ICCJ. Decizia nr. 2136/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2136/2013
Dosar nr. 8171/99/2008*
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1414 din 28 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată de pârâtul C.A. şi cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC O.V.I.G. SA (fostă SC O. SA) şi respinsă acţiunea formulată de reclamanţii B.M., B.C.L., B.O.V. şi B.D.L. - prin mandatar B.Ş. - în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA Sucursala Iaşi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.M., B.C.L., B.O.V. şi B.D.L. - prin mandatar B.Ş. domiciliat în Galaţi, bd. S. în contradictoriu cu pârâţii C.A. şi Spitalul Clinic de Urgenţe "Prof. Dr. N.O." Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. A., jud. Iaşi.
Au fost obligaţi pârâţii C.A. şi Spitalul Clinic de Urgenţe "Prof. Dr. N.O." Iaşi, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.
A fost admisă respinsă cererea reclamanţilor vizând obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În speţă, instanţa a reţinut că la data de 26 noiembrie 2005 numitul B.D. (soţul şi tatăl reclamanţilor) din comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi a fost victima unui accident rutier fiind internat în urgenţă la secţia neurochirurgie a Spitalului Judeţean Galaţi timp de 10 zile.
După multiple investigaţii, pacientul - diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral mediu, Glasgouw coma score (GCS) 11 puncte, fractură de bază de craniu etaj anterior şi mijlociu, hipertensiune intracraniană, hipertensiune arterială - a fost trimis pentru investigaţii, diagnostic şi tratament la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi, (fost Spitalul S.T.) la data de 5 decembrie 2005 şi, în aceeaşi zi la ora 12.15 a fost primit şi internat la secţia U.P.U. a spitalului ieşean şi preluat de pârât, medicul C.A., medic primar medicină de urgenţă.
B.D. a fost internat de trei ori la acest spital, în perioada 5 decembrie 2005 - 9 decembrie 2005; 17 decembrie 2005 şi 5 februarie 2006 - 9 februarie 2006 şi deşi prin biletul de trimitere de la Secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Galaţi a fost îndrumat către Secţia Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi, pacientul a fost preluat de la internare de medicul primar de urgenţă C.A., din cadrul secţiei U.P.U., rămânând doar în atenţia acestuia, până în noaptea decesului, 9 februarie 2006.
La data de 6 decembrie 2005, pacientului i s-au făcut mai multe investigaţii şi examene medicale (oftalmologie, O.R.L., neurochirurgical) iar în urma examenului neurochirurgical, medicul I.M. a concluzionat că acesta necesită internare şi tratament într-un serviciu neurochirurgical.
Medicul C.A., neţinând cont de recomandarea medicului specialist a tratat bolnavul la secţia U.P.U. sub supravegherea sa, externându-l la data de 9 decembrie 2005 şi menţionând pe fişa de urgenţă "evoluţie ameliorat".
La cea de a doua internare (17 decembrie 2005) pacientul a fost examinat doar de medicul C.A., fără a se efectua alte investigaţii şi externat în aceeaşi zi.
Datorită degradării avansate a stării de sănătate B.D. a fost internat pentru a treia oară, la acelaşi spital din Iaşi, la data de 5 februarie 2006 şi ţinut tot la secţia U.P.U. şi tot sub supravegherea şi îndrumarea pârâtului, medicul C.A., până la data de 9 februarie 2006, când din cauza analizelor medicale foarte proaste a fost transferat la Spitalul I.C.P. din Iaşi, iar la 3 ore după internare a decedat.
Prin Decizia nr. 1/2007, Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Iaşi, având la bază sesizarea formulată de B.Ş., mandatarul reclamanţilor, dar şi rapoartele întocmite de conf. dr. M.E. (medic primar boli infecţioase, medic expert pentru cazurile de malpraxis), de dr. C.C.D. (medic primar medicină de urgenţă, medic expert pentru cazurile de malpraxis) şi de dr. P.I. (medic primar neurochirurg, medic expert pentru cazurile de malpraxis) a constatat că în urma examinării tuturor materialelor administrate în cauză şi a analizării prestaţiilor medicale ale domnului doctor C.A. şi prejudiciului produs de acesta, că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 34 lit. a), b), c) şi d), stabilind existenţa unei situaţii de malpraxis în cazul sesizat.
În ce priveşte excepţia nelegalităţii actelor administrative care au stat la baza emiterii Deciziei de malpraxis nr. 1/2007, instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, întrucât decizia a fost supusă controlului judecătoresc.
