ICCJ. Decizia nr. 2245/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2245/2013
Dosar nr. 2250/54/2011
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 22 din 29 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentii T.P., T.V.V. împotriva Deciziei civile nr. 1194 din 3 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, în Dosar nr. 1363/2005 în contradictoriu cu intimaţii T.B.l., T.B.I., T.B.G., T.B.D., T.V., T.I.
În motivarea acestei decizii, instanţa a reţinut că prin cererea de revizuire formulată de revizuentul T.P., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. acesta tinde ca, prin depunerea la dosarul cauzei, a titlului de proprietate din 27 octombrie 2011 şi a procesului verbal de punere în posesie din 19 mai 2011- la filele 4, 5,şi 6 din dosarul de revizuire, să determine o rejudecare a apelului soluţionat de Curtea de Apel Craiova ca instanţă de apel la data de 3 mai 2005, în Dosarul nr. 1363/CIV/2005.
Instanţa a arătat că actele noi depuse de revizuent în cauza de faţă, nu întrunesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Din analiza cererii de revizuire, instanţa a constatat în mod indubitabil că, revizuentul este nemulţumit de decizia pronunţată în apel, de modul în care instanţa de control judiciar a interpretat dispoziţiile legale şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei solicitând o „rejudecare a apelului" bazată pe explicaţiile suplimentare date de intimatul reclamant în cererea sa de revizuire.
Temeiul juridic invocat de revizuent - art. 322 pct. 5 C. proc. civ. prevede că revizuirea se poate cere dacă „după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.„
De principiu, revizuirea este o cale de atac de retractare, finalitatea unui astfel de demers fiind acela de a îndrepta eroarea săvârşită cu privire la reţinerea stării de fapt în raport cu materialul probator existent complinit cu înscrisuri doveditoare descoperite ulterior, dar care existau la data judecăţii.
Aceste înscrisuri trebuie totodată să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi considerate a avea vocaţie de „act nou" prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. : să fi existat la data pronunţării soluţiei, să nu fi putut fi depuse, fie datorită reţinerii lor de către partea potrivnică, fie din împrejurări mai presus de voinţa ambelor părţi şi să fie determinant în soluţionarea cauzei astfel încât, dacă el ar fi fost cunoscut de către instanţă, soluţia pronunţată ar fi fost alta.
Ori în cauză, pe de-o parte „actele noi" depuse de revizuent nu au existat la data pronunţării deciziei din apel, data emiterii acestora - mai 2011 fiind mult ulterioară datei pronunţării deciziei mai 2005, iar pe de altă parte, acestea nu pot fi reţinute ca determinante în soluţia pronunţată de instanţa de apel.
Astfel, s-a reţinut în soluţionarea apelului faptul că violenţa fizică sau psihică - invocată de revizuent şi în cererea de revizuire, atunci când susţine că tatăl său a „ pus degetul" pe contract datorită fricii sale de a nu săvârşi vreo infracţiune dar sub presiunea exercitată de fiul său-, pot conduce la alterarea consimţământului unei părţi contractante- în speţă vânzătorului - actul juridic astfel încheiat fiind lovit de nulitate relativă iar nu de nulitate absolută cum susţine revizuehtul în cererea sa, ca şi la data judecării apelului. Instanţa de apel s-a pronunţat în sensul că nulitatea relativă putând fi invocată în termen de 3 ani de la data încheierii contractului, promovarea cererii de chemare în judecată la data de 19 ian 2004 faţă de 30 august 2000, s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de lege pentru anularea contractului pentru vicii de consimţământ.
Referitor la celelalte motive de nulitate invocate de reclamant şi care se regăsesc şi în cuprinsul cererii de revizuire, s-a reţinut că acestea au fost înlăturate de instanţa de apel întrucât pe de-o parte seriozitatea preţului a fost analizată în raport cu data încheierii contractului, raporturile dintre părţi şi reprezentarea subiectivă a părţilor despre valoarea bunurilor supuse tranzacţionării iar motivul pentru care vânzătorul a pus doar degetul pe contract nu a fost reţinut de instanţă ca datorându-se neştiinţei de carte sau reprezentării acestuia a imposibilităţii de a vinde un bun care nu îi aparţine în exclusivitate ci, aceasta a acordat relevanţă menţiunii făcută de notar pe contractul de vânzare cumpărare în temeiul obligaţiei instituită de art. 60 din Legea nr. 36/1995 potrivit căreia notarul are obligaţia de a face menţiuni despre împrejurările care împiedică părţile să semneze un act - în cauza de faţă, vânzătorul, deşi ştiutor de carte, a fost împiedicat să vândă datorită stării de sale precare de sănătate.
