ICCJ. Decizia nr. 2189/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2189/2013
Dosar nr. 25458/3/2009
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1029 din 11 mai 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a admis în parte cererea precizată şi completată, formulată de reclamantul S.I.P., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, U.M. nr. X1 Bucureşti, a obligat pârâţii Ministerului Administraţiei Internelor şi Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, U.M. nr. X1 Bucureşti la plata către reclamant a sumei de 20.000 euro (în echivalent RON la data plăţii), reprezentând daune morale, a respins cererea de obligare la repartizarea unei locuinţe de serviciu şi a obligat pârâţii la 88 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, că aceasta este neîntemeiată cu motivarea că Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, deşi are personalitate juridică proprie şi nu se invocă o faptă proprie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu exclude posibilitatea ca răspunderea Ministerului Administraţiei şi Internelor să fie atrasă pe temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, în condiţiile în care pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti este componentă a Ministerului Administraţie şi Internelor, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 (dar şi potrivit legii anterioare, nr. 116/1998), aflându-se în subordinea acestui minister. Tribunalul a apreciat că măsura în care se justifică îndeplinirea condiţiilor de atragere a răspunderii comitentului pentru fata prepusului (respectiv a răspunderii Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru eventuala faptă a Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti) reprezintă o chestiune de fond, iar nu de lipsă de calitate procesuală.
Pe fond, tribunalul a apreciat, în raport de probatoriul administrat, printr-un raţionament similar celui al C.E.D.O. în interpretarea art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, că rezultă o îndeplinire defectuoasă şi neglijentă de către pârâta Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a obligaţiei pozitive ce îi revenea cu privire la luarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea sănătăţii fizice a reclamantului, or, în condiţiile în care una din cauzele care au concurat la declanşarea patologiei şi apoi la agravarea acesteia a constituit-o tocmai caracterul solicitant al unor activităţi specifice serviciului militar, care ar fi putut fi încetate sau înlocuite de către pârâtă, această îndeplinire defectuoasă a obligaţiei pozitive este echivalentă unui fapt ilicit şi constituie unul din elementele cauzale ale prejudiciului suferit de către reclamant, fiind astfel întrunită şi cerinţa culpei unităţii militare.
În raport de art. 1000-art. 1003 C. civ., tribunalul a apreciat că pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti va fi ţinută să răspundă numai pentru acea parte din prejudiciu care reprezintă urmarea faptei sale constând în îndeplinirea defectuoasă a obligaţiei pozitive de a lua toate măsurile necesare protejării sănătăţii militarilor aflaţi în comanda, controlul şi supravegherea sa, dar nu şi pentru fapta concurentă constând în eventuala neglijenţă a altor autorităţi la momentul examinării medicale a reclamantului anterior încorporării.
În raport de această situaţie tribunalul a considerat că, circa 75% din prejudiciu se datorează faptului preexistenţei unei patologii cu izvor genetic şi în copilărie (asimilabil cazului fortuit sau unui fapt care priveşte însăşi victima) precum şi eventualelor probleme de la examinarea medicală anterioară încorporării (fie că se datorează comisiei medicale, fie faptei reclamantului, în măsura în care cu ştiinţă nu ar fi încunoştintat comisia despre patologia sa); doar 25% din concursul de elemente cauzale este reprezentat de îndeplinirea defectuoasă de către pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a obligaţiilor sale pozitive referitoare la protejarea sănătăţii militarilor aflaţi în supravegherea sa.
Referitor la problema răspunderii pârâtului Ministerului Administraţiei şi Internelor în mod solidar cu unităţile militare în cadrul cărora şi-a desfăşurat activitatea reclamantul, în calitatea ministerului de comitent al acestor unităţi, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., tribunalul a apreciat că sunt întrunite cerinţele răspunderii Ministerului Administraţiei şi Internelor în calitate de comitent pentru fapta unităţilor de jandarmi, prepuşi ai ministerului.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că nu există nicio obligaţie legală a pârâţilor de a acorda o locuinţă reclamantului, cu atât mai puţin o locuinţă de serviciu care nu se acordă decât în condiţiile existenţei unui raport de muncă/serviciu între părţi, accesoriu contractului de muncă, condiţie neîndeplinită în speţă (a se vedea şi art. 51 şi urm. din Legea nr. 114/1996).