Astfel, Judecătoria Iaşi, prin Sentinţa civilă nr. 2849/2008 - prin care s-a respins acţiunea formulată de pârâtul C.A., care a contestat şi a solicitat şi nulitatea deciziei de malpraxis - Tribunalul Iaşi, prin Decizia civilă nr. 593/2009 (prin care s-a respins apelul declarat de pârât) şi Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 58/2010 (prin care s-a respins şi recursul declarat de pârât) - au analizat implicit şi actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 1/2007, constatând legalitatea acesteia. Aşa fiind, instanţa de fond a respins şi sesizarea instanţei de contencios administrativ în temeiul disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC O.V.I.G. SA, instanţa de fond a admis-o, dat fiind că, potrivit art. 4 - 4.1 alin. (XII), din condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006; "O. nu acordă despăgubiri pentru pretenţii de despăgubire rezultate din sau în legătură cu daunele morale", situaţie în care nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi nu poate fi obligată alături de ceilalţi pârâţi, la plata de despăgubiri civile.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanţii B.M., B.C.L., B.O.V. şi. B.D.L., prin mandatar, au învestit instanţa cu o cerere în pretenţii, solicitând obligarea pârâţilor C.A., Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi, şi SC O.V.I.G. SA la plata sumei de 4.000.000 RON, din care 2.000.000 RON, cu titlu de prejudiciu material şi 2.000.000 RON, cu titlu de daune morale (potrivit precizărilor de la termenul din 26 ianuarie 2009) pentru prejudiciul suferit prin decesul numitului B.D. (soţul şi tatăl reclamanţilor) ca urmare a manevrelor terapeutice necorespunzătoare şi aplicării unui tratament neadecvat dispuse de pârât, medicul C.A. de la data de 5 decembrie 2005.
În ce priveşte cererea reclamanţilor vizând obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanţii nu au probat aceste pretenţii, nu au făcut dovada că au suferit un prejudiciu cert şi determinat. Astfel, din probele administrate în cauză - cu înscrisuri şi interogatoriile părţilor - nu a rezultat şi nu s-a făcut dovada cheltuielilor efectuate de reclamanţi cu ocazia internării pacientului la Spitalul de urgenţe din Iaşi, a contravalorii medicamentelor cumpărate sau a cheltuielilor efectuate de familie ocazionate de înmormântarea defunctului şi a celorlalte obiceiuri creştineşti şi cele făcute pentru achiziţionarea alimentelor, a hranei zilnice şi a celorlalte nevoi.
De asemenea, reclamanţii nu au probat nici veniturile pe care le-ar fi putut realiza dacă defunctul lor soţ şi tată nu ar fi decedat.
În ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri civile - reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit, acesta a fost admis parţial, în limita sumei de 20.000 RON, fiind obligaţi în solidar pârâţii C.A. şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi la plata acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ.
Din probele administrate (înscrisuri şi interogatoriu), instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerinţele impuse de disp. art. 998 C. civ., prin antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Astfel, reclamanţii au fost prejudiciaţi prin decesul numitului B.D., soţul şi tatăl acestora, iar faptele ilicite comise de pârât, medicul C.A., se referă la împrejurarea că acesta a ignorat recomandarea medicului specialist în neurochirurgie de a-l interna pe bolnav la secţia de neurochirurgie pentru investigaţii şi tratament, refuzând să colaboreze cu celelalte servicii medicale, ţinând pacientul doar la secţia U.P.U., deşi alterarea sănătăţii impunea de urgenţă investigaţii mult mai ample care nu puteau fi efectuate doar de către pârât şi doar la secţia primire urgenţe, în aceste condiţii pârâtul depăşindu-şi limitele competenţei profesionale.
De asemenea există raport de cauzalitate între paguba produsă reclamanţilor (prin decesul numitului B.D.) şi faptele pârâtului C.A. care au condus la decesul pacientului, respectiv vinovăţia acestuia - sau eroare profesională săvârşită în exercitarea actului medical generatoare de prejudicii asupra pacientului, aşa cum a fost definit malpraxisul în art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 - aşa cum a fost reţinută şi stabilită prin Decizia nr. 1/2007.
Prin urmare, în speţă, faţă de aspectele reţinute, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea unor daune morale pentru suferinţele încercate de aceştia prin decesul numitului B.D.
Întrucât suferinţa fizică şi morală nu poate fi cuantificată, iar acordarea unor despăgubiri civile nu trebuie să constituie un mijloc de îmbogăţire ci trebuie să reflecte - atât cât este posibil - necesarul atenuării urmărilor generate de deces, instanţa a avut în vedere la stabilirea cuantumului pretenţiilor atât consecinţele negative produse asupra reclamanţilor în urma pierderii soţului şi tatălui lor, dar şi împrejurarea că familia nu l-a însoţit şi nu a fost alături de el în toată această perioadă, mai ales cea a spitalizării, din interogatoriul reclamantei, dar şi din Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi (de scoatere de sub urmărire penală a pârâtului din 30 noiembrie 2009) reieşind că în perioada spitalizării la laşi a fost supravegheat şi ajutat de fratele său, B.I. şi în mod permanent, atât la unitatea spitalicească din Iaşi cât şi la domiciliul din Galaţi a fost sprijinit şi supravegheat de numita S.V.
Instanţa a mai reţinut culpa medicală a pârâtului C.A., care atrage răspunderea civilă şi a unităţii medicale, în speţă, Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi, cadrul legal al răspunderii, fiind dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. (răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său), coroborat cu art. 1003 C. civ., referitor la reglementarea obligaţiilor solidare.