Punerea degetului pe act a fost apreciată de instanţa de apel ca având semnificaţia acordului de voinţă dat de vânzător la încheierea actului de vânzare cumpărare.
Dacă în calea de atac a apelului în materie civilă se pot invoca motive de nelegalitate respectiv cele de netemeinicie, permise de caracterul devolutiv al acestei căi de atac, în calea extraordinară de atac a revizuirii, paleta de posibilităţi este deosebit de restrânsă, în mod expres şi limitativ prevăzută de lege, tocmai pentru a nu se aduce atingere principiului autorităţii de lucru judecat.
În considerarea acestor aspecte Curtea de Apel a reţinut că noţiunea de act nou este admisă în accepţiunea sa restrânsă de înscris, neputând fi complinită cu declaraţii de martori, mărturisiri, explicaţii suplimentare etc, la care face trimitere revizuentul din cauza de fată.
Din cuprinsul deciziei civile ce se cere a fi revizuită în prezenta cauză, rezultă indubitabil că revizuentul a mai suspus analizei instanţei împrejurările de fapt pe care le invocă in cererea de revizuire, acestea fiind analizate de instanţa de apel, care s-a pronunţat, înlăturându-le.
S-a concluzionat că acesta invocă de fapt, în temeiul prevăzut de art. 322 pct. 5C. proc. civ. erori de judecată şi de interpretare a probelor din dosarul cauzei care nu pot fi cenzurate pe calea revizuirii, fapt pentru care, instanţa a respins cererea de revizuire, fiind nefondată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii T.V.V. prin procurator T.V.P. şi T.V.P., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii consideră că hotărârea a fost dată cu procedura nelegal îndeplinită întrucât nu a fost citat T.B.C. zis D., reţinându-se ilegal că este decedat.
De asemenea, recurenţii susţin că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea sentinţei nr. 2803 din 08 decembrie 2010, definitivă şi irevocabilă.
Arată că în baza acestei sentinţe s-au emis actele noi înscrise în procesul verbal de punere în posesie din 19 mai 2011, contrar celor reţinute de instanţa de apel în hotărârea revizuită pag. 5, alin. (7), hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea dreptului naţional şi internaţional al omului la proprietate.
Recurenţii susţin că în actul nou, respectiv procesul verbal de punere în pososie din 19 mai 2012, stă înscris: „Se pun în posesie proprietarii T.V.P., T.V.V. etc. conform hotărârii comisiei judeţene din 16 decembrie 1991 ca moştenitori ai defunctului T.P.V. (vânzătorul) şi def. T.E. (mama) conform sentinţei nr. 2803 din 08 decembrie 2010 definitivă şi irevocabilă", iar în procesul verbal de punere în posesie din 11 iulie 2000, în baza căruia s-a încheiat contractul, stă înscris că s-a emis tot în baza aceleiaşi, Hotărârea Consiliului Județean din 16 decembrie 1991.
În opinia recurenţilor aceste aspecte confirmă faptul că actul nou, procesul verbal de punere în posesie din 19 mai 2011, este procesul verbal de punere în posesie din 11 iulie 2000 în baza căruia s-a încheiat contractul corectat definitiv şi irevocabil prin sentinţa nr. 2803 din 08 decembrie 2010 conform Hotărârii Judeţene din 16 decembrie 1991 prin specificarea în el şi pe recurenţi în calitate de fii, ca moştenitori ai mamei.
Se mai arată de către recurenţi faptul că nu au depus actul nou întrucât la data la care s-a dat hotărârea revizuită acesta nu era corectat de Justiţia Rămână, iar cumpărătorul prin mijloace frauduloase confirmate de actele oficiale din dosar a obţinut procesul verbal cu nerespectarea Hotărârea Consiliului Județean din 16 decembrie 1991.
În anul 1991 s-a executat efectiv Hotărârea Consiliului Județean din 16 decembrie 1991 prin punerea părinţilor lor în posesia terenurilor înscrise în contract pe măsurătorile pe teren, posesie deţinută de ei în baza Hotărârii Consiliului Județean până în 04 ianuarie 1999 când mama a decedat, dată de la care fiii au preluat posesia terenurilor acesteia, deţinută la încheierea contractului şi până în prezent în baza hotărârii definitivă şi irevocabilă de mai sus, lucru ce confirmă că posesia terenurilor nu poate fi transmisă prin contract şi casarea hotărârilor date în apel şi revizuire.