În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi pârâţii să suporte cheltuielile de judecată avansate de reclamant, constând în taxă de expertiză I.N.M.L.
Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat apel părţile.
Apelantul-reclamant S.I.P. nu şi-a îndeplinit obligaţia de timbrare a cererii, astfel că instanţa de apel a anulat apelul reclamantului, ca netimbrat.
Apelantul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a susţinut următoarele:
În raport cu prevederile art. 292 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 294 alin. (1) teza finală C. proc. civ., apelantul-pârât a invocat în faţa instanţei de apel excepţia prescripţiei dreptului la acţiune considerând că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 1, art. 2 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cu modificările şi completările ulterioare.
A considerat apelantul pârât că în speţă, data de la care curge termenul de prescripţie este 4 mai 2004, dată la care reclamantul a fost clasat „inapt pentru serviciul militar”, cu menţiunea că boala a fost contractată „în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare”, astfel că, dreptul material la acţiune pentru recuperarea prejudiciului pretins a fi fost provocat de pârâţi s-a stins la 4 mai 2007, cu mai bine de doi ani înaintea datei promovării cererii deduse judecăţii Tribunalului Bucureşti.
Apelantul-pârât a criticat sentinţa pronunţată în cauză sub aspectul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei Internelor, excepţie pe care a reiterat-o în faţa instanţei de apel.
În ce priveşte fondul cauzei, apelantul-pârât a arătat că în virtutea principiului „actori incumbit unus probandi”, reclamantul trebuia să facă dovada existenţei condiţiilor necesare angajării unei răspunderi civile delictuale, ceea ce în cauza de faţă, în opinia apelantului-pârât, nu s-a realizat, că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa prejudiciului, a faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Apelanta-pârâtă Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, U.M. nr. X1 Bucureşti în calea de atac exercitată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport de prevederile art. 1, art. 2 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cu modificările şi completările ulterioare care reglementează prescripţia extinctivă, iar cu referire la fondul cauzei, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa prejudiciului, a faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, instanţa de fond stabilind în mod arbitrar cuantumul de 25% şi făcând o greşită apreciere a probatoriului administrat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 419 A din 22 noiembrie 2012, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-reclamant S.I.P., a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, U.M. nr. X1 Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a respins cererea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Apelantul-reclamant, deşi legal citat, nu şi-a îndeplinit obligaţia de fiscalitate, astfel instanţa de apel a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de apelantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, instanţa de apel a constatat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond, calitatea procesuală pasivă a acestui apelant pârât, în raport de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, câtă vreme, această normă, deşi stabileşte că Jandarmeria Română este componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, se impune a fi interpretată sistematic, neputându-se face abstracţie de celelalte dispoziţii inserate în acelaşi act normativ, că existenţa unui raport de drept public între unitatea militară, în cadrul căreia reclamantul şi-a desfăşurat serviciul militar, şi acest apelant pârât, nu poate justifica în raport de datele cauzei, atragerea răspunderii civile delictuale a acestui apelant pârât.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de cei doi apelanţi pârâţi, instanţa de apel a avut în vedere că exercitarea normală a dreptului subiectiv presupune însă nu numai respectarea legii şi a moralei, dar şi respectarea, cu bună credinţă, atât a limitelor externe ale dreptului subiectiv, de ordin moral şi de ordin juridic, dar şi respectarea limitelor interne ale dreptului subiectiv, adică exercitarea acestuia numai potrivit scopului în vederea căruia este recunoscut de lege, sub acest aspect, în mod corect reţinându-se de către prima instanţa că această condiţie este îndeplinită, câtă vreme, cel puţin la data de 1 ianuarie 2004 s-a probat că reclamantul prezenta o simptomatologie vizibilă, evidentă, care impunea o conduită corespunzătoare superiorilor militari ai reclamantului, de a lua în considerare starea de sănătate precară invocată de acesta şi de a proceda la adoptarea unor măsuri corespunzătoare atât în ceea ce priveşte efortul fizic presupus de efectuarea de către reclamant a instrucţiei militare şi a activităţilor specifice desfăşurate în cadrul unităţii la care acesta era incorporat, dar şi în ceea ce priveşte investigarea medicală a acestuia.