Răspunderea pentru fapta altuia, în general şi în particular, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, este instituită de legiuitor tocmai în ideea protejării terţilor faţă de riscul de a rămâne păgubiţi prin acţiuni ale unor, anumite categorii de persoane; însăşi ideea de echitate, de justiţie, reclamă acceptarea solidarităţii răspunderii dintre cei doi pârâţi, fiind evident că reclamanţii au fost prejudiciaţi în urma unor acte medicale săvârşite de medicul C.A., care au avut loc la sediul pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi.
S-a constatat, de asemenea, incidente dispoziţiile din reglementarea specială, Legea nr. 95/2006 [art. 168 alin. (2)].
Aşadar, cei doi pârâţi - medicul C.A. şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi - au fost obligaţi în solidar să plătească despăgubiri civile reclamanţilor, solidaritatea lor fiind bazată pe calitatea de comitent şi prepus a celor doi debitori, ce are ca fundament un raport de muncă.
În ce priveşte critica pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi, vizând împrejurarea că în speţă sunt incidente dispoziţiile legii vechi (Legea nr. 270/2003) şi nu ale legii noi, instanţa de fond a apreciat că unităţilor medicale - în egală măsură - le incumbă drepturi şi obligaţii, stabilite prin legi speciale, care sunt de imediată aplicare, fiind exclusă aplicarea legii vechi, abrogate, în privinţa situaţiilor când spitalul răspunde ca pârât şi a legii noi când spitalul are el însuşi calitatea de reclamant (sau de parte civilă în procesul penal) şi deci i se cuvin drepturi la despăgubire.
În temeiul disp. art. 274 C. proc. civ., au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată, în speţă fiind incidente şi disp. art. 276 C. proc. civ.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1414 din 28 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă, au formulat apel reclamanţii B.M., B.C.L., B.O.V. şi B.D.L. prin mandatar B.Ş. şi pârâtul C.A.
1. - Ulterior, la termenul din 31 octombrie 2011A Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." a aderat la apelul declarat de pârâtul C.A.
Apelanţii reclamanţi B.M., B.C.L., B.O.V. şi B.D.L., prin mandatar B.Ş., au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
Prin apelul declarat de reclamanţi s-a susţinut, în esenţă, că nu i-a fost administrat medicamentaţia impusă de maladia bolnavului - B.D. - aşa cum a rezultat din informaţiile primite de la specialişti şi decizia de la Autoritatea de Sănătate Publică, precum şi deciziile Colegiului Judeţean al Medicilor Iaşi şi a Colegiului Medicilor din România, ceea ce au condus la faptul că dr. C.A. a folosit o combinaţie terapeutică periculoasă între o doza mare de metilprednisolon şi antibiotice puternice (A. şi C.), situaţie ce a agravat starea bolnavului, în sensul slăbirii bruşte a imunităţii organismului.
Reclamanţii au mai susţinut, chiar dacă nu s-a făcut dovada cheltuielilor suferite după încetarea din viaţă a lui B.D., a fost un fapt mai mult decât dovedit că pacientul a fost primar, iar în urma decesului acestuia familia sa a avut multe repercursiuni de ordin moral şi financiar, mai ales că la momentul decesului acestuia a lăsat trei copiii minori. O cuantificare a vieţii unui om este absurdă, în opinia reclamanţilor, însă este o chestiune de demnitate şi onestitate şi respectarea principiului dreptului la o viaţă demnă.
Pe cale de consecinţa reclamanţii au solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei în sensul acordării drepturilor reprezentând prejudiciu suferit de familia rămasă fără susţinătorul important legal, în sensul rejudecării cauzei şi pe fond reaprecierea despăgubirilor morale şi materiale în limitele adevăratei pierderi.
2. - Prin apelul declarat de pârâtul C.A. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinice pentru toate capetele de cerere cu care a fost învestit tribunalul, în a căror argumentare a susţinut că în mod greşit a respins excepţia de nelegalitate invocată, întrucât prima instanţă confundă verificarea legalităţii deciziei de malpraxis, emisă de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, cu rapoartele celor trei medici, care sunt acte cu caracter administrativ faţă de care partea interesată poate să pună în discuţie nelegalitatea lor în orice pricină a cărei soluţionare are legătură cu acestea, conform cu art. 4 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect, pârâtul a criticat actele care au stat la baza rapoartelor întocmite de medicii desemnaţi, aşa încât, în opinia sa, instanţa de fond nu a motivat respingerea solicitărilor sale, mai ales că unele buletine de analiză medicală de asemeni neidentificate cu privire la data prevalării analizelor, ori cu precizarea parametrilor medicali ce ar fi putut fi avuţi în vedere în concluzii, acte care nu aveau cum să conducă la concluziile constatate.
Referitor la soluţionarea calităţii procesuale a asigurătorului SC O. SA, pârâtul a susţinut că, în mod greşit s-a stabilit că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât îşi menţine calitatea procesual pasivă chiar în cazul în care sunt respinse ca nefondate daunele materiale, aspect ignorat de către prima instanţă.
Cât priveşte faptul că poliţa nr. x nu ar acoperi daunele rezultate din prejudiciile morale, nu justifica soluţia instanţei de respingere - pe excepţie - faţă de O. în condiţiile în care instanţa a analizat în cadrul excepţiei pe fond clauzele contractului de asigurare. Stabilirea limitelor asigurătorului nu se putea face decât prin raportare şi la condiţiile specifice, anexa x la poliţa de asigurare pe care instanţa le-a ignorat.
În esenţă pârâtul a arătat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile potrivit cărora asigurarea de malpraxis încheiată de apelant cu O., conform cu x, acoperă nu numai daunele materiale, ci şi cele morale, aspect ce rezultă şi din cererea chestionar ce a stat la baza întocmirii poliţei de asigurare care, la pct. 14 intitulate limitele de răspundere solicitate nu indică nicio excludere şi nicio limitare de răspundere, precizându-se clar şi fără echivoc faptul că poliţa este solicitată pentru asigurare de malpraxis pentru o perioada de 12 luni, neexistând nicio limitare sau excludere în cererea formulată.
În condiţiile în care valoarea poliţei de asigurare era la nivelul anului 2006 - de 37.000 euro, sumă achitată de apelant, apare cu evidentă faptul că acesta a optat pentru o astfel de valoare în considerarea unei asigurări de răspundere completa.
Nefiind observate condiţiile specifice care se aplică cu întâietate faţă de condiţiile generale anexă la poliţa de asigurare, în opinia acestui apelant, societate de asigurare şi-a asumat obligaţia despăgubirii şi pentru daunele rezultate din prejudiciile morale. Aşa încât, a solicitat să se constate că SC O. are calitate procesual pasivă.
Acest pârât a mai criticat sentinţa tribunalului sub aspectul că i s-a refuzat dreptul său de a administra proba cu martori, cu privire la aspectele invocate prin acţiune, în condiţiile în care depoziţiile de martori ataşate la dosar au fost luate în condiţii de neechitate a procedurii, de către directorul spitalului, înaintea declanşării procedurii disciplinare şi fără ca intimatul apelant să poată adresa întrebări nemijlocit acestor persoane.
De asemenea, a mai arătat că asigurarea de malpraxis acoperă atât daunele materiale cât şi cele morale, aspect ce rezultă şi din cererea chestionar care a stat la baza întocmirii poliţei de asigurare, potrivit căreia la pct. 14 nu indică nicio excludere sau limitare de răspundere, ci doar se precizează că poliţa este solicitată pentru asigurare de malpraxis pentru o perioadă de 12 luni, neexistând nicio limitare sau excludere în cererea formulată.
Cu privire la stabilirea daunelor morale apreciază că obligarea la plata daunelor morale nu poate fi decât o consecinţă a identificării cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta şi rezultatul periculos produs, în cauză neexistând acest raport.
Astfel, faptul de a menţine bolnavul în U.P.U. nu s-a făcut decât la cererea familiei şi în interesul bolnavului.
Regulamentul de ordine interioară al U.P.U. nu indică un termen limită înăuntrul căruia este permisă staţionarea unui bolnav în cadrul acestei structuri spitaliceşti.
Bolnavul a fost menţinut în U.P.U. la solicitarea expresă a familiei sale, cu acordul necondiţionat al directorului general al spitalului, respectiv Prof. Dr. C.D., hotărâre ce a fost luată în urma solicitărilor exprese primite din partea unor reprezentanţi ai administraţiei locale şi centrale, bolnavul având funcţia de primar al comunei Nicoreşti, jud. Galaţi.
În această situaţie nu a făcut decât să asigure, în acord deplin cu conducerea spitalului, cele mai bune condiţii de supraveghere medicală ce puteau fi oferite acestuia, respectând astfel dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 306/2004, potrivit cu care deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi drepturile pacientului. Sub acest aspect, pârâtul a arătat că, relevant este răspunsul la interogatoriu al intimatei B.M., soţia pacientului, care confirma faptul că menţinerea în U.P.U. a fost impusă de nevoia asigurării celor mai bune condiţii de supraveghere şi tratament bolnavului.
De asemenea, pentru că bolnavul părea abandonat de familia sa, pentru a asigura şi îndeplinirea formelor legale de menţinere a unui bolnav în unitatea spitalicească, la data de 8 februarie 2006, a decis înregistrarea bolnavului în registrul de consultaţii, întocmindu-se foaia de urgenţă din 8 februarie 2006, conform declaraţiei d-nei dr. P., care recunoaşte întocmirea de către apelant a fişei de observaţie.
Aşa cum a arătat deja în fata primei instanţe, bolnavul a fost internat la solicitarea familiei pe data de 5 februarie 2006, aflându-se într-o stare generală alterată, prezentând semne de deshidratare, cecitate, puncte petesiale toraco-abdominale (similar celor post-stafilococie cutanată) iar la nivelul cavităţii bucale prezenta depozite alb-cremoase la nivelul mucoasei jugale, linguale, boitei palatine.
Starea lui l-a determinat să instituie - de urgenţă - terapie de hidratare parenterală, în paralel cu terapia antifungic recomandată de medicul de la Spitalul Galaţi, înregistrarea pacientului făcându-se în regim de supraveghere, fără foaie de urgenţă, înregistrarea pacientului fiind în sarcina asistentului medical de serviciu.
Faptul că fişele de urgenţă au "dispărut" misterios în timpul cercetării administrative nu poate să constituie o acţiune de natura să conducă la decesul pacientului, din depoziţiile martorilor audiaţi în timpul cercetării administrative rezultând faptul că pacientul a beneficiat de tratamentele prescrise şi grija ce se impunea în vederea ameliorării stării sale de sănătate, scop în slujba căruia a depus toate diligenţele profesionale. A mai arătat că internarea în secţia de neurochirurgie nu presupunea decât instalarea pacientului la un etaj superior celui în care i s-a asigurat supravegherea medicală.
Prin urmare, câtă vreme nu s-a imputat neefectuarea vreunei investigaţii şi neaplicarea vreunui tratament necesar, faptul că bolnavul a fost supravegheat în U.P.U., beneficiind de toate condiţiile de spitalizare şi tratament, neinternarea în secţia de neurochirurgie nu poate constitui o acţiune aflată în raport de cauzalitate cu rezultatul produs .
Colaborarea pe care a avut-o cu medicii specialişti din spitalul clinic de urgenţe "S.T." şi din alte spitale nu face decât să confirme faptul că, nu numai ca a respectat indicaţiile date prin tratamentele prescrise, ci a încercat să asigure tratarea pacientului şi prin prezentarea sa la consult şi la alţi medici specialişti ale căror indicaţii le-a urmărit, de asemenea.
Prin urmare, pârâtul a considerat că nu poate fi pusă în sarcina sa vreo acţiune sau omisiune care să se constituie drept cauză a decesului.
A mai susţinut pârâtul, în esenţă, că în limitele îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, a luat toate măsurile reclamate de evoluţia bolnavului care a fost dirijat către Spitalul P. unde a rămas mai multe ore în triaj fără aparat respirator şi fără nicio intervenţie medicală, aspect care nu a mai fost analizat în evoluţia faptelor ce au precedat decesului pacientului.
Prin urmare, a precizat pârâtul că nu există culpă, şi nu poate fi reţinută răspunderea, aşa fiind, numita decizie de malpraxis neavând decât valoarea unei probe care trebuia analizată în contextul celorlalte documente medicale.
Pârâtul, referitor la daunele morale, a susţinut că între bolnav şi familia sa, relaţiile erau deteriorate care nu a fost alături de el în toată aceasta perioadă, fiind supravegheat doar de numita S.V.a, însoţitoarea pacientului (concubina). În acest sens, pârâtul a menţionat că dovada o reprezintă, răspunsurile la interogatoriu în care, întrebată soţia cu privire la prezentarea pacientului altor specialişti, aceasta a declarat că nu cunoaşte, precizând ca singurul moment în care a luat contact cu unitatea spitalicească a fost atunci când, fără permisiunea cuiva, a sustras de la Spitalul P. dosarul medical ai pacientului în baza căruia a formulat prezenta acţiune.
Aceste aspecte anterior menţionate, nu constituie un temei al acordării de daune morale în lipsa oricărei implicări pe parcursul internării bolnavului, împrejurare justificată de un fapt evident anume că raporturile de familie ale acestora erau compromise.
Solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat.
La termenul din 31 octombrie 2011, Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." a formulat cerere de aderare la apelul declarat de C.A. susţinând că "solicită schimbarea Hotărârii nr. 1414/2011 pronunţate de Tribunalul Iaşi".
Legal citaţi intimaţii nu au depus întâmpinări.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri la solicitarea intimaţilor apelanţi C.A. şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O.", fiind respinsă ca neconcludentă proba testimonială solicitată de C.A.
Prin Decizia nr. 73 din 14 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, s-au respins apelurile formulate de părţi.
Prin aceeaşi decizie a fost respinsă cererea Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." privind aderarea la apelul declarat de pârâtul apelant C.A.
S-a reţinut că în mod corect judecătorul fondului a respins excepţia de nelegalitate invocată de C.A., întrucât Decizia de malpraxis nr. 1/2007 (a cărei emitere a avut la bază rapoartele întocmite de medicii M., C. şi P.) a fost supusă controlului judecătoresc, acţiunea lui C.A. având ca obiect constatarea nulităţii Deciziei nr. 1/2007 fiind respinsă prin Sentinţa nr. 2849/2008, pronunţată de Judecătoria Iaşi, soluţie păstrată prin Decizia nr. 593/2009 a Tribunalului Iaşi şi menţinută prin Decizia nr. 58/2010 a Curţii de Apel Iaşi, prin respingerea căilor de atac promovate de C.A.
Referitor la cea de-a două critică privind greşita reţinere a lipsei calităţii procesuale pasive a asigurătorului SC O.V.I.G. SA, pe capătul de cerere admis şi care vizează acordarea daunelor morale, concluzie la care instanţa a ajuns doar prin raportare la condiţiile generale din anexa x la poliţă.
În legătură cu chestiunea de interpretare a clauzelor contractuale înserate în condiţiile generale şi cele specifice, instanţa de apel a apreciat că soluţia oferită de tribunal este cea corectă.
Astfel, asigurarea de răspundere profesională încheiată de SC O.V.I.G. SA conţine condiţii generale dar şi condiţii specifice, acestea din urmă fiind valabile doar împreună cu condiţiile generale, iar potrivit art. 4 - 4.1 alin. (XII) din condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională, aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006, "O. nu acordă despăgubiri pentru pretenţii de despăgubiri rezultate din sau în legătură cu daunele morale".
În aceste împrejurări, asigurătorul nu mai trebuia să menţioneze - expres - în cuprinsul condiţiilor specifice că nu înţelege să răspundă şi pentru prejudiciul constând în daune morale, câtă vreme cadrul general al raporturilor contractuale a fost trasat prin semnarea condiţiilor generale.
Aspectele menţionate în cererea chestionar sunt irelevante pe chestiunea în discuţie, câtă vreme părţile se află sub puterea unui contract ale cărei efecte se produc conform dispoziţiilor art. 969 C. civ., contractul fiind legea părţilor.
Criticile invocate vizând nerespectarea dreptului la apărare, a dreptului de a propune probe cu ocazia derulării procedurii ce a stat la baza emiterii deciziei de malpraxis, nu pot constitui obiect de cenzură în această etapă procesuală întrucât - astfel cum s-a evidenţiat la examinarea primei critici din acest apel - Decizia nr. 1/2007 de malpraxis a fost cenzurată de instanţele judecătoreşti şi soluţiile au rămas irevocabile, decizia fiind păstrată ca legală şi temeinică.
Referitor la ultima critică formulată de intimatul apelant C.A., instanţa de apel a reţinut că în cauza dedusă judecăţii este pe deplin dovedită culpa intimatului apelant C.A. care a internat victima de trei ori la spitalul din Iaşi Secţia U.P.U., în perioada 5 februarie 2006 - 9 februarie 2006, 17 decembrie 2005 şi respectiv 5 februarie 2006 - 9 februarie 2006, deşi prin biletul de trimitere emis de Secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Galaţi a fost îndrumat către Secţia Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi.
În mod corect şi judicios a reţinut tribunalul că, în pofida recomandărilor date de medicul I.M. - în urma examenului neurochirurgical - de a fi internat şi tratat într-un serviciu neurochirurgical, medicul C.A. a tratat bolnavul la secţia U.P.U., sub supravegherea sa, în fiecare din cele trei etape evidenţiate anterior.
Ca efect al acestei decizii, a prestaţiilor medicale efectuate de dr. C. cât şi al tuturor probatoriilor specifice administrate, Comisia de Monitorizare şi Competenţe Profesionale pentru cazuri de malpraxis a emis Decizia nr. 1/2007, prin care a constatat existenţa unei situaţii de malpraxis.
În acest context, susţinerile apelantului vizând neindicarea unui termen limită pentru staţionarea unui bolnav în U.P.U., menţinerea bolnavului în secţia U.P.U. ca efect al solicitării formulate de membrii familiei sau faptul că internarea în secţia de neurochirurgie nu presupune decât instalarea pacientului la un etaj superior celui în care i s-a asigurat supravegherea medicală, nu sunt de natură să înlăture aspectele anterior evidenţiate relative la culpa sa medicală, ce antrenează obligaţia reparării prejudiciului moral cauzat.
Sub aspectul cuantumului, instanţa de apel a reţinut că suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale acordate tuturor celor 4 reclamanţi este suficientă având în vedere că reclamanţii sunt soţia şi copii defunctului.
Împrejurarea invocată de C.A. a alterării relaţiilor de familie dedusă din aceea că bolnavul a fost condus şi supravegheat la spitalul din Iaşi, pe perioada spitalizării, doar de fratele său B.I. şi în mod permanent de numita S.V., a fost înlăturată cu motivarea că: "nu este de natură de a genera concluzia că reclamanţii nu au fost marcaţi şi nu au fost afectaţi ca urmare a pierderii suferite".
În ceea ce priveşte aderarea la apelul declarat de C.A., formulată la termenul din 31 octombrie 2011, de Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." prin care s-a solicitat doar "schimbarea Hotărârii nr. 1414/2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi", instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamanţii apelanţi B.M., B.C.L., B.O.V. şi B.D.L. prin mandatar B.Ş. instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare a daunelor materiale de 2.000.000 RON, tribunalul a reţinut că acestea nu au fost dovedite, în sensul că înscrisurile depuse nu atestă cuantumul cheltuielilor ocazionate de internarea la Iaşi, de contravaloarea medicamentelor cumpărare, a hranei zilnice şi nici a cheltuielilor legate de datinile creştineşti de înmormântare şi prăznuire a defunctului.
În lipsa înscrisurilor doveditoare, care să parvină de la apelanţii reclamanţi în sarcina cărora se impunea administrarea probei conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ., instanţa de apel a apreciat că se poate aplica prezumţia că defunctul B.D. - având calitatea de primar al comunei - a fost înmormântat din fonduri alocate de această instituţie, el fiind un reprezentant al comunităţii locale.
în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, curtea a făcut trimitere la aspectele reţinute pe larg în apelul declarat de C.A. cu privire la acest capăt de cerere (al patrulea motiv de apel).
În consecinţă - în contextul probator analizat - întinderea daunelor morale stabilită de tribunal este de natură a satisface suferinţele ocazionate apelanţilor de decesul numitului B.D."
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanţii şi pârâtul au declarat recurs.
1. - în motivarea recursului, reclamanţii prin mandatar au arătat, în esenţă, după prezentarea situaţiei de fapt, că pârâtul a săvârşit un act de malpraxis care a condus la decesului lui B.D., iar B.D. nu a fost abandonat de familie, cum greşit s-a reţinut. S-a mai arătat, că daunele morale şi materiale au fost eronat cuantificate şi au solicitat acordarea acestora în cuantumul precizat, întrucât acestea se justifică, sens în care se menţionează şi prejudiciul de agrement.
2. - în motivarea recursului, pârâtul a criticat decizia atacată, reiterând motivele din apel:
a) - nelegalei soluţionare a excepţiei calităţii procesuale pasive a asigurătorului SC O. SA, cu aceeaşi motivare ca şi în apel;
b) - nelegalei interpretare a clauzelor contractului de asigurare, respectiv ignorarea condiţiilor specifice faţă de condiţiile generale, anexă la contractul de asigurare, reiterând motivele invocate în apel;
c) - nelegalei soluţionare a excepţiei de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, aceleaşi critici ca şi în apel;
d) - cu privire la nelegalitatea stabilirii răspunderii civile delictuale, prin ignorarea condiţiei: raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul periculos, în susţinerea căruia a invocat aceleaşi critici ca şi în apel.
1. - Referitor la recursul reclamanţilor, Înalta Curte urmează să îl anuleze ca netimbrat, întrucât le-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar în şedinţa din camera de consiliu de la 21 martie 2013, cu motivarea că petenţii nu au depus înscrisurile doveditoare prevăzute la art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de acest act normativ, situaţie în raport cu care aceştia trebuiau să plătească o taxă judiciară de timbru în sumă de 12.055,5 RON şi un timbru judiciar în valoare de 5 RON.
Înalta Curte la termenul de azi a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării recursului reclamanţilor, având în vedere că această excepţie primează asupra tuturor chestiunilor prealabile.
Cum petenţii nu s-au conformat dispoziţiilor legale de timbrare a căii de atac exercitate, fiindu-le comunicată - la data de 2 aprilie 2013 aşa cum rezultă din referatul întocmit de grefierul însărcinat cu comunicarea actelor de procedură - încheierea din camera de consiliu de la 23 martie 2013, potrivit căreia le-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, situaţie în raport cu care, până la termenul acordat pentru soluţionarea recursului, reclamanţii aveau obligaţia să depună taxa de timbru aferentă, astfel că Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată, şi să anuleze recursul reclamanţilor, ca netimbrat.
2. - Referitor la recursul pârâtului, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat potrivit următoarelor considerente:
a. - Referitor la critica recurentului cu privire la nelegala soluţionare a excepţiei calităţii procesual pasive a asigurătorului, Înalta Curte constată că este nefondată, instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 4 - 4.1 alin. (XII) din condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006, potrivit cărora "O. nu acordă despăgubiri pentru pretenţii de despăgubire rezultate din sau în legătură cu daunele morale". Cum clauza contractuală precizează expres că pârâta nu acoperă pretenţiile asiguratului cu caracter de daună morală, aşa încât în mod legal, instanţa a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi, prin urmare, nu poate fi obligată alături de ceilalţi pârâţi, la plata de despăgubiri civile.
b. - În ce priveşte critica recurentului cu privire la nelegala interpretare a clauzelor contractului de asigurare, respectiv ignorarea condiţiilor specifice faţă de condiţiile generale, anexă la contractul de asigurare, Înalta Curte urmează să o respingă ca nefondată, întrucât acestea au fost interpretate în concordanţă cu art. 1 din condiţiile
specifice, în sensul că asigurarea de răspundere profesională încheiată de SC O.V.I.G. SA conţine condiţii generale dar şi condiţii specifice, acestea din urmă fiind valabile doar împreună cu condiţiile generale, cum în mod corect a apreciat instanţele anterioare.
Prevederea înserată în cuprinsul art. 4 - 4.1 alin. (XII) în condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională, aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006, O. stabileşte expres că nu acordă despăgubiri pentru pretenţii de despăgubiri rezultate din sau în legătură cu daunele morale, tocmai în scopul excluderii acestora, fapt ce conferă asigurătorului împrejurarea că nu mai trebuie să menţioneze expres în cuprinsul condiţiilor specifice, că nu înţelege să răspundă şi pentru prejudiciul constând în daune morale, în condiţiile în care cadrul general al raporturilor contractuale a fost tranşat prin semnarea condiţiilor generale.
De asemenea, criticile recurentului referitoare la menţiunile cuprinse în art. 14 a cererii chestionar, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, faţă de considerentele anterior arătate, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt irelevante, în condiţiile în care părţile au încheiat contract, ale cărui efecte se produc conform dispoziţiilor art. 969 C. civ., având putere de lege.
c. - Referitor la critica recurentului vizând nelegala soluţionare a excepţiei de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, de asemenea, Înalta Curte urmează să o respingă ca nefondată, deoarece în mod corect instanţele anterioare au respins această excepţie faţă de faptul că, Decizia de malpraxis nr. 1/2007 - a cărei emitere a avut la bază rapoartele întocmite de medicii M., C. şi P. - a fost supusă controlului judecătoresc.
Astfel, acţiunea pârâtului C.A. a avut ca obiect constatarea nulităţii Deciziei nr. 1/2007, acţiune ce a fost respinsă prin Sentinţa nr. 2849/2008, pronunţată de Judecătoria Iaşi, soluţie păstrată prin Decizia nr. 593/2009 a Tribunalului Iaşi şi menţinută prin Decizia nr. 58/2010 a Curţii de Apel Iaşi, prin respingerea căilor de atac promovate de C.A.
Prin urmare, în mod corect şi judicios, instanţa de apel a respins excepţia de nelegalitate evocată.
De asemenea, Înalta Curte urmează să respingă susţinerile recurentului cu privire la aplicarea greşită a legii în soluţionarea excepţiei de nelegalitate a expertizelor ce au stat la baza emiterii deciziei de malpraxis, întrucât recurentul deşi invocă aplicarea greşită a legii, acestea vizează aspecte de netemeinicie vizând restabilirea situaţiei de fapt, pe de o parte, iar pe de altă parte decizia de malpraxis a format obiectul unui alt dosar, hotărârea rămânând definitivă şi irevocabilă, intrând în puterea de lucru judecat.
d. - În ceea ce priveşte criticile, recurentului cu privire ia nelegalitatea stabilirii răspunderii civile delictuale, prin ignorarea condiţiei raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul periculos, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, pentru următoarele considerente:
În cauză, instanţa de apel a constatat în mod corect şi cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente în materie că sunt îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 998 C. civ., prin antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. în speţă, reclamanţii au fost prejudiciaţi prin decesul numitului B.D., soţul şi tatăl acestora, iar faptele ilicite comise de pârât, medicul C.A., respectiv că acesta a ignorat recomandarea medicului specialist în neurochirurgie de a-l interna pe bolnav la secţia de neurochirurgie pentru investigaţii şi tratament, refuzând să colaboreze cu celelalte servicii medicale, ţinând pacientul doar la secţia U.P.U., deşi alterarea sănătăţii impunea de urgenţă investigaţii mult mai ample care nu puteau fi efectuate doar de către pârât, ci doar la secţia primire urgenţe, în aceste condiţii pârâtul depăşindu-şi limitele competenţei profesionale.
În mod corect s-a stabilit existenţa unui raport de cauzalitate între paguba produsă reclamanţilor - prin decesul numitului B.D. - şi faptele pârâtului C.A. care au condus la decesul pacientului, respectiv vinovăţia constând în eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical generatoare de prejudicii asupra pacientului, aşa cum a fost definit malpraxisul în art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, împrejurare stabilită cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 1/2007, prin soluţionarea definitivă şi irevocabilă a procesului iniţiat de pârâtul din prezenta cauză.
De observat că soluţia instanţei de apel a fost dată în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în cauză, stabilind în mod corect culpa medicală a pârâtului C.A., care atrage răspunderea civilă a acestuia, precum şi a unităţii medicale, Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi, în cadrul legal al răspunderii, conform dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ. coroborat cu art. 1003 C. civ.
Referitor la susţinerea recurentului, că instanţa de apel a făcut o enumerare formală referitoare la internarea victimei în secţia U.P.U. situată la parterul spitalului şi nu în serviciul Neurochirurgie, lipsind indicarea raportului de cauzalitate, dintre fapta şi rezultatul periculos, Înalta Curte urmează să o respingă ca nefondată, având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele răspunderii civile delictuale, din perspectiva dispoziţiilor incidente în cauză.
Mai mult prin Decizia nr. 1/2007, Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru cazurile de Malpraxis din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Iaşi, având la bază sesizarea formulată de B.Ş., mandatarul reclamanţilor, dar şi rapoartele întocmite de medicii specialişti în cazuri de malpraxis s-a constatat că în urma examinării tuturor materialelor administrate în cauză şi a analizării prestaţiilor medicale ale domnului doctor C.A. şi prejudiciului produs de acesta, că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 34 lit. a), b), c) şi d), stabilind existenţa unei situaţii de malpraxis în cazul sesizat, de reamintit că decizia evocată a format obiectul unui alt litigiu, potrivit căruia s-a respins acţiunea pârâtului din prezenta cauză, menţinându-se această decizie în sensul menţinerii faptei de malpraxis, care a avut ca efect decesul lui B.D.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursului pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanţii B.C.L., B.D.L., B.M. şi B.O.V. împotriva Deciziei nr. 73 din 14 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2135/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2153/2013. Civil → |
|---|
