ICCJ. Decizia nr. 2671/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2671/2013
Dosar nr. 3392/1/2012
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Buzău, sub nr. 3581/114/2006, reclamanta SC R. SA Buzău a chemat-o în judecată pe pârâta SC P.I. SRL Brăila, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 337.733,90 lei, compusă din 240.380 lei contravaloarea facturii din 15 decembrie 2005 şi 97.353,9 lei penalităţi de întârziere contractuale, pentru execuţia grinzii comandate de pârâtă, prin comanda din 17 octombrie 2005.
Prin sentinţa nr. 533 din 13 iunie 2008, Tribunalul Buzău a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 215.185,25 lei, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi au existat relaţii contractuale, în urma cărora s-a livrat un produs numit grindă; pârâta, după ce l-a preluat, a constatat că nu corespunde parametrilor tehnici din comandă.
Pentru verificarea acestui produs s-a efectuat în cauză şi o expertiză tehnică, care a constatat că grinda metalică a fost realizată în condiţii tehnice insuficient controlate, iar măsurătorile efectuate au arătat abateri de planeitate şi depăşiri la grosimea cordonului de sudură; expertul a arătat şi modalitatea în care pot fi îndreptate.
Reclamanta şi-a redus pretenţiile la suma de 215.185,25 lei, scăzând cheltuielile făcute cu remedierile şi părţile au acceptat că aceste remedieri fac ca produsul livrat să fie acceptat.
Prin Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate, iar prin Decizia nr. 2203 din 30 septembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei, a casat decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, specificând în considerentele deciziei ca instanţa de apel să aibă în vedere criticile formulate de către recurentă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 13 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul pârâtei şi, împotriva acestei decizii, pârâta a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2984 din 28 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, pentru a fi analizate toate apărările pârâtei, urmând a se avea în vedere necesitatea efectuării unei expertize tehnice contabile, care să verifice apărările vizând plata parţială a produsului recepţionat şi care a corespuns standardelor de calitate. De asemenea, s-a dispus să fie avută în vedere şi necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să ateste existenţa remedierilor şi corespunderea produsului, conform destinaţiei avute în vedere de pârâtă la data emiterii comenzii de execuţie.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, sub nr. 3581,8/114/2006, procedându-se la judecarea acesteia, potrivit celor învederate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În rejudecare, instanţa de apel a încuviinţat probele cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică în specialitatea metalurgie - sudură şi expertiză contabilă, pe linia considerentelor Deciziei nr. 2984 din 28 septembrie 2010.
Au fost întocmite astfel şi depuse la dosar rapoartele de expertiză contabilă, de expert C.G. (filele 33 - 38), expertiză metalurgie, de expert A.P. (filele 45 - 52), precum şi raportul întocmit de expertul consilier al apelantei - expert l.A. (filele 54 -68), iar urmare obiecţiunilor formulate de intimată la raportul de expertiză specialitatea metalurgie - sudură, acest raport a fost completat (filele 92 -100, 105- 124).
La termenul din 26 mai 2011 instanţa de apel, în baza dispoziţiilor art. 212 C. proc. civ., la cererea intimatei, a încuviinţat efectuarea unei noi expertize în specialitatea metalurgie, cu aceleaşi obiective ca şi expertiza anterioară (filele 160 - 161), raportul fiind întocmit de expert B.V. (filele 180 - 198), raport care a fost completat, după admiterea obiecţiunilor apelantei (filele 218 - 222, 228 -233, 255).
Totodată, în cauză au fost administrate şi celelalte probe încuviinţate.
Prin Decizia nr. 21 din 23 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei nr. 533 din 13 iunie 2008 pronunţate de Tribunalul Buzău, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat-o pe pârâtă să preia grinda şi să plătească reclamantei suma de 79.408,15 lei contravaloare grindă.
A respins în rest acţiunea.
A obligat-o pe intimata - reclamantă la plata sumei de 5.500 lei cheltuieli de judecată, în apel, către apelanta - pârâtă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că apelul pârâtei nu conţine critici întemeiate, fiind însă fondat, în privinţa cuantumului sumei pe care pârâta o datorează pentru grindă, reclamantei.
În acest sens, curtea de apel a constatat că din totalul de 240.380 lei facturat prin factura iniţială din 15 decembrie 2005, ulterior stornată, pentru grinda livrată, pârâta a plătit suma de 68.673,25 lei la data de 3 mai 2006, pentru partea de produs executată corespunzător, astfel cum reiese din întreg ansamblul probator, inclusiv din expertiza contabilă efectuată de expert C.G.
A constatat, de asemenea, că cheltuielile propuse de pârâtă pentru operaţiunile de remediere, cheltuieli cu care reclamanta a fost de acord să fie deduse din preţul produsului, după cum a solicitat la data de 16 mai 2008, în sumă de 24.980 euro (filele 125 - 127 dosar fond), respectiv 92.298,6 lei, urmează a fi scăzute din preţ, rezultând suma de 79.408,15 lei, pe care reclamanta este îndreptăţită să o solicite pentru produsul remediat.
În ce priveşte penalităţile de întârziere solicitate de intimata -reclamantă, în sumă de 59.972,97 lei, a apreciat, însă, că, în mod greşit au fost acordate de tribunal, deoarece reclamanta nu a emis factura pentru preţul părţii remediate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, remedierea deficienţelor a avut loc pe parcursul soluţionării cauzei, neputând fi reţinută o culpă contractuală a pârâtei pentru întârziere în plata preţului.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC P.I. SRL Brăila, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii pronunţate în apel, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei, iar în subsidiar, admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel nu este motivată, prin simplele referiri la conţinutul contractului denotând o lipsă de analiză a clauzelor şi a condiţiilor în care s-a desfăşurat raportul dintre părţi şi, practic, adăugând la contractul dintre părţi, socotind fără temei că minuta încheiată cu ocazia concilierii ar reprezenta o modificare a contractului iniţial.
Susţine, de asemenea, că instanţa de apel nu a reţinut neemiterea unei alte facturi pentru piesa necorespunzătoare calitativ care să confirme eventual o obligaţie de plată din partea sa, dar a reţinut, în schimb, aspecte noi, străine de natura pricinii, respectiv nerespectarea de către pârâtă a condiţiilor din minuta întocmită la data de 20 aprilie 2006, prin necomunicarea unei soluţii de remediere şi, pe de altă parte, obligativitatea minutei încheiate între părţi, prin invocarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., în sensul că această minuta a modificat contractul şi, drept urmare, odată ce s-a remediat produsul, pârâta este obligată să-l preia.
Arată că deşi reclamanta a solicitat o plată pentru un întreg produs, pretinzând şi penalităţi, instanţa de apel o obligă fără temei legal să-l preia şi să-l şi plătească.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că:
În mod greşit şi nejustificat instanţele au obligat-o să accepte remedierile şi să achite piesa remediată, deşi acest produs la momentul chemării în judecată nu fusese transformat;
În mod eronat instanţa de apel a dat eficienţă unei expertize tehnice greşit întocmite, de un nespecialist în suduri, iar, pe de altă parte, marea majoritate a motivării şi cuprinsului hotărârii curţii de apel se bazează pe concluziile raportului de expertiză, acestea devenind punctul central al hotărârii şi fiind ignorate aspectele juridice ale relaţiei contractuale dintre părţi, obligaţiile părţilor asumate prin contract şi culpa în executarea contractului;
Tot eronat, instanţa de apel a rezolvat speţa şi apelul în sine, numai prin prisma minutei încheiate între părţi, cu raportare la expertiza pe care ea o contestă;
În fine, în mod nelegal curtea de apel a reţinut că reclamanta şi-ar fi modificat obiectul acţiunii şi ar fi solicitat în afară de plata facturii stornate şi obligarea sa la preluarea produsului.
Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate, în continuare:
În ce priveşte criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că nu pot fi primite, întrucât, contrar susţinerilor formulate de aceasta, potrivit cărora hotărârea curţii de apel nu este motivată şi instanţa nu a efectuat o analiză a clauzelor şi a condiţiilor în care s-au desfăşurat raporturile dintre părţi, se observă că, dimpotrivă, hotărârea criticată este amplu motivată, instanţa procedând la o analiză minuţioasă a evoluţiei raporturilor juridice dintre părţi, raportându-se corect atât la clauzele contractuale, cât şi la condiţiile de execuţie convenite de părţi.
Recurenta arată că, socotind fără temei legal că minuta încheiată cu ocazia concilierii ar reprezenta o modificare a contractului iniţial, instanţa de apel a adăugat la contractul dintre părţi, dar această susţinere urmează a fi înlăturată, ca nefondată, de vreme ce instanţa de apel a reţinut judicios că prin minuta din data de 14 martie 2006, părţile au stabilit de comun acord modalitatea de remediere a deficientelor cantitative şi calitative ale produsului, ceea ce în fapt reprezintă o modificare a contractului iniţial, prin asumarea de noi obligaţii de către ambele părţi.
În cuprinsul acestei minute (fila 33 dosar fond) s-a menţionat că, până la data de 20 aprilie 2006, pârâtei îi revine obligaţia de a comunica reclamantei soluţia de utilizare a grinzii, iar societăţii reclamante îi incumbă obligaţia de a aduce grinda la parametrii tehnici din documentaţia de reutilizare furnizată de societatea pârâtă. Pârâtă s-a angajat, de asemenea, ca după încheierea operaţiunilor de aducere la parametrii de reutilizare, să preia obiectul reclamaţiei, urmând ca reclamanta să emită factura la un preţ convenit ulterior de părţi, prin asumarea de fiecare parte a costurilor ce-i revin, stabilindu-se totodată că factura se va achita în termenii prevăzuţi în anexa 1 la contractul cadru din 2005.
Examinând conţinutul minutei intervenite între părţi la data de 14 martie 2006, rezultă fără echivoc că acest act priveşte contractul cadru din 2005 şi comanda din 17 octombrie 2005 şi, drept urmare, se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut obligativitatea acestei convenţii încheiate de părţi, potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ.
Fată de cele mai sus arătate, susţinerea recurentei conform căreia minuta ar reprezenta „un aspect străin pricinii" ce a fost luat eronat în considerare în soluţionarea cauzei este în mod evident greşită.
Astfel fiind, raportându-se la această minuta, nici susţinerile privind neemiterea unei alte facturi pentru piesa necorespunzătoare calitativ, de către reclamantă, care să confirme obligaţia de plată şi inexistenţa unei obligaţii de comunicare a unei soluţii de remediere, urmată de obligaţia pârâtei de a prelua produsul nu sunt fondate şi vor fi respinse, în consecinţă.
Recurenta mai susţine şi că în condiţiile în care reclamanta a solicitat plata produsului plus penalităţi, instanţa de apel a obligat-o fără temei legal atât la preluarea produsului, cât şi la plata contravalorii acestuia, dar şi această critică se dovedeşte a fi neîntemeiată.
Aceasta, deoarece examinând actele dosarului se observă că reclamanta a solicitat instanţei de fond, faţă de raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, admiterea în parte a acţiunii şi obligarea pârâtei atât la plata sumei totale de 215.185,25 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, cât şi la preluarea mărfii remediate (filele 134 - 136 dosar fond), reclamanta învederând instanţei la 2 februarie 2010 că grinda în litigiu a fost reparată şi că pârâta o poate ridica de la sediul său.
Referitor la criticile recurentei fundamentate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că nu sunt fondate.
Astfel, în prima critică formulată de recurentă, prin invocarea acestui temei legal se susţine că în mod greşit instanţele au obligat-o pe pârâtă să accepte remedierile şi să achite piesa remediată, fără o soluţie acceptată de ea, fără condiţii controlate şi care să garanteze că produsul este de calitate şi prezintă siguranţă în exploatare, cu atât mai mult cu cât la momentul chemării în judecată acest produs nu era transformat.
Nici această critică nu este întemeiată, întrucât, din actele dosarului, nu rezultă că i-au fost încălcate în vreun fel drepturile pârâtei cu ocazia efectuării expertizelor, iar expertiza tehnică efectuată de expertul B.V. este contestată nejustificat, faţă de faptul că instanţa a stabilit că nu este necesară o reexpertizare la care să fie necesară prezenţa părţilor. Această expertiză, apreciată de instanţă ca având cea mai puternică forţă probantă şi fiind cea mai convingătoare dintre toate expertizele efectuate în cauză a stabilit că soluţia tehnologică pe care a luat-o executantul „este una corectă, produsul final datorită acestei intervenţii prezintă siguranţă pentru a fi pus în exploatare".
Recurenta susţine, de asemenea, că în mod eronat instanţa de apel a dat eficienţă expertizei tehnice mai sus menţionate, întocmite greşit de un nespecialist, dar această critică, formulată şi în faţa instanţei de apel, corect a fost înlăturată de instanţă, cu motivarea că o expertiză cu o specializare similară - maşini şi utilaje de construcţii - a fost efectuată şi la fond, pârâta nu a învederat instanţei o lipsă de competenţă a expertului şi, de altfel, expertul desemnat a răspuns obiectivelor formulate chiar de apelantă şi încuviinţate de instanţă. Pe de altă parte, faptul că instanţa de apel a apreciat că această expertiză este relevantă în cauză şi nu o alta este un apanaj al instanţei, care şi-a motivat opţiunea în considerentele deciziei pronunţate şi, oricum, fiind o chestiune de apreciere a probelor nu poate face obiectul examinării instanţei de recurs.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a rezolvat speţa şi apelul prin prisma minutei încheiate între părţi, prin raportare la expertiza pe care o contestă, dar nici această critică nu este întemeiată, atâta vreme cât este evident că instanţa a luat în considerare la soluţionarea cauzei întregul material probator existent la dosar, supunându-l examinării şi aprecierii, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
În partea finală a recursului său, recurenta susţine că în mod nelegal instanţa de apel ar fi reţinut că reclamanta şi-ar fi modificat obiectul acţiunii şi ar fi solicitat în afară de plata facturii stornate şi obligarea sa la preluarea produsului, or, din examinarea actelor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă, că instanţele s-au exprimat clar, încă de la fond, în sensul reţinerii că, urmare a unei încercări de rezolvare amiabilă a litigiului dedus judecăţii, reclamanta şi-a precizat acţiunea, prin reducerea pretenţiilor la suma de 215.185,25 lei şi, datorită faptului că părţile au convenit că remedierile fac ca produsul livrat să fie acceptat -urmare expertizei tehnice efectuate, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată şi la preluarea mărfii livrate, iar pârâta s-a obligat ca, după încheierea operaţiunilor de aducere în parametrii de reutilizare, să preia grinda.
În consecinţă, se reţine că în mod corect instanţa de apel a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă să preia grinda şi să plătească reclamantei suma de 79.408,15 lei reprezentând contravaloare grindă, după deducerea din preţul produsului a cheltuielilor de remediere propuse de pârâtă şi cu care reclamanta a fost de acord -soluţie ce va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL, ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta - pârâtă SC P.I. SRL Brăila la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată, către intimata -reclamantă SC R. SA Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL Brăila împotriva Deciziei nr. 21 din 23 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă pe recurenta - pârâtă SC P.I. SRL Brăila la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata -reclamantă SC R. SA Buzău.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2660/2013. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2683/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
