ICCJ. Decizia nr. 2202/2013. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 2202/2013
Dosar nr. 46333/3/2009
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1601 din data de 8 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta D.R., în contradictoriu cu pârâţii Banca C.R. şi D.A., s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de credit bancar pentru persoane fizice din 9 octombrie 2007 în privinţa coplătitorului D.R. S-a luat act că reclamanta a renunţat la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâţii SC C.E.F.S. SRL şi DDM E. AG, precum şi la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune de creanţe din 30 ianuarie 2009.
Au fost obligaţi pârâţii Banca C.R. şi D.A. să plătească, în solidar, cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la data de 9 octombrie 2007 s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice prin care pârâta Banca C.R. a acordat pârâtului D.A. un împrumut în valoare de 1.700 RON pentru o perioadă de 120 de luni, că în cuprinsul acestui contract se menţionează că reclamanta D.R. are calitatea de „coplătitor”, fiind aplicată la finalul contractului în dreptul numelui D.R. o semnătură care se regăseşte în subsolul fiecărei pagini din contract, precum şi pe fiecare pagină din „Condiţiile generale de creditare-anexă la contractul de credit bancar din 9 octombrie 2007” depus la dosar, că din raportul de expertiză grafică întocmit în cauză de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice rezultă că semnăturile date pe numele reclamantei D.R. pe contractul de credit din 9 octombrie 2007 şi pe Condiţiile generale de creditare, anexă la contractul de credit bancar din 9 octombrie 2007 nu aparţin reclamantei, că nici menţiunea „Am primit 2 ex.” de pe contractul de credit nu a fost executată de reclamantă, împrejurare faţă de care Tribunalul a apreciat că reclamanta nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea contractului de credit, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că la dosarul de credit există un certificat fiscal pentru dovedirea situaţiei financiare a coplătitorului, certificat fiscal emis la cererea contribuabilului, consimţământul fiind o condiţie esenţială pentru validitatea unui contract, conform art. 948 C. civ. de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului, lipsa consimţământului atrăgând nulitatea absolută a contractului.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii pronunţate la data de 8 septembrie 2010 prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu respectarea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. a declarat apel pârâta Banca C.R., solicitând schimbarea acestora în sensul respingerii acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivare, apelanta a arătat că având în vedere că prin contractul de cesiune din 30 ianuarie 2009 încheiat între Banca C.R. şi DDM E. AG, banca a pierdut calitatea de creditor în contractul de credit, în poziţia sa contractuală substituindu-se cesionarul, capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de credit din 9 octombrie 2007 pentru motivele invocate de reclamanta D.R. trebuia în mod necesar să se soluţioneze în contradictoriu cu cesionarul DDM E. AG.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a civilă, prin decizia nr. 345 din 19 septembrie 2012, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că în cauză, contractul de cesiune de creanţă încheiat între Banca C.R. şi DDM E. AG nu este opozabil intimatei reclamante, apelanta nefăcând dovada că acesteia i-a fost notificată cesiunea prin executor judecătoresc sau că a acceptat-o expres, prin înscris autentic în condiţiile art. 1393 C. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Banca C.R. solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul admiterii apelului formulat de Banca C.R. împotriva sentinţei civile nr. 1601 din 8 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi schimbării acesteia în sensul respingerii pe fond a acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reproşând instanţei de control judiciar soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, aducând în susţinere următoarele argumente:
- Orice acţiune demarată având ca fundament juridic contractul de credit din 9 octombrie 2007, indiferent că este vorba de o acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale a actului juridic, urmează să se soluţioneze în contradictoriu cu părţile care justifică legitimitatea în cadrul raportului juridic de împrumut, fie calitatea de creditor, fie pe cea de debitor, fără a avea relevanţă că în istoria acestuia, la data încheierii altă persoană avea această calitate.
- Una dintre condiţiile ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acţiona şi, în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.
- Condiţia calităţii procesuale prezintă o importanţă considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care îşi dispută dreptul litigios.
- Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi respectiv al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.
- Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptăţeşte o persoană să fie parte în proces. În privinţa reclamantului, instanţa trebuie să constate că acesta este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii ori se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe calea justiţiei. În privinţa pârâtului trebuie verificat, pornind de la acelaşi raport juridic supus cercetării instanţei, dacă el este obligat în acel raport.
- Instanţa de apel precizează în mod cu totul eronat că opozabilitatea contractului de cesiune operează numai din momentul în care i se notifică reclamantei cesiunea de creanţă prin executor judecătoresc sau în care aceasta o acceptă expres prin înscris autentic.
- Pentru ca un act juridic să devină opozabil cuiva, este necesară aducerea la cunoştinţa acelei persoane faptul pentru care urmează să opereze opozabilitatea Dar, cu aceeaşi forţă juridică de creare a opozabilităţii, funcţionează şi recunoaşterea de către acea persoană a faptului juridic invocat, context în care afirmaţia reclamantei din cererea de chemare în judecată potrivit căreia face dovada luării la cunoştinţă de către reclamantă a cesiunii de creanţă (cu atât mai mult cu cât reclamanta nu invocă inopozabilitatea cesiunii, ci nulitatea absolută parţială a contractului de credit pentru lipsa consimţământului), astfel încât nu se poate trage concluzia greşită astfel cum reţine instanţa de apel în sensul că debitorul cedat poate să ignore cesiunea, chiar dacă ar avea cunoştinţă despre cesiune, dacă nu s-au îndeplinit formalităţile pentru opozabilitate.
- Potrivit art. 1393 C. civ. cesiunea a devenit opozabilă faţă de pârâtul D.A. ca urmare a notificării realizată de cesionar, notificare despre care face vorbire reclamanta în acţiune. Prin cesiune operează o transmitere a obligaţiilor în timp ce novaţia, la care face referire în mod nefondat, reclamanta, în întâmpinarea din apel, operează ca mod de transformare a obligaţiei.
- Din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă fără echivoc faptul că la momentul formulării acţiunii, reclamanta D.R. avea la cunoştinţă despre cesiunea creanţei datorate de fiul său, împrumutatul D.A., rezultată din contractul de credit din 9 octombrie 2007, chiar de la acesta.
Intimata-pârâtă D.R. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Înalta Curte examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Este de subliniat, cu titlu prealabil, caracterul predominant teoretic al argumentaţiei adusă de recurentă în sprijinul criticii formulate şi raportarea frecventă la apărările intimatei-reclamante din faţa instanţei de apel.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primit o judicioasă dezlegare de către instanţa de apel aceasta făcând o corectă analiză a opozabilităţii cesiunii din perspectiva cerinţelor instituite de art. 1393 C. civ., datele speţei nerelevând îndeplinirea faţă de intimata-reclamantă a formalităţilor prevăzute expres de legiuitor pentru validarea opozabilităţii cesiunii de creanţă.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei D.R. suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Banca C.R. împotriva deciziei civile nr. 345 din 19 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei D.R. suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedjriţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2153/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2205/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