A reţinut instanţa de apel că prescripţia începe să curgă de la momente succesive diferite, pe măsură ce fiecare consecinţă a fost percepută efectiv.
Pe fondul apelurilor instanţa a reţinut că în mod corect s-a reţinut săvârşirea unei fapte ilicite de către angajaţii pârâtei, omisiunea luării măsurilor ce se impuneau a fi luate fiind imputabilă acestora, că legătura de cauzalitate între fapta ilicită a angajaţilor unităţilor militare aflate în subordinea apelantei Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi aceste afecţiuni, este aşadar una directă, chiar dacă rezultatul evidenţiat în cadrul acestui raport nu s-a produs imediat şi a fost generat şi de alte condiţii cauzale, acest rezultat amplificându-se o dată cu cronicizarea afecţiunilor cu care reclamantul a fost diagnosticat iniţial.
În raport de circumstanţele concrete ale cauzei, Curtea nu a putut să primească nici susţinerile din apel în sensul unei greşite aprecieri a unei contribuţii de cel puţin 25%, la producerea prejudiciului moral înregistrat de reclamant, o atare statuare fiind în mod corect realizată de către prima instanţa în urma analizării coroborate a întregului material probatoriu.
A mai reţinut instanţa de apel că în raport de situaţia de fapt relevată de probatoriul administrat suferinţele de natură morală înregistrate de reclamant nu pot fi negate, că suma acordată de instanţa de fond cu titlu de daune morale este echitabilă şi suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de acesta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului fie pe cale de excepţie, fie ca neîntemeiată.
În cuprinsul cererii de recurs se regăsesc reiterate într-o manieră aproape identică motivele de apel, criticile vizând pe de-o parte modul în care instanţa de apel a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi pe de altă parte, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de instanţa de fond.
Argumentaţia adusă în susţinerea celor două critici este identică cu cea prezentată în susţinerea motivelor de apel, motiv pentru care nu se mai impune reiterarea acesteia.
În cauză intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat un punct de vedere prin care a solicitat admiterea recursului pârâtei, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului fie pe cale de excepţie, fie ca neîntemeiată.
Înalta Curte, deşi constată că faţă de conţinutul cererii de recurs, recurentul-reclamant nu a formulat veritabile critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., le va analiza totuşi din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât dezvoltarea acestora permite examinarea legalităţii deciziei recurate în aceste limite.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a primit o judicioasă dezlegare, instanţa de apel raportându-se corect în stabilirea termenului de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune la o succesiune de momente determinate de evoluţia bolii, ce au produs intimatului-reclamant deteriorări atât în plan moral cât şi economic, aspect determinat de specificul speţei.
De asemenea, în stabilirea cuantumului prejudiciului instanţele s-au raportat în mod corect la rolul compensatoriu al acestui tip de daună, suferinţele morale îndurate de reclamant fiind relevate de probatoriul administrat şi necontestate, în condiţiile identificării legăturii directe de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, în raport de art. 1000-art. 1003 C. civ.
De remarcat este faptul că, în privinţa celei de-a doua critici, recurenta-pârâtă se raportează, în bună măsură, la hotărârea instanţei de fond.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, UM X1 Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 419/A din 22 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2183/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2196/2013. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