În consecinţă, recurenţii revizuenţi solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, admiterea în principiu a cererii de revizuire şi pe fond respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond şi în subsidiar admiterea capătului 2 de cerere, rezoluţiunea contractului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, constată că dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, au fost invocate formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezelor pe care aceste teze le prevăd.
Pe fondul recursului, criticile dezvoltate de recurent încardate în pct. 5 şi 9 al art. 304 C. proc. civ. sunt nefondate pentru cele ce se succed:
Nu poate fi reţinută susţinerea revizuenţilor potrivit căreia hotărârea recurată a fost dată cu procedura nelegal îndeplinită, întrucât nu a fost citat T.B.C. (zis D.). Se constată că la fila 8 din Dosarul de revizuire nr. 2250/54/2011 al Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin afişare cu intimatul T.B.C. (zis D.), pentru termenul din 29 februarie 2012 la care s-a judecat cererea de revizuire.
În consecinţă, prin hotărârea dată, instanţa nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
Prin criticile formulate, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii revizuenţi critică decizia civilă recurată pentru nelegalitate, ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după darea hotărârii, sau descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, aşa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanţa care a judecat, fapt care a permis săvârşirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţată.
În sensul textului legal enunţat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră şi care este apt să conducă, prin el însuşi, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţă ca determinantă în darea soluţiei.
În analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., la analiza admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie proba cu expertiză ori reaprecia înscrisurile preexistente la dosar, aşa cum susţin recurenţii, aceleaşi rigori fiind impuse şi instanţei care soluţionează recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluţionat cererea de revizuire.
Admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, dar şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri.
Pentru ca înscrisurile să fie considerate „acte noi" în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prima condiţie este ca ele să fi existat la data pronunţării soluţiei şi să nu fi putut fi depuse datorită reţinerii de către partea adversă sau din împrejurări mai presus de voinţa părţilor, iar o a doua condiţie este ca acestea să fie „înscrisuri determinante", fiind necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată.
În speţă, înscrisurile noi pe care revizuienţii le invocă sunt procesul verbal de punere în posesie din data de 19 mai 2011 şi titlul de proprietate din 27 octombrie 2011, emise în baza hotărârii definitive şi irevocabile înscrisă în procesul verbal, pentru terenurile înscrise în contractul contestat, terenuri ce au fost intabulate în cartea funciară pe numele proprietarilor menţionaţi în ele, restabilindu-se astfel situaţia anterioară datei de 30 august 2000 când s-a încheiat contractul contestat.
În cadrul cererii de revizuire, instanţa are obligaţia să verifice impactul şi efectele acestor acte asupra soluţiei pronunţate în cauză şi dacă au caracter determinant în retractarea hotărârii atacate.
Recurenţii susţin că instanţa de revizuire nu a avut în vedere sentinţa nr. 2803 din 08 decembrie 2010, definitivă şi irevocabilă, în baza căreia a fost emis procesul verbal de punere în posesie din 19 mai 2012 invocat ca înscris nou, prin care se poate constata nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie din 17 iulie 2000 şi a adeverinţei de proprietate din 11 iulie 2000 emise provizoriu până la emiterea titlului de proprietate, această nulitate absolută transmiţându-se şi contractului contestat întrucât au sta la baza încheierii acestuia.
Susţinerea este eronată şi nu poate fi primită, întrucât aceste acte pe de o parte nu au existat la data pronunţării deciziei din apel, data emiterii acestora-mai 2011 fiind ulterioară pronunţării deciziei -mai 2005, iar pe de altă parte nu pot fi reţinute ca determinante în soluţia pronunţată de instanţa de apel.
Instanţa de apel s-a pronunţat asupra motivelor de nulitate invocate de reclamantul Titel Petre, reiterate şi în cererea de revizuire, arătând argumentele pentru care acestea au fost înlăturate.
În acest sens trebuie interpretată condiţia caracterului determinant al înscrisurilor în cadrul cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora care, dacă ar fi fost cunoscute, fără a fi necesar a se administra şi alte probe, ar fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată.
Ca urmare, simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voinţa sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.
Întemeindu-şi cererea de revizuire pe aceste acte, revizuienţii solicită de fapt o rejudecare a apelului invocând împrejurări de fapt care au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei, situaţie inadmisibilă, care ar duce la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii instanţei de apel.
În aceste condiţii, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile prezentate ca fiind înscrisuri noi, să fi avut caracter determinant, prin ele însele, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei, ar fi determinat o altă soluţie.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine decizia atacată şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii T.V.V. prin procurator T.V.P. şi T.V.P. împotriva Deciziei nr. 22 din 29 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2244/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2246/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
