ICCJ. Decizia nr. 2182/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2182/2013
Dosar nr. 68389/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 30 mai 2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud la data de 11 februarie 2011, contestatorul B.I. în contradictoriu cu Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei de recalculare din 27 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, menţinerea deciziei din 9 iulie 2009 privind calcularea pensiei de serviciu stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001; obligarea intimatei la plata diferenţelor dintre pensia de serviciu stabilită în baza Legii nr. 164/2001 şi pensia stabilită în baza Legii nr. 119/2010, de la data de 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a pensie iniţiale; obligarea intimatei la plata dobânzii legale aferentă calculată până la repunerea în plată a pensiei de serviciu; suspendarea efectelor deciziei atacate şi menţinerea în plată a cuantumului pensiei de serviciu; cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 3 octombrie 2011 a fost invocată din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin sentinţa civilă nr. 1772/F din 3 octombrie 2011 s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Bucureşti, cu motivarea că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată la 25 octombrie 2011.
La termenul de judecată din data de 25 martie 2013, Tribunalul, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, în raport cu dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 2920 din 25 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de comptenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului la instanţa supremă pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
S-a reţinut că acest text de lege prevede că, contestaţiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I. erau de competenţa instanţei de la sediul pârâtului adică al Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I. pentru că aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau S.R.I. şi prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor din Legea nr. 19/2000, nr. 164/2001 şi nr. 179/2004, competenţa aparţinea Tribunalului Bucureşti.
La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale,a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Art. 7 din Legea nr. 119/2000 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia de recalcularea a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 16 ianuarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, 1 ianuarie 2011, astfel că suntem în situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat şi se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ.
Când o lege specială (nr. 19/2000), care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă, este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) şi o altă lege specială (nr. 119/2010) care face trimite la normele de competenţa din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile C. proc. civ. dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură astfel că prin analogie se poate interpreta că şi în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar şi prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei şi menţinerea drepturilor de pensie de serviciu şi obligarea pârâtei să-i plătească sumele de bani reţinute, ca urmare a recalculării, precum şi dobânda legală aferentă.
Dispoziţiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere la prevederile Legii nr. 119/2010, în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de reţinut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.), sunt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport şi de prevederile art. 727 din acelaşi act normativ, este de reţinut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Astfel, având în vedere că în speţa de faţă competenţa teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află sat T., comuna T., judeţul Bistriţa Năsăud, conform înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Bistriţa Năsăud (copia actului de identitate), Înalta Curte constată că soluţionarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Bistriţa Năsăud.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalului Bistriţa Năsăud, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2180/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2183/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
