se află în Bucureşti, sector 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti la data de 7 martie 2013 sub nr. 12486/299/2013.

Prin Sentinţa nr. 5061 din 11 martie 2013, Judecătoria sector 1 Bucureşti şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă l-a înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, instanţa Judecătoriei sector 1 Bucureşti a reţinut următoarele:

Potrivit art. 818 alin. (1) C. proc. civ., cererea de urmărire, însoţită de titlul executoriu şi de dovada achitării taxelor de timbru, se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparţinând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmăreşte un imobil ipotecat.

De asemenea, potrivit art. 819 C. proc. civ. după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul, încuviinţarea urmăririi lui silite, dispoziţiile art. 664 şi 665 C. proc. civ. aplicându-se în mod corespunzător.

Prin urmare, în cazul urmăririi silite imobiliare se derogă de la prevederile art. 650 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează de instanţa de executare în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc.

În speţă, prin cererea de încuviinţare a executării silite s-a solicitat urmărirea silită imobiliară asupra unui imobil situat în Ploieşti.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 819 C. proc. civ., Judecătoria Ploieşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află bunul imobil supus executării silite este competentă să soluţioneze cererea având ca obiect încuviinţarea executării silite imobiliare formulată de creditoarea B.R.D.

Înalta Curte, cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărei soluţionare a fost învestită reţine următoarele:

Conform art. 818 C. proc. civ. „Cererea de urmărire, însoţită de titlul executoriu şi de dovada achitării taxelor de timbru, se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparţinând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmăreşte un imobil ipotecat".

În speţă, prin cererea formulată de executor judecătoresc M.I. s-a solicitat încuviinţarea executării silite a imobilelor ipotecate de debitoarea SC B. SA în favoarea creditoarei BRD pentru garantarea rambursării creditului acordat de bancă în conformitate cu contractul de credit nr. 216/2008 şi actelor adiţionale la acesta şi cu contractul de ipotecă autentificat sub nr. 266/2009 şi actelor adiţionale la contractul de ipotecă.

Astfel fiind, în raport de art. 818 C. proc. civ., ale cărei dispoziţii derogă de la cele ale art. 650 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa competentă să se pronunţe cu privire la cererea de încuviinţare a urmăririi imobilelor ipotecate de debitoarea SC B. SA Bucureşti în favoarea creditoarei BRD, imobile care se află în Ploieşti, este instanţa de executare în circumscripţia căreia se află aceste imobile, respectiv Judecătoria Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2115/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond