ICCJ. Decizia nr. 2256/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2256/2013

Dosar nr. 52225/3/2011

Şedinţa din camera de consiliu de la 16 aprilie 2013

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 18 martie 2011, contestatorii M.N., B.D., C.C., D.V., M.P.L., C.A., V.G., I.V., I.D.A.G., L.O. şi N.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Ministerul Apărării Naţionale, anularea deciziei de pensie, emisă de intimată la 10 decembrie 2010.

Prin Sentinţa civilă nr. 930/M din 9 iunie 2011, Tribunalul Braşov, secţia civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 521 din 18 ianuarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Tribunalului Braşov, în raport de dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se dezînvesti, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor: de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ale SRI) a fost modificată, în sensul că aceasta aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului.

A constatat totodată că, decizia a cărei anulare se. solicită a fost emisă în baza Legii nr. 19/2010, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 18 martie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Întrucât normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, s-a considerat a fi competent a soluţiona acţiunea, Tribunalul Braşov, respectiv instanţa de la domiciliul ales al reclamantului.

Învestită astfel a pronunţa regulatorul de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Tribunalului Braşov, competenţa de soluţionare a pricinii pentru considerentele ce succed:

În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedeau că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri; adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul mai sus evocat a fost însă abrogat expres prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora “celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.

Trebuie precizat totodată că, faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010, unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul pe raza teritorială a judeţului Braşov, competenţa soluţionării contestaţiei revine Tribunalului Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2256/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond